Ceasca de cultura

Autor: omdecultură

Elogiul paradoxului

Eseul publicat recent de Andrei Plesu nu este, cum poate multi s-au asteptat, un comentariu despre peisaj, ca gen artistic, in arta europeana. Peisajul devine in aceasta carte doar un pretext pentru o „introducere” in cunoasterea spiritualitatii europene fata de cea extrem-orientala. Demolarea sistematica a unor locuri comune, reabilitarea paradoxului ca mod de a gandi intr-adevar dialectic, sfarsitul aporeic al acestui veritabil „dialog” socratic, jocul inteligent al acceptarii si refuzului unor ipoteze ofera cititorului doritor sa „adulmece taramul de dincolo al ideilor”, o aventura spirituala insolita.

Demersul criticului se fondeaza (ca si in unele dialoguri platonice) pe un paradox: a filosofa despre un lucru care este nefilosofic: peisajul in cultura europeana, intrucat doar peisajul extrem-oriental, acel spatiu nud ce creeaza senzatia vidului, poate accede la metafizica. Peisajul european este o forma de „falsa natura”, constransa, anulata chiar de spirit, o natura antropomorfizata care si-a pierdut sinele. Aici se iveste un alt paradox: europeanului ii este in fond strain sentimentul pur al naturii, fara „conotatii antropomorfe”, caci natura pe care o „iubeste” sau o refuza este una de suprafata, decorativul baroc al naturii-natura. „Dragostea” de natura, un topos al spiritualitatii europene, cel putin in romantism, este un nonsens, de vreme ce subiectul (omul) se afla in opozitie cu obiectul (natura), o identificare a celor doi termeni fiind imposibila. Religia, stiintele, ca si arta peisajului exprima, de fapt, un raport de disjunctie intre natura si om. Raportul de con-junctie om-natura, sentimentul pur al naturii, sunt posibile numai in contextul spiritualitatii extrem-orientale.

Trebuie sa recunoastem ca ar fi cel putin incomod sa acceptam multe dintre afimatiile existente in acest eseu, daca eseistul nu ar conduce cu adevarata dexteritate demonstratia in care paradoxul confirma logica bazata pe raporturi de cauzalitate.

Iubim deci doar aparenta decorativa a unei naturi antropomorfizate. Tributar unei perspective dualiste care a impus concepte precum naiv-sentimental, apolinic-dionisiac etc., Andrei Plesu ne propune o noua dihotomie: tristanesc-don-juanesc. Iubirea de natura exprimata in peisaj a fost cand una tensionata, dramatica, tragica chiar, implicand interdictia, cand una libera, frivola, „trupeasca”. In prima ipostaza, natura – „printesa din departare”, – generaza melancolia, in cea de-a doua, natura estetizata, senzuala, fastuoasa, afrodisiaca, determina gustul pentru pitoresc. Natura gradina (europeana), salon, sufragerie, natura arcadica este, de fiecare data, una falsificata in raport cu cea adevarata – natura forta vitala.

Pentru a ne convinge de valabilitatea ipotezelor sale si de eficienta disputei cu locurile comune ale exegezelor de pana la el, Andrei Plesu nu recurge (decat in mod exceptional, demonstrativ chiar), la analize, ci prefera (de ce oare?) sa citeze, uneori excesiv, opinii ale unor autori mai mult sau mai putin cunoscuti. El cedeaza, astfel, pe alocuri, barocului eruditiei. Autorul se afla insa in permanent dialog cu afirmatiile altora, revizuieste, refuza, accepta. Ciudat ni se pare totusi faptul ca Andrei Plesu ignora unele contributii romanesti remarcabile, ca de pilda in cazul raportului natura-geminitate sau in acela al categoriei „departelui” si „aproapelui” puse in circulatie si impuse, inca de acum un deceniu, de Edgar Papu.

Remercabile ni se par in Pitoresc si melancolie unele observatii privitoare la lirica eminesciana (v., de pilda, interpretarea in perspectiva filosofica a poeziei Ce te legeni), dar ne miram ca melancolia din romante si elegii si pitorescul din marile poeme, sau acea tendinta evidenta de a exotiza intr-o epoca anamorfotica peisajul autohton nu i-au atras atentia eseistului. Insistenta asupra specificului sentimentului naturii la romani, din perspectiva unei spiritualitati ce tine atat de occidentul cat si de rasaritul Europei, ar fi fost cu atat mai oportuna cu cat, la un moment dat, autorul are intentia de a contura un „model” romanesc de a simti natura. „Contemplativitatea romaneasca, scrie el, e, prin excelenta, melancolica, daca intelegem melancolia ca fiind tragicul devenit suportabil si, ca atare, netragic. Jocul de „aproape-departe”, de „simpatie” si „antipatie”, de „atractie” si „respingere”, in care ni s-a parut a distinge stilul insusi al melancoliei, e usor de identificat in insasi atitudinea pe care, ca traitori in spatiul romanesc, o avem fata de trup, fata de moarte si fata de natura. Toate ne sunt, cu un cuvant recuperat de Noica, „departisor”. Departatul si apropiatul apar intolerabile romanului: «caci unul il dezintegreaza, altul il sufoca. I-ar trebui ceva intre ele.»”. Faptul se verifica in creatia lui Andreescu si nu intamplator excelenta analiza a operei sale face obiectul unui intreg sub-capitol. La Eminescu (la care aproape ca suntem obligati sa raportam spiritualitatea romaneasca in orice imprejurare), acelasi fapt se verifica doar uneori, poate atunci cand poetul supune „departele” terestru unui proces de autohtonizare. in spatiile exotice eminesciene, in explozia vegetatiei tropicale, apar lunci, dumbravi, cranguri, arini, tei etc., asa cum in padurile vechii Dacii „se clatin visatorii copaci de chiparos”, departand aproapele, asa cum alta data era apropiat departele.

In eseul lui Andrei Plesu, natura, sentimentul naturii, peisajul, melancolia sunt definite poliedric. Unele dintre aceste „definitii”, sunt de o forta plastica, de o intuitie cu totul remarcabile. Vom cita cateva dintre cele foarte multe: „sub autoritatea mitului crestin natura are trasaturile si destinul Isoldei, iar peisagistul – chipul melancolic al lui Tristan”; „natura e timp devenit corp”; „gradina chinezeasca e spatiul in care astepti detasarea de spatialitate”; „ne comportam adesea, in acest dialog (cu natura, n.n.), ca niste donjuanesti vanatori de privelisti” s.a.

