Autor: omdecultură

Ștefan Coman: Eu cred că arta se face ca un fel de meditație

Unul dintre cei mai tineri sculptori romani contemporani, Stefan Coman isi expune cele mai recente lucrari la Galeria de Arta "Grand Hotel Traian" din Iasi si va fi vernisata pe 15 ianuarie 2014 la ora 16 in prezenta profesorului Ioan Raducea.

Cine este Stefan Coman?

Stefan Coman este student in anul al doilea de licenta, sectia sculptura la Facultatea de arte vizuale si design din cadrul Universitatii de Arte „George Enescu” Iasi.

Cand a inceput pasiunea pentru sculptura?

Pasiunea pentru sculptura am descoperit-o in timpul liceului cand, dupa doi ani de pictura monumentala, am simtit nevoia celei de a 3 a dimensiuni si am decis sa ma transfer la sectia de sculptura.

Cum ti-ai ales cariera? De unde vine atractia ta catre zona asta?

Ma simt atras de aceasta zona pentru ca oricat de putin as modela un material acesta mi se pare a fi mai expresiv si in concordanta cu ce vreau sa reprezint intr-o lucrare decat daca pictez sau desenez. Dar asta nu inseamna ca nu imi place pictura sau desenul. Cand am mai mult timp ma ocup si de ele.

Care sunt valorile tale personale? Ce, cine te inspira?

Cele mai importante valori ale mele cred ca sunt reprezentate de lucrarile pe care le fac si cred ca pentru oricine e la fel. Ceea ce face un artist reprezinta cel mai mult pentru el.

Cel mai mult ma inspira tot ce poate insemna Romania, si din trecut si din prezent cu toate partile bune, dar si cele triste, si separarea asta de lumea care ne inconjoara din cauza evolutiei din ce in ce mai rapida a tehnologiei.

Ai vreo pasiune de taina, vreun hobby neasteptat?

Mai fac destul de multe lucruri pe langa sculptura, dar nu stiu daca le-as putea numi „hobby-uri”. Imi place foarte mult sa calatoresc, mai ales in orase sau sate de langa munti.

Daca ai putea face ceva din nou, ce ai face?

Nu m-am gandit vreodata sa schimb ceva dar daca voi face ceva din nou nu cred ca ar fi o diferenta foarte mare fata de acum, deocamdata e bine. De obicei sunt foarte hotarat.

Care este calitatea umana pe care o apreciezi cel mai mult?

Cel mai mult apreciez acele calitati care ajuta la o relatie de socializare cu ceilalti cat mai buna, cum ar fi corectitudinea, interesul, sinceritatea…

Care este cea mai importanta realizare pana acum?

Una din realizarile care m-au multumit pana acum a fost cand am primit „Premiul pentru Sculptura” in cadrul expozitiei anuale „Atelier 35” Iasi 2013.

A fost munca asidua sau noroc?

A fost doar perseverenta si multa daruire in tot ce am facut pana acum.

Cum stai cu timpul? Faci distinctie intre "timpul personal" si "timpul sculpturii" sau esti tot timpul conectat la munca?

Timpul pe care il acord artei il depaseste cu mult pe cel liber, cel mai mult timp il petrec in atelier lucrand.

Ce gen de sacrificii sau renuntari te-ai vazut nevoit sa faci de-a lungul anilor ca sa te poti bucura astazi de succes?

Cel mai mare sacrificiu pe care l-am facut pana acum a fost sa investesc aproape totii banii in materiale si tot ce am mai avut nevoie ca sa pot lucra.

Care este partea cea mai frumoasa a muncii tale si care cea mai grea?

Cea mai frumoasa parte a muncii mele este atunci cand sunt multumit de ea, imi vad lucrarile terminate si expuse, iar cea mai grea, daca dam deoparte toata munca fizica pe care trebuie sa o depun, alta nu cred ca mai este.

Ce le spui celor asemeni tie care se ciocnesc de atatea bariere incat sunt pe punctul de a se descuraja?

Cred ca o regula importanta este aceea de a nu renunta. Prima data trebuie sa te impaci pe tine insuti si apoi se pot face si compromisuri.

Ce-ti promiti pentru anii ce vin? Gasesti cai de realizare a visurilor tale aici, in Romania?

Pentru anii urmatori sper sa raman la acelasi ritm de lucru si sa imi fac mai mult timp si pentru pictura sau daca nu sa le imbin pe amandoua.

Da, eu vad Romania ca pe un spatiu foarte bun pentru ceea ce fac si sper sa fie asa sau sa creasca si mai mult.

In arta femeile si barbatii au sanse egale?

Mereu au fost sanse egale pentru amandoua categoriile. E adevarat poate in sculptura intalnim mai putine femei, dar ele sunt mai prezente in alte ramuri: pictura, grafica, fotografia…

Te multumeste ceea ce creezi, in absenta unei recunoasteri publice? Preferi una actuala celei postume?

Pentru mine tot ce creez este la fel de valoros si sunt la fel de multumit chiar daca vede o singura persoana sau chiar daca vad mai multe persoane ce am realizat.

Care ar fi ingredientele unei expozitii de succes?

O expozitie de succes poate fi atunci cand toate lucrarile au o tema comuna, un subiect comun pe care se dezvolta; cand nu sunt contraste foarte mari de abordare a tehnicii in care sunt realizate. Sunt mai multe ingrediente daca este sa le spunem asa.

Putem vorbi de sansa in arta?

Nu cred ca exista asa ceva. Eu cred ca arta se face din placere si ca un fel de meditatie.

Exista diferente intre sculptura izvorata in solitudinea atelierului si cea desfasurata alaturi de un colectiv?

Cred ca atunci cand lucrezi intr-un colectiv difera doar ritmul de lucru, sau poate foarte putin si tehnica dar asta se intampla mai rar.

Daca nu ai fi ales calea sculpturii incotro ai fi luat-o?

Probabil as fi ramas in zona picturii, sau chiar streetart, fara nume fara sa stie cineva.

Cum ai inceput noul an?

Anul 2014 l-am inceput cu Expozitia de Sculptura Analiza Simplitatii, pe care va invit sa o vizitati la Galeria de Arta Grand Hotel Traian Iasi, Piata Unirii, nr.1

Seria de lucrari prezentate in aceasta expozitie este dezvoltata in mare parte conceptual, avand si o seminificativa influenta din curentul minimalist, materialele in care au fost realizate sustinand foarte bine tema fiecareia.

