Ceasca de cultura

Autor: omdecultură

  • Chantale şi Sebastien sau mai bine zis… Shnock’N Shanti

    Sigur, o sa spuneti acum, sunt o trupa noua de teatru, sau mai bine, protagonistii unei piese de teatru de la Cluj. Nu, de data aceasta n-ati ghicit, desi daca stau bine sa ma gandesc viata lor poate foarte bine sa constiutie subiectul unui roman sau al unei piese de teatru: doi oameni ce pornesc intr-o calatorie in care spera sa se regaseasca unul pe celalalt si totodata scopul propriei vieti. Ei bine, ca sa nu va mai tin in suspans, e vorba de doi muzicieni calatori prin lume, care canta si pescuiesc la randu-le diferitele influente traditionale cu care intra in contact.
    Chantale Urbain si Sebastien LeBlanc, sau mai pe scurt Shnock’N Shanti din Quebec, ne-au incantat aseara in Insomnia intr-un stil unic, cu piese de Gipsy Swing, French Musette, World Folk. Doi oameni extraordinari, calatori prin lume, muzicieni liberi si profesionisti, care canta impreuna de aproape un an, desi pare de necrezut la felul cum se inteleg in muzica. Povestind cu ei, in scurtele pauze ale concertului am aflat cum e sa canti si sa traiesti simplu si frumos, platind doar moneda propriului tau curaj. La teatru ar suna a tragedie, dar la felul cum isi asuma destinul, cu zambetul pe buze, ma fac sa cred ca pot exista si povesti cu happy end.
    Ne-au invaluit aseara intr-o magie de cantari, facandu-ne sa calatorim inca o data cu ei prin minunatele locuri ce si-au lasat amprenta in muzica lor. Ne bucuram precum copii, ascultand frumoasele si mereu tinerele chansonete parisiene, ne dantuiau picioarele sub masa la auzul unor cantari de jazz cu influente moldovenesti, mai lacrimam privind in zare ori de cate ori auzeam cate un refren a la Lhasa sau bateam ritmul unui gypsy swing printre sticle de bere si cani de ceai, imaginandu-ne clipe de epoca cu frac si rochitele de acum vintage.
    Daca o sa ma intrebati cum de au ajuns in Romania o sa va raspund ca si ei, fiindca le place foarte mult si muzica noastra traditionala e ca un izvor de inspiratie pentru stilul lor. Au cantat si in Chisinau dar desi au gasit oameni deschisi catre  stilul promovat de ei in maniera proprie, lumea era mai toata trista si gri: «Femeile, fetele erau toate cu parul lung si cu haine gri, negre, nici un pic de culoare! Cand ne vedeau pe strada se uitau cu teama ciudat si unii mai temerari, se intorceau sa ne faca poze» povesteste Sebastien, fapt care m-a surprins, eu crezand ca asa ceva nu mai neobisnuit pe nicaieri. Se pare ca uneori  mai greu decat rezistenta chiar, e sa fii cu adevarat liber.
    Sebastien LeBlanc e profesor de chitara, canta de cand se stie  si este un hippie innascut. Ii place foarte mult aici, canta cu pasiune si daruire si acest lucru se vede si in ochii publicului, bucurie, fericire hippie-style si incredere in viata si in oamenii buni si frumosi ai ei.
    Chantale a studiat pianul 5 ani si a fost fermecata de acordeon la care canta de numa 1 an, dar despre care spune ca nu e asa de greu, odata ce ai trecut prin scoala pianului. Este o fire energica extraordinara, deschisa si intotdeauna vesela, si cu o voce rar intalnita. Cand am auzit-o cantand unul din cantecele lui Edith Piaf, asa cum stateau ei amandoi, pe doua scaune inalte, ea cu acordeonul in brate si Sebastien cu chitara, parca am revazut secventa din filmul biografic al Privighetorii, «Le Mome», in care Edith Piaf canta intr-o cafenea cu mult fum, zgomot si oameni de-o anumita conduita; vocea ei razbatea dincolo de tumultul acelei lumi de cafenea si avea ceva aparte. Ei bine, spre norocul nostru, am avut sansa sa ascultam o voce care cu usurinta putea sa te transpuna in lumea lui Edith Piaf. Dupa acest concert, am simtit nu doar o mare admiratie ci si bucuria unor noi prieteni.
    I-am asteptat si ascultat cu mare drag pe acesti doi muzicanti din lume,ce nu ne-au pacalit de 1 aprilie si ne-au demonstrat in schimb,cum e sa fi liber cu o chitara si-un acordeon. Periplul lor concertistic va mai contine doua cantari in cafenelele L’Atelier si Insomnia in urmatoarele doua saptamani, urmand ca mai apoi sa porneasca spre Elvetia.
    Nu pot decat sa va doresc sa-i auziti intr-o cafenea, un acordeon si o chitara cantand jazz cu accent moldovenesc si vechi chansonete parisiene de pe vremea bunicilor. Doar atat.

