Conservatorul de muzica Marietta Alboni din Paris impreuna cu Fundatia Falret organizeaza duminica, 29 septembrie, ora 17.00 la OEuvre Falret din Paris, recitalul Néoclassicisme et Expérimentation sustinut de soprana romana Cleopatra David impreuna cu pianista Sarah Hoyt. Programul serii cuprinde lucrari de G. Enescu, D. Milhaud, I. Stravinski, H. Nafylian si B. Britten. Concertul este organizat in cadrul proiectului Paralele si Interferente in Muzica Franceza si Romaneasca a Secolului XX realizat de Cleopatra David ca titular al Bursei George Enescu oferita de Institutul Cultural Roman.
Dimanche 29 septembre, à 17h
l’OEuvre Falret, 50, rue du Théatre 75015 Paris (métro Dupleix)
https://www.helloasso.com/associations/les-amis-du-conservatoire-de-musique-marietta-alboni/evenements/neo-classicisme-et-experimentation

Cariera Cleopatrei David s-a concentrat, in ultimii ani, pe consolidarea sectorului cultural independent din Romania, in special pe productia de opera. Impreuna cu regizorul Alexadru Patrascu a pus in scena spectacolele La serva padrona si Bach, colegul de birou, ambele fiind invitate la evenimente internationale. Este angajata a Filarmoncii George Enescu din Bucuresti unde, in colaborare cu inca trei colegi, a realizat proiectul care a adus Marca Patrimoniului European pentru Ateneul Roman.

Pianista Sarah Hoyt a concertat in toata Europa si in Canada, atat ca solista, cat si in ansambluri camerale. Parcursul sau academic eclectic si curiozitatea artistica au determinat-o sa se implice in numeroase proiecte interdisciplinare, care imbina muzica, filosofia si arta vizuala. Originara din Edmonton, Alberta, Canada, Sarah a obtinut mai multe diplome: o licenta in stiinte biologice de la Universitatea din Alberta, un master in urbanism de la Scoala de Urbanism din Paris, este absolventa Scolii Normale de Muzica Alfred Cortot din Paris si a Universitatii din Montreal (pian). Printre mentorii sai se numara Jeannine Bonjean, Michael Wladkowski, Devy Erlie si Marc Durand si a participat la numeroase rezidente artistice cum sunt cele de la Cité Internationale des Arts din Paris, sau The Banff Centre A participat ca solista in cadrul unor programe de valorizare a patrimoniului cultural European, asa cum sunt conceptul artistului canadian Patrick Bernatchez, intitulat Piano Orbital, sau propriul proiect video Piano Four Hands, care juxtapune si suprapune mai multe versiuni ale Preludiului nr. 1 in Do major de Bach, filmat de-a lungul mai multor ani si prezentat in diverse galerii de arta. Activitatea concertistica este completata de promovarea compozitorilor canadieni in Europa, interpretand lucrari de Claude Vivier, Alexina Louie, Samuel Andreyev si Samy Moussa.

Lasă un răspuns