Mai bine de jumatate din sculpturi vor fi asezate direct pe podea, fara nici un fel de suport, acestea stand pe "propriile picioare". Avand un volum destul de simplu, ele pot fi interpretate ca simbol.

Expozitia poate fi admirata pana pe 31 ianuarie 2014. Vernisajul va avea loc pe 15 ianuarie 2014, ora 16.00. Prezinta Prof. Dr. Ioan Raducea.

13 ianuarie 2014
Eminescu – profesor examinator

La numai cateva luni de la intoarcerea din Berlin, rectorul iesean delega pe poet sa participe intr-o comisie restrinsa, ca observator al sau, la examenele elevilor Scolii normale “Vasile Lupu”, la sfarsitul semestrului I, ce-aveau loc la inceputul lui 1875. Director al institutiei din dealul Copoului fusese numit cu putin inainte Samson Bodnarescu.

Dispozitia catre “doctorandul” in filozofie poarta semnatura lui Stefan Micle:

Rectorului                                1874 decem. 26

Cancelaria                                 primit la 30 decembrie 874

Nr. 94

Domnule Directore,

Am onoare a va face cunoscut ca pentru examenile semestrului I ale anului scolar de la Institutul ce derigeti am delegat pe D-nii G. Butureanu, M. Eminescu si Dr. Criste Buicliu.

Rectore,

Stefan Micle

                                          Secretar,

                                                 Sumuleanu

Poetul mai primise delegatii de reprezentare oficiala in invatamant si in septembrie 1874, cand, in urma telegramei lui Titu Maiorecu, lua parte, langa profesorii secundari Samson Bodnarescu si Zaharia Columb, langa universitarii St. Micle, N. Culianu si academicienii N. Quintescu si I. Caragiani in juriul “examinator” pentru ocuparea catedrelor vacante la liceul din Botosani, concurs de la care, in arhiva Universitatii din Iasi se pastreaza 10 procese verbale semnate Mihai Eminescu.

In aceeasi calitate, viitorul revizvor scolar peste Iasi si Vaslui a asistat la examinarile publice din 18, 21, 23 si 28 iun. 1876 la Pensionatul Normal, iar joi 26 iun. 2-3 ore, insusi a ascultat la istoria patriei: “Prof. D(omnul) Eminescu”, deci el insusi examinator, dupa ce, cu un an in urma tot la Scoala Normala “Vasile Lupu”, Eminescu asistase ca “profesor”-delegat impreuna cu Petre Riscanu si Al. D. Xenopol la examenele de la sfarsitul lui 1875.

Cum Biblioteca Centrala depindea de rectorat, firesc ramane ca din acest moment cunostinta dintre poet si Veronica Micle sa evolueze pe treptele prieteniei, familiaritatii inlesnite de oficiile subierarhiei care-l puneau pe Eminescu in contact nemijlorcit cu Stefan Micle, dar si prin intermediul “amicitiei” exuberante cu Miron Pompiliu, secretar al rectoratului iesean, acceptat, apeciat si zilnic in familia Micle, confident al Veronicai.

Destinul are bizareriile lui! Cand Eminescu, in 1874 revenea in capitala culturii, dupa audieri de filosofie, fara titlu, stabilindu-se in Iasi ca director al Bibliotecii Centrale, dar cu telul nemarturisit de a trai in apropierea Veronicai, Stefan Micle si colegul universitar Neculai Culianu se straduiau sa prinda in luneta astronomica parabola Luceafarului in dreptul Soarelui. Numai ca telescopul observatorului din Iasi, ctitorie a profesorului Micle, era slab, ca si miopia de a distinge pe crugul vietii de fiece zi a celor doi poeti – Eminescu numind pe Veronica “Luceafarul lui”, iar el, luminand atunci cu razele soarelui liric in rasarit-stralucitor – iubirea lor intrata in legenda.

In perioada august 1874 – octombrie 1877 au fost redactate cele mai frumoase poezii de iubire ale lui Eminescu, fie c-au aparut in “Convorbiri literare”, fie c-au vazut lumina tiparului ulterior in “Familia”, dupa prabusirea din 1883, fie c-au fost publicate dupa moartea sa. Unii istorici literari in fruntea lor Perpessicius, au denimit acest ragaz de trei ani din creatia lui Eminescu perioada veroniana.

Altii ca N. Petrascu, aplecat spre reconstituiri ad-hoc, aseaza in etapa aceasta cunoasterea celor doi poeti si in jurul ei insaileaza paianjenisul indragostirii lor – Eminescu admirand-o pe Veronica “la o fereastra, unde sta cu tamplele ei de aur plecate pe numarul Convorbirilor, in care tocmai erau publicate cateva din primele poezii ale poetului si pe care ea le citia transfigurata de admirare”. Din informatiile iesenilor acelasi biograf scrie ca “asijderi unui “vechi trubadur”, in casa Veronicai, Eminescu citea seara poeziile ce-i scrisese peste zi la biblioteca”.

sursa foto: https://www.facebook.com/iasifotografiivechi

sursa: publicat in revista Opinia studenteasca, An. IV, Nr. 1, pg. 11, Augustin Z. N. Pop

13 ianuarie 2014
The Who – Baba O’Riley

75. Melodia de la ora 22:30

The Who: Roger Daltrey (voce principala, chitara si muzicuta), Pete Townshend (chitara, clape si voce secundara), John Entwistle (chitara bas, diverse instrumente de suflat din alama si voce secundara) si Keith Moon (tobe si percutie).

Prestatiile lor erau intotdeauna foarte energice (cum ar fi cea foarte cunoscuta de la Woodstock), cei de la The Who devenind faimosi pentru celebrele aruncari si distrugeri de chitare in timpul concertelor. Discografia trupei este foarte vasta, cuprinzand 11 albume de studio, 10 albume live, 4 EP-uri, 21 de compilatii si 57 de single-uri.

Baba O’Riley este o melodie de pe albumul “Who’s Next” (1971). Titlul este o combinatie intre numele misticului indian Meher Baba si al compozitorului minimalist Terry Riley (acestia doi se pare ca l-au influentat pe Pete Townshend in crearea melodiei).

