Autor: omdecultură

Grolsch îi provoacă pe experimentalişti să ia parte la o premieră Doru Trăscău la primul sau concert solo la Grolsch Anti-Mall

Pe data de 7 decembrie, in a doua zi de la deschiderea Anti-Mal-ului, Grolsch ii provoaca pe experimentalisti sa se bucure de un experiment muzical nou si de un sound surprinzator. Doru Trascau va sustine primul sau show solo din cariera sa de aproape 15 ani.

Doru, sinonimul sound-ului alternativ autohton inca de acum un deceniu si jumatate, a inceput prin a revolutiona peisajul muzical din Romania. Doru Trascau este solistul si liderul formatiei AB4. Se implinesc 13 ani de la nasterea AB4, una dintre primele trupe de rock alternativ din Romania. In 2008, intr-un moment de pauza al trupei AB4, Doru a pus bazele unui nou proiect muzical – The Mono Jacks, urmand ca dupa inca 5 ani sa se decida sa su?ina si un show pe cont propriu.

Doru este exemplul perfect al experimentalistilor care isi urmeaza pasiunea, imbinand job-ul de zi cu zi, alaturi de viata de familie si muzica. Experimentalistii vor putea sa descopere universul muzical si creativ al lui Doru, luand parte la aceasta premiera.

“Pentru concertul de sambata, 7 decembrie, nu e absolut deloc o intamplare ca am ales sa cant pe o altfel de scena, cea a Anti-Mall-ului. La fel ca si acest proiect, noul meu performance este un awakening si debutul unei noi provocari” a declarat Doru Trascau.

In perioada 6-8 decembrie, Grolsch inaugureaza primul Anti-Mall din Romania, in locul fostului magazin Bucuresti de pe Calea Lipscani. Timp de trei zile, Grolsch i-a provocat pe cei mai creativi dintre experimentalisti sa incerce cum este sa traiasca doar din pasiunea lor, fie ca e vorba de DYI, fotografie, moda sau orice pasiune creativa.

Pe langa concertul in premiera Grolsch Anti-Mall va gazdui in fiecare zi formatii romanesti care vor sus?ine concerte: Les Elephants Bizarres, OCS, ROA, Electric Brother, Charlie Boy The Rabbit King, Gojira & Planet H, DJ Bully, alaturi de trupe experimentaliste.

Grolsch este brand-ul recunoscut pentru un ingredient unic – creativitatea. De la lansarea underground, pana la reinterpretarea conventiilor cu Experience Hotel, Grolsch ii provoaca pe aceia dintre noi care urmaresc neconventionalul si isi doresc sa faca lucrurile altfel. Cu piese de teatru in statii de autobuz sau interpretarea orasului prin optica unui creativ, Grolsch le ofera experimentalistilor motive de a da curs eului creativ.

2 decembrie 2013
Naşterea identității „Ceaşca de Cultură”

Fiind contactat pentru acest proiect am avut norocul de a-l vedea de la punctul de start pana la stadiul actual, in ceea ce priveste partea de design. Initial tot ceea ce am avut la indemana era faptul ca urma sa fie un concept care sa instige oamenii la cultura ca inlocuitor al intregului circ mass-media din tara. Proiectul a evoluat ca un luptator pentru moralitate, promovand toate lucrurile culturale – fie ele de natura politica, sociala sau pur si simplu interesante.

Am luat parte la suficiente intalniri cu managerul de proiect pentru a incerca sa formam un concept care sa prinda (!), ceva care sa fie usor de retinut de catre oameni in mod involuntar, ceva care sa mearga bine cu telul proiectului cat si cu ceea ce promoveaza. Ideea pe care am mers este ca in momentul actual cultura este la un punct de rascruce in societatea noastra si ca cea mai buna cale pentru ca ea sa fie absorbita de catre mase este in doze mici (sa zicem: cescute). Fiecare dintre noi merita o ceasca zilnica de cultura, astfel ca de aici a pornit si numele.

Gasirea unei idei de urmat nu a fost atat de usoara intrucat trebuia sa fie simpla, insa eficace. Am schitat multe foi pana sa ma apropii cat de cat de ceva decent. Practic trebuia ca in centrul acelui tot sa se afle cultura, cat despre logotip, totul trebuia continut intr-o ceasca central pozitionata.

Dupa cateva discutii cu Mircea, managerul de proiect, el a fost de parere ca pot explora aceasta idee, ramanand insa deschis si la alte idei din partea mea. Ramanand totusi fixat pe aceasta, nu mi-a fost atat de usor sa ma lepad de ea, asa ca am incercat trecerea ei pe suport digital cu niste motto-uri de proba. Rezultatul nu a fost tocmai cel asteptat, dar era pe aproape.

