Tinerii creatori din România și de la nivel internațional mai au la dispoziție câteva zile în plus pentru a se înscrie la apelurile deschise ale ediției a VI-a ȘI festival. Noul termen-limită este 20 mai 2026. Între 18 și 25 iulie, satul 2 Mai găzduiește opt zile de teatru, film, muzică, dans și arte vizuale, într-o ediție construită în jurul temei sustenabilității și desfășurată sub sloganul ce(va) rămâne. Toate detaliile și formularele de înscriere sunt disponibile pe www.sifestival.ro/open-call-si-apeluri-deschise/.


ȘI sub semnul recunoașterii: Premiul UNITER și EFFE Label

Pentru un festival construit de la zero într-un sat de la malul mării, recunoașterile venite atât din țară, cât și din spațiul european confirmă că un demers cultural din mediul rural românesc poate ajunge să conteze la cel mai înalt nivel. Două astfel de recunoașteri marchează drumul ȘI festival către ediția a VI-a.

Pe 25 mai, în cadrul Galei Premiilor UNITER 2026, care va avea loc la Teatrul Odeon din București, ȘI festival va primi Premiul special al Senatului UNITER pentru ediția a V-a, „pentru construirea unui spațiu de creație și identitate culturală în localitatea 2 Mai.”

Mai mult decât atât, în luna martie, ȘI festival a obținut și EFFE Label pentru perioada 2026–2027, o distincție acordată festivalurilor de artă remarcabile din Europa, care apropie festivalul de statutul de membru al European Festivals Association (EFA).

ȘI 6 apeluri deschise

Ediția a șasea deschide un nou capitol în evoluția festivalului și propune cea mai amplă serie de apeluri deschise de până acum, dedicată în primul rând artiștilor emergenți și gândită, pentru prima dată, ca o punte de legătură cu scena internațională de artă contemporană.

ȘI teatru, ȘI film

Competiția oficială de teatru și film este nucleul identitar al festivalului, iar pentru ediția a VI-a, ȘI festival a lansat două apeluri distincte: unul dedicat spectacolelor, celălalt scurtmetrajelor de ficțiune.

La secțiunea ȘI teatru pot fi înscrise spectacole de teatru, teatru-dans și teatru de animație care au avut premiera în ultimii trei ani, realizate fie în universități de arte din România sau din străinătate (spectacole de licență sau master), fie în mediul cultural independent. Sunt eligibile doar spectacolele ale căror echipe de creație includ cel puțin 50% artiști emergenți, studenți în an terminal sau profesioniști cu maximum cinci ani de experiență. Spectacolele selectate vor fi prezentate în spații interioare. ȘI festival pune la dispoziție două săli de joc dotate profesional (Sala de sport și Căminul cultural din 2 Mai), cu posibilitatea de a lua în considerare și alte spații din localitate, în funcție de propunerea artistică.

Ridere tehnice: www.sifestival.ro/technical-riders/

La secțiunea ȘI film sunt eligibile scurtmetrajele de ficțiune care au avut premiera în ultimii trei ani (2024–2026) și sunt semnate de regizori care nu au realizat până în prezent niciun film de lungmetraj, inclusiv producțiile realizate în mediul universitar (proiecte de licență sau master). Scurtmetrajele selectate vor avea o proiecție indoorîn Sala de sport din 2 Mai, în prezența juriului și urmată de o sesiune Q&A cu reprezentanții filmului, precum și o proiecție suplimentară la cinematograful în aer liber din curtea Centrului de agrement 2 Mai.