Demersul autorului acestei carti nu depaseste, cum poate era necesar, epoca impresionismului dincolo de are se produce o noua ruptura in raportul om-natura si poate ca in filosofia peisajului ar fi aparut si alte surprize; cel putin la capitolul stiinta-natura, peisajul post-impresionist ar constitui, dupa opinia noastra, baza speculatiei filosofice.

Spuneam ca Andrei Plesu nu suporta locurile comune, „adevarurile” care de multe ori nu sunt altceva decat niste „erori sacre” datorate unor „maestri sacri”. Inteligenta, curajul, soliditatea cunostintelor ii permit eseistului sa repuna totul in discutie, sa revizuiasca, sa accepte, sa contrazica. Cititorul se poate totusi intreba daca nu cumva „revizuind” conceptia despre spiritualitatea europeana, autorul nu face concesii unor locuri comune privind spiritualitatea extrem-orientala. in fond de ce nu ne-am indoi de faptul ca la extrem-orientali opozitia subiect-obiect, om-natura, e transgresata totdeauna in peisaj, ca la ei apare „natura de gradul zero”, natura-natura, natura simpla, vida, androginica etc.? O cunoastere din interior (si) nu numai din carti, n-ar putea cel putin sa ne puna in stare dubitativa?

Eseul lui Andrei Plesu este o carte de exceptie si, totodata, un semn, printre altele, al unei noi generatii de intelectuali care, fara a fi ireverentiosi cu traditia, nu au superstitia adevarurilor definitive. Talentul, informatia aproape exhaustiva, refuzul prejudecatilor, sfidarea prudentei confortabile, riscul opiniei divergente, sunt calitatile unui critic ce si-a propus sa scrie o carte despre ceva care, din punctul de vedere al filosofului de tip socratic, exista si totusi… nu exista: peisajul in arta europeana.

Cronica, Nr. 35, anul 1980, p. 7 – Viorica S. Constantinescu

5 august 2014
Iulian Bordianu la Grand Hotel Traian Iași

Iulian Bordianu s-a nascut pe 9 iulie la Dorohoi, Botosani. Provine dintr-o familie de sticlari si ceramisti.

Absolvent al Academiei de Arta iesene , specializarea in artele focului, cu un masterat in Italia, Iulian Bordianu este ”figlio d’arte” dupa cum ii place sa spuna. In Italia i-a convins pe maestrii din Murano sa-l lase sa lucreze in atelierele lor, desi muranezii isi pastreaza secretele artei lor doar pentru cei din familie.

Cand a inceput pasiunea pentru arta, arta prelucrarii sticlei?

De mic copil vizita fabrica de sicla Stipo din Dorohoi, pe vremea cand tatal meu era Maestru Sticlar la Atelierul de Creatie.

Cum ti-ai ales cariera? De unde vine atractia ta catre zona asta?

Am crescut in atelierul tatalui meu , sub fascinatia sticlei, pe langa marii artisti romani. Drumul a fost ales…

Ce, cine te inspira?

Inspiratia vine din viata reala, din fantastic, din interiorul propriu… lucrarile fiind unicate, lucrate manual la temperaturi depasind 1200 grade celsius, in lupta cu focul si incandescenta sticlei.

Care este cea mai importanta realizare a ta, in arta?

In anul 2013 a intrat cu expozitii permanente in celebrele galerii muraneze Orovetro, Murano-Venetia.

A fost munca asidua sau noroc?

A fost o munca continua si persuasiva pe parcursul a multor ani de stagiatura in atelierul tatalui meu si in atelierul lui Adriano Berengo de la Murano.

Ai facut compromisuri? Cand ajunge un profesionist sa accepte compromisuri?

Drumurile neintrerupte in cautarea de locuri noi pentru a expune, solutii de promovare si elemente noi in vederea inbunatatirii tehnicilor de lucru.

Exista ceva pe plan profesional ce ti-ai dorit sa realizezi si nu s-a implinit?

O galerie personala in Romania.

Care este partea cea mai frumoasa a muncii tale si care cea mai grea?

Cea mai grea este lupta cu focul , iar cea mai frumoasa parte sunt creatiile obtinute in urma multor zile si nopti de munca continua.

Ce-ti promiti pentru anii ce vin? Gasesti cai de realizare a visurilor tale aici, in Romania?

Sa ajung la New York. Da, dar arta sticlei este prea putin apreciata in Romania.

Care ar fi ingredientele unei expozitii de succes?

Un cuptor mobil, cu care sa poata realiza o demonstratie impreuna cu asistenitii sai si in acelasi timp o demonstratie spectaculoasa privitorilor .

Exista diferente intre lucrarile izvorate in solitudinea atelierului si cea desfasurata alaturi de un colectiv?

Normal, cea de grup are amprenta mai multor persoane dar arta sticlei impune prezenta mai multor persoane pentrut realizarea unei creatii. Personal prefer o lucrare de grup.

Operele lui Iulian Sebastian Bordianu, cele mai multe obiecte de interior, fac din fantezie cheia de bolta a intregului discurs plactic. Colaborarea dintre artist si materia incandescenta, translucida, ii permite sa uzeze cu masura de conceptul initial si sa accepte provocarile mereu insolite lae materialului mineral. Astfel, pe parcursul elaborarii formei ideea initiala suporta imprevizibile schimbari, astfel incat hazardul poate fi controlat, dar si supus unor libertati acceptate.

5 august 2014
Top 10 muzee europene

10. Rijksmuseum, Amsterdam

Muzeul gazduieste cea mai mare colectie de lucrari olandeze, fiind dedicat artelor, tehnicii si istoriei. Muzeul s-a mutat in locatia actuala in 1885, cladirea fiind construita de arhitectul olandez Pierre Cuypers, care a imbinat elemente de stil gotic si renascentist.