Problema era ca nu reprezenta o identitate foarte bine inchegata, aratand a un lucru care incearca sa fie ceva ce nu e, asadar: inapoi la creion si hartie! Ideea centrala trebuia sa ramana la fel insa cu o integrare si un simbolism mai bun. "Ceasca" si "cultura" trebuiau sa fie impreunate armonios sub forma acestui proiect.

In timpul unui curs de baza de date Oracle mintea mi-a luat-o la fuga si am inceput sa mazgalesc pe niste cursuri. Nu urmaream nimic special, doar incercand sa mesteresc putin la aranjarea acestui logo a carui imagine nu ma parasea. Aveam ulterior sa aflu ca fotografia acestei schite trimisa lui Mircea urma sa defineasca brand-ul "Ceasca de Cultura". Combinatia literelor d-e era imbunatatita: avea mai multa fluiditate, era mai unitara, combina cele doua cuvinte mai bine si aducea un simbol pentru proiect.

Mai tarziu am redesenat conceptul intr-un format mare – putin prea mare, pentru ca a trebuit sa lipesc doua foi pentru a il incadra. Avand calea principala in cap si schitele in fata, noua integrare a fost atinsa cu mai multa usurinta rezultand in ceva mai bun.

Ceea ce a urmat a fost alegerea unei palete de culori adecvata. Trebuia sa fie simpla, stilata si cu o aroma de rafinament. Dupa ce a fost stabilita si aceasta, procesul s-a indreptat spre varierea perechii d-e pentru a vedea ce combinatie este mai buna in ceea ce priveste armonia, lizibilitatea, unitatea etc. Odata aleasa varianta cea mai buna, crearea logotipului final a fost atinsa si puteam inainte spre urmatorii pasi de a pune acest brand in miscare.

Proiectul "Ceasca de Cultura" a fost pentru mine unul dintre cele mai placute proiecte, in ceea ce priveste designul. A avut parte de un mananagement foarte bun al echipei, telurile erau clare si in ciuda ulterioarelor interventii ce au fost necesare pe parcurs, a ajuns exact ceea ce isi propusese: locul unde mergi pentru o ceasca de cafea, un croissant si desigur… doza zilnica de cultura.

30 noiembrie 2013
Nu mă numesc Eu! Povestea unei cărţi cu Gabriel Bota şi Mauricio Silerio

O carte la doua maini sau mai bine zis „ la doua arte”, transmitand amandoua aceeasi viziune, poezie si imaginar. Cerneala cu care scriitorul Gabriel Bota se destainuie devine culoare pentru artistul grafician Mauricio Silerio.

„Hai pana jos

Aici unde eu stau intins

Aici unde urechile mi se ating de piatra

si aud.. tacerea tuturor pasilor…”

(din poemul „aici, jos”)

Si am venit. Si nu mica mi-a fost mirarea sa dau de un scriitor la fel de uman ca un prieten vechi, si de un artist ce parea inca de la lansare ca detine surasul-cheie al unui univers aparte. Asa ca intr-o insorita zi de toamna indiana, Book Corner Librarium ne-a strans pe cativa, prieteni ai poeziei, la un „botez” de carte noua. Micuta creatura cu foi veline a fost scaldata-ntr-o baie de aprecieri si autografe. Multi dintre noi deja citisem, cunosteam cateva poeme dar toti eram curiosi de ceea ce nu stiam, de surprizele din volum.

Il cunosteam pe Gabriel Bota din lumea virtuala, citindu-i poemele de cum apareau pe blog, pe pagina de facebook, din grupurile literare comune dar niciodata n-avusesem ocazia sa-l intalnesc in realitate. Cand am venit la lansare ma gandeam oare cum este cu adevarat acest „eu nenumit”, cum este el-omul, dincolo de poezia sa filosofica si romantica, necomplexata de nimic din contemporanul industrial, de viteza, libera de orice idee de varsta, si cu mult parfum nichitian, cum bine spunea si unul dintre invitati.

M-a surprins total in mod placut omenia si simplitatea lui. A acceptat foarte incantat si deschis un interviu intr-una din zilele de dupa lansare, alaturi de prietenul lui, artistul grafician Mauricio Silerio.

Asa ca iata-ma alergand spre locul intalnirii cu cei doi oameni-artisti, creatori de lumi posibile. Doamna T, cafeneaua mea de suflet ne asteapta pregatita pentru o magnifica dezbatere filosofico-sufleteasca.

Suntem primiti si calauziti de personalitatea domniei sale, spre un coltisor aparte, un loc creat anume parca pentru astfel de intalniri cu si despre destin si jocurile sale. Asa ca ii facem si noi pe plac si ne luam mastile adevarurilor si ne-ncepem asa zisa piesa.

Imi propun sa descopar ce-i dincolo de cortina acestui frumos si elegant proiect si sa aflu cat mai multe despre acesti creatori, nebuni frumosi ai timpurilor noastre. Si fiindca imi doresc sa las la urma savoarea filosofiei, incep si va prezint imaginea imaginarului acestei carti, lumea lui Mauricio Silerio.