  • What dreams may come | Michael Kamen

    Coloana sonora scrisa de Ennio Morricone pentru filmul “What dreams may come” 1988 este respinsa si Michael Kamen este adus pentru realizarea soundtrack-ului. Ceea ce a contat cel mai mult la acest film in ochii criticilor a fost felul in care au fost pictate raiul si iadul prin efectele speciale premiate cu un Oscar.

    Desi temele abordate sunt destul de grele, nici in desfasurarea scenelor, nici in muzica insotitoare, intunecarea si tot ceea ce ar implumbui un om nu este dus la bun sfarsit si, cand totul pare sa devina definitiv pierdut, apare o scapare, intotdeauna exista o cale de iesire.

    Nu stiu daca Ennio Morricone trebuia refuzat, insa Michael Kamen se descurca admirabil intr-un film nu tocmai usor de acompaniat cu muzica, o muzica nerecomandata pentru auditie la un cico la terasa sau cu fumul de mici in nari.

    Palmaresul lui Michael Kamen il voi spune in cateva titluri si nu in premii: orchestreaza Who wants to live forever-Queen, colaborari cu Aerosmith, Cranberries, Eurythmics, Brian Ferry, Eric Clapton, Metallica, David Bowie etc, muzica de film pentru Robin Hood: The prince of thieves, inclusiv Everything i do i do it for you, cantece foarte cunoscute din alte doua filme ii apartin, All for love (The three musketeers) si Have you ever really loved a woman (Don Juan DeMarco), coloana sonora a filmelor din seria Die Hard, din seria Arma mortala, din License to kill, Highlander, X-Men, si nu in ultimul rand din cateva seriale de la HBO. Apropo de HBO, duminica am vazut filmul Caravana cinematografica, castigatorul din 2011 al Premiilor Gopo la categoria Cea mai buna muzica originala, dar voi comenta mai pe larg aceste premii cu alta ocazie, probabil in weekend.

  • Panorama București 1870 de Franz Duschek

    Panorama București 1870 de Franz Duschek

    Am descoperit recent in biblioteca personala o fotografie veche, o panorama a Bucurestilor patriarhali realizata de catre fotograful Franz Duschek in jurul anilor 1870 .
    Din analizele pe care le-am efectuat, se pare ca imaginea este luata de pe promontoriul de la intrarea din actualul Parc Carol. Se remarca silueta dominanta a Bisericii Sf. Spiridon Nou (stanga), in fundal vedem ansamblul Manastirii Radu-Voda, in plan secund (mijloc) Biserica Flamanda (in planul Borroczyn la 1852 era demunita Biserica Saraca, din mahalaua Flamanda).

    panorama Bucuresti 1870

    plan vechi
    Planul Bucurestilor – Rudolf Borroczyn 1852
    plan satelit

    panorama

    1.Biserica Sf. Spiridon Nou, 2. Manastirea Radu-Voda, 3. Biserica Flamanda
    E izbitor caracterul inca rural al Bucurestiului la acea vreme, cu case frumoase (zic eu), scufundate in gradini si verdeata, un peisaj echilibrat, dominat de turlele bisericilor. In prim plan stanga se observa cateva cruci, probabil un cimitir, in planul de la 1852 terenul apartinea Mitropoliei .
  • Casa lui Nae Ionescu, 1938 – arh. G. M. Cantacuzino

    Casa lui Nae Ionescu, 1938 – arh. G. M. Cantacuzino

    Casa a fost construita in a doua jumatate a anilor ’30, de catre industriasul Nicolae Malaxa pentru prietenul sau, marele filosof Nae Ionescu care a locuit si a murit aici in 1940. Dupa moartea sa, vila a fost resedinta maresalului Ion Antonescu. Aici s-au tinut cateva sedinte ale Consiliului de Ministri in timpul razboiului.

    O fatada ce nu se vede de pe strada cu câteva elemente bizantine

    Curtea si colonada , partea de nord

    Adresa : Bucuresti, Bd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 4, sector 1

    Actualmente este sediul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Baneasa (www.statiuneabaneasa.ro).

    imagini preluate din cartea Mihaelei Duculescu "George Mihai Cantacuzino (1899-1960) – Arhitectura ca tema a gandirii", Editura Simetria, Bucuresti, 2010

    Citeste mai mult: http://atelieruldearhitectura.blogspot.com/2011/03/casa-lui-nae-ionescu-1938-arh-g-m.html#ixzz1Hgfd6800

    Citeste mai mult: http://atelieruldearhitectura.blogspot.com/2011/03/casa-lui-nae-ionescu-1938-arh-g-m.html#ixzz1HgfFOab4

