Comunicarea pe mai multe planuri este marele atu al benzilor desenate. De asemenea, ele își pot permite cu lejeritate să încalce barierele impuse de vârstă sau de limbă, întrucât încoronează vizualul ca rege. Benzile desenate pot fi pentru copii și pentru adulți, dar și pentru copiii și adulții care nu au uitat să fie copii. Dacă ies din mâna unui ilustrator priceput, ele își pot asuma rolul de cel mai amuzant rezumat al unei povești lungi și, poate, plictisitoare pe alocuri, de “antreu” al lecturilor.
Benzile desenate implică, totuși, un număr de convenții legate de expresia grafică și de limbaj. Cele mai cunoscute modele de construire a acestor povești în imagini se bazează pe adăugarea replicilor sau a indicațiilor de loc și timp sub fiecare ilustrație, folosind normele limbii scrise (punctuație, linii de dialog), sau pe folosirea bulelor de dialog, îndreptate spre gura sau silueta personajelor.
Într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, în perioadele în care televiziunea și internetul nu ajunseseră încă să aibă impactul pe care îl au astăzi asupra vieții noastre și asupra felului în care gestionăm timpul liber, benzile desenate erau mult mai populare decât desenele animate, de exemplu. În România comunistă, mulți dintre noi au crescut cu reviste de benzi desenate precum “Luminița”, “Cutezătorii” sau “Pif” și și-au făcut din personajele acestora prieteni imaginari.
În 2014, Editura Adenium din Iași îl oferă pe scriitorul Ion Luca Caragiale în format de benzi desenate. Cartea “Abu-Hasan. Povestiri și schițe”, apărută la această editură, se inspiră din poveștile și schițele lui Caragiale pentru a crea un univers potrivit pentru toate vârstele, în viziunea desenatorului Șerban Andreescu. Trecând pe repede înainte prin lumea Domnului Goe, a lui Bubico, a lui Kir Ianulea și a lui Abu-Hasan, după un scenariu semnat de scriitorul Liviu Antonesei și de Adriana Nazarciuc, albumul de benzi desenate îmbină umorul specific caragialesc cu multă culoare și carismă aparținând personajelor născute din condeiul lui Șerban Andreescu.
În 56 de pagini, iubitorii benzilor desenate pot face inventarul celor mai cunoscute replici din Caragiale, replici de genul “Mamițo, nu ți-am zis că nu se spune marinel?”, “La bulivard, birjar, la bulivard”, “Bubico, șezi mumos, mamă!”, se amuză pe cinste cu personaje care exploatează comicul de situație, cum știu ele mai bine și după cum le-a programat să funcționeze însuși autorul lor, Bubico, Dl. Goe, mam’mare, madam Popescu, Ionel, Kir Ianulea sau Abu-Hasan explorează un concept vizual nou și își compară, poate, propria imagine a modului în care ar trebui să arate personajele lui Caragiale cu viziunea desenatorului.
Gândit grafic în cele mai mici detalii, de la bulele de dialog care să redea esența acțiunii și interacțiunii dintre personajele alese din gama largă de personaje pe care o pune la dispoziție îndrăgitul scriitor român, până la îmbinarea culorilor în imagini și la concizia replicilor asociate cu personajele, albumul de benzi desenate “Abu-Hasan. Povestiri și schițe” se remarcă pe raftul de cărți dintr-o librărie, în primul rând prin capcana vizuală pe care o întinde și se dovedește a fi o lectură rapidă și distractivă, o lectură care relaxează, umple o pauză sau câteva ore de sfârșit de săptămână și vizează atât cultura generală, cât și hobby-urile. Adulții își pot aminti de propria copilărie și de lecturile din Caragiale sau pot citi copiilor înainte de somn, amuzându-se împreună. Odată “momit” de această apariție de la Editura Adenium din Iași, cititorul intră într-o lume a prezentului și a trecutului, a nostalgiei și a hohotelor de râs, a poveștilor și a realității.