„M-am nascut in Queretaro dar mi-am petrecut copilaria in Celaya, un oras din Guanajuato, Mexic, la cateva ore distante de locul meu natal.”, imi raspunde c-un aer de amintire.

Cand il intreb despre arta si interferenta ei in destinul lui, raspunsul lui e simplu „Arta mea e ca mine! Nu ma consider un artist, nu sunt inca un artist total. Sunt doar o unealta pentru mine insami! N-ai nevoie de foarte multe tehnici sa exprimi si sa creezi arta, trebuie doar sa lucrezi cu sufletul. Creezi ca sa spui, sa transmiti si sa provoci emotie in celalalt! E cel mai simplu atunci cand pui sufletul sa lucreze! Si cred ca am norocul sa cred in magia Universului, ca te poate surprinde mereu trasandu-ti alte cai, diferite de cele create de tine pentru viitor, drumul tau.

Am fost un spectator al artei mult timp, mergeam la expozitii, vedeam, absorbeam totul dar imi spuneam ca nu voi reusi niciodata sa lucrez astfel cu atata pasiune si rabdare. Am studiat management timp de un an, dar nu-mi placea deloc. Ai mei m-au inteles si astfel cu sprijinul lor am ajuns sa studiez artele, de la pictura si ajungand la ceea ce-mi place si ma reprezinta cel mai mult acum, arta fotografica si grafica.”

Imi spune ca i-a trebuit un an ca sa devina un artist pregatit pentru a expune, dupa toate studiile sale, cu toate ca invitatiile galeriilor nu erau putine. A expus mai peste tot in Europa, si in Romania are inca lucrari la Cluj, intr-o expozitie de arta fotografica, organizata de Biblioteca „Octavian Goga” si de curand inca un succes, o expozitie in orasul sau natal, la Universitatea Latina din Mexic.

Cand il intreb despre arta lui, imi raspunde ca e un pic egoist, trebuie sa-i placa lui mai intai si de abia apoi, daca lucrarea transmite ceva cu adevarat, de abia de atunci ii reda libertatea. E un creator interesant ca artist, creeaza si elibereaza parti si emotii, sentimente care la randul lor prin imagine si grafica, ajung sa creeze propriile povesti in fiecare privitor. Imi spune ca nu mai este responsabil de lucrarile lui dupa contactul lor cu publicul, e un parinte dur ca un chronos as putea zice. Cred ca acest lucru i-a asociat cel mai bine pe amandoi artistii, intr-un paradox al creatorilor ale caror arte converg intr-un singur mesaj, acela al dezvaluirii de sine prin cautari multiple in ochii celorlalti.

„El scrie precum tu desenezi!” spunea poeta Petra Balu despre cei doi artisti,Gabriel Bota si Mauricio Silerio, ea fiind si cea care i-a reunit in coincidenta lor de destin spre o frumoasa si fructuoasa colaborare.

L-am intrebat pe Mauricio despre carte si cum a fost sa lucreze toata aceasta ilustratie.

„Imi plac poemele lui Gabi si cred ca am simtit la fel atunci cand am ales lucrarile pentru volum. Am stiut dupa ce am facut selectia ca sunt perfecte pentru cartea lui!”

Il intreb ca orice cititor curios, daca e chiar autorul pe coperta intai, daca a fost chiar un foto-sesion artistic. „Nu, nu!” imi raspund amandoi razand cu pofta unor copii ce stiu numai ei secretul.

Ilustratia este excelenta, de la coperti pana la lucrarile grafice din interior. Ii intreb de unde aceasta interpretare de Prometeu inlantuit… caci bine se stie, copertile atrag de multe ori cititorii.

Mauricio imi vorbeste de viziunea cuvintelor, adunate in poeme ce „sparg” spatiul, trec orice limite spatiale, cuvinte care te elibereaza.

„Daca la inceput te simti inlantuit de propriile tale frici care te apasa intr-un mod infricosator, ajungi apoi sa realizezi ca de fapt, te-ai eliberat printr-un catharsis artistic, dand drumul tuturor lanturilor emotiilor, fricilor, anxietatilor, mintii chiar.. Cred in eliberarea asta luminoasa a sufletului iar poemele lui Gabi asta ma fac sa simt.. El incepe cu cateva cuvinte, care apoi incep sa zboare prin tine si te simti dintr-o data liber, eliberat! Cuvintele lui sunt ca un paradox, un foc purificator si o ploaie regeneratoare!”

Ma-ntorc catre scriitor, adevaratul creator al povestii, care spune despre sine, dincolo de cortina cartii, ca s-a nascut intr-o „marti, 13 aprilie, cand ploua ca intr-o zi de apocalipsa”, acelasi scriitor care-mi surade acum la auzul atator metafore elogiatoare si pe care-l intreb:

Dar scriitorul… ce parere are Gabriel Bota de propriile-i coperti? Exista un Prometeu inlantuit si dezlantuit in aceasta carte?

