Premiul literar Franz Kafka pentru anul 2014 a fost atribuit cunoscutului scriitor chinez Yan Lianke, a anunțat societatea care decernează acest premiu.

Yan Lianke este unul dintre cei mai mari scriitori chinezi ai „noului val”, pus la index de mai multe ori pentru mai multe romane, cu încasări fabuloase și „amendat” pe măsură. Este considerat una dintre cele mai „grele” voci care s-au ridicat vreodată împotriva sistemului comunist. Este un stilist desăvârșit, scriitura lui constituind o lecție deschisă de literatură și fiind plină de tablouri fascinante ale naturii (și ale naturii umane).

În valoare de 10.000 dolari, premiul îi va fi înmânat scriitorului chinez în cadrul unei ceremonii ce va fi organizată în luna octombrie, se arată într-un comunicat al Societății Franz Kafka.


Profil: Yan Lianke

Yan Lianke s-a născut în 1958 în provincia Henan, iar în prezent locuiește la Beijing. S-a format ca autor de texte propagandistice pentru Armata de Eliberare, dar a fost, la rândul său, „eliberat“ din funcție din pricina sarcasmului cu care a atacat regimul comunist chinez în romanele Xia ri luo (1994) și Bucurați-vă de viață! (Shou Huo, 2004; Editura ALLFA, 2013).

Geniul său satiric nu scapă cenzurii și face ca următoarele romane, Wei renmin fuwu (2005) și Ding zhuang meng (2006), să fie interzise în China. A primit nenumărate distincții literare, printre care prestigioasele premii „Lao She“ pentru Bucurați-vă de viață! și „Lu Xun“ pentru vasta colecție de nuvele intitulată Nian, yue, ri (2000). A fost nominalizat la Premiul Man Asian 2011 pentru Ding zhuang meng, iar în 2013 a intrat pe lista scurtă a Premiului International Man Booker.


Despre Premiul Franz Kafka

Premiul Franz Kafka recompensează o creație literară excepțională pe plan artistic a unui scriitor contemporan, a cărei operă se adresează cititorilor fără să țină cont de originea lor, naționalitate și cultură. Fondat în 2001, acest unic premiu internațional pentru literatură decernat în Republica Cehă poartă numele scriitorului praghez, evreu, Franz Kafka (1883-1924).

Laureați precedenți:

  • Philip Roth (2001)
  • Elfriede Jelinek (2004)
  • Harold Pinter (2005)
  • Haruki Murakami (2006)
  • Yves Bonnefoy (2007)
  • Václav Havel (2010)
  • Amos Oz (2013)

Despre „Bucurați-vă de viață!”

(Shou Huo, Editura ALLFA 2013, colecția Strada Ficțiunii, Contemporan)

La Shouhuo, un sat uitat din munții Chinei, oamenii sunt fericiți. Numai că într-o bună zi de vară începe să ningă. Zăpada distruge recoltele și oamenii sunt amenințați de foamete. Dar prefectul Liu vine cu o idee salvatoare: să cumpere trupul îmbălsămat al lui Lenin din Rusia și să-l ducă pe Muntele Minunilor, urmând ca toți oamenii din județ să trăiască din banii proveniți de la turiștii care vor să viziteze mausoleul.

Pentru sătenii din Shouhuo începe astfel aventura vieții lor, care îi va purta pe culmile celebrității și ale bogăției și prin străfundurile negre ale suferinței provocate de semeni. Yan Lianke oferă cititorului un tablou nespus de frumos al bucuriei vieții, în care încap deopotrivă o istorie a comunismului chinez și un eseu memorabil asupra naturii umane.

„Yan Lianke țese o satiră fascinantă a Chinei de astăzi, un circ măreț în care chiorul este rege… Brutal și diavolește de comic.” — L’Express

Bucurați-vă de viață! este un roman comic măreț, sălbatic ca spirit și inventiv ca tehnică. Este o rapsodie care combină imaginarul cu realul, strigă absurdul și adevărul, provoacă lacrimi și hohote de râs.” — Ha Jin

 
 

Lianke - Bucurati-va de viata

Strada Ficțiunii este o colecție de literatură universală a Editurii ALLFA, parte a Editurilor ALL. O colecție urbană, cosmopolită, eterogenă, perfect racordată la prezent, Strada Ficțiunii are patru secțiuni: Clasic, Contemporan, Crime și Bestseller.

 

Această colecție poate fi ușor imaginată ca o stradă cu arhitectură eclectică, pe care modernitatea și tradiția se îmbină perfect. O stradă cu care s-ar putea mândri orice metropolă din peisajul literar al lumii și unde locuiesc fascinanții magicieni ai povestirii din ultimul secol.