  • Cercul lui Itten

    Cercul lui Itten

    Am rasfoit zilele trecute cateva manuale de educatie plastica pentru clasele V-VIII. Ce bine ar fi fost daca le-as fi parcurs la scoala pentru ca ofera informatii elementare despre culoare, compozitie, perspectiva, genuri artistice si chiar istoria artei, informatii foarte bine structurate, insotite de o gramada de exemple. Bine-nteles ca am multe goluri si ma gandesc sa cumpar aceste manuale si sa le studiez. Atat la scoala, cat si aici pe blog analizez lucrarile marilor artisti, vorbesc despre semnificatia lor, despre modul in care artistul reda formele, despre tuse si efecte cromatice, dar, hm… nu stiu prea bine care e diferenta dintre nuanta si ton. E ca si cum il citesti pe Dostoievski, dar nu cunosti bine alfabetul si semnele de punctuatie. Situatia trebuie remediata urgent. Voi prezenta cateva lucruri aparent banale, dar care pot ridica adevarate probleme cand ti-e lumea mai draga.
    Pentru inceput, hai sa vorbim despre culoare. Cel mai utilizat model de culoare este cercul lui Itten.
    cercul lui itten
    Cercul lui Itten
    In centrul cercului se afla culorile primare, rosu, galben si albastru, care au cel mai inalt grad de stralucire si nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori.
    Amestecand doua cate doua culori primare, obtinem culorile secundare (binare).
    culori secundare
     obtinerea culorilor secundare
    rosu + galben = oranj
    galben + albastru = verde
    albastru + rosu = violet
    Amestecand o culoare primara cu o culoare secundara, obtinem culorile tertiare.
    galben + oranj = oranj-galbui
    oranj + rosu = oranj-roscat
    rosu + violet = violet-roscat
    violet + albastru = violet-albastriu
    albastru + verde = verde-albastrui
    verde + galben = verde-galbui

    Nuantele unei culori se obtin prin virarea unei culori catre o alta culoare.

    ton3
    rosu vireaza catre galben prin oranj
    Albul si negrul sunt considerate nonculori. Amestecand alb cu negru, obtinem griuri neutre (necolorate).

    Tonurile unei culori se obtin prin amestecul cu alb sau negru.

    ton1
    rosu vireaza catre negru
    ton2
    rosu vireaza catre alb

    Putem obtine si tonurile nuantelor (ex. amestecam oranj-roscat cu alb).
    ton4

    poze preluate de aici si aici.

  • Brandul de țară: Gânditorul mai percutant decât Dracula

    Brandul de țară: Gânditorul mai percutant decât Dracula

    "Brandul de tara": imagine externa in care Romania este identificata cu un amalgam ciudat, in care Nadia Co­ma­neci, Hagi si Ilie Nastase sunt adu­nati la gramada cu Dracula, iar ma­maliga si sarmalele, cu Ceausescu. Dar de niste ani buni, mai-marii nos­tri se zbat sa inventeze un "brand" ade­­­varat, care sa ne aduca celebrita­tea, dar si banii turistilor care ne cam ocol­esc.

    Mai intai a fost "Dracula Land", parcul tematic mort inca din fasa. A urmat "Fabulospirit"-ul, hi­mera care a trait doar in actele oficiale. Iar acum testeaza, pe foarte multi bani, "Land of Choice", bazaconia legata de frunza ministresei Udrea – simbol grafic banal, un soi de "Foaie verde, laba gastii". In tot acest timp, un tezaur discret ne-a promovat deja ima­ginea in lume mult mai eficient de­cat ar reusi vreodata batranul Dra­cula, fie el chiar si aliat cu frunza Ele­nei. 

    "Brand"-ul care ne-a facut deja ce­lebri in lume vine din negura tim­pu­lui, icoana a istoriei stravechi. Iar vectorii sai de imagine sunt "Ganditorul de la Hamangia", "Zeita de la Vi­dra", "Idolul de la Moigrad", altarul ze­ilor nestiuti de la Parta, superba ce­ramica de Cucuteni ori ciudatii idoli Gumelnitani. Vi se par doar cioburi harbuite si potcoave de cai morti? Fals: sunt martorii vremurilor cand de aici, de pe meleagurile noastre, se dadea "ora exacta" a civilizatiei eu­ropene. Pana de curand, doar oa­menii de stiinta erau familiarizati cu aceste relicve. Dar asta s-a schimbat in ultimii ani, de cand vestigiile preistoriei noastre au iesit in lume, prin cateva expozitii senzationale. 
     