O versiune remixata a acestei melodii a fost folosita ca theme song pentru popularul serial TV, CSI New York. In fiecare serie CSI a fost folosita o melodie The Who ca soundtrack.

13 ianuarie 2014
Eminescu despre Ștefan cel Mare

Ianuarie e luna privilegiata in calendarul gloriei neamului, caci are inscrise in rabojul ei trei din momentele care dau permanenta – infinire cum ar spune Eminescu – si fiintei si spiritului nostru: Victoria Voievodului, Nasterea Poetului, Infaptuirea Unirii.

La 10 ianuarie 1475, cel caruia cel mai potrivit i se poate spune simplu Voievodul fara teama ca vre-un roman, din orice meleag, ar putea sa nu stie despre cine este vorba, invinge la Podul Inalt, in fruntea a 40000 de osteni, armata otomana de trei ori mai numeroasa.

Strainatatea, care nu-i trimisese ajutorul trebuitor, nu-si poate retine cuvintele de lauda. Cronicarul polon Dlugosz scria: “Dupa parerea mea, el este cel mai vrednic sa i se increada conducerea si stapanirea lumii si mai ales functia de comandant si conducator contra turcilor…”.

Nasterea lui EMINESCU, la 15 iuanuarie 1850, a fost nasterea unei noi pilde de luptator pentru gloria neamului si inaltarea culturii sale. Poetul a sintetizat in creatia sa intreaga spiritualitate romaneasca, ziaristul a luptat cu arma scrisului, in toate insa a trait patriotul. Nobletea cauzei este prima legatura, si cea mai de seama care se statorniceste intre Voievod si Poet. De fapt, Eminescu nascut in tinutul de nord al Moldovei, cel invaluit de aura lui Stefan, va trai sub semnul acestuia si niciun alt ctitor al neamului nu va fi atat de des si luminos amintit de Poet. Stefan este dintre “Oamenii care au inceput regenerarea nationala, si-au dat ideea intregului ce noi avem a o realiza” si de aceea Eminescu va fi in anii 1870-71 printre marii animatori ai societatii studentesti din Viena care pregateau sarbatoarea Voevodului la Putna, daca nu – dupa marturia lui Stefanelli – chiar initiatorul ei.

La manifestarea din august 1871, se distribuie celor adunati la mormantul lui foi cu poezia “Inchinare lui Stefan Voda”. Acesta este pentru Eminescu simbolul eroismului romanesc, al celui mai inalt curaj si a celei mai alese virtuti. Contactul cu mormantul Eroului este prilej de redesteptare nationala:

“Virtutea romaneasca, virtutea stralucita

De patrie si lege, aici in sanctuar

Se stie-nmormantata. O dalba zi-i sosita,

Poporul sta-n genunghe s-o-nvete la altar”

Orice prunc al neamului trebuie dus la “Putna-a-l inchina” intru innobilare cu semnul curajului si al iubirii patriei.

Eminescu va lupta pentru reintoarcerea Bucovinei, rapita de imperiul habsburgic, la sanul patriei pentru ca “acolo sunt mormintele celor mai mari dintre Domnitorii romani… acolo doarme Stefan, zidul de aparare al crestinatatii”. Serbarea de la Putna este pilda de identificare a vointei Poetului cu idealul neamului.

In 1883, Eminescu lucreaza la “Imnul lui Stefan”, pregatit pentru ceremonia dezvelirii statuii de la Iasi, eveniment salutat inca din 1882 in “Curierul de Iasi”: “Stefan cel Mare asupra marimii caruia doar arhivele din Venezia incep a ne lamuri si care crease Moldovei un rol atat de stralucit pentru vremea sa, va avea statua sa in Iasi”. Desi primele semne de boala ii ingreuneaza lucrul si nu definitiveaza imnul, poetul va scrie “Doina” care, dupa ce e citita in sedinta Junimii cu o zi inaintea festivitatii, provoaca – dupa marturia lui Iacob Negruzzi – un entuziasm de nedescris:

“Stefane Maria Ta

Tu la Putna nu mai sta

……………………………..

Doar s-o-ndura Dumnezeu

Ca sa-ti mantui neamul tau”

Din pacate, boala, anxietatea ce-ncepusera a-l cuprinde nu-i permit s-o citeasca a doua zi.

Se vede dar, cum chipul acelui care “a fost domnia cea mai glorioasa a Moldovei” care nimiceste dusmanul “din afara cu sabia si istetimea” revine mereu in scrisul lui Eminescu ca o marturie de eroism si patriotism absolut.

Stefan “…caruia poporul in urma i-a zis cu draga inima, si bun si fant si mare, caci asa domn nici n-avusese pana atunci” si Eminescu care ne-a invatat cel mai bine sa ne cunoastem, reprezinta tot ce e mai deplin al nostru. Care dintre noi nu ar vrea sa se priveasca in chipurile lor ca intr-o oglinda?

articol publicat in Opinia, An II, Nr. 1-2, anul 1975

13 ianuarie 2014
5 ani de LSRS, 5 ani de excelență academică

1000 de invitati – personalitati din mediile academic, cultural, public si privat, studenti si absolventi romani si membri LSRS din peste 50 de tari s-au reunit pe 8 ianuarie 2014, la Palatul Parlamentului, Sala Alexandru Ioan Cuza, pentru a premia si recunoaste excelenta academica.

Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) a sarbatorit totodata si 5 ani de activitate.

„Putem spune cu mandrie ca Liga s-a impus prin rezultate incontestabile. Continuam sa credem, cu tarie, ca Romania de maine depinde de generatia tanara de astazi. Ei sunt deja o forta si un mecanism pentru schimbare pozitiva in Romania. Dragi prieteni, fiecare dintre voi – premiantii si finalistii Galei LSRS, voluntarii Ligii, sustinatorii si partenerii Ligii prezenti aici in sala, si cei peste 8200 de membri LSRS – sunteti tot atatea motive de speranta pentru viitorul Romaniei”, a afirmat Dan Nechita, noul Presedinte al Ligii Studentilor Romani din Strainatate.