„Din punct de vedere artistic, avem viziuni diferite. Ca si idee a cartii eu am perceput-o putin altfel, prin prisma filosofiei si a perceptiei celuilalt. Ultima coperta tocmai acest lucru denota: ceea ce am vrut sa spun despre mine, nu am putut spune decat prin celalalt, si ceea ce ma tine departe de mine sunt tocmai eu, pentru ca nu ma afisez celuilalt. Intr-adevar viziunea prometeica de pe prima coperta conceputa de Mau este cea veridica dar numai din perspectiva gandirii noastre; ne tinem noi pe noi prizonieri atata timp cat nu traim prin ceilalti. Si atunci acea eliberare, care este pe coperta IV, vorbeste tocmai despre asta: nu ma numesc Eu pentru ca ma numesti Tu! Ca eu sa traiesc am nevoie de tine pentru a ajunge la mine. E si o forma de egoitate, dar atata timp cat pui egoitatea pe masa, cat nu te ascunzi, poti sa te gasesti. E si filosofia mea de viata. Necesitatea de a fi alaturi de celalalt si de a fi prin celalalt este esentiala. Doar asa cred ca putem trai! Nu putem fi singuri, nu avem cum sa traim intr-o singuratate absoluta. Si atata timp cat ne lasam pe noi celorlalti atunci ajungem “sa fim” si noi.”

Si aceasta idee de bumerang, de proiectare a trairii prin ceilalti are cumva legatura si cu perspectiva lui Noica de a fi un intarzietor? Te vezi astfel, un intarzietor pentru ceilalti sau pentru tine insuti?

„Nu cred ca am privit lucrurile asa. Am redus totul la o logica mult mai simpla. Iubesc foarte mult fenomenologia, dar viziunea mea este una extrem de simpla si asta am incercat sa arat si prin poemele din carte. Atata timp cat eu nu am pe cineva care sa-mi spuna pe nume, n-o sa stiu niciodata ca sunt Gabi. Si asta se-ntampla in viata de zi cu zi; noi suntem aceeasi cu cei de langa noi. Totul porneste de la noi dar ca sa ajungem inapoi la noi, trebuie sa trecem prin ceilalti. Imi aduc aminte de Noica care in celebrul poem catre Sara spunea „daca aduni unul cu unul care unul din cei doi face doi?” Eu cred ca lucrurile sunt altfel, necesitatea celor doi face unul. Cred ca am inversat un pic rolurile si din perspectiva aceasta am privit totul. Mi-am asumat foarte mult din punct de vedere literar, modul de a scrie si filosofia din spate, incat stiu ca uneori deranjeaza. Stiam dinainte ce-mi asum pentru ca din perspectiva literara, incerc sa readuc lirismul in peisaj. Necesitatea lui o vad demult in contemporan. Iubesc tot ce se scrie iar obsesia mea este sa citesc tot, mult. Imi place ce se scrie dar nu pot spune ca ma vad in aceasta versiune contemporana de scriere. De aceea am incercat sa transmit alte valori si sa folosesc teme mari. Cred ca poetii care scriu in momentul de fata, se feresc de temele mari. Se feresc sa vorbeasca despre traire, despre viata, lucruri pe care noi le avem in viata de zi cu zi, lucruri care ne definesc pana la urma. Am luat toate aceste teme, le-am pus pe o fenomenologie, le-am dat o filosofie si asa s-a creat acest volum.”

Il intreb daca a trait tot ceea ce acest jurnal de ganduri pline de filosofie si iubire, transpune in poezia sa, pe care multi o descriu ca fiind „curajoasa, lipsita de generatie, in raspar cu prozaismul contemporan, lirism reprimat intr-un senzualism anatomic, etc.” si pe care eu ca simplu cititor o simt si o resimt ca o emotie minunat de frumoasa si adanca. Imi raspunde senin…

„Da, e ceea ce am luat din ceilalti. Imi place sa spun ca traind prin ceilalti ma cunosc fiecare (alt-fel de la fel). Eu sunt la fel, dar astfel ma cunosc si ma poate cunoaste fiecare; astfel ii las pe ceilalti sa ma traiasca. Si cand am nevoie de mine, ma iau inapoi, fara ca sa deranjez. Asa ma traiesc eu, prin ceilalti. Nu e obositor sa traiesti prin ceilalti, atata timp cat te pastrezi la fel. Trecand peste tot ce-nseamna gnoseologia, este chiar singura modalitate prin care ajungi sa cunosti si sa te cunosti.

