Sigur, o să spuneți acum, sunt o trupă nouă de teatru, sau mai bine, protagoniștii unei piese de teatru de la Cluj. Nu, de data aceasta n-ați ghicit, deși dacă stau bine să mă gândesc viața lor poate foarte bine să constituie subiectul unui roman sau al unei piese de teatru: doi oameni ce pornesc într-o călătorie în care speră să se regăsească unul pe celălalt și totodată scopul propriei vieți. Ei bine, ca să nu vă mai țin în suspans, e vorba de doi muzicieni călători prin lume, care cântă și pescuiesc la rându-le diferitele influențe tradiționale cu care intră în contact.

Chantale Urbain și Sebastien LeBlanc, sau mai pe scurt Shnock’N Shanti din Quebec, ne-au încântat aseară în Insomnia într-un stil unic, cu piese de Gipsy Swing, French Musette, World Folk. Doi oameni extraordinari, călători prin lume, muzicieni liberi și profesioniști, care cântă împreună de aproape un an, deși pare de necrezut la felul cum se înțeleg în muzică. Povestind cu ei, în scurtele pauze ale concertului am aflat cum e să cânți și să trăiești simplu și frumos, plătind doar moneda propriului tău curaj. La teatru ar suna a tragedie, dar la felul cum își asumă destinul, cu zâmbetul pe buze, mă fac să cred că pot exista și povești cu happy end.

Ne-au învăluit aseară într-o magie de cântări, făcându-ne să călătorim încă o dată cu ei prin minunatele locuri ce și-au lăsat amprenta în muzica lor. Ne bucuram precum copiii, ascultând frumoasele și mereu tinerele șansonete pariziene, ne dănțuiau picioarele sub masă la auzul unor cântări de jazz cu influențe moldovenești, mai lăcrimam privind în zare ori de câte ori auzeam câte un refren à la Lhasa sau băteam ritmul unui gypsy swing printre sticle de bere și căni de ceai, imaginându-ne clipe de epocă cu frac și rochițele de acum vintage.

Dacă o să mă întrebați cum de au ajuns în România, o să vă răspund ca și ei, fiindcă le place foarte mult și muzica noastră tradițională e ca un izvor de inspirație pentru stilul lor. Au cântat și în Chișinău dar, deși au găsit oameni deschiși către stilul promovat de ei în manieră proprie, lumea era mai toată tristă și gri: «Femeile, fetele erau toate cu părul lung și cu haine gri, negre, nici un pic de culoare! Când ne vedeau pe stradă se uitau cu teamă ciudat și unii, mai temerari, se întorceau să ne facă poze» povestește Sebastien, fapt care m-a surprins, eu crezând că așa ceva nu mai este neobișnuit pe nicăieri. Se pare că uneori, mai greu decât rezistența chiar, e să fii cu adevărat liber.

Sebastien LeBlanc e profesor de chitară, cântă de când se știe și este un hippie înnăscut. Îi place foarte mult aici, cântă cu pasiune și dăruire și acest lucru se vede și în ochii publicului: bucurie, fericire hippie-style și încredere în viață și în oamenii buni și frumoși ai ei.

Chantale a studiat pianul 5 ani și a fost fermecată de acordeon, la care cântă de numai 1 an, dar despre care spune că nu e așa de greu, odată ce ai trecut prin școala pianului. Este o fire energică extraordinară, deschisă și întotdeauna veselă, și cu o voce rar întâlnită. Când am auzit-o cântând unul din cântecele lui Edith Piaf, așa cum stăteau ei amândoi, pe două scaune înalte, ea cu acordeonul în brațe și Sebastien cu chitara, parcă am revăzut secvența din filmul biografic al Privighetorii, «La Môme», în care Edith Piaf cânta într-o cafenea cu mult fum, zgomot și oameni de-o anumită conduită; vocea ei răzbătea dincolo de tumultul acelei lumi de cafenea și avea ceva aparte. Ei bine, spre norocul nostru, am avut șansa să ascultăm o voce care cu ușurință putea să te transpună în lumea lui Edith Piaf. După acest concert, am simțit nu doar o mare admirație, ci și bucuria unor noi prieteni.

I-am așteptat și ascultat cu mare drag pe acești doi muzicanți din lume, ce nu ne-au păcălit de 1 aprilie și ne-au demonstrat, în schimb, cum e să fii liber cu o chitară și-un acordeon. Periplul lor concertistic va mai conține două cântări în cafenelele L’Atelier și Insomnia în următoarele două săptămâni, urmând ca mai apoi să pornească spre Elveția.

Nu pot decât să vă doresc să-i auziți într-o cafenea, un acordeon și o chitară cântând jazz cu accent moldovenesc și vechi șansonete pariziene de pe vremea bunicilor. Doar atât.