Nu știe, încă, de ce zâmbește și se simte odihnită.
S-a trezit mai devreme decât de obicei și o liniște insuportabilă apasă împrejurul.
Totuși, are senzația aceea pe care o ai atunci când taci lângă un prieten bun:
Îi este lene, îi este bine și nu îi este dor de acasă.
Parcă a mai trăit ce trăiește acum, dar se simte stânjenită.
Oare nu fură din viața altcuiva?
Îi este străin și, în același timp, atât de familiar sentimentul care îi definește dimineața.
Parcă ar bea o cafea cu topping de ceață:
Totul este atât de limpede și de revigorant și totuși extrem de confuz, de neclar, de ușor de pierdut.
Este una din acele dimineți în care simte că a trăit prea puțin și că trăitul o copleșește.
Cândva a mai zâmbit cuiva așa cum își zâmbește sieși acum și s-a simțit atât de pregătită să dăruiască încât și-a împachetat sărutul, bătăile inimii, tăcerile, îmbrățișările, te iubesc-urile cu cea mai roșie și mai mătăsoasă fundiță din colecția personală de firescuri și naivități.
Pe atunci ar fi fost pierdută fără dor.
Seara, după o zi lungă, îi era dor de orice o făcea să fie atât de sinceră încât îi înduioșa până și pe mincinoșii incurabili:
Îi era dor de o cafea bine făcută, de o ținută care să emane căldură interioară, de oameni simpatici și de oameni antipatici care o provocau și alungau aura de monotonie a unei zile, de umorul care se putea ascunde chiar și într-un sandwich dacă știa cum să muște din el, de momentele de singurătate care o făceau să prețuiască orice împreună care i se dăruia, frumos împachetat sau într-o aparentă, dar fermecătoare dezordine, de muzica de care nu se despărțea nici măcar în somn pentru că întorsul ei de pe o parte pe alta din timpul somnului implica mișcări a căror măiestrie te duce cu gândul la pașii de tango, de ea privită în ochi de către ceilalți și de ceilalți priviți în ochi de către ea.
Acum îi este mult mai rar dor, de aici și senzația că fură viața altcuiva.
De cele mai multe ori se epuizează încercând să facă jocul convențiilor fără a se pierde pe sine, încât spre finalul zilei se lasă pradă unei amorțeli care poate fi amăgită doar cu un film bun și o sticlă de vin la fel de bun, o carte posmedernistă, zâmbetul cuiva drag cuibărit în conversații line, revigorante și care nu se tem de sfârșit sau o sesiune de râsete cu gura până la urechi care să ajungă și la urechile altora.
În astfel de momente o liniștesc și o reechilibrează definițiile, propriile definiții și jocul de-a improvizația de care mintea ei nu se satură niciodată.
Rețeta este destul de simplă: ia primele cuvinte care îi vin în minte și le răsucește pe toate părțile până capătă un sens care ei îi creează un confort emoțional suficient pentru o zi întreagă și le asociază fețe cunoscute care o relaxează.
În dimineața asta i-au venit în minte imediat ce s-a trezit sintagma tu ce-ți mai amintești despre tine? și cuvântul dor și de aceea, după ce și-a dat răspunsurile, odihna a început să îi curgă prin sânge.
Ce își mai amintește despre ea?
Își amintește că este plină de viață și o optimistă incurabilă, în ciuda pesimismului aparent pe care uneori îl afișează, poate doar pentru a-i pedepsi pe ceilalalți, că nu îi este frică de stânjeneală în momentele ei de franchețe extremă, că nu știe să se prefacă fără a-și face un dușman de moarte din stângăcie, că îi place la nebunie să râdă cu gura până la urechi, că înțepăturile ironiei îi dau fiori de plăcere, că prietenia aceea curată și care miroase a proaspăt și a neconvențional și a acasă este cea mai bună rețetă pentru regăsire atunci când viața îți dă motive să te pierzi, că nu ar rata un film bun, o carte bună sau o muzică bună indiferent cât de lipsită de chef ar fi, că știe să iubească chiar și atunci când crede că nu mai știe, că are o colecție de zâmbete pentru orice ocazie.
Dorul?
Dorul este un copil răsfățat care te face să plângi și să râzi în același timp, să te joci cu el, să îl iubești și să înghiți în sec de nesuferit ce îți este, un copil care adoarme greu și a doua zi se comportă de parcă nici nu te-ar mai recunoaște.
Dorului îi plac personajele răbdătoare, cu o rezervă bogată de amintiri și jocul de-a v-ați ascunselea.
Odihna ești dor, ești eu, ești muzică, ești prietenie, este o cafea savurată pe îndelete, ești joc, ești zâmbet, ești ironie, ești rochia preferată accesorizată cu o broșă vintage, ești sfârșit de somn și început de dimineață își șoptește ea pregătită să-și trăiască o nouă zi, înstrăinată și atât de apropiată de propria viață, încât amorțeala și dorul nu își mai găsesc locul în măruntaiele existenței.