    48b27347b3547
    1. biconical_pot_hi
    18. Set of twenty one
    Asediul preistoric asupra lumii moderne a inceput in 2008. Prima "tinta" vizata a fost "Historishe Museum" din Olten-Elvetia care, intre 2 iu­nie si 1 octombrie, a gazduit ex­po­zitia "A l’aube de l’Europe, Les grandes cultures neolithiques de Roumanie" – "Zorii Europei, Ma­rile culturi neolitice ale Romaniei", compusa din 1.112 relicve arheologice stravechi. A fost un succes imens. Motiv pentru care specialistii au inclus-o pe lista primelor cinci evenimente culturale de importanta mondiala ale anului. Aveau si de ce: vechi de sase-sapte milenii, obiectele ex-pu­se apar­tin unor civilizatii care erau deja ba­tra­ne cand faraonii Egiptului Antic in­cepeau sa-si inalte pira­mi­dele. A fost prima ocazie cand Occidentul afla ca Balcanii si actualul teri­toriu al Ro­maniei au fost "poarta" prin care civilizatia a patruns, putin cate putin, in restul Europei. Presa interna­tio­na­la a scris atunci ca publicul larg, dar si lumea stiintifica au admirat "varietatea, calitatea si bogatia luxurianta a formelor si culorilor, a sim­tului artistic, specifice unor culturi de exceptie." In patru luni, expozitia a avut 100.000 de vizitatori. 100.000 de entuziasti pe care "Land of Choice" ori avatarul sau "Explore the Carpathian garden" nu-i va atra­ge, oricate milioane de euro se vor cheltui pentru promovarea lor.
    Apoi, in 2009-2010, preistoria a "cucerit" lumea de azi, in alte trei "campanii". "Oastea neolitica" a fost compusa din 175 de vestigii stravechi, plus alte cateva zeci, la fel de importante, provenite din tarile vecine. Toate adunate in expozitia "The Lost World of Old Europe-The Danube Valley 5000-3500 BC" ("Lumea Pierduta a Vechii Europe-Valea Dunarii 5000-3500 i.Hr."). Noul "voiaj" a in­ce­put pe 10 noiembrie 2009 cu ex­pozitia de la "Institute for the Study of Ancient World", din New York, prima ocazie in care America a intrat in contact cu preistoria noastra. Fapt recunoscut de directorul muzeului gazda: "Pana in acest moment, un mare numar de arheologi n-au stiut nimic despre existenta acestor uimi­toa­re civilizatii, denumite generic Old Europe". Apoi, din aprilie si pana in septembrie 2010, vestigiile admira­te de americani au fost la "Ashmolean Muzeum of Art" a Universitatii Oxford, unde englezii au fost si ei fas­ci­nati de relicvele preistoriei noastre, pe care le vedeau pentru prima oara. In cea de a treia etapa, "neo­li­ticii" nostri au cucerit Grecia: intre 6 octombrie 2010 si 10 ianuarie 2011, expozitia care uimise deja America si Anglia a fost gazduita in Muzeul de Arta Cicladica din Atena. Si cu toate ca vechea Elada este acum un imens muzeu arheologic, vestigiile neolitice s-au bucurat de acelasi succes ca in primele doua "escale". 
    Puse una peste alta, "aventurile" muzeistice ale preistoriei noastre au atras, in total, cateva sute de mii de vizitatori. Si, mult mai important, a adus Romania in atentia unui pu­blic sofisticat care a aflat ca aici, la noi, exista vestigii istorice mult mai vechi decat in majoritatea celorlalte zone ale lumii. Si cel putin la fel de interesante. Pe scurt, "Ganditorul" si restul relicvelor preistorice si-au facut datoria de vectori de imagine ai unui brand de tara deosebit de eficient. De aici incolo, sarcina aducerii celor interesati pe meleagurile de unde a inceput civilizarea vechii Europe revine mai-marilor nostri care ar trebui sa nu uite ca multe tari castiga bani grei punandu-si trecutul "la munca". 
    Ce ar trebui sa facem? Poate ceea ce vecinii nostri fac deja. Bulgarii si-au popularizat trecutul neolitic si atrag multi turisti, cu tot cu banii lor, atat in muzeele de specialitate, cat si in zonele unde s-au descoperit relicve pre­istorice. Asta ca sa nu mai vorbim despre nenumaratii curiosi care vin sa vada "Tezaurul regilor traci", un alt ca­pitol de istorie extrem de bine popu­larizat. 
    La granita de nord-est, ucrainenii se dau peste cap ca sa-si lege trecutul de cultura Cucuteni si de superba ei ceramica pictata. Ce-i drept, acum 6.000 de ani, granitele de azi nu existau, iar cucutenienii locuiau pe un spatiu imens, intins din centrul tarii noastre pana dincolo de Kiev. O cultura unitara peste care ucrainenii vor sa se faca proprietari. Miza? Tot tu­ristii curiosi pe care spe­ra sa-i atraga. Si sunt atat de hotarati sa faca asta, incat la Campionatul European de Fotbal din 2012 vor incerca sa im­­puna inlocuirea enervantei Vuvuzele afri­cane cu "Zozulica", o fluierice din lut similara oca­rinei de pe la noi. Atata doar ca ei spun inca de pe acum ca, desi o considera "pur slavi­ca", "Zozulica" isi are originea in cultura Cu­cuteni. Pare un fleac, dar nu va mai fi asa daca ei vor reusi sa im­puna acest substitut "cucutenian" al Vu­vu­zelei.
    Jurnalul National

