Într-un peisaj cultural marcat de provocări, Ionuț Andrei Maierean reprezintă vocea unei generații de artiști care aleg inovația și curajul în detrimentul confortului. Absolvent de UNATC și cu o prezență constantă în mediul audiovizual, tânărul actor sucevean vorbește despre pasiunea care l-a purtat de pe scenele festivalurilor de teatru în engleză până în studiourile TVR. Fragmentul de mai jos oferă o incursiune sinceră în viziunea sa despre arta dramatică, modelele care l-au format și dorința de a revitaliza spațiul cultural al orașului său natal.
Cine este Ionuț Andrei Maierean?
Ionuț Andrei Maierean este un sucevean, ștefanist mutat în București de 9 ani, absolvent de UNATC, Secția Actorie (2008), actualmente actor, scenarist și voice-over la TVR 1.
Ce înseamnă pentru tine să fii actor?
Am avut norocul să mă întâlnesc în școala generală cu o profesoară de engleză excepțională, domnișoara Coman, care a avut încredere în mine și m-a distribuit într-un spectacol pentru care am fost premiat în cadrul unui festival de teatru în engleză din Bacău. După prima întâlnire cu teatrul a devenit clar că vreau să fac meseria asta pentru tot restul vieții. Pentru mine, a fi actor înseamnă în primul rând a inova, a avea curajul de a arăta ceva diferit oamenilor, câteodată chiar cu riscul de a nu fi plăcut.
E greu pentru un tânăr să intre pe scenele consacrate?
În momentul de față, castingurile publice pe scenele consacrate sunt extrem de rare, iar de angajări nici nu se poate pune problema. Criza economică a tranșat pe masa sacrificiului cultura în așa fel încât, momentan, refugiul tinerilor actori sunt spațiile de teatru independent care, la rândul lor, nu sunt ușor de accesat.
Care e principala satisfacție pe care ți-o oferă actoria?
Mi-am propus de la început să nu am niciun regret vizavi de ceea ce am să fac și, momentan, deși am făcut compromisuri pe parcurs, pot să spun, cu riscul de a suna patetic, că nu am niciun regret și asta contează pentru mine foarte mult. Fac ceea ce îmi place și asta este un lucru pe care puțini oameni îl pot zice în ziua de azi; nu simt niciodată că merg la „serviciu” și sunt recunoscător pentru asta.
Tu de ce te-ai îndrăgostit de teatru?
Prima dată m-am îndrăgostit de… filme, teatrul a venit după. Când eram mic mă uitam la Cinematecă pe TVR la bunici și seara mai ascultam din când în când și teatrul radiofonic. Mi-ar plăcea să îți zic că am avut o motivație rațională, dar adevărul e că pur și simplu am tânjit să fac asta și am făcut tot ce am putut să îmi îndeplinesc visul.
Ce perspective crezi că sunt – bune sau rele – pentru teatrul/filmul românesc?
Perspective sunt în primul rând pentru cinematografia românească, care este din ce în ce mai vizibilă pe plan internațional și care a oferit în ultimii ani câteva filme de referință. Teatrul românesc, deși a avut și el succes cu nume de referință la festivaluri europene, trebuie puțin șters de praf și privit cu încredere, mai ales „sectorul” de teatru contemporan. Preconcepțiile vizavi de „generația tânără”, întreținute din păcate de unii, trebuie să dispară dacă teatrul românesc vrea să se îmbogățească.
Ce maeștri ai avut și care îți sunt modelele?
Am avut norocul să mă întâlnesc cu mai mulți profesori de actorie de mare calitate: domnul Nae Iliescu, doamna Valeria Sitaru, domnul Mircea Rusu, domnul Răzvan Vasilescu și nu în ultimul rând omul care m-a îndrumat pe parcursul celor 4 ani de facultate, domnul Florin Zamfirescu. Marlon Brando, Al Pacino și James Dean sunt modele de referință pentru mine pentru felul în care toți, la timpul lor, au revoluționat actoria.
După părerea ta ai o pasiune costisitoare?
Momentan este doar costisitoare în sensul în care îmi consumă mult timp, iar rezultatele apar încet, dar am răbdare. Nu mă las eu dezamăgit atât de ușor.