Sebastian Burduja, membru fondator si Presedinte de Onoare al Ligii Studentilor Romani din Strainatate, a lansat un apel la unitate catre tinerii romani de pretutindeni:

„Gala LSRS aduce acasa, in sufletele noastre, energia a sute si mii de tineri romani din intreaga lume. Romania are nevoie de voi – voi, liderii autentici care va distingeti nu prin functii, ci in primul rand prin trei valori fundamentale: competenta, caracter si pasiune. Anii care urmeazã trebuie sa fie un semnal ca Romania este pregatita pentru voi, adevaratii lideri – liderii cu viziune, care gandesc pozitiv si actioneaza cu energie si competenta, pentru binele comun. Astazi mai mult ca oricand avem nevoie de un pact al tinerilor, un pact pentru actiune. Numai astfel Romania se va ridica, si va invit sa il construim impreuna in lunile si anii care vin. Impreuna, uniti, mergem inainte!”

In deschiderea serii, Imnul National a fost interpretat de tenorul Vlad Mirita, primul solist roman crossover. De asemenea, pe parcursul serii, Classic Beat Orchestra a oferit publicului momente artistice de exceptie.

Alaturi de finalisti, castigatori, voluntari, studenti si absolventi, printre reprezentantii mediillor academic, cultural, public si privat amintim pe: Domnul Presedinte al Academiei Romane Prof. Univ. Dr. Ionel Haiduc, Domnul Ministru al Afacerilor Externe Titus Corlatean, Domnul Ministru Delegat pentru Romanii de PretutindeniCristian David, Domnul Secretar de Stat Dr. Raed Arafat, Domnul Lilian Zamfirescu, Presedinte al Institutului Cultural Roman, Domnul Mircea Tudor, Domnul Prof. Univ. Dr. Dan Dediu, Domnul Justin Capra, Doamna Gabriela Szabo, Domnul Mircea Geoana, Domnul Florin Codre, Domnul Prof. Univ. Dr. Adrian Gheorghe, Excelenta Sa Domnul Ambasador al Austriei la Bucuresti Michael Schwarzinger, Excelenta Sa Domnul Ambasador al Olandei la Bucuresti Matthijs van Bonzel.

Premierea unor tineri de exceptie

La Gala Studentilor Romani din Strainatate s-au oferit 10 premii studentilor romani cu rezultate exceptionale, astfel:

Studentul Anului din Europa, nivel universitar – Diana Danciu

(Universitatea Cambridge, Marea Britanie).

Studentul Anului din Europa, nivel post-universitar – Mircea Cimpoi
(Universitatea Oxford, Marea Britanie).

Studentul Anului din America de Nord, nivel universitar – Luca Victor Iliesiu
(Universitatea Princeton, SUA).

Studentul Anului din America de Nord, nivel post-universitar – Ioana Literat

(Universitatea , SUA).

Studentul Anului de pe Alte Continente – Marius Wamsiedel
(Universitatea Hong Kong, China).

Studentul Roman Erasmus al Anului – Andra-Maria Buta
(Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca).

Studentul Roman Erasmus al Anului, premiu special oferit de ANPCDEFP –
Ana Maria Vijdea
(Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca).

Studentul Anului in Romania – Sorina Lupu
(Universitatea Politehnica din Bucuresti).

Premiul Special in Arte „Sergiu Nicolaescu” – Sinziana Mircea

(Universitatea de Muzica si Dans din Köln).

Marele Premiu: Studentul Roman al Anului din Strainatate

Sonia Cristina Coman

(Universitatea Columbia, SUA) cu specializare in arta franceza.

Sonia Cristina Coman este artist plastic, poet si dramaturg si a avut deja numeroase expozitii personale si de grup precum cele din cadrul Golden Leaves Gallery, Loeb Drama Center, Dervent Museum si multe altele. A publicat in reviste de specialitate pe plan international, iar una dintre piesele ei de teatru a fost pusa in scena in Statele Unite si in Slovenia. Poeziile ei de tip haiku, tanka si renku au primit importante distinctii atat in Japonia, cat si in alte tari.

Distinctii speciale

In cadrul celei de-a cincea editii a Galei,, Liga Studentilor Romani din Strainatate a oferit Domnului Sergent Major Daniel Porumb distinctia LSRS „Eroism, devotament si demnitate”, in semn de profunda admiratie si statornica recunostinta pentru dragostea de tara, curajul remarcabil si eroismul de care a dat dovada de-a lungul activitatii sale si pentru lectia de demnitate pe care o ofera studentilor si absolventilor romani de pretutindeni. De asemenea, tanarului Ionut Budisteanu i-a fost oferita distinctia LSRS pentru Merite Academice Deosebite. Ionut a conceput si creat un sistem pentru masini autonome, pentru care a castigat in 2013 marele premiu la Intel International Science and Engineering Fair, cel mai mare concurs preuniversitar de stiinta si inginerie din lume. Pana in prezent, Ionut a participat la peste 130 de concursuri nationale si 18 concursuri internationale din 11 tari.

La finalul serii, Domnului Presedinte al Academiei Romane, Prof. Univ. Dr. Ionel Haiduc i-a fost inmanata o distinctie simbolica ca semn de inalta recunostinta si pretuire pentru sprijinul constant oferit LSRS de la lansarea Ligii si pana in prezent.

In premiera la Gala Studentilor Romani din Strainatate, invitatii au putut admira lucrari deosebite in cadrul expozitiei de arta Reciprocus, organizata de Florean Art Museum in colaborare cu LSRS.

Evenimentul s-a desfasurat sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Camerei Deputatilor, Domnul Valeriu Stefan Zgonea. LSRS multumeste voluntarilor implicati in echipa de organizare si totodata Centrului International de Conferinte de la Palatul Parlamentului, care a gazduit pentru al patrulea an consecutiv Gala Studentilor Romani din Strainatate.

Gala Studentilor Romani din Strainatate 2014 este un eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor: BRD Groupe Société in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, British Council, Renault, Voicu&Filipescu, DEFIGO, CEC Bank.

Parteneri logistici: Qual Media Group, Hotel IBIS Gara de Nord, Quartz Film, Aqua Carpatica, Ursus, Silviu Pal Photography.

