N-ar trebui ca frumusețea să istovească ochii, oricât timp ar fi privită; n-ar trebui să cadă cadența inimii, oricâtă plăcere ar exalta-o; n-ar trebui să se lase obloanele peste minte, oricâtă inteligență ar încărca-o; n-ar trebui să ajungă niciodată iubirea în punctul terminus, oricât ar săgeta-o uitarea. Ajunge privitul unei secvențe de film, de teatru, al unei emisiuni TV ori al unei fotografii cu Maia Morgenstern, ca viața sufletească să peregrineze prin toate aceste stări sufletești, iar cuvintele frumusețe, plăcere, inteligență, iubire să înveșmânteze în lumină chipul artistei, fără a se ajunge la emfază, oricât s-ar insista pe ele.
Scrisul aduce un beneficiu cui își ia curaj să facă o creionare afectivă a actriței Maia Morgenstern, prin faptul că scapă cel puțin de sfială. Ceea ce depinde de rostire pentru aceasta nu se poate realiza decât prin intonație, pe când scrisul are exclamații pornite din resorturi intime. Admirația față de cineva poate tulbura lăuntrul în singurătate, pe când glasul în rostirea admirației intimidează și invalidează ultima picătură de curaj!
Actrița Maia Morgenstern este frumoasă, plăcută, inteligentă și iubită! Ca o bucurie, ca o căldură a nimbului inimii iubitorilor teatrului și ale cinema-ului! Născută pe 1 mai 1962, la București, descendentă dintr-o familie evreiască, Maia Morgenstern a urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, clasa prof. Dem Rădulescu, iar după absolvire, din 1985 până în 1988, va activa ca actriță la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. În 1988 primește mențiune la Festivalul Național de Film de la Costinești pentru rolul Mariei din filmul „Maria și marea”. În 1989 devine actriță la Teatrul Evreiesc de Stat, iar din 1990 joacă și la Teatrul Național din București. Primește în anul în care se angajează la Teatrul Național, premiul UNITER pentru cel mai bun rol feminin, Medeea din „Trilogia antică” și, de asemenea, Premiul Național „Lucia Sturdza Bulandra” pentru cea mai bună actriță a anului 1990, în același film și Premiul UCIN pentru rolul din filmul „Cei care plătesc cu viața”. În 1992 i s-au acordat „Les stars de demain”, la Geneva, pentru „Cea mai bună actriță”, Premiul Criticii, pentru rolul din filmul „Balanța” și Premiul AUR (Asociația Umoriștilor Români), pentru rolul din filmul „Balanța”. În anul 1993 i se acordă mai multe premii: premiul revistei „Flacăra”, pentru rolul Ioana Nebuna, din „Cruciada copiilor”; Premiul Național „Lucia Sturdza Bulandra”, pentru cea mai bună actriță a anului 1993, în rolul Haya, din „Ghetto”; „Ursul de Argint” la Festivalul Filmului de la Berlin, pentru rolul din filmul „Balanța”; premiul „Théâtre vivant” al Radio France International pentru cel mai bun spectacol în franceză – „Teatru descompus”; premiul UNITER pentru cea mai bună actriță a anului 1993, în rolul Lola, din spectacolul „Astă seară: Lola Blau”; premiul „Felix” (European Film Awards) pentru rolul din filmul „Balanța”. În 1995 este desemnată membră a juriului Festivalului de la Geneva, iar în 1996, membră a juriului Festivalului de la Salonic. În 1997 primește premiul „Irina Răchițeanu Șirianu” pentru spectacolul „Dama cu camelii”, iar în anii 1988 și 2000 este membră a juriului Festivalului de la Angers și al Festivalului de la Monte Carlo. În anul 2004, Parlamentul European de la Strasbourg o desemnează „Actrița și Femeia anului 2003”, iar tot în acest an primește premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Emma, din Londra, în rolul mamei lui Iisus din filmul „Patimile lui Hristos”. În 2010 este numită ambasador pentru Alianța Civilizațiilor în România, în 2012 devine societar de onoare al Teatrului Național din București, primește „Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler” în Franța și devine manager al Teatrului Evreiesc de Stat București. În 2013 primește Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”. În 2014 este membră a juriului Carnavalului de la Veneția…