În clipa în care ești pe scenă uiți de lume?
Dacă ești concentrat la ceea ce faci, normal că uiți de tot. Emoțiile și adrenalina care îți inundă corpul când ești pe scenă nu se pot compara cu nimic.
Care este cel mai neobișnuit loc în care ai jucat?
Am jucat în piața centrală la Festivalul Medieval din Sighișoara – unde, deși la început a fost greu să ne adaptăm – am avut un spectacol foarte bun și am interacționat foarte bine cu publicul.
Dacă ar fi să schimbi ceva în orașul în care trăiești ce ai schimba?
Am tot zis și am să repet până ce mă aude cineva. Un teatru și un cinematograf pentru Suceava sunt două lucruri care ar trebui să apară cât mai curând posibil. Oamenii de aici merită un spațiu cultural unde pot să își relaxeze sufletul și care să le ofere o alternativă la terapia prin shopping, care nu duce lipsă de opțiuni.
Oricine poate fi actor?
Nu sunt eu o persoană în măsură să fac o astfel de afirmație. Cred că depinde în primul rând cât de mult este respectiva persoană determinată să urmeze drumul ăsta și apoi de ce zic alții.
Care erau lecturile copilăriei? Primele?
Primele cărți de care îmi amintesc sunt Legendele Olimpului, Cei Trei Mușchetari, Robinson Crusoe.
Când citeai povești – sau ți se citeau povești – în ce personaj te imaginai?
Îmi făceam „filmul” în cap pe măsură ce înaintam cu lectura, iar dacă în prima fază empatizam cu eroul principal, cu timpul am devenit mai interesat de anti-erou, de personajele negative – le găsesc acum mult mai interesante și mai bogate.
Acum mai citești? Care este cea mai recentă carte pe care ai citit-o?
Sunt un mare fan Chuck Palahniuk, cel care a scris „Fight Club” – atât cartea, cât și filmul mi-au schimbat total perspectiva pe care o aveam asupra artei. Cel mai recent am terminat de același autor „Supraviețuitorul”.
Sacrificiul, după tine, ce înseamnă?
Sacrificiul este acel lucru pe care îl faci pe moment, dar nu îl regreți pe termen lung.
Marea ta calitate care crezi că este?
Marea mea calitate… Dumnezeule! M-ai blocat total. Cred că abilitatea de a mă implica cu tot sufletul și până la final atunci când am motivație.
Și marele tău defect?
Am o mare problemă cu punctualitatea – sunt momente în care am întârziat mai mult decât trebuia, dar mă tratez.
Ai nostalgia unui alt drum pe care viața ta ar fi putut coti?
Nu, nu regret nimic, doar câteodată mă întreb cum ar arăta viața mea în altă țară.
La ce lucrezi acum?
Am terminat repetițiile la „Romeo și Julieta” în regia Teodorei Câmpineanu – pe care o să o joc zilele acestea la Suceava, miercuri la 19:00 și joi la 17:00 în Cetatea de Scaun, iar din toamnă, în București, lucrez la un documentar și sper să încep lucrul în curând la o piesă descoperită recent, pe care trebuie să o traduc și pe care sper să o și regizez.
Tu de ce te-ai îndrăgostit de teatru?
Prima dată m-am îndrăgostit de… filme, teatrul a venit după. Când eram mic mă uitam la Cinematecă pe TVR la bunici și seara mai ascultam din când în când și teatrul radiofonic. Mi-ar plăcea să îți zic că am avut o motivație rațională, dar adevărul e că pur și simplu am tânjit să fac asta și am făcut tot ce am putut să îmi îndeplinesc visul.
Ce perspective crezi că sunt – bune sau rele – pentru teatrul/filmul românesc?
Perspective sunt în primul rând pentru cinematografia românească, care este din ce în ce mai vizibilă pe plan internațional și care a oferit în ultimii ani câteva filme de referință. Teatrul românesc, care deși a avut și el succes cu nume de referință la festivaluri europene, trebuie puțin șters de praf și privit cu încredere, mai ales „sectorul” de teatru contemporan. Preconcepțiile vizavi de „generația tânără”, întreținute din păcate de unii, trebuie să dispară dacă teatrul românesc vrea să se îmbogățească.
