6960 de vizitatori au fost înregistrați în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului în perioada 20-24 iunie. În acest interval a avut loc aici ediția a II-a a evenimentului Ziua Universală a Iei, drept pentru care aproape jumătate dintre cei prezenți au venit îmbrăcați în Ii tradiționale. Această ținută le-a asigurat accesul gratuit în Muzeu, unde au participat la activitățile pregătite pentru Ziua Universală a Iei.
Pe parcursul celor 5 zile, vizitatorii au descoperit la Muzeul ASTRA un târg de Ii și articole tradiționale, pus în scenă de către peste 100 de meșteri populari, colecționari și artiști pasionați de tradiții. În tot acest timp, cei mici au învățat lucruri noi în atelierele interactive de semne cusute, desene pe asfalt, confecționat păpuși și de împletit cununițe.
Responsabili cu voia bună la Târgul de țară (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) au fost cei de la Asociația Culturală Zestrea din Cluj și Ansamblul Sinicika de la Mila 23 – reprezentanți ai comunității rușilor lipoveni și elevii Școlii Generale din Slimnic, instructor Emilia Dragomir. Zestrea și Sinicika au prezentat tradiții culinare și obiceiuri străvechi, iar apoi au organizat parade dedicate Sânzienelor și solstițiului de vară.

Ziua Universală a Iei a continuat cu 3 concursuri cu premii („Cea mai frumoasă IE”, „Salvează o IE, salvează o frântură de Românie” – inițiativa Iulia Gorneanu, „Casa mea te-așteaptă-n IE”), spectacole de dans cu foc și muzică live (Crispus & Cobzality) și ateliere practice (ex.: „Bate doba-n Ie!” cu Florin Romașcu – Sistem & Cobzality).

”Motoul evenimentului a pornit de la ideea de a cunoaște Ia și toate secretele ei, iar publicul a răspuns pozitiv. Ca dovadă, numărul vizitatorilor din acest an la Ziua Universală a Iei este aproape dublu față de cel de anul trecut. Acest fapt demonstrează că Muzeul ASTRA are o nouă imagine, iar schimbarea în bine se simte. Evenimentele pe care le vom organiza în viitor vor confirma acest lucru. ”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul general C.N.M. ASTRA.
Activitățile pregătite pentru Ziua Universală a Iei s-au încheiat miercuri, 24 iunie, de Sânziene. În această zi, în Piața Mică din Sibiu, s-a ținut Hora Sânzienelor. Alături de Asociația Vatra Hărmanului din județul Brașov, în horă s-au prins peste 200 de oameni îmbrăcați în Ii.

Organizatorii Ziua Universală a Iei Sibiu 2015 sunt Muzeul ASTRA și Future Capital.

Ziua Universală a Iei Sibiu 2015 a fost transmisă live pe internet și astfel a ajuns în casele a mii de români (aprox. 4000 de vizualizări).
C.N.M. ASTRA mulțumește tuturor partenerilor și Universității Lucian Blaga din Sibiu pentru sprijinul oferit în organizarea acestui eveniment.