  • Conacul Atanasievici din Valeapai

    Localitatea Valeapai este mentionata prima data in documentele otomane in anul 1597, apartinand Banatului de Severin, parte a Pasalacului de Timisoara. Dupa intrarea Banatului sub stapanire habsburgica, in 1716, localitatea intra in administrasia districtului Ciacova, fiind mentionata in conscriptia din 1717 si aparand in hartile din 1723 si 1776. Mai tarziu, in 1777, cand Banatul intra in gestiune maghiara, localitatea Valeapai va apartine comitatului Caras. Astazi asezarea apartine de comuna Ramna, judesul Caras-Severin. 
    La inceputul secolului XIX, terenurile din Valeapai sunt daruite fratilor Marcel si Emil Atanasievici, membrii ai unei familii nobiliare sarbesti, ca urmare a unor servicii aduse de acestia Coroanei Imperiale. In 1840, fratii Atanasievici vor incepe constructia unui ansamblu, ce urma sa contina palatul, cladiri anexe, o ghetarie si o moara, la ridicarea caruia se vor folosi atat mesteri sarbi, cat si colonisti italieni. 
    In a doua jumatate a secolului XIX mosia din Valeapai este mostenita de o nepoata a fratilor Atanasievici, fiica Ioanei Atanasievici si a contelui Baiky de Varadia. Sotul acesteia, baronul Tallian Béla, arendeaza mosia nobilului Ambrozy Béla, care va ipoteca terenul. Astfel, dupa Primului Razboi Mondial, proprietatea va fi cumparata de familia Riesz. In perioada interbelica, ansamblul din Valeapai apartine lui Petru Riesz, care este desproprietarit in perioada de nationalizare de dupa terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial. 
    In perioada comunista conacul a fost utilizat initial ca si Casa de Nasteri, apoi ca sediu CAP si loc de cazare a muncitorilor sezonieri. Dupa 1989, palatul a fost abandonat. 
    Ansamblul palatului este situat in apropierea bisericii ortodoxe a satului si consta intr-un singur corp, de dimensiuni impresionante, ce domina zona. Cladirea este alcatuita din caramida si era acoperita cu o sarpanata cu structura din lemn, astazi prabusita. Avand la baza un plan simetric, palatul este compus dintr-un demisol boltit, destinat functiunilor anexe si deservit de accese secundare pe laturile scurte, si un etaj reprezentativ, destinat locuirii. Pentru a asigura legaturile pe verticala existau doua scari, una care lega cele doua nivele si una intre etaj si pod. 
    Astazi, palatul Atanasievici, desi clasat ca monument istoric, este intr-o continua stare de degradare. Avand acoperisul surpat, cladirea isi urmeaza procesul de ruinare, fiind uitata de proprietarii caruia a fost retrocedat. Numai satenii din Valeapai si turistii rataciti deplang disparitia unei cladiri ce putea fi o emblema a locului.

    DSCF7085

  • Palatul Teleki din Comlod

    Palatul Teleki din Comlod

    Comuna Milas, in administratia careia se afla satul Comlod, se gaseste in judetul Bistrita-Nasaud, la 22 de kilmotri vest de Reghin, pe DJ 173. Pentru a ajunge insa in Comlod e nevoie ca din Milas sa mai mergi pe un drum neasfaltat cativa kilometri. Comlod este ultima localitate, drumul nu merge mai departe. in acest sat mic si izolat poate fi vazuta o impunatoare cladirea in ruina, care a fost pana la inceputul secolului XX palatul familiei Teleki. 
    Familia Teleki, una din cele mai puternice familii nobiliare maghiare din Transilvania, isi avea resedinta principala in satul Gornesti, nu departe de Comlod. Domeniul de la Gornesti a fost achizitionat de Mihály Teleky de Szék (1630-1690), cel care, in calitate de cancelar al Transilvaniei sub guvernatorului Mihály Apfi I (1632-1690), reuseste sa acumuleze o avere impresionanta si sa obtina innobilarea familiei.

    Palatul de la Comlod este construit in 1756 de catre Borbála Teleki, nepoata lui Mihály Teleki, si sotul ei Lórinc Dániel de Varygas, din familia nobiliara Dániel. Blazoanele din piatra ale celor doua familii domina si acum fatada principala a palatului: sub o coroana – simbol al unirii familiilor printr-o casatorie – se vede sirena cu un trandafir in mana, blazon al familiei Teleki, si lebada cu gatul strapuns de o sageata, blazonul familiei Daniel. Urmasii acestei casatorii se sting dupa numai doua generatii, dar palatul ramane probabil, prin mostenire, in posesia familiei Teleki. In 1951, cladirea este nationalizata, ca dupa Revolutia din 1989 sa intre in administratia Consiliului Judetean Bistrita. 