Maia Morgenstern – The Passion of the Christ 2004
Maia Morgenstern – The Passion of the Christ 2004
Regina Maria interpretată mirabil de Maia Morgenstern
Documentarul artistic de lungmetraj, Regina Maria, „ultima romantică, prima femeie modernă”, cu scenariul și regia semnate de Sorin Ilieșiu, este o nouă oglindire emoționantă a istoriei monarhiei și regalității românești. Are o durată de cincizeci și două de minute și creionează figura luminoasă a ilustrei personalități istorice, Regina Maria, și include un epilog de douăsprezece minute, în care Majestatea Sa Regele Mihai o evocă. Filmul a fost prezentat în afara concursului, pe 25 noiembrie 2011 la Astra Film Festival Sibiu, un festival de documentare referențial pentru Europa Centrală și de Est. La ediția din 2006 a acestui festival, varianta scurtă a filmului regizorului Ilieșiu a fost distinsă cu Premiul pentru cel mai bun film românesc. Titlul peliculei este „Câte ceva despre Regina Maria”, iar un alt scurtmetraj pe aceeași temă a fost realizat în 2002.
Referitor la fotografiile care o reprezintă pe Regină, regizorul Sorin Ilieșiu afirmă că acestea sunt subsumate mesajului cel mai reprezentativ, care descrie colosalul potențial cinematografic al frumoasei și expresivei noastre Regine. Aceste fotografii sunt considerate de către regizor drept cele mai frumoase care au existat vreodată cu vreo regină, redând cel mai expresiv portret al celei în jurul căreia s-au țesut mituri, legende, povestiri.
Interpretarea textelor a fost încredințată actriței Maia Morgenstern, care reușește, prin intonația vocii, să surprindă expresivitatea, esențialul complexei personalități a Reginei. Așa cum remarcă maestrul Sorin Ilieșiu, combinația de însușiri spirituale și fizice ale Reginei Maria nu se regăsește la niciuna dintre „reginele” republicane: Elena Ceaușescu, Nina Iliescu, Nadia Constantinescu sau Maria Băsescu! Regina Maria este un simbol al creativității, feminității, vrăjii, forței, geniului – atât artistic, cât și politic –, delicateții, superbității, sfințeniei, credinței, optimismului, religiozității, fair play-ului, romantismului și modernismului, naturaleții, maternității, umanității, nonconformismului, seducției, tenacității, raționalismului, feeriei…, spune regizorul.
După rolul Maicii Fecioare din filmul lui Mel Gibson, „Patimile Lui Hristos”, Maia Morgenstern s-a aflat în fața unei noi provocări de superlativ profesional și, lăsând să vorbească cele mai îndreptățite voci, alături de Sorin Ilieșiu, actrița a izbutit!
Dar rolurile jucate de admirabila artistă Maia Morgenstern în filmul și teatrul românesc sunt toate de referință, iar cinema-ul internațional a asimilat-o în istoria lui contemporană, în principal pentru rolul Maicii Fecioare interpretat în filmul magnific „Patimile Lui Hristos” și nu numai. Maia Morgenstern e o actriță pe care o întâlnim, o privim… ne bucurăm de vizionarea ei în roluri de teatru și film, de ascultarea ei, în rare ocazii, de conversație la televiziune, dar o concizie de expresie care să o adeverească e numai în puterea iubirii. Cum doar în puterea iubirii stă portretizarea multor frumoși, plăcuți, inteligenți și iubiți artiști români!