Daca stai sa te gandesti, la simpla descriere, atunci cand vorbim despre noi, cand ne descriem pe noi, folosim cuvintele oamenilor care vorbesc despre noi; e greu sa te descrii sa vorbesti singur despre tine, pentru ca nu te cunosti decat prin ceilalti. E un exercitiu foarte simplu. Cand te gandesti la intrebarea „cine sunt eu?” e foarte greu sa raspunzi fara analogia cuvintelor celorlalti. Entitatea mea este proiectia mea in ceilalti, ceea ce vad sau ceea ce las sa se vada in ceilalti. Depinde de ceea ce lasi sa se vada, ideal ar fi sa “te lasi” cu totul. Atata timp cat te lasi cu totul viata poate fi mai frumoasa, mai fericita dar nu in sensul dat de filosoful Epicur. Acolo totul era legat de dorinta, dar cu cat dorim mai mult cu atat suntem mai nefericiti. Hai sa nu ne mai dorim nimic, hai sa lasam ca totul sa vina, fara ca noi sa ne dorim. Imi plac foarte mult paradoxurile, cred ca e una dintre obsesiile mele cele mai mari, paradoxul; sa gasesc fara ca sa caut, imi impun sa nu caut pentru ca atunci voi fi gasit. Dau fara ca sa cer si primesc absolut tot ce nu-mi doresc. Totul devine “dorit” dupa aceea. E o logica putin sucita dar cred ca asta traim de fapt si atata timp cat te vezi astfel prin ceilalti, ne-dorind nimic de la ei, poti sa ai mari surprize si sa primesti inzecit.”

Si n-ajungi astfel un ne-trait la sfarsitul vietii? Nu te temi ca la finalul vietii, vei fi doar o multitudine de alte eu-uri impregnate in propria ta fiinta?

„Dar cine sunt eu? Ce pot sa fiu eu fara ceilalti? Mi-e greu sa imi gasesc si sa-mi dezvalui mie identitatea mea proprie? Nu cred ca pot fi fara ceilalti… Nici in oglinda nu-mi sunt eu, ma vad inversat, e doar o proiectie a mea. Numai atunci ma pot vedea, cand ma privesc prin ceilalti. Exact ca atunci cand ma uit la tine-n ochi, ma vad pe mine, si invers. E si o forma de iubire aici. O iubire-cunoastere, care tine pana la sfarsit, nu doar doi ani asa preconiza profesorul Aurel Codoban in „Amurgul Iubirii”. Totul este intelegere, cunoastere; atata timp cat inteleg ceva pot sa duc lucrul inteles pana la capat, fara ca sa-mi proiectez sfarsitul. De ce iubirea este o intelegere? Sau o cunoastere? Pentru ca noi iubim pana la sfarsit la fel! Niciodata n-o sa se schimbe ceva. Asta este viziunea mea. La fel si paradoxul uitarii: uitam doar atunci cand suntem uitati, dar asta nu-i posibil. Nici atunci nu suntem uitati. Daca e sa te gandesti de exemplu la intalnirea cu un prieten drag, la o reintalnire cu el, atunci cand il revezi, chiar si dupa 10 ani, totul se reia de atunci, experienta, limbajul, forma ta de comunicare… reiei toate acele experiente si ajungi sa fii la fel. Totul se reaprinde. La fel si cu iubirea, daca cineva nu mai este langa mine, asta nu inseamna ca dispare; el va ramane intotdeauna in mine pentru ca avem o experienta comuna si…. trecutul are intotdeauna forma lui de a fi prezent.”

Revin si eu la prezentul nostru si readuc personajul principal, cartea, in lumina-i calda de la Doamna T, cafeneaua atemporala ce ne gazduieste. Il intreb pe scriitor daca nu se simte cumva precum Pygmalion, daca nu cumva e gelos pe cartea si destinul ce-l va avea de acum inainte, daca nu cumva se teme ca va ajunge sa-si urasca un pic propria-i creatie.

Imi raspunde dupa o pauza in care se intrevad cateva aduceri-aminteri de prin inceputurile cartii…

„Da, raspunsul este da!

Atunci cand un scriitor scrie o carte, e o scrisoare adresata cuiva, e o scrisoare pe care atunci cand o trimiti, ea nu-ti mai apartine. Stiu cui i-am trimis aceasta scrisoare si stiu ca m-am pus acolo. E o parte din mine, o parte care va trai, dar si o parte care pot spune, nu-mi place foarte mult. Dar asta e secretul meu! Si mai multe n-o sa va spun.”

Poate din proiectele viitoare vom mai afla ceva de dincolo de scriitor… Ce vei mai pune din tine in viitor?

