Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu invită publicul, joi, 20 februarie, ora 17:00, la Casa Artelor, Piața Mică, nr. 21, unde va avea loc vernisajul expoziției LVMEN EST OMEN.
Iluminând astăzi fiecare colț de stradă, fiecare casă, fiecare birou, lampa a devenit atât de banală încât ar putea părea aproape lipsită de interes. Și totuși!
Plecând de la conceptul elaborat de către Muzeul de Artă și Istorie din Geneva în 2012, expoziția a fost în întregime regândită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei și adaptată caracteristicilor etnografice și arheologice din România.
De la mitul lui Prometeu la atotputernica Zână electricitate, aceasta va ilustra nu numai tehnicile și utilizările flăcării îmblânzite, ci și valoarea sa simbolică, pentru că ea este adesea percepută ca o liniuță de unire între om și divinitate, între material și spiritual. Această expoziție deschide deopotrivă ușa spre o reflecție mai profundă asupra impactului social al luminii care ne permite continuarea activităților… la căderea nopții.
Cu această nouă expoziție, Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET, Cluj-Napoca) în colaborare avec le Complexul Muzeal ASTRA (Sibiu), Muzeul Național al Țăranului Român (MNTR București) și Centrul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM Tulcea), cu sprijinul Muzeului de Artă și Istorie din Geneva și cu sprijinul a numeroși parteneri, îi redau lămpii dimensiunea sa globală de-a lungul timpurilor și al continentelor, prezentând publicului mai mult de trei sute de piese însoțite de o selecție de fotografii și documente de epocă.
Bogăția puțin cunoscută a colecției de corpuri de iluminat păstrate în România, din epoca dacică până în perioada modernă, completată de un aport intercontinental al colecțiilor ASTRA și MNTR, dar și de capodoperele mai multor muzee și al colecțiilor particulare, ne permite să propunem un parcurs muzeografic diacronic inedit.
Corpul de iluminat își regăsește aici densitatea istorică, dar și importanța socială și religioasă, permițându-ne să înțelegem rolul jucat de iluminatul artificial în diferitele activități umane și sfidarea pe care o reprezintă și astăzi obținerea unei lumini de calitate.
Ca atare, iluminatul artificial și diferitele sale suporturi constituie un element primordial pentru înțelegerea atât a societăților și a lumilor care ne-au precedat cât și a originilor propriilor noastre obișnuințe cotidiene.
În fine, într-o lume unde mai mult de două miliarde de ființe umane nu au acces la lumina electrică în timp ce în alte părți, chiar această lumină, atunci când este prost gestionată, devine o nouă cauză de poluare, expoziția se dorește, de asemenea, a fi în centrul unei reflecții mai profunde, atrăgându-ne atenția asupra impactului social al mijlocului care ne permite continuarea activităților… la căderea nopții.
«Am intrat în era luminii administrate. Singurul nostru rol este acela de a învârti un comutator. Noi nu mai suntem decât subiectul mecanic al unui gest mecanic. Noi nu putem profita de acest act pentru a ne constitui, într-un orgoliu legitim, ca subiect al verbului a aprinde».
(Gaston Bachelard, Flacăra unei lumânări, 1961).
Arta și istoria luminii
Expoziția arată bogăția și evoluția corpurilor de iluminat pe cele cinci continente. Prin intermediul a mai mult de trei sute de piese, din Antichitate și până la apariția electricității, lămpile, lanternele și candelabrele își regăsesc dimensiunea globală: practice dar și estetice și câteodată chiar ludice. Organizată pe patru secțiuni, expoziția permite de asemenea descoperirea rolului luminii în viața cotidiană, spirituală, profesională, și chiar festivă.
Evoluțiile și involuțiile iluminatului de-a lungul timpurilor
Istoria corpurilor de iluminat este o istorie punctată de evoluții, involuții și simultaneități, rareori în concordanță cu progresele tehnice. Dintotdeauna, un iluminat bun a fost o problemă de preț, de loc și de taxe. Într-adevăr nu atât corpul de iluminat ca atare, cât combustibilul sau energia pe care acestea o utilizează reprezintă proporțional cea mai mare cheltuială. Așadar vor apărea diferite tipuri de aparate de iluminat, care se vor dezvolta și adesea vor dispărea sau reapărea în funcție de disponibilitatea de diverși combustibili de pe piață și de prețul lor.