Parteneri media: Radio Romania International, Radio Romania Cultural, Radio Transilvania, Adevarul, Realitatea.net, Evenimentul Zilei, Ziare.com, Business24, Expres National, Artout, CasaMia TV, AcademicLink, Edu-News, Romania Pozitiva, Studentie.ro, OnlineStudent, Evenimente Studentesti, Stiri ONG.

Sustinem si ne sustin: Campus France, Fulbright, Rotary, Rotaract Triumph, Rotaract, Inspire Group, Teach for Romania, Succes pentru Romania, Akcees, Student Sport, Benetone Band, Organizatia pentru Dezvoltarea Afacerilor in Societate (ODAS), AIESEC, UEFISCDI, Florean Contemporary Art Museum, Classic Beat Orchestra, CRREDAE, SmartLink Communications, Institutul European din Romania, Europe Direct Bucuresti, ANOSR, USASE, USR.

13 ianuarie 2014
„Kajtus, vrăjitorul”, premieră la Teatrul „Luceafărul”

Teatrul „Luceafarul” din Iasi va invita la un spectacol magic pentru copii si adulti. Premiera spectacolului va avea loc sambata, 11 ianuarie 2014, la ora 17, in sala mare. Spectacolul a fost pregatit de o echipa de creatie din Polonia, impreuna cu colectivul artistic al Teatrului nostru.

„Kajtus, vrajitorul” este o poveste despre lumea imaginatiei copiilor si despre vointa acestora de a face lumea un loc mai bun. Despre visele si situatiile in care acestea devin realitate. O poveste despre maturizare – pentru copiii care viseaza la puteri magice si pentru parintii lor, care duc dorul vremurilor in care erau copii si faceau magie.

Scris in 1933, romanul lui Janusz Korczak „Kajtus, vrajitorul” este unul dintre cele mai populare in Polonia. Comparata cu Harry Potter, desi a fost scrisa cu peste 60 de ani inainte, povestea vorbeste despre micul vrajitor Kajtus, care, incercand sa-si controleze puterile magice, ajunge sa se descopere pe sine si sa inteleaga lumea in care traieste. Invatatura lui Kajtus este ca „trebuie sa cunoastem puterea propriilor dorinte si sa invatam sa le acceptam limitele”.

Kajtus e un baiat care vrea sa devina vrajitor si descopera cu surprindere ca poate rosti formule magice si schimba realitatea. Dupa o serie de incurcaturi, puterile magice ale lui Kajtus declanseaza un mic haos in Varsovia, iar pustiul decide sa duca o viata dubla: va calatori in jurul lumii, iar acasa, in locul sau va lasa o dublura. Ideea romanului e ca puterea, indiferent de forma ei, trebuie asociata cu responsabilitatea.Korczak a dorit ca prin acest roman sa-i invete pe copii cum sa se maturizeze si sa-si depaseasca problemele.

Konrad Dworakowski este considerat unul dintre cei mai talentati regizori polonezi din generatia tanara. A lucrat in teatre din Varsovia, Cracovia, Wroclaw, Lodz etc., fiind laureat cu Premiul "Masca de Aur" acordat de criticii polonezi, Premiul pentru cea mai buna regie, la Festivalul de Teatru din Opole. Stilul sau ilustreaza perfect notiunea de arta pentru intreaga familie, practicand un teatru vizual, metaforic, inteligent, subtil, promovand valori morale precum libertatea si curajul. Doua dintre cele mai recente productii ale sale sunt „Microcosmos”, la Teatrul Pantomima din Wroclaw, fondat in 1958, de celebrul Henryk Tomaszewski si „Dumanowski side A”, la Teatrul National Vechi „Helena Modrzejewska” de la Cracovia, condus de Jan Klata.

Spectacolul este o productie comuna a Teatrului „Luceafarul” din Iasi, Institutului Polonez din Bucuresti si a Institutul Cartii din Cracovia, in cadrul „Anului Janusz Korczak 2012”. Programata pentru toamna anului 2012, premiera a fost amanata din motive de forta majora. Acum, multumita si sustinerii XTB online trading, artistii din Polonia si Romania se reintalnesc, pentru a duce proiectul la bun sfarsit.

Premiera va avea loc sambata, 11 ianuarie 2014, la ora 17, in sala mare a Teatrului Luceafarul din Iasi.

Regia: Konrad Dworakowski, scenografia Marika Wojciechowska, muzica Piotr Klimek, designul video Michal Zielony, coregrafia Jacek Owczarek

Distributia: George Cocos, Beatrice Volbea, Liliana Mavris Varlan, Aurelian Diaconu, Ionela Arvinte, Ionut Ginju, Ioana Iordache, Carmen Mihalache, Dumitru Georgescu, Cristina Anca Ciubotaru (in video), copiii Ioan Trif (portret) si Alexandru Arvinte (voce).

Spectacolul, realizat in alb si negru, apeleaza la mijloace de expresie artistica dintre cele mai moderne – dansul, imaginea video, muzica, efectele speciale, textul rostit din off – fiind o creatie care poate fi vizionata de intreaga familie. Spectacolul este recomandat publicului peste 8 ani, iar pretul unui bilet la premiera este 10 lei.

Biletele pot fi achizionate de la casieria Teatrului, intre orele 9 -14 si cu doua ore inainte de inceperea premierei. Accesul in sala nu va mai fi permis dupa inceperea reprezentatiei.

13 ianuarie 2014
Conferința video Andrei Pleșu

In cadrul festivitatilor “Dies Academici”, dedicate jubileului de 150 de ani al Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, pe data de 27 octombrie 2010, domnul profesor Andrei PLESU a sustinut, in Aula Magna, conferinta cu titlul “Parabolele lui Iisus – o analitica a receptivitatii“. Pe langa 550 de oameni care au ascultat conferinta in Aula Magna, alti 250 de oameni au umplut Sala Pasilor Pierduti, unde prelegerea a fost retransmisa pe un ecran urias. Puteti viziona mai jos inregistrarea integrala a conferintei.

13 ianuarie 2014
Fragmente

A alunecat repede saptamana. Cu gheata, schiuri, supraincalzire, oboseala, frig. Si nu stiu unde s-a dus. Am vazut munti, copile. Si zapada. Multa, alba, cernuta, moale, rece. Am alunecat cum aluneca pixul asta pe foaie, m-am invartit, am cazut, am tusit si m-am ridicat.