Maia Morgenstern și Monica Bellucci – The Passion of the Christ 2004
Maia Morgenstern și Monica Bellucci – The Passion of the Christ 2004
Tot ce a jucat și a creat în interpretarea din filme și teatru artista Maia Morgenstern, nu este nicidecum neanalizabil, dar dacă analiza se reflectă doar într-o simplă alcătuire de cronică, ea poate avea ori părți seci, ori enunțuri curente în formă ingrată comună care-i așază pe toți laolaltă. Actrița Maia Morgenstern este cu totul distinsă și ar avea însăși o revilocvență în expunerea propriei personalități, pentru că nu deschide niciodată gura ca să nu vorbească inteligent! Înfățișarea, cuvântul ei, sunt expresive în forța de atragere, de la sine, a unei admirații; au o sobrietate ce nu demască, în niciun caz, asumarea superiorității ermetizante, dar au un ceva ales în tot, un ceva care subliniază o noblețe. O frumusețe a caracterului ce își are resorturile într-o educație aparte. Maia Morgenstern are un timbru vocal ce impune o blândă tăcere și ascultare; vorbește rar, clar, lămuritor și nu înlocuiește gândurile cu vorbe false. Este sinceră, iubește viața și o trăiește decent, frumos și roditor, în primul rând cu fructele scenei. Iubește oamenii și îi respectă, dar fără să comită niciun gest de forță; impune respect tuturor!
Maia Morgenstern – Domnișoara Christina (2013)
Maia Morgenstern – Domnișoara Christina (2013)
Actrița Maia Morgenstern nu poate lăsa pe nimeni dintre cei îndeletniciți cu scrisul cronicilor în afara unei implicări afective. Dar cuvintele se adună singure, chemate să vorbească despre ea! Ar fi o serie nesfârșită de modalități ale exprimării prin cuvânt, pentru mulți; însă artista Maia Morgenstern are, în tot, o forță de a trimite cuvântul la o destinație în care culminează admirația și abia de acolo merge el să fie scris!
Maia Morgenstern cu Aurel V. Zgheran, Teatrul Evreiesc de Stat,
București, 13 februarie 2015
Maia Morgenstern este o actriță atât de înalt apreciată în lumea internațională a cinematografiei încât idealul ei e uniform cu idealul actului artistic universal, care nu va fi niciodată sub modă și vremi, ci oricând peste modă și vremi!
Timpul, înaintea unei întâlniri cu actrița, aduce bătăi frigide inimii, iar drumul spre ea e un ghețar, așteptându-te să ai de-a face cu o personalitate granitică, înaltă, ca un castel sobru, în fața căreia omul simplu primește, disproporționat, dreptul și curajul de a murmura. Nici gând de așa ceva!
Actrița Maia Morgenstern nu joacă o poetică a sublimității feminine, a bunătății și a frumuseții morale, în rolurile sale; așa este ea! Un om frumos, un om blând, bun, generos, fin, elegant… Dacă ar juca zâne, nu ar trebui să recurgă la efortul de a construi un portret ideal, așa este! Are drumuri de exprimare în conversație de la inimă la inimă. Vorbirea ei e ca sunetul violoncelului, cald, lin, suav. Îi poți spune, o poți întreba, o poți privi, o îndrăgești din prima clipă și pleci de la ea bogat cu o admirație pe care inima o cere ca pe doctorie! Necrezut de agreabilă discuție e cea cu actrița Maia Morgenstern!
Maia Morgenstern și Marius Manole – Mecanica inimii
Actorul are încă o viață dată lui de propriu-i har: viața scenei. La clădirea temeliei spirituale a acestei vieți lucrează zidarul ancestral, care este așezarea natală, una singură pentru orice om — nu există mai multe localități natale, ci numai una! Ce denumire are aceea a dumneavoastră?
M-am născut în București, am copilărit în București și trăiesc în București. Asta nu înseamnă că nu mă deplasez, că nu exist și-n alte locuri din țară, de mai aproape sau de mai departe, din străinătate, dar locul unde am văzut lumina zilei este Bucureștiul. Am deschis ochii și sufletul în București și-mi plac foarte multe lucruri și-mi displac tot atâtea, dar, în orice caz, de fiecare dată mi-e dor să mă întorc în București.