Cladirea muzeului adaposteste celebra lucrare a lui Rembrandt, „Rondul de noapte”, cat si lucrari de Jacob van Ruysdael, Frans Hals si Jan Vermeer van Delft.

https://www.rijksmuseum.nl/

9. Kunsthistorisches Museum, Viena

Muzeul isi datoreaza colectiile familie de Habsburg, care a acordat o deosebita importanta artei, colectionand sculptura, pictura, arta decorativa, arme si armuri, instrumente muzicale, antichitati romane, egiptene, elene si orientale. In cladirile acestui muzeu se afla numeroase capodopere, de la statuia fertilitatii „Venus din Willendorf” pana la lucrari de Tiziano, Mantegna si Bruegel cel Batran.

http://www.khm.at/

8. Muzeul Orsay, Paris

Muzeul a fost inaugurat in 1986, fiind construit in locul Garii Orsay, care a fost reconfigurata pentru a gazdui muzeul. Colectiile muzeului constau in opere din perioada moderna, cuprinzand pictura, sculptura, arta decorativa, fotografie. Aici se pot admira celebrele tablouri apartinand pictorilor impresionisti, Manet, Monet,Renoir fiind doar cativa dintre acestia.

http://www.musee-orsay.fr/

7. Muzeul National de Arheologie, Atena

Muzeul National de Arheologie din Atena este unul dintre cele mai importante muzee de profil din lume, cuprinzand o vasta colectie de obiecte din perioada preistorica, vase, sculpturi si obiecte arta din Asia Mica. Vizitatorii pot admira statuia din bronz aJocheului din Artemision, statuia ganditorului din Tesalia, cat si statui ale zeitatilor grecesti, cum ar fi cea a Afroditei sau a lui Zeus.

http://www.namuseum.gr/

6. Muzeele din Vatican

Muzeele Vaticanului, zece la numar, cuprind nenumarate comori, cum ar fi celebra sculptura in marmura „Pieta” a lui Michelangelo, Capela Sixtina pictata deMichelangelo, unde se pot admira celebrele scene „Crearea lui Adam” si „Judecata de Apoi”, galeria de sculpturi grecesti si romane, din care face parte grupul statuar „Lacoon si fiii sai”, colectia de tapiserii si multe alte opere de arta de o deosebita importanta.

http://mv.vatican.va/

5. Galeria Ufizzi, Florenta

Cladirea care adaposteste muzeul a fost construita in 1561, la ordinul lui Cosimo I de Medici. Succesorul sau, Francesco I, a hotarat transformarea ultimului etaj in galerie de arta. Existenta muzeului pana in zilele noastre isi datoreaza exstenta unei femei, Anna Maria Ludovica de Medici, care ramasa vaduva, a refuzat sa vanda bunurile familiei, considerand ca operele de arta erau menite sa fie de folos publicului si sa atraga strainii. Muzeul cuprinde opere remarcabile din perioada renascentista. Se pot admira lucrarile lui Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Tiziano, Boticelli,Bellini, Veronese, Rembrandt si ale multor altor artisti.

http://www.uffizi.com/

4. Muzeul Prado, Madrid

Numele muzeului se traduce prin „pajiste”. Cladirea initiala, comandata de regeleCarol al III-lea de Bourbon, a fost construita pe o pajiste care se intindea in fata bisericii si manastirii regale San Jeronimo. Dupa Revolutia Franceza, regele Ferdinand al VII-lea a infiintat aici „Muzeul Regal de Pictura”, care si-a deschis portile in anul 1819. Din 1868, colectia regala a fost nationalizata, luand numele actual de Muzeul National Prado. Colectia muzeului cuprinde nume importante din istoria artei. Aici se poate admiara celebrul tablou al lui Velázquez, „Domnisoarele de onoare”, cat si lucrari apartinand lui Goya, Rafael, Tiziano, Bosch.

https://www.museodelprado.es/

3. Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg

Infiintat de Ecaterina cea Mare la mijlocul secolului al XVIII-lea, Muzeul Ermitaj a cunoscut o deosebita dezvoltare de-a lungul timpului. Aripa cea mica pe care a comandat-o Tarina s-a marit de cinci ori, iar numele de Ermitaj s-a extins la toate cele cinci cladiri care il compun astazi. La parter se afla antichitati grecesti, romane si obiecte de aur, iar la etajul al treilea celebrii impresionisti si post impresionisti din colectiile Shukin si Morozov. Muzeul cuprinde un numar de aproximativ 3 milioane de lucrari.

http://www.hermitagemuseum.org/

2. British Museum, Londra

Deschis publicului in 1759, British Museum cuprinde o vasta colectie de arta din toate colturile lumii, numarand aproximativ 7 milioane de obiecte ce ilustreaza evolutia culturii umane din ultimii 2 milioane de ani. Pasionatii de egiptologie pot admira cea mai mare colectie de arta egipteana aflata in afara orasului Cairo, iar intrarea in muzeul este gratuita.

http://www.britishmuseum.org/

1. Muzeul Louvre, Paris

Situat in fostul palat regal, Louvre cuprinde o mare varietate de opere de arta, de la pictura, sculptura, grafica, pana la ceramica si obiecte arheologice, din antichitate pana in secolul al XIX-lea. Unele dintre cele mai cunoscute lucrari sunt „Mona Lisa” de Leonardo Da Vinci, Venus din Milo, Codul lui Hammurabi, scribul egiptean, „Libertatea conducand poporul” de Eugène Delacroix. Tot aici se afla si o frumoasa versiune a sculpturii in marmura, „Amor si Psyche”, de Antonio Canova.Louvre este unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, atragand mai mult de 8 milioane de vizitatori anual.

http://www.louvre.fr/

sursa foto: getyourguide.com/cloudfront.net/http://blog.travel2italy.com/
http://globetravelblog.com/http://europeantrips.org/

5 august 2014
Topul tainic

Mai toti au auzit de ele. Multi le-au vizitat. Pe cele promovate. Pe cele scoase in fata. Dar, undeva ascunse in poieni adanci sau sate chiaburesti zac dosite comori ale arhitecturii monastice moldovenesti. Putini le stiu. Si mai putini le-au vizitat. Plamanii tai se vor bucura sa se ospateze cu aura lor.