Diferitele artefacte expuse în această secțiune sunt tot atâtea mărturii ale istoriei economice și sociale ale instalațiilor de iluminat de-a lungul timpurilor și a continentelor. Ele constituie chei pentru a înțelege alte tematici ale expoziției și ne permit să înțelegem în ce măsură un anumit număr de fenomene ale vieții noastre cotidiene provin din cea mai îndepărtată Antichitate.
Primele corpuri de iluminat
După o scurtă introducere dedicată «cadoului lui Prometeu», ilustrând tehnicile inventate de om pentru a aprinde focul, prezentarea începe cu cele mai vechi corpuri de iluminat, cum ar fi torțele și tăciunii dar mai ales cu primele lămpi funcționând cu seu de animal, care apar începând cu sfârșitul preistoriei.
Contrar ideilor acreditate, toate aceste tehnici sunt și astăzi utilizate, neschimbate, de către un anumit număr de populații a căror mediu înconjurător sau mijloace economice nu le permit să acceadă la forme mai evoluate de iluminat. Este la fel de interesant să constatăm frecvența cu care strămoșii noștri recurgeau la acestea, în fiecare moment al istoriei în care sărăcirea sau izolarea unei societăți făcea imposibil accesul la combustibili mai performanți. În mediile urbane, acest fenomen a putut fi observat la căderea Imperiului Roman, în mai multe reprize în timpul și după Evul Mediu, dar și cu ocazia războaielor din secolele al XIX-lea și al XX-lea, când un număr important de ateliere meșteșugărești erau iluminate cu seu. Mediile rurale montane au utilizat deopotrivă lemnul și seul până în secolul al XX-lea, înainte de apariția electricității.
Uleiul de măsline ca și combustibil
Parcursul continuă prin cea mai mare descoperire a omului în materie de combustibil natural: aceea a uleiului de măsline. Calitățile sale excepționale fac ca el să nu fie surclasat decât în secolul al XIX-lea de către combustibilii rafinați. Consistența lichidă a uleiului determină crearea formei definitive a lămpii, și anume o cupă mică din lut ars cu un rezervor concav prevăzut cu un cioc, locul pentru fitil. Datorită fenicienilor, apoi grecilor, acest tip de corp de iluminat cucerește rapid tot bazinul mediteranean și totodată Marea Neagră.
Dar adevărata revoluție economică constă în adoptarea tehnicii mulajului în epoca elenistică, și utilizarea sa masivă odată cu ascensiunea Imperiului Roman. Produse în serie de adevărate ateliere de manufactură, lămpile, la fel ca și uleiul, sunt exportate în toate provinciile Imperiului. Astfel, consumatori trăind la mii de kilometri de regiunile cu o cultură a uleiului de măsline puteau să se ilumineze de acum înainte cu cea mai bună dintre luminile posibile. În mai multe situri arheologice, în intervale adesea inferioare unei generații, proporția de lămpi locale și lămpi importate se regăsește diametral inversată, atingând adesea mai mult de 80% din corpurile de iluminat produse la mii de kilometri de locul lor de utilizare.
După Roma, numai regiunile mediteraneene vor continua tradiția lămpii cu ulei. În alte părți, se observă o aplecare a diferitelor societăți medievale spre combustibilii și corpurile de iluminat produse local. Timid, lampa de ulei își face reapariția în secolul al XV-lea odată cu descoperirea proprietăților de iluminat ale uleiului de rapiță.
Ceara, care constituie apanajul Bisericii și a marilor nobili, este o excepție. Acest bun este atât de scump și atât de râvnit încât el este unul dintre singurele bunuri care fac obiect de comerț la distanțe foarte mari. Europa își procura ceara din Novgorod, Baku, Bagdad sau Béjaïa, un port din Algeria care va da numele său lumânării.