Mama și tatăl dumneavoastră sunt economia tezaurului spiritual, sporită de educație, iubire, trudă, uneori sau cel mai adesea, șansă… în măsuri variate, acest testament înseamnă cărămizi și soartă pentru zidirea vieții fiecăruia. Cât de mult au însemnat pentru dumneavoastră părinții? Alegerea și pășirea drumului destinului dumneavoastră depind de ei?
A vorbi despre părinți, despre ce-nseamnă ei, despre ce au sădit, despre ce au lăsat, despre ce au așteptat de la mine, copil fiind, și-apoi adult, matur, cu speranțe, cu promisiuni ale viitorului, cuvintele cred că sunt puține, palide, mărunte… Amintirea părinților mei este vie, recunoștința mea pe care n-am știut s-o manifest, cred că n-am știut s-o port, Doamne iartă-mă pentru această confidență, n-am știut s-o port la adevărata ei dimensiune, n-am știut s-o arăt părinților mei pentru tot ce-au făcut pentru mine, n-am știut să le-o arăt atâta cât ar fi meritat, cât ar fi trebuit atunci când trăiau și cât trebuie azi. Dar, poate că asta este o condiție a înțelegerii, a conștientizării a tot ce-au lăsat, tot ce ți-au dăruit, tot ce-au clădit părinții tăi în tine, în ani, în timp, cu momente de negare, cu momente de revoltă, cu momente de duioșie, momente de slăbiciune, când îi căutai, și-apoi nu-ți era ușor… părinții reprezintă sprijinul tău cel mai ales… chiar și acum când nu mai sunt, părinții mei sunt sprijinul meu de nădejde! Deși mă cert de multe ori cu ei în gând, și de multe ori le reproșez foarte multe lucruri, sunt în continuare sprijinul meu!
Casa părintească, pentru fiecare, este nucleul localității natale, așa cum această localitate e mijlocul pământului, pe când familia e centrul lumii. Vă sunt vii amintirile de la casa în care v-ați născut? Prietenii din copilărie vă recheamă? Ați pornit pe drumurile destinului artistic oțelite de energia și vitalitatea sevelor absorbite de rădăcini?
E complicat să vorbesc despre casa copilăriei. Am copilărit în mai multe locuri. Am copilărit într-o casă care nu era cine știe ce grozavă, iar condițiile erau poate improprii pentru creșterea unui copil. Era greu, și erau vremuri de sărăcie. Părinții, mai ales mama, încercau să ne facă simțite cât mai puțin neajunsurile, lipsurile, greutățile – mama, țin minte, încerca să compenseze cu bună dispoziție și cântece, cu pur și simplu dragoste de viață și ambiția de a trăi demn; tata, apoi, cu un orizont cultural tulburător. Asta este, de fapt, casa părintească. Locuiam undeva pe „Occident”, apoi am locuit undeva într-un bloc, iarăși impropriu, iarăși plin de igrasie, iarăși… Copilăria mea și casele copilăriei au fost marcate de frig. Am îndurat frigul. Asta cred că ar putea fi una dintre trăsăturile caselor copilăriei mele. Prieteni din copilărie am, sau… de când eram foarte, foarte tânără… și mă aflu alături de ei și ne gândim, ne chemăm, ne ținem aproape. Ei sunt, iarăși, un sprijin de nădejde.
Cumpăna, înzestrările, șansele viitorului dumneavoastră s-au ales în anii de școală, s-au deschis și clarificat pe rând, ori dintr-o dată, covârșitor, într-un moment anume…? De la clasele primare, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică au fost răspântii, sau a fost o cale croită drept și ferm…?