Regulamentul de participare: www.sifestival.ro/regulament-de-participare/

ȘI multidisciplinar

Pentru prima dată în istoria sa, ȘI festival lansează un apel dedicat creațiilor din orice domeniu artistic pentru a fi incluse în programul oficial. La acest apel sunt eligibile concertele, performance-urile, instalațiile new media și orice fel de evenimente culturale inedite, propuse de artiști individuali, duouri artistice sau companii și organizații independente din România și de la nivel internațional. Creațiile selectate vor fi prezentate în spații interioare și exterioare, în diferite locuri din satul 2 Mai, în perioada 18–25 iulie 2026. Propunerile care explorează tema ediției curente, sustenabilitatea, au un avantaj în procesul de selecție, fără ca aceasta să fie o condiție obligatorie de participare.

Regulamentul de participare: www.sifestival.ro/regulament-participare-program-oficial/

ȘI Cultural Project Pitching Sessions

Apelul pentru acest program de dezvoltare profesională este conceput ca o bursă de proiecte culturale și se adresează artiștilor individuali, duourilor artistice, companiilor independente, organizațiilor și asociațiilor culturale din România aflate la început de parcurs profesional (maximum 5 ani de activitate). Programul propune un context de întâlnire și dialog între creatori emergenți și profesioniști din sectorul cultural, în vederea dezvoltării unor inițiative artistice noi și a construirii unor viitoare parteneriate. Echipele selectate vor fi invitate la 2 Mai, între 18 și 25 iulie 2026, pentru a-și prezenta public proiectele în fața unor directori de instituții culturale, reprezentanți ai finanțatorilor, producători, operatori culturali independenți și antreprenori interesați de susținerea culturii. Pot fi propuse proiecte din orice zonă artistică, inclusiv artele spectacolului, cinematografie, arte vizuale sau formate interdisciplinare. Participarea este voluntară, iar organizatorii asigură, în funcție de bugetul disponibil, între 2 și 4 nopți de cazare în 2 Mai.

ȘI stagiu de jurnalism cultural

Un alt program de dezvoltare profesională al ediției curente este stagiul de jurnalism cultural, adresat studentelor și studenților interesați de scrierea critică despre arte și promovarea culturii. Sunt încurajate înscrierile din partea celor care studiază teatrologie, filmologie, literatură sau alte specializări din domeniul studiilor culturale și al umanioarelor. Stagiul se desfășoară în timpul festivalului, între 18 și 25 iulie 2026, ca o experiență de învățare practică: o echipă redacțională care lucrează sub coordonarea teatrologului și criticului de teatru și dans contemporan Daria Ancuța la realizarea unui număr special al ȘI revista, publicația online a festivalului, dedicat ediției a șasea. Participarea este voluntară, iar organizatorii asigură cazare în 2 Mai pe durata festivalului.

ȘI program de voluntariat

Apelul de recrutare a voluntarilor este dedicat studenților și tinerilor artiști din România, precum și tinerilor majori din 2 Mai și din localitățile limitrofe, care doresc să se implice activ în organizarea festivalului, gestionând spațiul de info point, accesul publicului la evenimente sau întâmpinarea invitaților la spațiile de cazare. Participarea presupune prezența fizică în 2 Mai pe întreaga durată a programului de voluntariat, între 16 și 27 iulie 2026, iar organizatorii asigură cazare pentru persoanele din afara comunei Limanu și a localității Mangalia. De-a lungul timpului, mulți voluntari au devenit parte din echipa de organizare a edițiilor următoare, unii ajungând să coordoneze departamente-cheie ale festivalului, programul fiind o oportunitate reală de dezvoltare personală și profesională.

ȘI stagiu de management cultural — apel încheiat

Apelul pentru stagiul de management cultural s-a încheiat pe 15 aprilie. În prezent, se desfășoară etapa interviurilor, în urma căreia vor fi selectate cel puțin 5 persoane care se vor alătura echipei de organizare a festivalului.

Toate ghidurile, criteriile de eligibilitate și formularele de înscriere se găsesc pe sifestival.ro. Programul complet al ediției a șasea urmează să fie anunțat în luna iunie.


ȘI festival este organizat de Asociația Culturală Șerban Ionescu în coproducție cu Teatrul de Stat Constanța și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.