TENDINȚE:

Florin Piersic Jr: Un actor are voie să facă lucruri pe...
BukFeszt4 – start pentru sărbătoarea teatrului maghiar ...
Tulburătoarea poveste de dragoste dintre Otilia Cazimir...
  • Contact
Ceașca de cultură
  • Editoriale
  • Ceaiul englezesc
  • Arte
  • Cultură & Spectacol
  • Societate
  • Cunoaștere

Selectați Pagina

S-a lansat campania de fundraising pentru Muzeul Fluierelor Lumii: „Dă un leu pentru Muzeu – nu lăsa sunetul fluierului să se stingă!”

Postat de Ceașca de Cultură | oct. 13, 2025 | Societate | 0 |

S-a lansat campania de fundraising pentru Muzeul Fluierelor Lumii: „Dă un leu pentru Muzeu – nu lăsa sunetul fluierului să se stingă!”

Există muzee care se nasc din dorința de a conserva istoria, și muzee care se nasc din iubire – iubirea pentru sunet, pentru tradiție, pentru memorie vie. Așa s-a născut și ideea Muzeului Fluierelor Lumii, un proiect al Asociației Culturale ISVOR, care își propune să readucă în centrul atenției unul dintre cele mai vechi și mai expresive instrumente de pe planetă: fluierul.

Într-un loc încărcat de poveste, la Școala Veche din Săliștea (comuna Malaia, județul Vâlcea) – clădire construită între 1956 și 1960 prin munca și donațiile sătenilor – un nou spațiu cultural prinde viață. Aici va fi deschis, până la sfârșitul anului 2025, Muzeul Fluierelor Lumii, un proiect unic în lume, dedicat păstrării și revalorizării meșteșugului fluierului tradițional românesc în dialog cu fluierul universal.

„Dă un leu pentru Muzeu – nu lăsa sunetul fluierului să se stingă!” este campania de fundraising lansată pe 12 octombrie, de Ziua Europeană a Prietenilor Muzeelor, pentru a sprijini amenajarea finală a muzeului și realizarea programelor sale educative și culturale.

În spatele inițiativei se află Oana Ivașcu, muziciană și cofondatoare a ansamblului Imago Mundi, cunoscut pentru cercetarea și reinterpretarea muzicii vechi românești. Cu sprijinul Primăriei Comunei Malaia, al Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și al unui amplu parteneriat național și internațional, proiectul își propune să transforme fluierul într-un simbol al legăturii dintre comunități, generații și culturi.

„Muzeul Fluierelor Lumii va fi mai mult decât un spațiu expozițional – va fi un ecosistem cultural viu, unde fluierul românesc își găsește ecoul în întreaga lume. Este un muzeu al sunetelor și al emoțiilor care ne unesc, un loc unde patrimoniul devine viu prin artă, tehnologie și comunitate”, explică Oana Ivașcu.

Spațiul muzeului va integra o colecție internațională de instrumente de suflat – de la fluierul păstorului din Țara Loviștei până la mei-ul turcesc sau bombarda franceză – și un sistem expozițional interactiv, cu materiale multimedia, fotografii 360°, interviuri video și coduri QR care vor permite vizitatorilor să asculte sunetele autentice ale fluierelor. Muzeul va fi completat de o platformă web interactivă, podcastul „Povestea Fluierului”, Atlasul Fluierelor Lumii și o Metodă de fluier românesc dedicată copiilor.

Podcastul, realizat împreună cu Bogdan Copețchi și Asociația Culturală Moștenitorii din Vaideeni, aduce în prim-plan oameni dedicați fluierului, muzicii și tradițiilor locale – Călin Han, Nicolae Gioancă, Ștefan Săvoiu și Ion Săndoiașu. Filmările au fost realizate la Muzeul ASTRA și în comunitatea din Vaideeni, reunind o echipă de specialiști pasionați de patrimoniul cultural și cercetarea artistică – Florin Ghenade, Irinel Cîrlănaru, Mihai Ivașcu, Cristian Stănoiu și Daniel Ivașcu – care explorează și documentează poveștile autentice ale Țării Loviștei.

Totodată, proiectul are o puternică dimensiune comunitară. Până la inaugurare, echipa ISVOR va organiza ateliere muzicale în școlile rurale din Malaia, Boișoara, Câineni, Titești și Voineasa, o expoziție multimedia și un concert Imago Mundi cu muzica lumii, la Săliștea.

Pentru finalizarea amenajării muzeului, achiziția echipamentelor și extinderea colecției, organizatorii mai au nevoie de 50.000 de lei, sumă pe care speră să o strângă prin donații publice.

Campania „Dă un leu pentru Muzeu” este o invitație deschisă către toți cei care cred că patrimoniul cultural trebuie păstrat și trăit. Oricine poate contribui – cu o donație, o distribuire, un cuvânt de susținere. În schimb, donatorii vor primi Diploma digitală „Prieten al Muzeului Fluierelor Lumii”, menționarea numelui pe site-ul oficial (pentru contribuții peste 100 de lei) și, în funcție de valoarea donației, invitații la inaugurare sau chiar un concert privat Imago Mundi.