Ameliorarea iluminatului: contribuția unui inventator genevez…
Pentru a asista la primele tentative de ameliorare a calității iluminatului, trebuie să așteptăm Renașterea – cu invențiile lui Leonard de Cardan -, apoi secolul Luminilor – cu lampa cu dublu curent de aer, o descoperire genială a lui Genevois Ami Argand.
Marile descoperiri ale epocii moderne vin în sfârșit să închidă această primă secțiune. După mai mult de douăzeci de milenii de quasi-imobilism în sens tehnologic, asistăm la o succesiune excesivă de noi tehnici, tot mai performante, cu, bineînțeles, corpuri de iluminat a căror forme și caracteristici au evoluat în simbioză cu noii combustibili. Lămpile cu petrol, cu benzină, cu acetilenă apoi cu gaz vin să lumineze casele și străzile.
Lumina în viața cotidiană
Cea mai vastă dintre secțiunile expoziției permite vizitatorului să descopere multitudinea de forme și tipuri de corpuri de iluminat utilizate de-a lungul timpurilor pentru diferite activități ale vieții cotidiene.
Grație bogăției colecțiilor românești, arheologia și etnologia sunt la loc de cinste.
Antichitatea este pusă în valoare prin intermediul lămpilor romane, care posedă o specificitate unică în istoria corpurilor de iluminat. Datorită decorațiunilor cu figurine care ornează partea lor superioară, aceste lămpi devin un vector de iconografie, urmând modele și câteodată actualitatea. Varietatea motivelor repertoriate oferă o veritabilă enciclopedie a gusturilor consumatorilor din epocă: reprezentări ale divinității și scene mitologice, spectacole cu animale exotice și multe altele.
Începând cu Evul Mediu, contrastul între corpurile de iluminat aparținând claselor mijlocii și cele ale claselor avute este surprinzător. Primele frapează prin simplitatea și polivalența lor. Cele din urmă impresionează prin rafinamentul stilurilor, utilizarea metalelor, dar mai ales prin forme din ce în ce mai variate, adaptându-se la diferite nevoi și părți ale casei: de la veioze de dormitor la mari lustre ceremoniale și de la aplicele de perete din sălile de recepții și lămpi de birou la făcliile meselor de la banchete…
În fine, corpurile de iluminat portabile ocupă un loc de frunte. Era nevoie ca acestea să poată lumina în mers, atât în interior cât și în exterior. Varietatea lanternelor expuse arată importanța acestui tip de corp de iluminat, într-o lume lipsită de orice formă de iluminat urban până la decretele lui Ludovic al XIV-lea. Acesta a fost într-adevăr primul suveran european care a instaurat obligativitatea unui serviciu minimal de iluminare a principalelor străzi ale marilor orașe ale regatului. Logic, prin nașterea și dezvoltarea iluminatului public, în mod deosebit la Ploiești – primul oraș al României dotat cu un plan de iluminat rutier – și la Timișoara – primul oraș din România iluminat cu electricitate -, se încheie această tematică.
Lumina și religiile
Lampa, sinteză a valorilor mistice ale focului, îmbracă de la apariția sa rolul de liniuță de unire între om și divinitate. Artefactele religioase expuse în această secțiune impresionează printr-o antologie de forme și culori, care sunt tot atâtea omagii oferite de credincioși prin intermediul flăcării îmblânzite.
Fiecare religie se distinge prin propriile sale corpuri de iluminat. Unele oferă prin formă sau iconografia lor, adevărate sinteze ale elementelor fondatoare și ale principalelor celebrări cărora le aparțin. Astfel, iudaismul este reprezentat de menorah, sfeșnicul cu șapte brațe, dar și de nenumărate hanuca și de o lampă de sabat. Creștinismul se distinge prin suporturile de lumânări medievale și lustrele de lemn ale bisericilor rurale. Luminile islamului strălucesc printr-un felinar filigranat. În fine, hinduismul și budismul impresionează prin diversitatea reprezentărilor sacre care ornează corpurile de iluminat de toate formele.
Pe toate continentele, religiile sunt de asemenea acompaniate de sărbători solemne cărora le corespund tot atâtea corpuri de iluminat specifice: procesiuni liturgice, lămpi de căsătorie, lămpi de doliu. Din Antichitate și până în zilele noastre, lămpile, lanternele și lumânările permit descoperirea infinitei diversități a formelor pe care le îmbracă aceste rugăciuni de lumină.
