Lohengrin, care a avut premiera la Weimar pe 28 august 1850, cu Franz Liszt dirijor, era a treia mare operă a lui Wagner, după Olandezul zburător (1843) și Tannhäuser (1845). Există mai multe versiuni ale poveștii pe care se bazează opera lui Wagner, primele dintr-o culegere de povești din secolul XIII, intitulată Parzival.
Conform interpretării lui Wagner, Lohengrin, cavalerul cu lebădă, călătorește pe râul Schelde spre Antwerpen într-o barcă trasă de o lebădă. Acolo, el devine apărătorul unei nobile doamne îndurerate, Elsa, principesă de Brabant. În cele din urmă se căsătorește cu ea, cu condiția ca ea să nu-l întrebe niciodată care îi sunt numele și originea. Dar, în noaptea nunții, ea își încalcă promisiunea și el îi răspunde la întrebare, după care lebăda reapare și Lohengrin pleacă la fel de misterios cum a venit.
O tapițerie care înfățișează sosirea lui Lohengrin în Antwerpen se află și acum deasupra unei sobe din salonul de zi din Neuschwanstein. Gustul lui Ludwig pentru teatral l-a determinat să regizeze el însuși această scenă pe Alpsee, un lac de lângă castel. Vărul lui, care juca rolul lui Lohengrin, a fost purtat pe apă într-o barcă trasă de o lebădă artificială, în timp ce o orchestră interpreta partiția wagneriană.
Nebunie muzicală
Sala Cântăreților, bogat ornamentată, în care au loc și astăzi, în fiecare septembrie, concerte Wagner, oferă o idee despre interioarele somptuoase ale castelului. Sala este decorată cu scene pictate din povestea lui Parsifal, iar obsesia regelui Ludwig pentru această legendă se extinde și în Sala Tronului.
