Aseară, în cadrul celei de-a 28-a ediții a Galei Premiilor UNITER, Lucian Ionescu a obținut Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Gomez Addams din musicalul Familia Addams. Regia, coregrafia și costumele au fost realizate de Răzvan Mazilu. „Împart premiul acesta cu echipa Teatrului EXCELSIOR, o echipă tânără, energică, foarte pasionată de ceea ce face și cu o dorință extraordinară de a oferi spectacole de calitate. Faptul că am fost cu toții nominalizați la trei categorii ne demonstrează atât mie cât și lor că suntem pe drumul cel bun, că suntem în ascensiune și că suntem apreciați pentru ceea ce facem. Totodată, este și un imbold pentru viitoarele proiecte!”, a declarat actorul Lucian Ionescu.

Teatrul EXCELSIOR s-a aflat printre preferințele Juriului UNITER, fiind nominalizat la trei categorii de premii: Cea mai bună actriță în rol principal (Oana Predescu), Cel mai bun actor în rol principal (Lucian Ionescu) și Cel mai bun spectacol (Familia Addams).

„Teatrul EXCELSIOR a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru trei categorii importante. Această recunoaștere ne onorează și răsplătește eforturile unei echipe care înseamnă nu numai… Familia Addams, ci, cu adevărat, Familia EXCELSIOR, una dintre cele mai frumoase familii din teatrul românesc. Lucian Ionescu este câștigătorul premiului pentru Cel mai bun Actor în rol principal. Este un premiu binemeritat, Lucian fiind deja un nume cu greutate pentru scenele din România, un actor care lucrează cu foarte mult profesionalism și implicare.”, a declarat Adrian Găzdaru, Managerul Teatrului EXCELSIOR.

 

Creat de Marshall Brickman, Rick Elice și Andrew Lippa, musicalul Familia Addams este o „revizitare” irezistibil de comică și de emoționantă a universului excentricei și faimoasei familii dintr-o perspectivă surprinzător de actuală. Gomez și Morticia se confruntă cu o situația limită: fiica lor, Wednesday, ajunsă la vârsta adolescenței, se îndrăgostește de Lucas Beineke, un băiat drăguț dintr-o familie respectabil de „normală”. Totul va lua o turnură neașteptată în noaptea când „prea normalii” Beineke ajung să cineze în casa „prea ciudaților” Addams – o întâlnire plină de surprize care va provoca ambele familii să își reseteze propriile limite în raport cu (a)normalitatea.

Familia Addams are toate ingredientele unui show de musical: strălucire, efervescență, umor, numere muzical-coregrafice spectaculoase, songuri molipsitoare, o poveste cuceritoare și, nu în ultimul rând, o echipă artistică și de creație care a lucrat cu dedicare pentru materializarea fiecărui detaliu scenic.

FAMILIA ADDAMS

  • libretul: Marshall Brickman & Rick Elice

  • muzica și versurile: Andrew Lippa

  • traducerea și adaptarea: Carmen Stanciu

  • traducerea și adaptarea songurilor: Alex Ștefănescu

Rol Actor
Gomez Addams Lucian Ionescu
Morticia Addams Oana Predescu / Camelia Pintilie
Wednesday Addams Ana Udroiu
Pugsley Addams Matei Hotăranu
Unchiul Fester Mihai Mitrea / Radu Mitrea
Bunica Aida Avieriței
Lurch Mircea Alexandru Băluță
Alice Beineke Maria Alexievici
Mal Beineke Doru Bem
Lucas Beineke Dan Pughineanu

Strămoșii:

  • Marchiza: Andreea Hristu

  • Clownul: Alex Popa

  • Mireasa: Iulia Samson

  • Soldatul: Dan Clucinschi

  • Balerina: Loredana Cosovanu

  • Gangsterul: Ovidiu Ușvat


  • Regia, coregrafia, costumele: Răzvan Mazilu

  • Producția muzicală: Alexei Țurcan

  • Decoruri: Sabina Spatariu

  • Lighting design: Costi Baciu

  • Peruci, machiaj: Octavian Mardale

  • Efecte speciale și machiaj prostetic: Școala de Machiaj Prostetic

  • Asistent coregrafie: Monica Petrică

  • Consultant tango argentinian: Daniel Măndiță

  • Asistent scenografie, recuzită: Andrei Șova

  • Pregătirea muzicală: Maria Alexievici

  • Corepetitori: Anca Săftulescu, Maria Alexievici

  • Video: Cristian Niculescu