Balkanik Festival – Home of World Music, fueled by OSCAR Downstream, devine anul acesta ultimul mare festival al verii în București și transformă malul Lacului Tei într-un spațiu al muzicilor lumii, al dansului sub copaci și al nopților de sfârșit de august petrecute lângă apă.
Între 28 și 30 august 2026, Balkanik Festival – Home of World Music, revine la București cu cea de-a 13-a ediție și deschide un nou capitol în istoria sa: festivalul se mută în Parcul Tei, într-un spațiu amplu, verde, aflat pe malul lacului, care va deveni, timp de trei zile, o scenă deschisă muzicilor lumii, experimentului artistic și dialogului cultural.
Sub tema „The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now.”, ediția din 2026 explorează felul în care patrimoniul cultural poate continua să trăiască prin reinterpretare, colaborare și noi forme de expresie artistică. Balkanik Festival își propune anul acesta să devină ritualul de final de vară al Bucureștiului – trei zile de muzică, dans și întâlniri culturale într-un spațiu deschis, verde, pe malul lacului.
După mai bine de un deceniu în care a devenit una dintre cele mai importante platforme europene dedicate world music și reinterpretărilor contemporane ale sunetelor și meșteșugurilor ancestrale, Balkanik Festival își extinde anul acesta atât spațiul, cât și viziunea. Festivalul se va bucura de un spațiu dublu față de edițiile precedente și va include scene amplasate lângă lac și în zone împădurite ale parcului, o pajiște dedicată instalațiilor de artă contemporană, dezbateri, jam sessions, DJ seturi, apusuri pe lac, gastronomie regională și noi experiențe imersive dedicate publicului venit de pretutindeni. Pe timpul zilei, Parcul Tei va deveni o oază urbană în care publicul va putea trece firesc de la concerte la instalații de artă, de la gastronomie fusion la conversații și jam sessions sub copaci. Seara, malul lacului se transformă într-un spațiu de dans și întâlnire, cu concerte live legendare, DJ seturi și apusuri care amintesc mai degrabă de un festival internațional de vară decât de agitația obișnuită a Bucureștiului. Balkanik își propune anul acesta nu doar să aducă muzica mai aproape de public, ci să transforme sfârșitul verii într-o experiență colectivă de evadare, libertate și bucurie în briza lacului.
„Mutarea în Parcul Tei nu înseamnă doar un nou spațiu de desfășurare, ci și o nouă relație cu orașul. Ne dorim un festival mai deschis, mai organic, mai aproape de ideea de comunitate și de experiență colectivă. Un loc în care muzica, natura și oamenii coexistă firesc, chiar în mijlocul Bucureștiului”, declară organizatorii.
Ediția din acest an va fi dedicată memoriei și moștenirii muzicale a marii artiste Romica Puceanu, una dintre vocile definitorii ale muzicii lăutărești urbane românești. La 30 de ani de la dispariția sa și în apropierea centenarului nașterii sale, Balkanik Festival își propune să readucă în prim-plan influența profundă pe care Romica Puceanu continuă să o aibă asupra muzicienilor contemporani din România și din afara ei.
În acest context, festivalul va prezenta în premieră proiectul special „Romica Puceanu Reimagined”, un concert exclusiv realizat special pentru Balkanik Festival 2026, care va reuni mai mulți muzicieni români din zona world music, alternative și fusion într-o reinterpretare contemporană a repertoriului artistei. Proiectul își propune să exploreze felul în care muzica tradițională urbană poate continua să inspire noi generații și noi arhitecturi sonore.
Noul spațiu va găzdui și o serie de intervenții artistice speciale, printre care „Brâncuși Reimagined” – instalații de lumină și video mapping inspirate de universul sculptural brâncușian –, „Silent Talks”, o serie de conversații despre patrimoniu, sustenabilitate și reinterpretare culturală ascultate la căști, dar și „Talk to Romica”, o instalație interactivă care explorează memoria și vocea prin intermediul tehnologiei.
Line-up-ul complet al ediției din acest an va fi anunțat în luna iunie.
Abonamentele sunt disponibile pe LiveTickets și IaBilet:
- Early Bird: 100 lei + taxe – până la 1 iunie
- Presale: 180 lei + taxe – iunie–august
- Acces general: 250 lei + taxe – la intrare
- Bilete pe zile: 130 lei + taxe – disponibile din august
- Copiii cu vârsta de până la 9 ani (inclusiv) se bucură de intrare liberă, însoțiți de adulți. Copiii cu vârstele între 10 și 15 ani au parte de reducere de 50% la abonamente și bilete.






Fondat în 2011 de Asociația Culturală Metropolis, Balkanik Festival a devenit primul mare festival din România care a construit o scenă durabilă pentru world music și patrimoniu viu contemporan. În fiecare an, festivalul reunește artiști și participanți din peste 20 de țări și transformă Bucureștiul într-un spațiu al diversității culturale și al bucuriei colective.
Balkanik Festival – Home of World Music #12 este organizat de Asociația Culturală Metropolis, fueled by OSCAR Downstream, proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional;* cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, al Centrului Cultural Armean din București, Pop Cola, Vitamin Aqua, Institutului Francez din București și Institutului Polonez.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

