Spectacolul„Baby Fever” cucerește scena: două premii la Festivalul Bucharest Fringe!

„Baby Fever”, o comedie cu umor tonic și substanță, și-a adjudecat două premii importante la Bucharest Fringe – ediția record la capitolul spectacole înscrise a unuia dintre cele mai longevive festivaluri de teatru independent din România. Textul semnat de Ana Turos a fost distins cu Premiul pentru Cea mai bună dramaturgie, iar Ioana Visalon a primit Premiul Special al Juriului pentru interpretarea a cinci roluri distincte. Dincolo de recunoașterea primită, „Baby Fever” aduce în prim-plan o temă actuală și adesea ignorată: dilema maternității și presiunea socială asupra femeilor.

Am discutat cu o parte din echipa creativă despre cum a luat naștere spectacolul, despre procesul de lucru și despre impactul pe care îl poate avea un text aparent „ușor”, dar cu greutate emoțională reală.

Ce este dincolo de comicul din Baby Fever? Consideri că premiul primit validează și o nevoie de mai multă reprezentare pentru astfel de subiecte în teatru?

Ana Turos: Am pornit în primul rând de la o dilemă personală — eu pot să scriu doar despre ce mi-e familiar — și treptat am realizat că, de fapt, multe femei din generația mea nu știu dacă vor sau nu să devină mame.

---

Cred în puterea comediei, cred că glumind putem să spunem adevărul fără să sune pedant și tezist.

---

Am realizat că multe femei din generația mea nu știu dacă vor sau nu să devină mame. Mi s-a părut important să vorbesc despre această incertitudine fără să o critic: e o decizie extrem de dificilă care pare să fie tranșată de societate, iar femeile se simt deseori vinovate, neînțelese, singure. Dar n-am vrut deloc să folosesc genul ăsta de lozinci și de limbaj steril, ci să redau absurdul și comicul cu care ne confruntăm zi de zi. Cel mai important, cred că întregul concept al spectacolului a elevat ce scrisesem, că avem de-a face cu un caz fericit în care montarea pune și mai bine în valoare textul scris.

Cum a fost pentru tine să lucrezi cu textul și cu Mihaela Sîrbu? Cum a fost să interpretezi cinci roluri, cinci personalități diferite?

Ioana Visalon: Pentru mine, fiecare scenă a fost ca un mic spectacol de sine stătător, cu o situație aparte și un personaj diferit – dar cred că asta vine instinctiv pentru orice actor. Cel mai ușor mi-a fost să joc rolul mamei, poate pentru că îi auzeam în minte vocea critică a propriei mame și, în același timp, propriile observații față de fiica mea. Cel mai dificil a fost rolul ginecoloagei – mi-a fost greu să-i găsesc un ton potrivit. Aveam impresia că e un personaj rigid, însă am încercat, sper cu succes, să o fac credibilă și umană, în ciuda unei asprimii sale.

Mi-a plăcut mult textul – are un umor realist, jucăuș și tonic, dar și o perspectivă profund umană, plină de inteligență emoțională. Coerența stilistică a spectacolului se datorează în primul rând Mihaelei Sîrbu, care a ținut toate firele în mână și a știut să ne țină la granița dintre realism și ludic. La unitatea spectacolului au contribuit, desigur, și scenografia, costumele, ilustrația muzicală și mișcarea scenică. Personal, nu cred că am vreun merit direct în această coerență – ea a venit firesc, dintr-o colaborare organică între regie, text, muzică, scenografie și mișcare scenică — toate componentele artistice implicate. Cu Mihaela am lucrat foarte bine, fiindcă are foarte multă răbdare și delicatețe. Ea știe să facă ceva foarte important, mai ales în comedie, dar nu numai: să protejeze plăcerea de a lucra a actorilor – o calitate care se poate pierde foarte repede. Apropo de asta, Marcel Iureș, care mi-a fost profesor, ne spunea foarte des:

---

Protejează-ți plăcerea, copilule, protejează plăcerea de a lucra.

---

Mihaela știe foarte bine să facă asta. A fost o reală bucurie să lucrez cu Ana – i-am redescoperit talentul și am întâlnit un colectiv generos și valoros. A juca în acest spectacol a fost o adevărată răsplată, cu atât mai mult cu cât atât Ana, cât și Adriana mi-au fost studente, iar eu am crezut și cred în continuare în parcursul lor artistic. Cred că mediul artistic le datorează încă foarte mult – pe ele, și nu doar pe ele, existând numeroși artiști valoroși care rămân subestimați în teatrul românesc. Mulți tineri talentați nu primesc sprijinul pe care îl merită, în raport cu valoarea lor și cu efortul pe care îl investesc în artă.

Cum a fost pentru tine să regizezi un text de Ana Turos?

Mihaela Sîrbu: Când am citit – după amânări! – textul Anei, m-am bucurat să constat că are o viziune light și plină de umor asupra unui subiect care este foarte serios, cel puțin pentru femei. Și asta mi-a captat atenția. Când am luat decizia să-l facem împreună, primul vibe pe care l-am simțit a fost acela al desenului animat, adică o versiune ludică, colorată, dar și uneori plină de cruzime. Despre această femeie-fetiță, Lavinia, care este în centrul unei lumi destul de dușmănoase, insistente și oprimante. De aici s-au născut o serie de idei și de situații, și până la urmă și acest concept, în care toate aceste obiecte gonflabile și din lumea jucăriilor, deci de inspirație comics, devin interiorul unui magazin de jucării pentru ultima scenă. Dar toate astea s-au născut practic din textul Anei, care, de la început, a pus această problemă a aparte-ului, care este un procedeu foarte vechi în teatru, dar oarecum nerealist în timpurile noastre.