Dupa gusturile si viziunea mea, acestea sunt cele mai necunoscute si interesante cinci biserici pictate din Bucovina:

5. Biserica Patrauti (1487)

Ascunsa in codrii Dragomirnei, intr-un sat vestit de gospodari ai Bucovinei, biserica Patrauti este cea mai veche biserica ctitorita de Stefan cel Mare si pastrata in forma originala, fara adaugiri (1487). Deasemenea pictura, atat interioara cat si exterioara, renovate recent reprezinta cea mai veche forma de pictura murala pastrata in Moldova. Batranul Stefan scruteaza in tabloul votiv, intrebandu-te parca daca ii faci cinste. Galbenul de Patrauti a insemnat inceputul unei traditii seculare de constructie a bisericilor din piatra, pictate pentru slava unui Dumnezeu atat de darnic cu aceste tinuturi. Biserica nu este mare. Cu toate acestea, privitorul o intapina cu un zambet stramb, surprins. Nimeni nu s-ar fi asteptat ca in colt de codru sa gaseasca o asemenea perla.

4. Biserica Balinesti (1499)

O vrednica bijuterie, ctitorie a celui mai abil diplomat din vremea lui Stefan cel Mare: Logofatul Ioan Tautu. La fel ca si in cazul Patrautilor, nimeni nu se astepta ca in acest sat de pe malul Siretului, sa se pogoare asa o maiestrie.
Construita in 1499 si avand o arhitectura este unica, biserica este complet diferita fata de celelalte nestemate. Pictura exterioara, datand din 1538 este prezenta in exterior numai in anumite firide si contrasteaza puternic in fata caramizii si a pietrei fasonate. La interior pictura tipica moldoveneasca canta. Un psalm ca un cantec de lebada in fata unui timp necrutator.

3. Biserica Dolhestii Mari (1481)

Aici zace Sendrea, hatmanul lui Stefan cel Mare, mort taiat de turci in lupta, la Ramnicu Sarat. Asa ar fi trebuit sa scrie pe piatra de mormant a Portarului Sucevei, care-si doarme somnul de veci in una din cele mai surprinzatoare biserici din Moldova.
Pe valea Somuzului, intre dealuri domoale, Dolhestii Mari ne intampina gospodareste. Nicaieri nu se putea odihni bravul Sendrea decat aici, intre padurile acestea. Ca o pata alba, pe mana drapta cum venim de la Suceava, ni se zbate ochiul in aceste ziduri. Pictura interioara, descoperita de abia in 1927 dar datand din 1497, suprinde prin delicatete. Deasemenea, catapeteasma este unica, avand pe frontispiciu chipul lui Dumnezeu acolo unde de obicei sade Iisus Hristos.

2. Manastirea Slatina (1561)

Tot intr-un codru dibuim si Slatina lui Lapusneanu. Manastire bogata, trainica si gospodareasca si datand din 1561, Slatina strajuieste Muntii Stanisoarei, laolalta cu o alta perla, Manastirea Rasca. Albul stralucitor al zidurilor exterioare contrasteaza cu pictura murala din interior si cu verdele padurilor din jur, creand o imagine de poveste. O poveste cu Lapusneanu, calugarul Pahomie, Domnita Ruxandra, Despot Voda si o Moldova devastata de luptele intestine. Tocmai de aceea, in contestul acelor vremuri tulburi, Slatina ni se arata ca un odor, un fel de abatere de la regula timpului. Biserica este locul de calugarie si mai apoi de veci pentru unul din cei mai contestati domnitori ai Moldovei: Alexandru Lapusneanu. Printre altele, Iasul isi datoreaza istoria acestui om si deciziei lui de a muta oficial capitala de la Suceava.

1. Biserica cimitirului din Putna (1346)

Pe primul loc nu putea sa fie decat cea mai veche biserica de lemn din Europa. O gasim in cimitirul din Putna, si nu trebuie sa o confundam cu manastirea cu acelasi nume.
Mi-e si greu sa scot din norul mintii anul 1346. insa pe Dragos, descalecatorul Moldovei si ctitorul bisericii, il simt aievea langa mine datorita povestilor copilariei. Construita initial in Volovat, un sat din apropiere si mutata la Putna de stefan cel Mare, in 1468, aceasta venerabila bunica a manastirilor Moldave ne iese in cale si ne imbie la admiratie. Doar pipaind barnele groase de lemn iti poti imagina cum a influentat lemnul constructia si pictarea bisericilor in aceasta parte de lume si nu numai.

Codrii Bucovinei sunt plini de comori ca acestea. Rasca, Parhauti, Probota, Sf. Ilie si multe altele. Trecandu-le pragul intri intr-o lume a tainicului. Dar in acelasi timp o lume a luminii. O lumina care se mistuie pe zi ce trece in aceasta lume a beznei.

www.giosan.ro

5 august 2014
Cum se simte o femeie în sinea ei?

In seara asta, la inceput de saptamana a femeii, m-am trezit ca ma ia pe dinainte intrebarea existentiala.

Am fost invitata la lansarea unui parfum. Pour femme. Intr-o sala de necunoscuti, am luat un loc si am asteptat. Am asteptat pana multimea a devenit imagine, pana stinghereala a devenit zgomot pe margine. Insa la un moment dat, fara sa caut agitatia, ea m-a luat prin surprindere: am fost pusa fata in fata cu cel care era in centrul evenimentului. Creatorul parfumului. Nimeni cunoscut mie. Niciun reper in lumea mea. Dorin Negrau. Si totusi… in sfertul de clipa in care am fost fata in fata, m-a doborat o dorinta. Sa-i fiu o inspiratie. Chiar si daca doar o clipa.

foto: Catalin Fudulu

Feminitatea individuala

Cum poate fi muza o femeie eterica? O femeie care exista numai in gandurile proprii? Exist, explorez si cuceresc universuri intregi, dar numai in gandurile mele. Imi place sa fiu asa, pot sa creez, sa imaginez, sa construiesc si sa fiu tot ce visez. Acolo unde ma simt in siguranta, acolo unde pot sa prind orice forma si sa ating orice extrema. Acolo unde realitatea poate doar sa incerce sa se furiseze si sa saboteze. Exist intr-o lume fragila, dar si de nebanuit. Iar realitatea, oricat de fina pentru altii, provoaca adevarate cutremure cand face tot posibilul sa invadeze.

Si atunci, cum de mai simt nevoia de manifestare in real? Cum sa fiu o inspiratie pentru creativii din real, daca nu ma manifest in real? Din narcisism pur, cu siguranta. Si totusi, sa se inteleaga cineva cu o femeie, reala sau din ganduri, ca indiferent cat de sensibil este un artist, nu poate sa repereze si sa se inspire din ceva ce ireal. Ceva ce nu da niciun semn ca ar exista.

