Festivalul Internațional Propatria – Tinere Talente Românești, ajuns la ediția a XV-a, a început la Roma cu două evenimente la care au participat câteva sute de spectatori. Unul dintre momentele centrale a fost recitalul „Vioara și Enescu”, organizat la Ambasada României în Italia, unde violonistul Gabriel Croitoru a urcat pe scenă alături de fiica sa, Simina Croitoru, și de studenții săi, Paul Răducanu și Mircea Dumitrescu, acompaniați de pianistul Horia Mihail. Programul a inclus lucrări românești, dar și din repertoriul clasic, iar publicul a umplut sala ambasadei.

Gabriel Croitoru a subliniat rolul acestor experiențe pentru tinerii interpreți:

„Este esențial ca tinerii muzicieni români să fie cunoscuți de către diasporă. Ei sunt ambasadorii noștri culturali și au nevoie să se formeze și prin contactul direct cu publicul internațional. Sunt bucuros că am putut împărți scena cu doi dintre studenții mei talentați și că aceștia au fost primiți cu atâta căldură de către publicul care pur și simplu a umplut Ambasada.”

 
Violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail
 

Organizatoarea festivalului, Mioara Moraru, a declarat: „Suntem în plin parcurs al celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional Propatria – Tinere Talente Românești. Primele două evenimente s-au desfășurat cu un real succes de public, confirmând interesul și emoția pe care artiștii noștri – muzicieni de origine românească, dar și invitații internaționali – le trezesc pe scenele europene. Ne dorim ca publicul să fie în continuare alături de noi la concertele și manifestările ce urmează, pentru a celebra împreună ceea ce reprezintă de 15 ani misiunea festivalului: promovarea excelenței artistice, crearea de punți între culturi și generații și afirmarea identității culturale românești în Europa și în lume.”

 
Cei patru violonisti
 

La Roma vor avea loc alte trei evenimente:

  • 12 octombrie: Recitalul de vioară solo intitulat „Concertmaestro” al violonistului Liviu Prunaru (Basílica San Vitale).

  • 23 octombrie: „Duo Hesperus” – recital de chitară clasică, un spectacol de muzică și lumină inspirat din Infernul lui Dante.

  • 1 noiembrie: Concert extraordinar pentru orgă la 4 mâini cu organiștii Eduard și Maria-Luisa Antal (Basílica San Paolo fuori le Mura).

 

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru

 
Festivalul Propatria la Ambasada României în Italia
 

Itinerariul European:

  • Paris (2 octombrie): Recital de pian susținut de Cristian Budu, câștigătorul Concursului Internațional Clara Haskil.

  • Berlin (18 octombrie): Concert susținut de pianistul Cătălin Șerban și violoncelistul Constantin Siepermann.

  • Valencia (final de octombrie): Concert susținut de clarinetistul Petru Pane și pianista Oxana Corjos.

  • Bruxelles (31 octombrie): Evenimentul culminant – Gala Premiilor de Excelență (Muzeul Instrumentelor Muzicale), cu violonista Maria Marica și Ansamblul Libertalia, sub bagheta lui Nicolas Krüger.


Despre Festival

Festivalul Internațional Propatria a fost fondat în 2010 și se desfășoară anual în capitale europene, celebrând excelența românească și menținând legătura culturală cu diaspora. Din 2020, sub direcția artistică a pianistei Mara Dobrescu, festivalul integrează muzica cu literatura, tehnologia și artele vizuale.

  • Intrarea este liberă la toate evenimentele.

  • Parteneri: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ambasadele României, ICR, Accademia di Romania la Roma.

 
primul spectacol Propatria