Fiecare dintre noi a ascultat în copilărie povești sau a inventat povești pentru a evada din lumea proprie și a pătrunde în lumea altcuiva, crescând marcat de aceste narațiuni. Poveștile nasc eroi și modele, dau formă imaginației și lasă în real urme de „se poate” sau „mi-aș dori și eu să”. Până la urmă, fiecare proiect și fiecare om care își urmează visul au povestea lor. Este și cazul proiectului Ceașca de Cultură și al omului care l-a gândit, Mircea Giosan.
„Magia” lumii pe care Mircea Giosan a reușit să o pună în mișcare ține de fiecare dintre cei care aleg să o alimenteze zi de zi cu atenția lor. Cu origini bucovinene, cu o copilărie marcată de Jules Verne, de dorința de a deveni șofer de ambulanță sau explorator și cu o familie la care se raportează prin principii solide, Mircea s-a construit pe sine pornind de la spusele unui bunic:
„Un bărbat fără cultură generală este ca un bob de grâu crescut într-o găleată, fără niciun orizont.”
Sincer și ambițios, managerul proiectului www.ceascadecultura.ro își spune povestea pentru a încuraja și alte „povești” să prindă viață.
Dialog cu Mircea Giosan: Omul din spatele „Ceștii”
Cititorii noștri sunt familiarizați cu ce este Ceașca de Cultură, dar nu și cine este cel care a inițiat proiectul. Cine este Mircea Giosan?
Sunt un bucovinean neaoș, foarte mândru de originile sale. Mă pasionează istoria în general și genealogia în special. Momentan locuiesc în Franța și lucrez ca manager de proiect în achiziții pentru o multinațională.
Cum arată o zi din viața ta?
Îmi place să mă trezesc dimineața foarte devreme și să citesc la o cafea măcar un articol din cele trei reviste culturale românești care îmi ajung lunar în cutia poștală. După care fac turul blogurilor pe care le urmăresc; de obicei găsesc câteva articole interesante pe care le aprofundez.
După-amiaza vine rândul articolelor de specialitate din domeniul în care activez. Încerc să merg de câteva ori pe săptămână la cinematocă și să fac măcar o dată pe săptămână o drumeție în munții din apropiere.
Ce răspundeai, în copilărie, la întrebarea: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”
Am trecut prin mai multe faze, începând cu etapa „șofer de ambulanță” sau „general” și terminând cu cea de „explorator”. Fiind născut în zodia Berbecului, îmi plăceau „meseriile temerare”, cu toate că eram mai degrabă un blajin. Dar erau capricii; nu am fost genul de copil care să știe exact ce vrea și să facă totul pentru acel vis. Mai degrabă am fost deschis la tot ceea ce este nou și am lăsat instinctul să pună punctul pe „i”.
foto © Mircea Giosan
Îți mai amintești prima carte pe care ai citit-o?
„Cezar Cascabel” de Jules Verne. Alex, prietenul meu cel mai bun din copilărie, a luat prima oară contact cu acest autor cu ocazia unei internări în spital. După ce s-a externat, nu s-a lăsat până nu am citit-o și eu. Doi ani mai târziu ieșeam amândoi victorioși din faza Jules Verne cu toate cărțile autorului citite și așezate frumos în bibliotecă.
Care sunt oamenii pe care îi admiri și care te inspiră?
Pe părinți îi admir cel mai mult, pentru principiile pe care au reușit să mi le imprime. În general, familia a avut rolul de a construi o bază sănătoasă, peste care anturajul a clădit. Îmi admir mult prietenii, de la ei îmi procur seva necesară zi de zi. Am încercat să-mi creez un anturaj de la care să învăț și alături de care să evoluez.
Cum a apărut Ceașca de Cultură?
Eram în Belgia și căutam un job care nu mai venea. Ca să nu mă urc pe pereți, m-am gândit să creez un blog în care să public informații culturale. Cam în aceeași perioadă Crina mi-a povestit de un program de finanțare la care am șanse de reușită. Am aplicat și am câștigat. Numai că blogulețul meu cultural a crescut peste noapte și s-a transformat într-un ditamai site-ul, din care în momentul de față este vizibil cam 30%. Restul (radioul, bazarul cultural etc.) vor fi activate pe parcurs.
Cum s-a născut dragostea pentru cultură?