Si totusi…

Am apucat sa ma bucur de parfum si sa creez o lume intreaga in jurul lui, abia cand am ajuns inapoi acasa. Linistita, in ganduri, cu muzica in aer si cu parfumul luandu-ma pe sus. Mai puternic decat asteptarile, mai matur decat gandurile, un mic intrus in eterul meu constient. In mijlocul fragilitatii si-a facut locul un element etern, pentru care nu am fost niciodata pregatita, dar cu care deja incep sa creez noi universuri.

Pour femme. Dorin Negrau.

5 august 2014
Draga Olteanu Matei: Dacă ar fi să reiau Chiriţa, aş pune-o în scenă cu un bărbat care să o joace bine

Draga Olteanu Matei a declarat la Cluj-Napoca, intr-o conferinta de presa, ca si Alecsandri vedea rolul Chiritei interpretat de un barbat.

"De fapt, Alecsandri vedea in Chirita un barbat, au jucat-o superb pe Chirita Matei Milo sau Miluta Gheorghiu. Au fost mai reusiti in rolul Chiritei, eu nu am pierdut nicio Chirita, indiferent ce teatru o juca. O femeie, indiferent de varsta, nu trezeste simpatie in Chirita, cel mult rasul, dar un barbat care se agata de gatul unui barbat starneste un haz nebun. Cineva care ii felicita pe actori i-a sarutat mana lui Miluta, crezand ca e femeie. Daca ar fi sa reiau Chirita, as pune-o in scena cu un barbat care sa o joace bine", a spus Draga Olteanu Matei.

Actrita a sustinut ca, daca era regizor, nu s-ar fi distribuit in rolul Chiritei.

"Prietenii si colegii mei imi spun sa nu vorbesc asa… Daca eram regizor, nu ma distribuiam pe mine in Chirita. Eu nu eram potrivita nici ca varsta, nici ca temperament, datele mele psihice si fizice m-au dus spre acest rol, eu nu am fost Chirita, am fost o cuconita care face eforturi sa joace un rol bun in acest film. Multumita am fost cu rolurile din filmele lui Mircea Moldovan, seria bobocilor. Cel mai bine am colaborat cu Amza (Pelea – n.r.), am fost ca doi frati, barbati amandoi, nu ca frate si sora… Pentru mine Amza nu a murit… Cu Cotescu, cu Dinica, Jean Constantin, Marin Moraru. Am jucat si cu Toma Caragiu, cu Stefan Banica senior", a adaugat actrita.

Draga Olteanu Matei a povestit ca ii place foarte mult sa joace la Cluj si la Iasi.

"M-am aruncat in rolul Chiritei ca intr-o apa cu gheata, la Iasi mi-am luat examenul, sa joci Chirita la Iasi este un lucru extraordinar. De la Cluj am amintiri multe si frumoase. Cand nu era saracia infernala si oribila eram primiti extraordinar. Pe scena de la Cluj intri cu piosenie, ca in catedrala, e o inaltare spirituala, e o marefericire. Imi place aici, am prieteni, pe Florin Piersic, Dorel Visan", a povestit ea.

Draga Olteanu Matei a spus ca va face o miniserie de televiziune dintr-o piesa scrisa de Cornel Udrea, iar rolurile vor fi jucate doar de actori ardeleni.

"Prietenul meu Cornel Udrea a scris «Regina Lear». Eu voi transforma piesa intr-un miniserial de televiziune, o taranca «rurala» care are trei feciori – senator, director de maternitate si instructor auto – castiga la loterie. Femeia vine la oras sa puie la incercare dragostea feciorilor ei, un subiect frumos si cu morala. Daca imi ajuta Dumnezeu, pana in primavara il gat, sunt la trei sferturi din scenariu, apoi ma duc si il facem la televizie. Numai ardeleni vor fi in distributie. Sunt actori buni si mari, dar cand vor sa vorbeasca moldoveneneste sau ardeleneste, vorbesc alta limba", a spus Draga Olteanu Matei.

Draga Olteanu Matei a afirmat ca sunt putini actori tineri care joaca, cu adevarat, comedie.

"Ii urmaresc cu mare atentie, este baietasul acesta care lucreaza la Antena 1, Bendeac, scaparator, are har de comedie, dar nu are masura, nu cunoaste viata, hazul nu este unul autentic. Eu, daca eram profesoara lui, nu-l lasam sa faca ce face, nici macar tircus, clovnii trebuie sa aiba masura si har. A caricaturiza un om bolnav nu are haz. Tampenia nu are haz, tampenia nu ma amuza. Pe mine nu ma amuza Mister Bean", a spus Draga Olteanu Matei.

Draga Olteanu Matei s-a declarat fericita de premiul pe care il va primi la Comedy Cluj.

"Sunt uimita ca m-au poftit si pe mine. (…) Ma bucur din suflet ca mi-au acordat aceasta atentie. Este un festival stralucit, e bine ca in vremuri de restriste se mai fac si asemenea lucruri. Ne trebuie comedie sa radem, ca sa ne incalzim. Dupa cutremur, Radu Beligan era director la teatru si a spus ca trebuie sa jucam comedii ca lumea sa uite, sa iasa din starea de incordare, au fost sali arhipline si s-au pus numai comedii. Mergem pe strada, oamenii pun mana pe tine si cand te vad li se lumineaza chipul si iti ureaza de toate pentru ca ii faci veseli. Daca pot macar un strop de bucurie sa aduc in sufletul cuiva, sunt cea mai fericita", a spus Draga Olteanu Matei.

Draga Olteanu Matei va primi Premiul de excelenta in cadrul festivalului Comedy Cluj, in cinstea actritei fiind proiectate filmele din seria "Chirita".

5 august 2014
Au început înscrierile la București Docuart Fest 2014

Incep inscrierile de anul acesta pentru Bucuresti Docuart Fest! Editia a III-a a festivalului de film documentar se va derula in perioada 1-5 octombrie 2014, si asemenea anilor precedenti, echipa Docuart asteapta cu nerabdare sa cunoasca noi participanti si tinere talente.

