Cântăreața Patricia Kaas este pentru iubitorii muzicii din Iași șampania franțuzească a Festivalului Internațional al Educației, inaugurat pe 14 iunie 2013. Cu o zi înainte de concertul care va avea loc pe 19 iunie și care face parte din turneul internațional de promovare a spectacolului Kaas Chante Piaf, artista a susținut o conferință de presă în Sala Mare a Primăriei Iași. Relaxată, politicoasă, diplomată și, în același timp, firească, Patricia Kaas a surprins jurnaliștii ieșeni din sală cu energia, frumusețea și prezența sa de spirit.
Însoțită de cățelușa Tequilla, care a lătrat vesel de fiecare dată când a simțit nevoia, interpreta de origine franceză a împărțit locurile de la masă de la care și-a privit în ochi intervievatorii cu primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, cu actorul Adrian Păduraru și cu directorul festivalului, Florin Mindirigiu. Aceștia au complimentat-o cu simpatie și cu admirație pe tot parcursul discuției și și-au recunoscut slăbiciunea pentru muzica sa, muzica unei generații în care s-au identificat. Deși a întârziat 4 minute, Patricia Kaas nu a trecut peste acest amănunt ca și cum nici nu ar fi existat. Dimpotrivă. Și-a cerut scuze și cu un zâmbet cald și prietenos a încurajat curiozitatea celor de față să iasă la suprafață. Exactitatea și politețea nu i-au inhibat, însă, umorul. Aceasta a mărturisit că „e cam dificil să te machiezi în camera de hotel, aici la Iași.”
Întrebările jurnaliștilor ieșeni nu au fost multe, nici extrem de diverse, dar fiecare a primit un răspuns care a îmbinat diplomația cu sinceritatea. S-a discutat despre turneul din cadrul căruia face parte și spectacolul de la Iași, despre durata acestuia și despre structura sa, despre sursa de inspirație, interpreta Édith Piaf, despre personalitatea și viața acesteia. Nici stângăcia traducătoarei nu a iritat-o pe artistă. Aceasta a acceptat cu zâmbetul pe buze și intervențiile de traducător ad-hoc ale moderatorului întâlnirii, actorul Adrian Păduraru, încercând să imprime o notă de cordialitate dialogului.
După o scurtă introducere, întrebată cum i-a venit ideea acestei serii de spectacole, Kaas Chante Piaf, Patricia Kaas a mărturisit: „Este un spectacol care îmbină interpretarea muzicală cu cea teatrală. Édith Piaf a avut 400 de melodii, mi-a fost ușor să aleg 20. Când am auzit repertoriul ei am fost emoționată, m-am regăsit în acele cântece.” Dar a ținut să precizeze, de asemenea, că nu încearcă să copieze, ci doar să își exprime admirația față de o artistă care a marcat-o încă de mică, de când avea 10-12 ani. De aceea, despre Édith Piaf a afirmat: „Cred că era o femeie căreia îi plăcea să trăiască la extrem. Era veselă și plină de viață, iar în dragoste, avea frică de a nu se plictisi. Trăia intens, suferea și își hrănea cântecele din această suferință”. Iar când a venit rândul să își facă o scurtă descriere a propriei personalități și a lucrurilor care o bucură pe ea, a recunoscut că preferă simplitatea, lucrurile mărunte care stârnesc sentimentul de familiaritate: „Îmi place să dorm în patul meu, pentru că se întâmplă rar acest lucru, îmi plac prietenii mei, familia, cățelușa Tequilla, cuvintele simple, un surâs, shopping-ul.”
Cu aceeași sinceritate a răspuns și la întrebările despre România și muzica sa. Astfel, Patricia Kaas a recunoscut că nu știe prea multe nici despre Iași, nici despre Maria Tănase, cântăreața pe care Adrian Păduraru a comparat-o cu Édith Piaf.
Convinsă fiind că prin apariția sa la Iași, în cadrul FIE, le va da ocazia tinerilor să asculte limba franceză și muzica franceză și că nu este țară, oricât de mică, în care să nu se fi auzit de Édith Piaf, Patricia Kaas a ținut să sublinieze că spectacolul său a fost susținut până acum pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii, ca Royal Albert Hall din Londra sau Carnegie Hall din New York și că reunește o selecție din cele mai frumoase melodii ale lui Édith Piaf, reorchestrate de către Abel Korzeniowski, un cunoscut compozitor de muzica de film, nominalizat la Globul de Aur.
După ce întrebările s-au epuizat, reportofoanele și camerele de filmat s-au oprit, Patricia Kaas a mulțumit tuturor pentru prezență, a împărțit din nou zâmbete, a primit cu plăcere aplauzele, și-a luat cățelușa și s-a îndreptat spre ieșire. A lăsat în urma sa impresia că celebritatea poate fi abordată și cu naturalețe, curiozitate satisfăcută, dar și curiozitate abia născută, aceea de a vedea spectacolul Kaas Chante Piaf.