Lumina profesională
Timp de milenii, lămpile și celelalte corpuri de iluminat utilizate în viața profesională au fost exact aceleași ca și cele care au iluminat celelalte activități cotidiene. Totuși suportul lor s-a adaptat necesităților diferitelor meserii. Remarcăm astfel bule de sticlă strălucitoare pentru sticlarii de precizie, căști cu lămpi pentru șlefuitori etc.
În epoca modernă, s-a impus o schimbare radicală: numeroase ateliere s-au lansat în fabricarea de lămpi a căror proprietăți erau determinate de nevoile unei anume profesiuni. Progresele tehnice și invențiile s-au succedat. Diversificarea și ampla difuzare a sistemelor de iluminat au antrenat multiplicarea stocării și menținerea combustibililor, a celor mai performanți – precum gazul și acetilena – care erau totodată și cei mai periculoși în caz de manipulare greșită.
Prin urmare, nu se mai punea problema de a lăsa întreținerea lămpilor și a lanternelor pe seama angajaților care le utilizau: astfel s-a născut o anumită profesie, aceea de tinichigiu-lampagiu. Acest specialist, dintre cei mai căutați, conducea adesea zeci – chiar sute – de angajați în lampării, adevărate centre nevralgice ale serviciilor de iluminat public, ale companiilor miniere, ale armatei sau ale căilor ferate.
Chintesența acestei tematici este reprezentată de către secțiunea dedicată unei lumi speciale, aceea a minei. În fundul galeriilor, fără lampă, minerul nu este nimic. Ori, în minele de cărbuni, flacăra salvatoare a lămpii poate, paradoxal, să devină cel mai mare dușman al minerului, pentru că chiar această flamă, în contact cu griziul, poate provoca explozii devastatoare. Încercând să rezolve această problemă majoră, numeroși cercetători au dat naștere unor lămpi din ce în ce mai sofisticate. Invențiile lor, departe de fi limitate la măruntaiele pământului, au fost adesea preluate de alte domenii, ceea ce a făcut din mină un adevărat laborator de experimentare a tehnicilor de vârf ale iluminatului modern.
Mai mult, problema iluminatului în transporturi, care a debutat cu felinarele cu petrol ale trăsurilor cu cai și s-a sfârșit cu două semafoare de pistă ale aeroportului din Cluj-Napoca, ne aduce aminte că și astăzi încă, cu toate progresele tehnologice în materie de comunicare, avaria semnalizării luminoase atrage obligatoriu închiderea imediată a unei piste de aterizare, a unui port, a unui tronson de cale ferată sau de metrou.
Moartea lui Prometeu
Această mică secțiune, așa cum rezultă din afișele de epocă, descrie gigantica bătălie tehnologică, industrială și mediatică la care s-au dedat marii producători ai diferitelor sisteme de iluminat și a cărei rezultat a fost imprevizibil până în primele decenii ale secolului al XX-lea, moment care a însemnat victoria definitivă a electricității.
Este vorba despre o epopee industrială cum puține cunoaște istoria, cu actori și sume colosale puse în joc, de supralicitarea cercetării și de mediatizarea reușitelor. De asemenea, societatea în ansamblul său s-a interesat arareori atât de mult și atât de aproape ca în acest context de evoluția tehnicilor.
Dacă astăzi o lume fără «zâna electricitate» ne-ar părea pur și simplu de neconceput, trebuie să subliniem că începuturile noii energii au fost foarte întâmplătoare. Într-adevăr, contrar a ceea ce ne-am putea imagina, la început electricitatea nu prezenta decât inconveniente: costuri foarte ridicate de producție, inițial stocarea era imposibilă, iar apoi mult timp foarte dificilă din cauza unui volum enorm de acumulatori necesari, fiabilitate permanent pusă sub semnul întrebării, și mai ales o destinație limitată inițial la telegrafie și iluminat, grație descoperirilor geniale, pentru acest ultim domeniu, făcute de către Volta (arcul voltaic), Edison (becul) și succesorii lor.