Fostele editii ale acestui festival au cumulat experiente care se fac ale voastre de aceasta data. Producatori si co-producatori de film din Romania si Republica Moldova si studenti din cadrul universitatilor de film sunt invitati sa isi inscrie productiile cu incredere in sectiunea competitionala de documentar sau in sectiunea competitionala pentru studenti. inscrierea si participarea sunt intru totul gratuite.

Cei interesati sunt rugati sa completeze formularul de inscriere, dar nu inainte de a lua la cunostinta regulile si conditiile de participare mentionate in regulamentul festivalului.

Inscrierile sunt valabile in perioada 1 iunie – 31 iulie 2014. Pentru orice nelamurire un membru Docuart va va raspunde prompt la inscrieri@docuart.ro

BDF (Bucuresti Docuart Fest) este festival de film documentar romanesc. Festivalul este organizat de asociatia Docuart care sustine si promoveaza documentarul romanesc.

Detalii despre editiile anterioare puteti afla aici: http://festival.docuart.ro/editia-2013/

18 iulie 2014
Eminescu în vizită la Bojdeucă

"Cand venea cu trenul la Iasi, desi-i sfaraiau calcaile dupa Veronica Micle, "badia Mihai" lua birja din gara si se oprea in rapa Ticaului la prietenul mai varstnic Ion Creanga. Acolo avea povestitorul cel voinic si matahalos, cu limba ca melita, o casuta cu ferestrele cat palma, numita bojdeuca.

Ei, si in ziua aceea de arsita, cand musafirul isi lasa gentile pe carare, langa izvor, ocolind cerdacul foind de mate, ce-mi aude in spatele bojdeucii?
-Bal – bal – bal… Ce era? In butoiul cel mare, plin ochi cu apa, ieseau bulbuci de parca acolo era afundat un hipopotam. Deodata, din butoi a iesit capul lui Creanga, ce nu stia de sosirea oaspetelui… Facea baie raspopitul si se visa intr-o bulboana din Ozana.

-Badie Mihai! Tu erai? Se lovi el peste gura si pleoscai: ptiu – ptiu, mai Nica, bot cu ochi, ca era sa-ti crape inima de spariet! Ce surpriza! Domnul Eminescu!
-Chiar el! In carne si oase badita Creanga din Humulesti. Imi fierb straiele pe mine, ma strange papionul! Mare naduseala la Iasi!

"Hipopotamul" iesi destul de sprinten din butoi, acoperindu-si goliciunea c-un stergar lung, inflorat.

-Pai ce mai astepti, badie Mihai? Haide hustiuliuc in butoi! Sa te racoresti degraba, drumetule! Valelica, ce bucurie mi-ai facut! Cat te-am asteptat sa vii, poete, dar… Besteleu festeleu, ca nu pot striga valeu, si cuvantul s-a dus ca fumul in sus, si de venit n-ai venit… Cum ti-am scris…

-Ba am venit, Nica din Humulesti. Si-am sa intru in butoi, ha, ha!

Mihai, ajutat de poznasul grasan care hohotea zgomotos si-a aruncat hainele stramte de Bucuresti si hustiuliuc in butoi, bucurandu-se de apa ca-n vremea copilariei. Il stropea pe Creanga, ce se asezase pe scäunel, cu lopatica de scarpinat in mana.

-Domnule Eminescu, matale erai!? Casca ochii cat cepele tiitoarea Tinca, aparuta din gradina. Credeam c-a turbat ghiujul meu Nica… Toti se zguduiau de ras, razbit cu ecou pana in dealul Ciricului.

-Lasa vorba, Tinca – Tincuta, si scoate niste stacane cu vin de Sorogari, ca tare-i sete musafirului.

-Iti arde si tie gatita, omule. Ai arsita la limba. Dar musafirul o fi flamand. Pai am colac proaspat, fasole facaluite, si carnati din gavanos.
-Asa da, coana Tinca! Zambea pofticios, din butoi, Mihai. Vom manca precum boierii din vechime.

Nu peste multa vreme, cand randunelele ciripeau prin cuiburile prispei, Tinca aseza pe masa butucanoasa din cerdac, acoperita cu prosop de in, un colac ochios, cani cu vin rece din zamnic, strachini cu carnati aruncati peste fasole facaluite, stropite cu ceapa rumenita. Se bateau calicii la gurile lor, tot inbucand cu lingurile de lemn si potolindu-si setea din cele ulcele pantecoase. Lui Creanga i-a aburit nasul de pofta si de placere, hapcaind ca Flamanzila, fara sa mai rosteasca un cuvantel.

-Coana Tinca! Indrazni poetul intr-un tarziu, cand burtile erau umflate. Rogu-te un lucru. Uite un pumn de parale, pentru birja si bunataturi. Dute si cheam-o aici pe doamna Veronica.
-M-oi duce, coane Mihai, cum m-am dus si alta data. Ca citesc in ochii mataluta un dor neastamparat… ”

foto: Giorgio Roth

Cam asa se desfasurau, dragi cititori, intalnirile celor doi prieteni… Eminescu il cunoscuse pe invatatorul Ion Creanga in vremea cand era revizor scolar. Dupa G. Calinescu, s-au vazut intai la crasma Bolta Rece (existenta si astazi). Atunci in toamna lui 1875, erau atrasi de izul vinurilor curate de poloboace, baute cu ulceaua de pamant pastratoare de aroma… In hrube, dupa ce Creanga si-a dezlegat basmaua diaconeasca de snoave si zicatori populare, spre deliciile cu lacrimi ale poetului, s-au hotarat intr-o uitare totala de sine sa mearga la Junimea. Asa l-a adus Eminescu pe Creanga in casa Pogor. Prima povestire "Soacra cu trei nurori" a aparut la 1 octombrie 1875 in "Convorbiri literare".

In bojdeuca din Ticau, poetul a locuit mai intai, cand era revizor scolar, dar si mai apoi, in multe randuri. Mihai l-a indemnat pe Ion sa puna pe hartie povestile, povestirile si amintirile din copilarie… Tot impreuna cutreierau imprejurimile de la Ciric, Aroneanu si Sculeni, ori mahalalele Iasilor din Pacurari, Tatarasi, pana la hanul Trei Sarmale unde clientii dornici de bautura primeau gratis cate… trei sarmale moldovenesti. Altadata, fugeau cu birja tocmai in Targusor, dupa bariera, la Crasma lui Taru, dimpreuna cu Zahei, fratele humulesteanului.