„Scriitorii mereu pun ceva din ei, mai tot timpul. si tocmai proiectul viitor cred va spune mai multe, va fi in colaborare tot cu Mau si se refera la un concept nou, cel de „carte vie”. E un proiect putin diferit care include multe alte proiecte, de la grafica, modul in care va fi scrisa cartea, tematica abordata, pana la ceea ce intentionez sa fac, un show care-i va pune pe cititorii de poezie intr-o relatie vie, directa cu cartea, prin simtire. E ca si cand inchizi ochii, esti legat la ochi si strangi mana cuiva; esti in relatie directa cu acel sentiment, trebuie sa-l simti si sa-l traiesti pana te deranjeaza. Asta incerc sa fac si eu cu acest nou proiect. E putin diferit, putin nou fata de „nu ma numesc eu!” Sper ca o reusesc sa-l scriu si ca o sa-l si termin candva, ramane de vazut. Pana atunci incerc sa aduc poezia in cotidian, pentru ca oamenii citesc si citesc din ce in ce mai multa poezie, se reintorc la ea si se simte ca poezia castiga teren in fata prozei. Sunt foarte multe evenimente dedicate poeziei si nu sunt cerute de poeti, sunt create si cerute de public, de cei care vin, participa si-ncearca sa traiasca frumos orice vers, sa simta, chiar recitand uneori…”

Il intreb daca nu cumva din lipsa de timp, ne-ntoarcem spre poezie. „E relativ… tot timpul avem timp! Atata timp cat stim ce vrem! Eu nu cred in sintagma frecvent utilizata „niciodata nu e prea tarziu!” Eu cred ca intotdeauna e PREA TARZIU. Daca e sa privim din perspectiva logicii cam asa e. Daca noi nu ne oprim sa traim ceea ce este acum actual, n-o sa mai traim niciodata. Totul trebuie facut acum, chiar daca acest “acum” il vad prin viziunea kantiana, ceea ce nu exista. Daca acum este momentul sa simtim poezia, ACUM trebuie s-o traiesc cu adevarat. Trebuie doar sa ne oprim si e bine sa ne mai oprim din cand in cand. E bine ca oamenii se mai opresc si nu mai constientizeaza timpul de multe ori.”

Ii marturisesc ca la randul meu „m-am oprit” sa-i citesc cateva poeme imediat ce am pus mana pe volum. M-am oprit pe o straduta ingusta de Cluj, si-am inceput sa citesc, uitand de mine si de trecatori… E drept un gest cam necugetat, privit din afara, dar bucuria acelor cateva randuri pe care le regasesti, vorba scriitorului, asemeni unui prieten demult uitat, bucuria aceea n-o voi uita niciodata. E una din amintirile acelea in care simti un firesc al lucrurilor si o bucurie interioara a unui lucru unic pe care l-ai facut pentru tine, simplu om. Si tot nerabdatoare ca orice cititor, incerc sa-l descos in legatura cu proiectele viitoare. Imi spune ca are in plan un proiect legat de teatru si unul total nou si diferit; Mind Trip, un proiect ce va avea la baza o aparitie editoriala cu totul aparte, in care vor conlucra pe langa artistulMauricio Silerio, si publicul cititor.

„Ceea ce propun este o calatorie a noastra prin care sa ne dezvaluim prin noi noua insine. Noi pe noi insine noua defapt! Intotdeauna cand gandesti ceva, deja ai o voce interioara. Ceea ce propun este o linie foarte fina intre gandire logica, argument logic, voce interioara si nebunie. E o linie extrem extrem de fina dar incerc sa am de grija sa nu trec dincolo de aceasta linie si sa-i dau sensul ei natural. Pentru ca de fiecare data cand facem ceva, ne proiectam defapt inspre viitor, gandim altceva. Ne contrazicem in prezentul trait; ma contrazic, ma urasc, ma iubesc in acelasi timp. Sunt lucruri pe care mintea mea le produce fara ca eu sa ma gandesc la asta. Este constiinta din spatele constiintei, este eul care gandeste. Si tocmai asta incerc sa propun in urmatorul proiect. Eu doar o sa deschid usa si atunci fiecare o sa intre in propriul sau eu, in propriile sale experiente si fiecare va trai diferit. Referindu-ma la planul conceptual, oferindu-ma pe mine ca idee, ca model, si ceilalti vor avea incredere sa inceapa sa traiasca propriile experiente, constientizandu-le de data aceasta, in moduri diferite. Nu intentionez sa urmaresc feedback-ul, ci doar de a-i face pe ei, pe fiecare, pe voi, sa aveti acces la voi insiva. Probabil ca asta e calea. Va fi un risc pentru cititor, un risc pentru mine, va deranja… Ma deranjeaza inclusiv pe mine cel care scrie si gandeste asta.”

Dupa un asemenea raspuns, singurul meu gand sta la viitor. Mi se pare extraordinar, ii felicit pe amandoi inca de pe acum si de abia astept sa vad lansat proiectul, poate cine stie, voi putea avea si eu parte de acest „mind trip” poetic si metafizic.