    Palatul este o constructie reprezentativa pentru barocul transilvanean, cu o puternica tenta rurala. Cladirea consta intr-un singur volum masiv si compact, cu un acoperis tipic baroc, inalt si in doua pante. Subsolul palatului, acoperit cu bolti de factura renascentista, sugereaza existenta unei etape de constructie datand din secolul XVII. Parterul este baroc, cu bolti la interior, arce in leagan la partea superioara a golurilor si doua ferestre de forma ovoidala pe fatada principala. Portalul din piatra sculptata de la intrare este si el tratat in maniera baroca, cu forme curbe si motive specifice (cochilia de scoica). 
    O particularitate a acestei cladiri este asimetria compozitiei. Astfel, o latura a palatului este puternic vitrata, raspunzand cerintelor unei functiuni reprezentative (de exemplu, salonul, sau sala de bal), in timp ce latura opusa corespunzatoare beneficiaza de un numar redus de goluri, adapostind functiuni anexe locuirii (camari, toalete, etc.). Palatul era inconjurat de o gradina amenajata, cu numeroase alei strajuite de carpeni, din care nu a mai ramas aproape nimic. Importanta, in trecut, a gradinii, ca element privilegiat al ansamblului, este pusa in evidenta de tratarea fatadei dinspre gradina ca fatada principala a palatului. 
    Astazi, palatul Teleki este intr-o stare avasata de degradare. Tencuiala a cazut, lasand cladirea expusa la intemperii, acoperisul sta si el sa cada, amenintand cu distrugerea boltile de la etaj si de la parter care inca nu s-au prabusit. Partea cea mai bine pastrata a palatului e folosita ca magazin. Palatul Teleki din Comlod este monument istoric de importanta nationala.

  • Palatul Radák – Pekri din Ozd

    Localitatea Ozd, mai demult centru episcopal, este azi un mic sat din judetul Mures ce apartine de comuna Bichis. Izolat si ferit de ochii turistilor, satul Ozd adaposteste, la fel ca zeci de alte localitati transilvanene, o fosta resedinta nobiliara, azi monument istoric de importanta nationala.Ozdul in Ridicarea topografica iozefina (1764-1785)
    Palatul a fost construit in secolul al XVII-lea si poarta amprenta traditiei constructive renascentiste, atat la nivel planimetric, cat si la nivelul fatadelor si al decoratiunii. Planul palatului are la baza planul tipic renascentist, constind intr-un patrat cu turnuri circulare la colturi. Acest tip de plan putea beneficia de o curte interioara (ca in cazul edificiilor de la Mediesul Aurit, Gilau sau Iernut) sau putea fi lipsit de ea in cazul edificiilor de dimensiuni mai reduse, cum este castelul de la Cetatea de Balta si palatul Rádak-Pekri din Ozd. De altfel, Cetatea de Balta se afla in apropiere de Ozd, iar intre cele doua cladiri exista numeroase asemanari, ceea ce sugereaza o posibila legatura („inrudire”, fie si numai conceptuala) intre cele doua.
    O particularitate intriganta a planului sunt cele doua corpuri rectangulare alipite la doua laturi opuse ale patratului. Cele doua laturi reprezinta fatada principala a palatului (pe unde se face accesul in cladire) si fatada dinspre parc. Pe fatada principala corpul „alipit” este dispus in axul fatadei, rezultand o fatada simetrica, in conformitate cu canoanele estetice ale secolelor XVII-XVIII. Pe fatada dinspre parc insa, corpul „alipit” este dispus asimetric si se „sprijina” de unul dintre turnuri prin trei arce, asezate pe trei niveluri. Un astfel de corp alipit (insa mai amplu) exista si la castelul de la Cetatea de Balta, fiind adaugat intr-o perioada ulterioara constructiei castelului. Acelasi lucru ar putea fi valabil si pentru corpurile alipite de la palatul din Ozd. 
    In plus, in imagini de arhiva din perioada regimului comunist, in dreapta corpului „alipit” de pe fatada dinspre parc exista alte doua corpuri, unul circular, avand aceeasi inaltime la cornisa cu restul palatului si parand sa fie decorat cu un ancadrament renascentist de piatra, si unul rectangular, mai scund. Amandoua sunt astazi disparute.
    Desi resedinta nobiliara renascentista de plan patrat si turnuri de colt avea, in general, pe langa functiunea de locuire si reprezentare, si un rol defensiv, este improbabil ca edificul de la Ozd sa fi indeplinit vreodata acest rol. Dimensiunile reduse, turnurile apropiate intre ele, golurile ample si numeroase si perioada in care a fost construit edificiul sugereaza ca planimetria cladirii este mai degraba rezultatul traditiei constructive renascentiste, sau al gustului comanditarului, decat rezultatul unei exigente pragmatice.
    fatada principala nagy margit
    fatada principala
    fatada curte nagy margit
    fatada orientata spre gradina
    (Sursa – B.Nagy Margit – Várak, kastélyok, udvarházak, ahogy a régiek látták: XVII–XVIII)
    Exteriorul este decorat cu un brau renascentist, de caramida, ce delimiteaza parterul de etaj si care inconjoara intregul palat (volum central, turnuri si corpuri „alipte”). Ancadramentele ferestrelor sunt de asemenea renascentiste, sculptate în piatra. Corpurile „alipite” sunt decorate cu nise de factura baroca si frontoane triunghiulare (ale caror proportii difera de proportiile de aur ale frontonului canonic, clasic, conferind constructiei un aer inedit). La partea superioara, palatul prezinta o cornisa de caramida.
    ozd-15