Tolaniti pe iarba – povestea mai apoi Tinca – puneau de le cantau doi tigani zdrentarosi, unul cu scripca si celalalt cu cobza, cantecele glasuite altadata de catre Barbu Lautaru’. Mancau cu pofta friptura cu mamaliguta. S-apuca sa cante si poetul, care avea un glas dulce de-ti dadeai si camasa sa-l asculti. Mai ales ii placea sa cante "Frunza verde baraboi, Durduleana mai"… De aceea, cand Eminescu se muta la Bucuresti, invatatorului Ionica i se frange inima de urat si amareala, trimitandu-i scrisori induiosatoare: "Badie Mihai, nu pot sa uit acele nopti albe cand hoinaream prin Ciric si Aroneanu, fara pic de ganduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Iasul nostru uitat si parasit de toti"… "Badie Mihai, ce-i cu Bucurestiul, de ai uitat cu totul Iasul nostru cel oropsit? Veronica a fost azi pe la mine, si mi-a spus ca si cu dansa faci ca si cu mine. De ce? Ce rau ti-am facut noi? De Craciun te asteptam sa vii. Tinca a pregatit de toate si mai ales "sarmalele" care tie iti placeau foarte mult"…

Dar si Creanga, atunci cand pleca la Bucuresti, tragea in gazda la… Mihai Eminescu, de se intrebau toti cum se explica prietenia nezdruncinata dintre cei doi scriitori…

Cica un junimist l-a intrebat odata pe Eminescu:
-Ce vorbesti tu tot timpul cu Creanga?
Stiti ce-a raspuns?
-Vorbim si noi ce ne trece prin minte…

foto: Giorgio Roth

sursa: http://personaggio2.blogspot.ro/

12 iulie 2014
Atac la conștiința regelui Carol I (1895)

Regele Carol I a invitat la banchetul care s-a desfasurat la Cernavoda cu prilejul inaugurarii „Podului Regele Carol I”, la 15 septembrie 1895, doar presa care nu s-a referit prin articole acide la puterea executiva.

Decizia suveranului a fost inutila. Jurnalistul Constantin Mille de la cotidianul „Adevarul”, „neinvitatul” la masa regala, a considerat ca Regele nu merita sa fie prezent la inaugurare, din cauza ca „nu a pus un singur cui la aceasta lucrare”. Afirmatia nu a avut acoperire, avand in vedere ca ultimul nit al podului, din argint, a fost batut de Regele Carol I cu ajutorul unei prese hidraulice.

Analizand modul in care a crezut ca se va desfasura serbarea de la Cernavoda, Constantin Mille a anticipat alegoric ca, in momentul in care se va toasta in numele regelui, „din fundul apei vor iesi si geamatele miilor de oameni cari si-au gasit moartea sub apele Dunarei”.

Constantin Mille a exagerat in legatura cu ultimul nit al podului, insa afirmatia sa referitoare la oamenii care au murit lucrand la realizarea podului din dorinta regelui Carol I s-a datorat fie hazardului, sau dimpotriva, fie de data asta a avut probe care sa-i intareasca spusele.

Vulpoiul de la Adevarul a avut insa fler. A pus degetul pe o rana trecuta cu vederea de presa din Romania, sageata sa ajungand la tinta. Doctorul C. Tinc a confirmat afirmatiile lui Constantin Mille. Detasat de Ministerul Lucrarilor Publice la Cernavoda pentru prevenirea „accidentele de munca”, doctorul Tinc a constatat ca pentru perioada 1890-1891 nu s-au pastrat dosarele oamenilor care au trecut in lumea celor drepti in timp ce au lucrat la „bratul de otel”.

In perioada 1892-1895, 45 de oameni au murit cazand de pe schele, iar alte patru persoane au decedat din cauza celor peste trei atmosfere existente in chesonul unde au lucrat. Doctorul C. Tinc nu a vrut sa ofere detalii despre oamenii care s-au imbolnavit in timp ce au lucrat la pod si au decedat ulterior. A precizat totusi ca 749 de muncitori au fost internati in spital in patru ani de zile cu simptome cardiace, pulmonare, cerebrale si ruperi de timpan. Bolnavii au fost tratati prin injectii cu pilorcarpina. Inrautatirea starii fizice a oamenilor care au lucrat sub aer comprimat a avut cauze complexe. Oamenii au intrat in chesoane obositi din punct de vedere nervos, multi dintre ei au avut patima betiei, iar contactul cu dioxidul de carbon rezultat din lumanarile folosite la iluminat a produs asfixierea. Remedierea acestei deficiente s-a realizat in septembrie 1892, cand a inceput sa se foloseasca in chesoane numai iluminatul electric.

sursa foto: Catalin Fudulu

12 iulie 2014
Mario Castro Navarrete:”Dacǎ iei cartea ȋn mȃnǎ și o deschizi, descoperi esența: cartea capǎtǎ viațǎ”

Mario Castro Navarrete:”Daca iei cartea in mana si o deschizi, descoperi esenta: cartea capata viata”

Se regaseste in ceilalti. Are certitudinea ca primul cuvant adresat unui suflet poarta numele de “solidaritate”, dar si ca increderea il ajuta sa miste sori si stele. Din toamna anului 2012 face parte din selectul club al Scriitorilor Romani.(U.S.R).

Mario Castro Navarrete, poetul chilian adoptat si adulat de ieseni, impresioneaza prin roditoarele sale implicari transculturale, pentru ca formatia sa filosofica nu l-a impiedicat sa devina prieten cu literele, ci dimpotriva, a consolidat aceasta legatura si din ipostaza sa de profesor universitar la catedra de spaniola a Universitatii Alexandru Ioan Cuza.