Ii vad pe amandoi o echipa extraordinara. Greu sa vezi astazi doi artisti care lucreaza la patru maini, cu conceptii si viziuni artistice diferite, astfel de proiecte cultural-educative oarecum… Ma gandesc oare cum s-ar vedea unul pe celalalt daca ar fi sa se „preia” artistic ca inspiratie unul pentru celalalt. Ii arunc manusa scriitorului Gabriel Bota spre a-mi descrie cum l-ar infatisa el artistic pe artistul Mauricio Silerio…

„Triunghiul.”, imi raspunde. „Pentru ca ma face sa ma gandesc la doua perspective, cea a triunghiului ca forma a perfectiunii, prima reprezentare a lui Dumnezeu, dar ma gandesc la triunghi si ca varianta in care n-ar fi perfect, daca bine ne aducem aminte de geometria noneuclidiana, care spune ca suma unghiurilor unui triunghi este demonstrat ca nu este egala cu 180 de grade. Asa ma gandesc la Mau, vad acel triunghi perfect, plin de arta, imaginatie dar care intotdeauna incearca sa schimbe regulile jocului, dandu-si sau nu seama de asta. Eu asta vad, perfectiunea unui triunghi dar si probabilitatea de a fi altceva. Un paradox intreg. Lucreaza foarte mult cu obiecte line, geometria e perfecta, culorile sunt blande, dar totul, toate aceste elemente intersectate, te duc cu ideea inspre imposibilitatea posibilitatii sau invers. ”
Intorc perspectiva si lansez provocarea prietenului sau grafician. Mauricio mi-l descrie astfel:

„eu pot sa fiu vreun apus bizar pe care nimeni nu-l surprinde

sau vreo noapte nehotarata de-nceput de iarna

in care dormi adanc printr-o zapada necazuta

si ti-as putea fi somnul adanc

sau chiar pleoapa ochiului stang

sub care m-ai dormi

si-n care ti-as perinda ca un vis

de care n-ai sa-ti mai aduci aminte

eu ti-as putea fi

dar niciodata n-ai stiut ce sunt si ce ma face sa fiu”

(din poemnul „un fel de metafizica de luni”)

„Un uragan de foc dezlantuit ce distruge spre a crea si transforma totul intr-o lume fantastica. Dar inlauntrul uraganului, in nucleul compact, gasesti o ploaie calda, care-ti mangaie pielea si ale carei lacrimi nu ating pamantul; sunt suspendate asemeni planetelor dand nastere la unui nou univers, in care totul este infinit iara timpul nu exista, este mereu unicul moment al prezentului!” cam asa mi-l descrie graficianul nostru pe scriitorul Gabriel Bota.

Daca ar fi sa ma intrebati pe mine, cred ca doua paradoxuri le-ar fi de ajuns, doua paradoxuri ce-si intersecteaza taisurile printr-o scanteie creatoare intr-un punct si-un loc numit Arta! Si acest loc si punct s-a desavarsit cel putin pentru unul din momentele prezente, interviul nostru cu si despre viata unui om intr-o carte, intr-un jurnal liric de poeme pline de filosofie si romantism, rara avis prin zilele noastre… totul intr-un loc ce ne-a tinut frumos decorul, Doamna T, pe care v-o dezvalui acum la final.

„nu ma numesc EU!” putem spune oricare dintre noi daca vrem sa ne lasam traiti total prin ceilalti, daca ne vrem calauziti de idei precum filmul lui Tarkovsky sau luminati pur si simplu, de doi ochi de Beatrice dantesca din cerurile cele mai inalte ale poeziei, muza cu aripi vii de inspiratie ce l-a trecut trecutul pe scriitor. Acum daca este un Vergiliu mai mult decat un Dante ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi, cititorii de poezie.

O carte ce foarte usor o poti asemana cu o „melancolie frumoasa, palmuita spre trezire”… Si de ce zic acest lucru? Va las sa descoperiti prin acest poem ce deschide cartea si totodata, sper eu, si inimile voastre, ale cititorilor dornici de poezie buna.

„privindu-te

am mai inteles din mine

e ca si cum

in locul meu

tu

ai fi rasarit im calea umbrei”

(„Nu ma numesc Eu!”, ci poemul „Tu”)

Multumiri fotografilor Ovidiu Manoilescu, Irina Iacob, Mauricio Silerio.

30 noiembrie 2013
INSPIRED Concursul de Idei a ajuns la cea de-a 7 ediție – România e pe cale să fie repornită

INSPIRED Concursul de Idei, principala platforma de creativitate pentru tinerii din Romania, a lansat astazi, 28 noiembrie, cea de-a saptea editie. INSPIRED vine anul acesta cu un nou concept de concurs, un context care inglobeaza toate cele 10 sectiuni ale competitiei: The year is 1990. Romania is about to be restarted.