Ce maeștri ai avut și care îți sunt modelele?
Am avut norocul să mă întâlnesc cu mai mulți profesori de actorie de mare calitate: domnul Nae Iliescu, doamna Valeria Sitaru, domnul Mircea Rusu, domnul Răzvan Vasilescu și nu în ultimul rând omul care m-a îndrumat pe parcursul celor 4 ani de facultate, domnul Florin Zamfirescu. Marlon Brando, Al Pacino și James Dean sunt modele de referință pentru mine pentru felul în care toți, la timpul lor, au revoluționat actoria.
După părerea ta ai o pasiune costisitoare?
Momentan este doar costisitoare în sensul în care îmi consumă mult timp, iar rezultatele apar încet, dar am răbdare. Nu mă las eu dezamăgit atât de ușor.
În clipa în care ești pe scenă uiți de lume?
Dacă ești concentrat la ceea ce faci, normal că uiți de tot; emoțiile și adrenalina care îți inundă corpul când ești pe scenă nu se pot compara cu nimic.
Care este cel mai neobișnuit loc în care ai jucat?
Am jucat în piața centrală la Festivalul Medieval din Sighișoara – unde, deși la început a fost greu să ne adaptăm – am avut un spectacol foarte bun și am interacționat foarte bine cu publicul.
Dacă ar fi să schimbi ceva în orașul în care trăiești ce ai schimba?
Am tot zis și am să repet până ce mă aude cineva. Un teatru și un cinematograf pentru Suceava sunt două lucruri care ar trebui să apară cât mai curând posibil. Oamenii de aici merită un spațiu cultural unde pot să își relaxeze sufletul și care să le ofere o alternativă la terapia prin shopping care nu duce lipsă de opțiuni.
Oricine poate fi actor?
Nu sunt eu o persoană în măsură să fac o astfel de afirmație. Cred că depinde în primul rând cât de mult este respectiva persoană determinată să urmeze drumul ăsta și apoi de ce zic alții.
Care erau lecturile copilăriei? Primele?
Primele cărți de care îmi amintesc sunt Legendele Olimpului, Cei Trei Mușchetari, Robinson Crusoe.
Când citeai povești – sau ți se citeau povești – în ce personaj te imaginai?
Îmi făceam „filmul” în cap în măsura în care înaintam cu lectura, iar dacă în prima fază empatizam cu eroul principal, cu timpul am devenit mai interesat de anti-erou, de personajele negative – le găsesc acuma mult mai interesante și mai bogate.
Acum mai citești? Care este cea mai recentă carte pe care ai citit-o?
Sunt un mare fan Chuck Palahniuk, cel care a scris „Fight Club” – atât cartea, cât și filmul mi-au schimbat total perspectiva pe care o aveam asupra artei. Cel mai recent am terminat de același autor „Supraviețuitorul”.
Sacrificiul, după tine, ce înseamnă?
Sacrificiul este acel lucru pe care îl faci pe moment, dar nu îl regreți pe termen lung.
Marea ta calitate care crezi că este?
Marea mea calitate… Dumnezeule! M-ai blocat total. Cred că abilitatea de a mă implica cu tot sufletul și până la final atunci când am motivație.
Și marele tău defect?
Am o mare problemă cu punctualitatea – sunt momente în care am întârziat mai mult decât trebuia, dar mă tratez.
Ai nostalgia unui alt drum pe care viața ta ar fi putut coti?
Nu, nu regret nimic, doar câteodată mă întreb cum ar arăta viața mea în altă țară.
La ce lucrezi acum?
Am terminat repetițiile la „Romeo și Julieta” în regia Teodorei Câmpineanu – pe care o să o joc zilele acestea la Suceava, miercuri la 19:00 și joi la 17:00 în Cetatea de Scaun, iar din toamnă, în București, lucrez la un documentar și sper să încep lucrul în curând la o piesă descoperită recent pe care trebuie să o traduc și pe care sper să o și regizez.