Este o aparitie aparte gratie spiritului dornic in permanenta de drumetii, obisnuind sa schimbe locatia geografica la o perioada atent stabilita anterior. A ajuns pentru prima data in Romania in perioada studentiei – in anul 1970, o perioada cu incercari, presiunea istorico-politica determinandu-l sa-si paraseasca tara natala. Din acel moment a inteles ca a calatori va fi sinonim, in viata sa, cu verbus vivendi, cu un traseu care conduce la o pleiada de itinerarii parcurse initial dintr-o necesitate care, dozata in timp, poate deveni si placere. Marturiseste ca a avut marele noroc de a lucra ca bibliotecar timp de 17 ani de zile la Biblioteca Central-Universitara “Mihai Eminescu”din Iasi, prilej dublat de semnificatia proximitatii universului fascinant al cartilor. De consemnat este si faptul ca a fondat un centru cultural chilian, atasat statului Chile la Bucuresti. Dar nu doar cele ce s-au scris pana acum in primele randuri sunt repere descriptive ale personalitatii sale, el insusi fiind asemeni unei carti ce ascunde in pagini conotatii menite a fi descifrate, intr-o anumita masura si dintr-un anumit punct de vedere. Detalii despre cel ce este numit prietenul poetului nepereche Mihai Eminescu, in acest interviu.

Stiu ca ati absolvit Facultatea de Filosofie din Iasi. Cu toate acestea, cariera dumneavoastra a imbratisat destinul literelor. Cat a calatorit filozofia pentru a se intalni cu literatura din sufletul dumneavoastra? Cat de mult a contat formatia filosofica in propria dezvoltare personala?

Formatia mea filosofica este una din chestiunile pe care nu le regret. Eu cred ca sunt un norocos ca m-am orientat spre filosofie. Mi-a permis, printre altele, sa pot trai impacat cu mine si cu ceilalti. Pentru ca filosofia inteleasa ca forma a cunoasterii este cea mai completa din cate exista. Daca ai inteles-o, poti sa o si aplici. Nu putem trai doar in lumina teoriilor. Filosofia iti da si instrumentele pentru a trai practic. Prin dobandirea cunoasterii poti face exercitiul introspectiei ca sa ai o forma de a trai in interior si in exterior. Imbinarea teoriei si practicii filosofice creeaza un destin intelept.

Plecand de la premisa ca, in prezent, aveti copilaria, adolescenta, maturitatea in doze egale in viata dumneavoastra, ce autori va vrajesc astazi copilaria, adolescenta, maturitatea?

Este normal sa te lasi prins de influenta unor autori, carti… De exemplu, in copilarie, cartea este El Abecedario, carte din care am invatat sa citesc. Si-acum imi aduc aminte de acel manual. Si de bine, si de rau marcheaza o etapa. La fel se intampla si cu povestile pe care nu le citeai, dar le auzeai. In adolescenta, cartea preferata era Cuore – o poveste a unor emigranti italieni care traverseaza Anzii. Insa cartea care si-acum ma uimeste este Micul Print, pe care am citit-o in a doua copilarie, spre adolescenta. E o carte minunata si, cu trecerea vremii, continua sa fie o capodopera. La maturitate e foarte greu sa ramai la o singura carte. Exista carti la care revii si cand revii la ele inseamna ca ceva, ceva este acolo: un semn. Aceste carti, despre care ai crede ca au zis totul, dar cand revii mai descoperi cate ceva, chiar lasa o amprenta, altfel nu ai re-reveni la ele. Eu revin foarte des la Borges. In afara de faptul ca e placut, de fiecare data mai descopar inca ceva. Pentru ca exercitiul de a citi nu inseamna sa spui:”Am citit-o si cu asta basta!”. De multe ori aud: “Am citit cartea. Ce rost mai are sa o recitesc?” Iar eu spun: Ei, si ce? Ai citit-o o data, daca ti-a placut o recitesti, prilej cu care o redescoperi, o reanalizezi. La filosofi revii implicit si din cauza formarii tale. A ramane la unul singur este o mare greseala. Intrucat cartile de filosofie te invata sa ai o forma eclectica de a-ti face o parere, de a-ti forma o impresie. Intelept este sa preiei ce este mai bun din fiecare filosof. La maturitate, e bine sa revizuiesti marii ganditori. Nu as putea sa numesc doar un filosof sau doar o carte, pentru ca nu privesc in acest fel. Daca ai o singura preferinta esti limitat, iar in filosofie usa e deschisa cunoasterii si nu te poti opri. De aceea se spune despre filosofie ca reda elementele eclectice si nu poti trece de doua ori pe acelasi rau, pentru ca este intr-o continua miscare.

17 ani v-ati intalnit zi de zi cu universul cartilor, in calitate de bibliotecar. Ce a insemnat aceasta experienta?

Noi am vorbit pana acum in preajma unor idei. Aceste idei sunt exprimate intr-o carte, iar cartile se gasesc la biblioteca. Eu am avut marele noroc de a lucra la biblioteca. Am avut tangenta directa cu orice carte. O carte, daca ramane inchisa nu are nici o valoare, dar daca iei cartea in mana si o deschizi, descoperi esenta: ea capata viata. Asta am invatat lucrand ca bibliotecar. In general, lumea crede ca este doar o strategie in aceasta meserie:“Ceri cartea, iti dau cartea.” Dar nu este adevarat, pentru ca bibliotecarul are o misiune foarte, foarte frumoasa. Eu sunt mandru ca am fost bibliotecar si ca am avut norocul de a numi cartea, de a o vedea, de a o parcurge. Pentru mine este important ca fiecare gand poate fi depozitat intr-o carte.

Suntem inconjurati de ecrane, de o tehnologie din ce in ce mai avansata. Si, totusi, ce lipseste acestei ere hipermoderne?

Acum este o polemica privind lumea digitala, in care se zice despre carte ca aceasta isi pierde valoarea. Eu nu cred ca, astazi, o carte digitala difera de cartea fizica. Tot carte se numeste, are aceeasi structura, acelasi cadru in care sunt redate literele, fragmentele, propozitiile. Sunt unii care se opun si cred ca doar cartea in format fizic este carte adevarata. Nu este asa. Trebuie sa dai curs si progresului, prin a accepta noua modalitate de a citi o carte. Ne gandim ca putem gasi cartile doar intr-un depozit sau intr-o biblioteca, dar sa ne gandim la cartea digitala ca la o noua expresie de a pastra spiritualitatea omenirii. Singura problema care nu este rezolvata este cea legata de drepturile autorului-copywrite. Furtul exista si daca nu vei avea o etica anume de a intra in contact cu ceea ce inseamna informatie la nivelul digitalului, al internetului, devine o chestiune foarte neplacuta. Daca nu sunt reglementate, aceste lucruri reprezinta o dificultate. De aceea sunt si persoane care refuza sa-si “tipareasca” propria carte in format digital.

12 iulie 2014