    ozd-14

    ozd-13

    ozd-18

    fatada dinspre parc – detaliu
    La interior, incaperile inca mai pastreaza o parte din numeroasele decoratiuni murale originale (distruse in cazul celor mai multe resedinte nobiliare), descoperite cu ocazia inlaturarii partiale a straturilor de tencuiala si cercetate in doua etape (1998-1999, 2003). Odata cu indepartarea molozului din subsol s-au descoperit piese de stucatura, decoratiuni din piatra, cahle si piese de ceramica habana (imagini aici).
    Anul constructiei si proprietarul initial ne raman necunoscute. In lista monumentelor istorice din 2004, apare sub denumirea de „Castelul Pekri”, perioada ”ante 1705; refacut 1732”. Sunt mentionati doi posibili comanditari, Radák István si Lorincz Pekri, iar studiile istorice recente opteaza pentru primul dintre ei. Cel de-al doilea, Pekri Lorincz, a locuit in mod cert in palat si a fost un general curut ce a participat la rascoala antihabsburgica condusa de Francisc Rakoczi al II-lea, intre 1703 si 1711.
    ir142mn7620
    Lorincz Pekri (?-1709)
    Petroczy_k_sz
    Kata Szidonia Petroczi (1658/59-17)
    Mult mai fascinanta pare insa sotia acestuia, Kata Szidonia Petroczi, una dintre poetele reprezentative ale barocului maghiar. In timpul sederii la Ozd, in numeroasele perioade de absenta ale sotului sau, Kata Petroczi s-a concentrat pe literatura ecleziastica reformata si a compus numeroase poezii marcate de teme precum moartea si suferinta. Un citat gasit pe internet (nu stim cat de reprezentativ pentru opera poetei) suna cam asa:
    I’ve already lost all hope
    I don’t wait for joyful hours;
    In fact, night and day grieving
    I howl my agonies,
    And as I suffer, I consume myself
    Vilely
    And ask for death.
    In 1709, cladirea este incendiata de trupele austriece, iar in 1732 este refacuta. In prima jumatate a secolului XX, palatul intra in posesia baronului Ianos Kodradshein si a sotiei sale, Ilona Teleki. Dupa 1945, castelul trece in proprietatea statului, avand acelasi destin ca numeroase alte resedinte nobiliare. Mobilierul, cartile si obiectele decorative dispar, ansamblul primeste diverse functiuni: adaposteste birourile CAP, apoi devine scoala, camin cultural, locuinta pentru diverse cadre didactice, fara a primi insa reparatii. In cele din urma este abandonat din cauza starii avansate de degradare. Acoperisul se deterioreaza considerabil, iar infiltratiile ameninta structura cladirii.
    In 1997, fundatia crestina Bonus Pastor concesioneaza proprietatea pentru 99 de ani si incepe lucrarile la ansamblu, dupa cum aflam de pe website-ul lor. Intre 1998 si 2001, se inlocuieste integral acoperisul, stopandu-se procesul de degradare a cladirii, iar efectele acestei interventii se fac simtite, peretii incepand sa se usuce. Domeniul este retrocedat de catre statul roman fiicei Ilonei Teleki, iar aceasta il doneaza fundatiei, ce continua proiectele de revitalizare. Granarul este restaurat tinandu-se cont de statutul sau de monument istoric, cu anumite modificari necesare si transformat in centru de terapie pentru persoanele ce sufera de diverse forme de dependenta.
    ozd-4

    ozd-3

    In prezent, fundatia intentioneaza sa restaureze integral palatul si sa il amenajeze ca centru cu functiuni multiple. In contextul in care majoritatea resedintelor nobiliare extraurbane din Transilvania se afla astazi intr-o stare avansata de degradare, iar exemplele pozitive sunt inca putine, restaurarea corecta a castelului din Ozd ar putea atrage atentia asupra potentialului acestor cladiri si servi ca exemplu de bune practici pentru astfel de initiative pe viitor.
    Pasionatii de patrimoniu, chiar si cei fara calificare in domeniu, pot ajuta la restaurarea palatului si chiar locui in el pe perioada voluntariatului. Cei interesati pot afla mai multe de pe site-ul fundatiei Bonus Pastor.
    Localizare:
    Adresa: sat OZD; comuna BICHIS, judetul Mures
    Coord. GPS: 46.356001, 24.113181
    Proiectul moNUmenteUITATE isi propune documentarea resedintelor nobiliare extraurbane din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures, intocmirea unei arhive si aducerea lor in atentia opiniei publice, un prim pas ce poate duce la salvarea lor. 

