Vârsta are ritmul unei mari iubiri eșuate.
La începutul tău îți plac atât de mult joaca, aventura, emoția încât nu te-ai despărți de tine nici pentru o clipă.
Apoi, pe măsură ce îmbătrânești, începi să îți cauți din ce în ce mai multe colțuri de altceva și de altcineva în care să te retragi, fără a te uita, însă, așa cum ești de fapt când inima îți bate a viață, a pasiune.
Când ai primele simptome nu conștientizezi că ai putea să te îmbolnăvești de tine și că poate fi o boală incurabilă.
Încă iei totul ca pe o provocare.
Când, însă, îți simți ca pe o respirație urât mirositoare primele semne ale îmbătrânirii și ale alterării bucuriei în starea ei pură, nefabricată artificial, îți dezvolți alergii cu care trebuie să înveți să trăiești.
Începi să te uiți cu mai multă înțelegere la cei care pierd, la cei care fac față cu demnitate singurătății, să lucrezi zile, uneori și nopți în laboratorul tău interior pentru a găsi un compus chimic care să îți asigure imunitate împotriva depresiei și a acelei tristeți care determină căderea părului, a dinților și lăsarea pielii fără niciun rost.
Una dintre alergii este provocată de stereotipiile care se construiesc în jurul persoanelor cu vârstă sau în vârstă (de parcă s-au cățărat pe vârstă ca pe un munte al cărui vârf erau obligate să îl atingă pentru că așa era firesc din moment ce au început cățărarea).
În momentul în care ai adunat ceva ani în straturile superficiale sau profunde ale pielii, ale sufletului și ale sinelui social, devii automat mult mai demn de respect și de compasiune, de înțelegere.
Așa că te trezești într-o dimineață metamorfozat în ochii celorlalți din tu în dumneavoastră și tratat cu formule de politețe care mai de care mai mieroase.
Dacă ești femeie, un săru’ mâna ți se servește de obicei, în afară de momentele în care ești curtată de către bărbați care folosesc buna creștere ca pe o armă în seducție, când începi să îți arăți vârsta.
Pentru mine un săru’ mâna primit de la copiii sau adolescenții și tinerii din fața blocului, de pe stradă pe care îi privesc cu simpatie și poate cu poftă de a mă juca cu ei, este un semn clar că mă îndrept spre destinația „doamna aceea”.
Singurul remediu pare a fi firescul și conservarea embrionului bucuriei și al optimismului, iar de fiecare dată când sunt tratată cu un săru’ mâna îmi amintesc de doamnele cochete, grăbite, îngrijite, cu grijile copiilor pe față și în gesturi pe care le salutam cu respect în copilărie și îmi zâmbesc uitând pentru moment de alergie sau poate doar făcându-i în ciudă.
Un săru’ mâna primit înseamnă viață trăită, experiență și o colecție impresionantă de săru’ mâna dăruit.