Nu știu cum am pornit pe drumul destinului artistic…! Extrem de confuză, extrem de temătoare, de vulnerabilă, fără o concepție foarte, foarte bine argumentată, foarte fermă, tatonând, încercând cu foarte multe spaime, foarte multă emoție, suficientă neîncredere în forțele proprii, iar unul dintre îndemnurile tatălui meu, modul tatălui meu, mi-a fost în viață și reprezintă și acum cunoașterea și încrederea în forțele proprii, respectul de sine. Este, cred, un bagaj extrem de important care m-a însoțit. Clasele primare, școala… iarăși, schimbându-mi locuința de câteva ori, am învățat în mai multe școli, am întâlnit mai mulți profesori, am întâlnit mai multe metode. A fost un drum sinuos. N-am fost o elevă strălucită, n-am iubit matematica, nici matematica nu m-a iubit pe mine, chiuleam de la ore, ca să pot citi în biblioteca școlii, Școala Generală de Fete, „Zoia Kosmodemianskaia”, pe vremea mea, apoi, când nu mai ținea cu chiulul luam cărțile împrumutate de la bibliotecă și le așezam sub caietul de fizică în care nu știu ce făceam… niște semne fără de înțeles pentru mine și pentru profesor…! Țin minte: un coleg mi-a făcut chiar o caricatură, cum citeam eu pe sub bancă, literatura ce mă interesa.
Studiile superioare de teatru și cinematografie sunt, în ce vă privește, temeinicia profilului dumneavoastră prezent, de actor celebru?
Cred că studiile, vorbim de studii superioare de teatru și cinematografie, sunt o temelie importantă. Cred în studiu, cred că studiile nu se termină niciodată. Chiar dacă a fost încheiată o anumită etapă, chiar dacă am absolvit, cred că a studia, a încerca să-ți îmbogățești bagajul de cunoștințe, orizontul, ar trebui să fie o preocupare permanentă. Nu știu cum e cu profilul meu de actor celebru…! În orice caz, căutarea surselor de inspirație, cercetarea cu atenție, cu interes și onestitate a ceea ce e nou, ceea ce e proaspăt, ceea ce e altfel decât ceea ce ai învățat cum era pe vremea ta, deși esența studiilor actorului, până la urmă, rămâne adevărul pe care îl cauți în personaje. Metodele, modul de comunicare, pot să se schimbe și se schimbă, dar preocuparea pentru studii, eu cred că ar trebui să rămână vie.
Pe lângă talent și studii, există la dumneavoastră o asumare mai mult a trudei și seriozității, niciodată inversabile ca ordine, ci pe aceeași treaptă cu cele dintâi?
Pe lângă talent și studii nu cred că aș vorbi de trudă, cred că este vorba despre preocuparea, atenția și felul în care consider că trebuie să-mi pregătesc rolurile, aparițiile, spectacolele și cred că, dacă ar fi să se măsoare talentul, deși talentul nu se poate măsura, dacă ar fi așa, într-un scenariu fantezist, este vorba despre timpul pe care ți-l acorzi, ca un privilegiu, studiului, perfecționării, implicării, dăruirii cu care te apropii de un personaj sau altul, de un rol sau altul, de un proiect sau altul.
Filmele și piesele de teatru în care ați jucat vor avea viață nesfârșită. Sunt absorbite în ele viața, aspirațiile, trudele dumneavoastră, în formă, în spirit, în valoare și în orizont. Aveți un repertoriu vast, care se îmbogățește an de an. Întreaga dumneavoastră carieră artistică nu pare să reflecte o irosire a niciuneia dintre clipele vieții. Timpul curgător construiește urme. Ați simțit vreodată o obosire?
Sigur, oboseala își spune cuvântul de multe ori și e foarte bine că se întâmplă așa, e foarte bine și trebuie să recunoști aceste momente când obosești, când ți-e greu, când trebuie să te oprești, când spui „stop!”, e o nevoie a ființei – organism, minte, spirit, din ce-i compusă ființa asta – de a lăsa la o parte ceea ce poate să devină rutină, un fel de perpetuum mobile care nu există și riști să te repeți, să intri în stereotipii și-atunci să-ți recunoști oboseala, să-ți respecți propria oboseală e o formă de respect față de sine.
Actorii Maia Morgenstern și Radu Beligan
sursa: Aurel V. ZGHERAN