Sa nu te superi daca-ti spun ca am uitat de tine, dar era totul atat de alb incat nu am mai vazut sau auzit nimic. Doar inima ma mai lovea in intuneric din cand in cand, sa ma aduca spre un punct fix. Apoi am adormit. Greu ca o piatra, inabusitor ca o patura de lana. Nu mai intreba, stii bine ca am visat. Si aici voiam sa ajung. Sa-ti povestesc tie, copilule, despre ceva ce credeam ca uitasem demult, de pe vremea celuilalt stapanitor, cand tu erai inca un prunc si nu cunosteai alunecarile oblice. Se facea ca in fiecare zi era un curcubeu si…dar asta e din alta poveste.

Acum visasem priviri de barbat doritor, lenes, care se incapataneaza sa nu-si recunoasca simplul fapt ca te vrea. Care adoarme cu tine pe piept si sforaie ca un imparat de galaxie. Pe care l-ai dori sa-ti spuna ca te doreste, asa cum nu ai mai auzit demult, sa-ti dea parul intr-o parte si sa te sarute pe umeri si pe spate. Si mai departe, copilule, nu-mi amintesc. Miroase a portocala. Nu in vis, acolo mirosea doar a cuvinte inabusite de priviri tipatoare. De ce iti povestesc tie asta,copilule? Pentru ca mi-e teama ca o sa uit. Ca va veni iar albul si-o sa mi te stearga din minte, si-o sa fie iar o pace fortata de-un ritm halucinant. Un, doi… Sau, mai rau, vine Rosul sau Negrul cu impact de groaza si bezna. Si-atunci o sa auzim zburand cuvinte precum Datorie, Om, Libertate, Lupta, Pace, Tinte, Planuri, Foamete. Prietenie, Sensibilitate? Astea vor fi povesti dintr-un cuvant numit Copilarie, dar al carui sens il vom fi uitat deja demult. Si-apoi, copile, cine sa-si mai aminteasca atunci de mangaieri, de priviri, dorinte, degete rasfirate pe pielea ta bronzata? Cine sa te mai arunce pe-un asternut, alintandu-te ca pe-o felina neimblanzita? Astea sunt taine ce vor fi povestite cu stangacie de batranii de maine pruncilor de azi, care ii vor privi cum o priveam si eu pe bunica: ce absurditati invechite!

Azi e lumea conexiunilor, schimbarilor, retelelor, jocurilor, a hainelor de firma si-a partidelor de carti, de sex, a aromelor de “barbecue” pe chipsuri, de capsuni pe prezervative si-a cardurilor de credit. Azi au uitat sa mai fie copii, azi se nasc numai batrani, injositi de-un Sistem disfunctional, care te face sa te simti urat si apoi iti vinde creme de infrumusetare. Cerere si oferta. Crearea de nevoi false. Si printre toate astea, printre orgolii si branduri, complexe si strategii ale succesului, operatii estetice, stiluri si alte asemenea embleme de turma, mi-e teama sa nu te pierd. A devenit penibil si vetust sa te plangi, sa fii afectat, cand integratii rad de apocaliptici, iar acestia din urma nu sunt in stare sa explice ceea ce neaga. Cand suntem mai prosti ca acum 2000 de ani, cu tot progresul nostru tehnic si regresul uman. Cand poti sa ajungi in al 11-lea cer cu o pastila..?! …Si alte asemenea, mi-ai spune. Da, stiu in ce lume traim, dar nu mai ocoli subiectul. Imi povesteai mirata despre saptamana asta, despre rasetele de azi, despre sacii de alerta ce si-au gasit un scop. Despre acum, o camera inghesuita, cu intimitatea vanduta in portii mici.

Inceteaza, copile! Sa hohotim mainele….

13 ianuarie 2014
Note de lectură – Carol Davila

Intamplarea de mai jos s-a petrecut in iarna anului 1859, deci in cel dintai an de domnie al lui Cuza Voda.

Participau la un bal select: civili din inalta societate, ofiteri distinsi, doamne si domnisoare de o rara eleganta si aleasa frumusete.

Dar atentia tuturor tinerilor era indreptata catre una dintre cele mai frumoase ale timpului Ana Racovita-Golescu care era asaltata indeosebi de cativa indragostiti, cum pretindeau ei, serios. Multi dintre acestia ii cerusera mana, de cateva ori chiar, cu insistenta, fara sa fi primit din partea fetei, nici un raspuns. Ca o domnisoara binecrescuta, se purta amabil cu fiecare, dar nu incuraja pe nimeni mai mult decat s-ar fi cuvenit.

Printre tinerii indragostiti de Ana, era si doctorul Carol Davila, barbat cam de vreo 30 de ani, care desi se gasea in cercul ei de admiratori, sedea sfios deoparte. Timiditatea ii era sporita si de faptul ca, in urma unei boli, ramasese cu un defect la mana stanga, din care pricina si-o tinea ascunsa la spate, ca sa evite, pe cat posibil, sa-i fie vazuta.


Ana isi dadea seama de afectiunea puternica a doctorului Davila pentru ea, dar ii acorda aceeasi minima si politicoasa atentie de care se bucurau si ceilalti.

In seara aceea, frumoasa fata venise imbracata intr-o rochie violeta, de dantela, care o prindea de minune.

Incepuse tocmai o discutie despre toaleta Anei. Doctorul Davila trecu mai aproape, ca sa auda mai bine ce se vorbea.

Discutia o provocase unul dintre tineri, facand aprecieri magulitoare si… lingusitoare cu privire la frumusetea si culoarea rochiei. Toti curtezanii se-ntreceau acum in laude, care de care mai iscusite, cautand sa fie cat mai originali si convingatori.


Numai doctorul Davila nu scotea o vorba. Privea emotionat si admira in tacere.

In cele din urma, unul din adulatorii fetei spuse cu indrazneala, privind buchetul de violete artificiale prins cu o agrafa de aur si topaze la corsajul rochiei:


– Pacat de violetele acelea ca nu sunt naturale! Efectul ar fi fost grozav!