  • Prinţul Gunjar şi iubirea… sau despre cum iubirea salvează lumea…

    Poate va intebati  si pe buna dreptate, cine este printul Gunjar si ce legatura are el cu teatrul.  Nu va nelinistiti, veti afla imediat. Ei bine, printul acesta, Gunjar detine regatul Aver, dar cu toate acestea este un tanar trist si batran la suflet. Asta pana cand aude un cantec vulcanic si pasional ce-i bulverseaza simtirile, facandu-i inima sa bata nebuneste iar picioarele sa danseze singure, prinse in vraja unor cantece saltarete si voioase ce se auzeau in zare…
    Astfel o cunoaste pe Zurinka, fata imparatului Zoralio, cel ce stapaneste tara Arrom, «taramul in care nu poti intra decat visand», care si-a trimis copii prin lume pentru a bucura oamenii prin dans, muzica si iubire. Dar ca in orice poveste, exista si vrajitoare suparata pe aceasta dragoste nevinovata, si care decide sa-i urmareasca si sa-i impiedice sa traiasca fericiti. Astfel periplul celor doi indragostiti devine o fuga din calea Jungaliei, vrajitoarea cea rea, care va fi infranta la final de tatal Zurinkai. El ii va invita pe cei doi sa traiasca in tara Arrom, in tara de dincolo de vise, dar cei doi sunt hotarati sa traiasca o viata adevarata, spunand si altora povestea lor prin dans, muzica si iubire.

    big_7d16a7420e34cce14560f5c75775cbce

    Aceasta e povestea Zurinkai si a printului Gunjar, poveste ce ne-a captivat din prima clipa pe fiecare, adult sau copil, in micuta sala a teatrului clujean de papusi, Puck, in seara zilei de 9 martie 2011, cam pe la orele 18 trecute fix. 
    Piesa Alinei Nelega, inspirata din basmele si povestile romani, in regia si ilustratia muzicala a Georgetei Lozinca si traducerea lui Rudi Moca, va avea si o premiera in limba romani pe data de 8 aprilie, ziua internationala a rromilor. E una din putinele piese care intra in zona teatrului social-politic prin intermediul teatrului de papusi.  
    «Zurinka» aduce in prim-plan perspectiva gresita si prejudecatile formate in mintea multora despre aceasta etnie; ne face sa vedem altfel pe cel de langa noi, fara a-i acorda din prima clipa «steaua galbena» a proscrisului. Felul in care actorii Frunzina Anghel, Ramona Atanasoaie, Laura Corpodean, Lucian Rad, Silviu Rusti, Rares Stoica, Adina Ungur si papusile joaca povestea Zurinkai, muzica si dansul lor frenetic si molipsitor, creaza un mediu ludic si pasnic, in care toti suntem pana la urma copii si putem accepta «fata celuilalt» fara prejudecati. Caci, cum bine spunea regizorul Andrei Serban si alti cativa actori, teatrul e spatiul unde «lasi la usa toate prejudecatile si preconceptiile tale». Poate in teatrul adultilor mai greu treci acest prag cu inima usoara, dar credeti-ma pe cuvant, odata ce pasesti in sala lui Puck cel nazdravan si te asezi alaturi de copii, in micile bancute, devii un copil intr-o  mare marioneta; sufletul tau revine la inaltimea unui copil si redevii liber sa zambesti, sa razi si chiar sa te sperii de vrajitoarea Jungalia( ca de altfel multi copii din sala). Toate aceste emotii conlucreaza in interiorul sufletului tau, scotand la lumina particica aceea de inocenta uitata si ramasa intr-un colt din camera copilariei. 
    Cred ca suntem foarte norocosi ca inca ne bucuram si ne speriem precum copii la un spectacol de papusi si mai cred ca daca acesta ar disparea, noi, cei mari, vom fi primii care-l vom cere inapoi in vietile noastre. O prietena de la regie descria teatrul de papusi ca fiind «portia noastra de bucurie». La randul meu va invit, ori de cate ori veti avea ocazia, sa veniti cu copii, si chiar si cu copilul copilariei dumneavoastra la Teatrul de papusi Puck, sau la oricare alt spectacol de papusi din tara, numai pentru a mai uita de urat, grotesc, limite si etichete, rasismuri si invidii si  a vedea din nou ce bine e sa fii copil. Si inca ceva, doctorul Puck recomanda «portia de bucurie» in fiecare joi la ora 18.00, iar  sambata si duminica la ora 11, si daca uitati la ora 12.30. Ca pacient, eu v-o recomand !
    Sursa fotografii: http://www.hamlet.ro