Alex (prietenul de mai sus) m-a îmbolnăvit de citit. Devoram tot. Toate vânzătoarele din anticariate mă recunoșteau pe stradă. Singura dată când am furat bani din casă a fost când mi-am cumpărat seria „Cireșarilor”. Le-am găsit într-un anticariat, costau o avere, fiind frumos legate. Le-am ascuns în magazin, în spatele unui pick-up, și m-am perpelit vreo 2 zile cum să fac rost de bani. Până la urmă am luat această decizie.
De asemenea, bunicul patern, profesor de geografie, m-a influențat foarte mult, m-a învățat că un bărbat fără cultură generală este ca un bob de grâu crescut într-o găleată, fără niciun orizont. M-a urmărit întotdeauna această viziune.
Am încercat să folosesc această pasiune într-un mod cât mai pragmatic. De exemplu, călătorind; în anii când am realizat turul țării pe bicicletă, îmi făceam fișe cu monumentele pe care voiam să le vizitez pe parcurs. Totul se petrecea înainte de epoca internetului, trebuia să conspectez la bibliotecă din ghiduri și enciclopedii. Descopeream bineînțeles locuri ascunse și personaje extraordinare. Bicicleta se transformă astfel într-un instrument cultural.
Nu ți-a fost teamă că acest proiect nu va avea succes?
Am crezut în acest proiect din primul minut. Pe atunci nu măsuram succesul în lei sau euro, mai mult în numărul de persoane pe care le-aș fi putut virusa cultural. Mi-am dat seama că este o sete enormă pentru frumos, în lumea aceasta fără repere, și m-am gândit că domeniul cultural este unul dintre puținele domenii prin care putem însenina viețile românilor. Noi nu putem mări salarii, nu putem ușura birocrația, dar le putem arăta românilor o altă fațetă a universului în care trăim.
Cum ai reușit să încropești o echipă?
M-am bazat foarte mult pe instinct. Îmi place să recrutez atitudinea, pe baza preocupărilor comune. Cultura, așa naivă cum poate părea, leagă cele mai durabile relații. Restul a venit de la sine. Am avut șansa să o întâlnesc pe Oana, care, la rândul ei, a răspândit în cascadă aceste principii recrutând echipa durabilă de care suntem amândoi foarte mândri.
Ce anume vă menține motivația, pentru că vorbim de un proiect bazat pe voluntariat?
M-am gândit că trebuie să fie undeva pe globul pământesc câteva persoane care să ne descopere în fiecare zi și cărora să le facem viața mai frumoasă. M-am hrănit cu această credință și am mers mai departe. Nu a fost foarte ușor, dar am avut avantajul de a face ceea ce-mi place. Un rol definitoriu a avut și soția mea, Nadia, care m-a sprijinit în tot acest timp.
Cum se vede Ceașca de Cultură la 3 ani de la lansare?
Sunt foarte mândru de cititorii noștri, 50.000 de suflete care ne urmăresc în fiecare zi și care apreciază aceleași informații. E cea mai mare realizare. Un succes care mă motivează, dar pe care-l percep ca o provocare. Aceea de a rămâne aceeași ceașcă dulce și revigorantă. Totul fără a face niciun fel de compromis, atitudine pe care mi-o doresc și pe viitor, fiind pregătit să suport consecințele.
Sacrificiul, după tine, ce înseamnă?
După mine, sacrificiul este egoismul de a păstra tot ce este negativ pentru tine pentru a le oferi altceva celor din jur.
Marea ta calitate care crezi că este?
Optimismul.
Și defectul?
Îmi doresc să fiu mai puțin superficial.
Dacă ți s-ar acorda o șansă, ce ai dori să schimbi în viața ta?
În niciun caz nu aș vrea să schimb greșelile pe care le-am făcut, ele m-au învățat cel mai mult și datorită lor sunt ceea ce sunt. Mi-ar plăcea însă să mă fi apropiat mai mult de unele persoane foarte interesante pe care le-am întâlnit în trecut și de care nu am reușit să leg o relație, intimidat fiind fără un motiv anume.
Ai nostalgia unui alt drum pe care viața ta ar fi putut coti?
Nu am această nostalgie; este avantajul celor care nu au o idee foarte fixă despre ceea ce va urma și se bazează mai mult pe instinct. Sunt de părere că tot ce mi se întâmplă are un rost și o continuare fericită.
La ce lucrezi acum?
În momentul de față, cea mai mare parte a timpului liber mi-o ocupă proiectele personale. Lucrez la arborele genealogic al familiei, îmi stresez toate rudele cerându-le informații și documente. Cele câteva proiecte profesionale sunt încă într-o fază brută, le voi dezvălui cu siguranță în viitorul apropiat.