Fata surase ingaduitor si raspunse prompt:


– Desigur ca efectul ar fi fost altul si rochia mea ar fi avut de castigat, fiind impodobita cu violete naturale! Apoi adauga, oftand discret: Si sunt florile mele preferate… Am cautat in tot orasul, dar n-am gasit la nici o florarie. A trebuit sa renunt cu multa parere de rau. Am auzit ca s-ar gasi violete de Parma la o sera de la marginea Bucurestiului, dar cine sa se aventureze pana acolo pe vifornita aceasta ingrozitoare?


Intr-adevar, era o iarna nemaipomenit de geroasa si viscolea cum de mult nu pomenisera batranii!

Tinerii curtezani zambira gratios si se grabira sa o aprobe:


– Da, adevarat, e o vreme pacatoasa! Sa nu dai un caine afara din casa!


Totul s-a terminat aici pentru toata lumea, dar nu si pentru doctorul Davila, care a parasit imediat balul.

Si-a imbracat mantaua, si-a apasat caciula pe frunte, a incalecat in graba si a pornit catre marginea Bucurestiului, la vestitele sere unde stia el ca se gasesc tot soiul de flori naturale in toiul iernii. A calatorit aproape sufocat de vifornita aceea cumplita, care se-ntetea din ce in ce, si nu s-a lasat pana n-a gasit violetele mult dorite. A trezit gradinarii din somn, a platit cat l-ar fi costat, poate, o florarie intreaga, a facut un buchet enorm, pe care l-a acoperit cu grija, si a pornit inapoi, intr-adevar dus de vant.

De-abia a mai avut rabdare sa-si scoata mantaua. A intrat in sala balului, rosu la fata ca un bujor, de gerul naprasnic si de puternica emotie ce-l stapanea in acele clipe, si a cautat cu ochii infrigurati pe fata iubita. Intamplarea, binevoitoare de multe ori cu cei indragostiti, a facut sa fie o pauza de dans si fata sa se gaseasca in acelasi cerc de admiratori si pretendenti.

Doctorul Davila a inaintat, adanc tulburat, s-a oprit in fata ei, inclinandu-se ceremonios si, oferindu-i florile cu dreapta i-a spus cu glas limpede si patrunzator:

– Domnisoara Ana, dati-mi voie, va rog, sa va ofer eu, cu o singura mana…

Dar adanca emotie, ce pusese cu totul stapanire pe el, l-a impiedicat sa continue.


Se facuse o liniste desavarsita. Nu se auzea decat respiratia agitat a celor de fata, curiosi la culme sa vada care va fi urmarea.

Fata a ramas o clipa infiorata, caci si-a dat seama de ce om are in fata ei, dupa gest, care spunea mai mult decat o mie de cuvinte de dragoste la un loc!

Cu ochii in lacrimi, a luat buchetul de violete naturale, l-a prins in corsaj in locul celuilalt si, strangand cu caldura mana uda de zapada a acestui adevarat cavaler, i-a raspuns inspirata, in deplina armonie cu cele spuse de tanarul doctor indragostit:

– Iar mie, domnule Davila, da-mi voie, te rog sa-ti ofer mana mea!

Acestia au fost parintii mareului dramaturg si om de teatru de mai tarziu, Alexandru Davila, creatorul lui "Vlaicu Voda", cea mai frumoasa drama istorica in versuri din literatura romana.

sursa: Mici povestiri despre oameni mari – Grigore Bajenaru

13 ianuarie 2014
Zece zile in Africa

O stiu pe Luciana inca de la scoala generala, din prima banca. In dreapta, "Limba si literatura romana pentru bacalaureat-modele de eseuri”, in stanga, foi albe imaculate pastrate cu grija de mainile fine pe care a stralucit mai bine de opt ani acelasi inel, simplu, argintat, cu model de floare. Am fost colege de liceu la profilul filologie si acum o vad trecand in graba strazile Copoului din Iasi cu buclele ravasite si rochiile colorate spre facultate. E studenta la Comunicare si Relatii Publice, cu toate ca amintirile admiterii ii mai rascolesc sperantele ca ar fi putut pune la fel de mult suflet si la specializarea geografie in limba franceza. Bilantul primului an: un punctaj maxim, bursa de merit, un voluntariat constiincios la Mediateca Centrului Cultural Francez, un titlu de coordonator al relatiilor externe A.S.F.I, o sansa Erasmus cu destinatia Franta si zece zile de vacanta mare in Mauritania, Africa.

Vaccinuri

"Mi s-a parut ceva interesant, dar irealizabil, in momentul in care mi s-a spus de aceasta scoala de vara. Am aflat in ultima zi cand se mai puteau depune candidaturile, a doua zi aveam un examen. Deadline-ul era la miezul noptii (timp universal), iar eu am trimis la 23.50”, mi-a spus Luciana, in timp ce isi potrivea lantisorul cu pandativ alb din scoica primit de la Cedrick, cel mai bun animator al EEF. Asa avea sa prinda contur un zbor de 8 ore spre bucata estica a desertului Sahara, intr-o tara musulmana. Dupa trei saptamani de pregatiri cu vaccinari antifebra galbena, antifebra tifoida si pastile impotriva malariei, Luciana putea sa isi imagineze cum i se va schimba regimul de viata in cele 10 zile de Ecole d’ete de la Francophoniein care "soarele rasarea la 6.30, foarte repede, iar la orele 19.00 incepea sa se intunece”.

Traseul Bucuresti-Paris-Nouakchott a fost condimentat cu fuga pe terminalul 2C, pentru a ajunge la poarta de imbarcare, intr-o rochie lunga. Apoi s-au amestecat Inna si Alexandra Stan in topul listei pe ecranul tactil din avion, punctele de greutate ramanand cele doua bagaje de cincisprezece si cinci kilograme. Calatoria s-a finalizat cu succes pentru mezina grupului de 100 de participanti care isi dadeau intalnire la marginea capitalei mauritaniene. "Vizual, am dat peste o intindere de desert. Nu munti si vai, nu brazi si ape serpuind, nu campii aurite sau inverzite ca la noi. Nisip. M-a intampinat o caldura sufocanta, care mi-a dat impresia de blocare. Atunci am descoperit ca nu am deloc retea pe telefon, desi imi activasem roamingul si ca nu voi putea lua legatura cu ai mei prea curand. In plus, era o diferenta de fus orar pe care nu o luasem in calcul atunci cand le-am spus parintilor la ce ora voi ajunge”, a continuat Luciana, cu un glas totusi calm si relaxat ca poate exprima totul in limba romana. Exercitiul in limba franceza durase mult prea mult chiar si pentru o inima latina.