„Suntem aproape de deschidere. Avem clădirea, colecția, partenerii, echipa. Ne mai trebuie doar ajutorul oamenilor – al celor care cred că un muzeu nu e doar un loc cu vitrine, ci un loc care respiră prin cei care îl susțin”, spune Oana Ivașcu.

Prin această inițiativă, Asociația Culturală ISVOR reafirmă rolul culturii ca liant între trecut și viitor, între local și global. Muzeul Fluierelor Lumii nu este doar despre instrumente, ci despre legătura nevăzută dintre oameni și sunetele care îi apropie, oriunde s-ar afla.

Donațiile pentru Muzeul Fluierelor Lumii pot fi făcute în conturileBCR – RO24 RNCB 0072 1499 1510 0001 (Asociația Culturală ISVOR) sau Revolut – RO07 REVO 0000 1368 2660 6402 (Oana Ivașcu).

Muzeul Fluierelor Lumii se bazează pe experiența pozitivă a inițiativelor anterioare organizate de Asociația Culturală ISVOR în colaborare cu Primăria Comunei Malaia, precum Colind Malaia! Explorare creativă pe Valea Lotrului (2023-2024, PNRR), și Univers Sonor (2024, AFCN), proiecte culturale care au sprijinit educația artistică prin activități culturale adresate tuturor locuitorilor comunei, realizarea Mediatecii Școlare și creșterea fondului de carte al Bibliotecii Școlare.

Proiectul contribuie la dezvoltarea unei infrastructuri culturale durabile, bazate pe participare activă, educație interdisciplinară și metode moderne de creație. Face parte dintr-un program mai amplu de educație artistică destinat copiilor și tinerilor, început în 2020, prin care ISVOR a desfășurat 8 proiecte culturale în 17 școli rurale vâlcene.

Muzeul Fluierelor Lumii este un proiect organizat de Asociația Culturală ISVOR, cu sprijinul Primăriei Comunei Malaia, cofinanțat de AFCN.

Parteneri: Muzeul ASTRA, Universitatea Națională de Muzică din București, Forumul Cultural Austriac, British Council, Goethe-Institut, Centrul Ceh, Centrul Cultural Chinez, Centrul Cultural Armean, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar, Institutul Polonez, Institutul Cervantes.

Muzeul Fluierelor Lumii – colecție @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Astra @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Astra @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Astra @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR
Muzeul Fluierelor Lumii – Muzeul Vaideeni @Asociația ISVOR

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Acțiune:

Rată:

„The Magic of Wayne Shorter” deschide stagiunea de jazz la Sala RadioAnterior
UrmătorulGisèle Sapiro, una dintre cele mai influente voci ale sociologiei literare contemporane, vine la București

postări asemănatoare

Parteneriat România – Moldova: Ruta Voievodului Ștefan cel Mare, lansată în cadrul Târgului de Turism al României

Parteneriat România – Moldova: Ruta Voievodului Ștefan cel Mare, lansată în cadrul Târgului de Turism al României

23 februarie 2019

8.842 de copii au descoperit că viitorul stă în mâinile lor

8.842 de copii au descoperit că viitorul stă în mâinile lor

27 aprilie 2026

Premianții Galei Radio România Cultural 2022

Premianții Galei Radio România Cultural 2022

30 aprilie 2022

Peste 30 de școli din România găzduiesc ateliere interactive despre alimentație sănătoasă, dedicate elevilor din clasa a III-a

Peste 30 de școli din România găzduiesc ateliere interactive despre alimentație sănătoasă, dedicate elevilor din clasa a III-a

28 februarie 2025

Articole recente

  • TIFF.25 își anunță câștigătorii: filme despre legături fragile, memorie și noi începuturi, premiate la ediția aniversară
  • 150 de tineri muzicieni din întreaga lume, selectați pentru etapa I a Concursului Internațional George Enescu 2026. Cel mai tânăr concurent are doar 12 ani
  • Sărbătoarea Sânzienelor la Salbek, ediția a III-a
  • WishFest: Cel mai spectaculos festival al dorințelor revine la București
  • Indie Box caută 10 familii până pe 5 iulie, pentru „Academia de Plutire”, un laborator de reziliență prin apă și mișcare care va avea loc la Timișoara

Secțiuni

  • Arte
  • Autori
  • Ceaiul englezesc
  • Contact
  • Cultură & Spectacol
  • Cunoaștere
  • Echipa
  • Editoriale
  • Societate

Socializare

  • Facebook
  • Instagram
  • LinkedIn

Comentarii recente

Niciun comentariu de arătat.

Ceașca de cultură

  • Echipa
  • Autori