La plus belle… la plus jolie

Opinii cu privire la activitatile dorite in cadrul forumului, obiective urmarite si consecinte scontate, amenintari si proiecte ce sunt pe cale sa vina in promovarea limbii franceze, dezbateri despre problema migratiilor internationale, schimbarea climatica, drepturile omului, tehnologiile informatiei si promisiunea ca nu va lipsi de la Forumul Mondial al Limbii Franceze, organizat la Quebec in 2012. Toate cereau o implicare permanenta si dovada faptului ca reprezentanta Romaniei are multe de spus. "Exista mari diferente intre continente, care trebuie tratate ca atare. Sunt la prima calatorie in Africa si ma gandesc ca exista posibilitatea sa ma pripesc in a-mi forma niste opinii solide cu privire la Africa si la traiul de acolo. Totusi, indiferent de gravitatea problemelor de orice natura pe care le-ar avea poporul mauritanian si ceilalti locuitori ai Africii, e important, ca acest lucru m-a orientat catre Romania, catre problemele pe care le avem noi si de care ne plangem. Unde ne situam? Cum traim? Care e nivelul de educatie?”, incearca sa imi impartaseasca cea careia toti i se pareau in prima zi la fel de negri si pe care credea ca nu ii mai poate deslusi, desi in fiecare zi i se aminteau expresii ca "la plus jolie” sau "la plus belle” in grup. "Ma gandesc ca, in fond, culoarea pielii si stilul vestimentar cantareau destul de mult in emiterea acestor aprecieri”, mai continua ea. O asteptau platouri cu fructe de mare, salata, friptura de oaie si paste la intoarcerea din plimbarile fierbinti in misterele prafuite ale Saharei, pe care de altfel o rascolea la propriu cu mainile goale, in actiunile de plantare a arborilor rezistenti la conditiile climatice.

"Ceea ce invatam acum 2 ani, pentru olimpiadele nationale de geografie, am vazut, am aplicat si am experimentat in Mauritania”, isi aminteste Luciana, pastrand si acum izul sec si uscat al nisipului pe care il stingea cu ceai dulce. "Sunt interzise bauturile alcoolice acolo”, mai adauga ea.

Brasoveanca sahariana

Printre pletele impletite pe jumatate si prelungite in mese negre ca taciunele, ale fetelor din Mauritania si Maroc, Luciana isi readuce in minte "seara culturala” organizata sa valorifice particularitatile artistice ale fiecarei tari. In aproape cinci minute, Romania s-a deschis ca o carte in fata ochilor descoperiti pana la val, printr-un film alcatuit din imagini, sunet si informatii in care s-au adunat patriotismul crud si emotia blanda a celei imbracate cu portul national vechi de 100 de ani. "I-am invatat, pe loc, pe scena amenajata de organizatori in Parcul Biodiversitatii din Nouakchott, Brasoveanca. Am ales acest dans popular romanesc pentru ca atingea si un timp de invatare relativ scurt, dar avea si versuri usor de tradus, explicat,” imi spune Luciana cu un vadit sentiment de mandrie si angajare, numarand bancnotele straine, statuetele si bratarile primite cadou. O intreb daca a ramas cu vreo vorba de la poporul african pe care ar recunoaste-o cu usurinta si peste timp. "Voom! Este un fel de expresie de inviorare, ca si cum s-ar face prezenta, dar mai cordial”, isi aminteste ea, tinand sa amestece in acelasi mélange cultural figurile celor care inca o mai insotesc in gandurile despre Africa: presedinti si directori de centre culturale franceze, jurnalisti foarte cunoscuti in tarile lor de provenienta. "Erau oameni educati, cu acces la informatie, implicit cu o situatie materiala foarte buna, oameni influenti in patria lor”, imi mai marturiseste ea, parca fara sa isi poata stapani uimirea ca Mauritania este locul unor contradictii destul de proeminente. Intre misterul chipurilor acoperite si ospitalitatea autohtonilor, ar fi ales a doua varianta daca nu ar fi stiut ca mai urmeaza inca o serie de dualitati: "stralucire-praf, belsug-foame, lauda-realitate, libertate-izolare”. Reversul, imaginea Romaniei in ochii celor de culoare era impartita tot la doi. Dupa o discutie cu "KPG, un burkinabé inclinat spre artistic, cantaret, actor si comediant” despre migratie si etnii, Luciana a inteles cu regret ca pentru acel strain romanii si rromii sunt acelasi popor . "M-am straduit sa imi ascund supararea cauzata de aceasta dezinformare care inca pluteste ca un nor de plumb, deasupra tarii, nu am aratat furia pe care o resimt si acum fata de aceia care determina o etichetare eronata si fata de cei care eticheteaza, care ne stigmatizeaza”, a incercat ea sa disculpe o vina nemeritata, cu aceeasi convingere cu care i-a repetat-o strainului.

Inapoi la Meka

In poze, e la fel de zambitoare. Luciana si-a tinut aproape optimismul si increderea in sine ca pe doua valori nepretuite. "Poate pentru ca sunt la inceput de drum, aceasta calatorie a reprezentat un salt care m-a bucurat, dar m-a si obosit. Totusi, iubesc sa calatoresc. Cunoscand pe altii, cunoscand alte locuri, alte culturi, ma cunosc mai bine pe mine.” De la kilomteri intregi de cultura sau de diferente, vibreaza o tara cu palmieri si nisip, ca o Meka nesperata, fara sa stie ca in Dorohoi, intr-un oras din nordul Romaniei, o fata cu bucle castanii ca toamna si rame de ochelari inscriptionati cu inimoare, ii poarta un dor inconstient. "Trebuie sa recunosc ca inca mai gresesc genurile substantivelor in limba franceza si cu aceasta problema ma confruntam si in clasa a VII-a…” isi reia nervos un fir pierdut, in timp ce ma gandesc ca din septembrie va pleca in Touluse pentru un semestru la Universitatea "Paul Sabatier”.

13 ianuarie 2014