Contextul INSPIRED 7 genereaza teme integrate pentru fiecare dintre cele 10 categorii de concurs – fotografie, design de produs, design grafic, design vestimentar, design de accesorii vestimentare, design interior, arhitectura, ilustratie, dramaturgie si relatii publice – participantii avand astfel oportunitatea de a recrea Romania pornind de la anul 1990, indiferent de domeniul in care activeaza. Noua identitate de brand, semnata de Kraftmark, intareste mesajul centrat pe conceptul de reinventare, de pornire de la zero, prin abordarea vizuala construita in jurul unui simbol universal al inceputului si renasterii.

“Sa fim sinceri: toti ne-am dorit, macar o data in viata, sa cream o alternativa, subiectiv mai buna, la lumea de acum. Pentru Inspired, "Ce-ar fi daca…" nu e doar exercitiu de imaginatie, ci parte dintr-un proiect mai amplu care sa propuna o alta Romanie, dezirabila.", a spus Andrei Pena, membru fondator Asociatia INSPIRED.

INSPIRED Concursul de Idei se bucura si anul acesta de o comisie de jurizare din care fac parte atat membri internationali, cat si romani, fiind unii dintre cei mai cunoscuti specialisti in domeniile creative, printre care si reprezentanti din Europa si SUA: David Carson (in top 5 “cei mai influenti designeri grafici ai erei noastre” asa cum a fost mentionat de catre revista Graphic Design USA), Sarah Bailey (Director de curs al London College of Fashion) sau Thierry Bayle (membru fondator al Global Fashion Management UK si consultant pentru branduri precum Calvin Klein, Kenzo, Moschino, etc). Acestora li se adauga nume importante din sistemul educational, profesori de la universitati din toata tara.

Tinerii se pot inscrie la una sau mai multe categorii de concurs pe www.letsgetinspired.ro, prin crearea unui cont, incepand cu 18 decembrie 2013 si pana pe 16 februarie 2014, iar deadline-ul pentru predarea lucrarilor este 28 februarie 2014. Lucrarile participantilor vor fi jurizate intre 10 si 31 martie 2014, iar premierea castigatorilor va avea loc la Gala INSPIRED, in luna mai. Concurentii pot afla mai multe despre INSPIRED si prin participarea la evenimentele offline din cadrul caravanei ce promoveaza concursul in centrele universitare din Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Arad, Sibiu, Targu Mures, Oradea si Brasov.

“Cred in tinerii creativi din Romania. Cred ca pot aduce un aport imens. Dar inainte de asta, trebuie sa aiba toate sansele de a se forma si de a se afirma. Din acest motiv organizam concursul INSPIRED de 7 ani." a spus Postumia Martin, Presedintele Asociatiei Inspired.

Castigatorii locului I vor fi premiati cu Trofeul INSPIRED. In plus, toti cei clasati pe locurile I – XX de la fiecare din cele 10 sectiuni de concurs vor avea acces gratuit la Master Class-ul INSPIRED corespunzator fiecarei sectiuni. Master Class-urile vor fi sustinute cu sprijnul unor personalitati membri de jurii din Romania si din strainatate si vor fi organizate in Bucuresti, pe parcursul anului 2014.

The Public Advisors este si la aceasta editie alaturi de INSPIRED Concursul de Idei, concepand strategia de comunicare adecvata pentru a creste vizibilitatea concursului si a atrage cat mai multi tineri talentati in competitie.

28 noiembrie 2013
Suvenir în acuarelă

Continuand traditia Suvenirului de Bucuresti, editia de iarna, ELITE ART GALLERY deschide joi, 21 noiembrie 2013, o noua expozitie semnata Corneliu Dragan Targoviste, intitulata sugestiv, Suvenir in acuarela.

Expozitia cuprinde o serie de lucrari expuse publicului pentru prima data, avand tematici diferite, inspirate din calatoriile de studiu: peisaj citadin, peisaj rural, marine, imagini din Venetia, Londra si Paris.

Expozitia poate fi vizitata in perioada 21 noiembrie 2013– 8 ianuarie 2014, in fiecare zi de luni pana vineri de la ora 11:00 la ora 19:00, iar sambata de la ora 11:00 la ora 17:00, la ELITE ART GALLERY din strada Academiei, nr.15.

19 noiembrie 2013
Povestea fiecărui lucru

“Orice lucru din lumea asta care nu are o poveste este neterminat, este incomplet”, spunea Mark Tudose.

Mark a venit din Bucuresti la Sighisoara sa spuna povesti, nu orice fel de povesti, ci despre noroc, dragoste, intelepciune, frumusete, putere si siguranta. Povestile lui nu sunt scrise, ci sunt sculptate in lemn, iar pe masura ce ii asculti povestea, ea prinde forma unei linguri.

A inceput sa sculpteze in cetatea din Sighisoara, sub privirile trecatorilor, dar povestile sale ii determinau pe trecatori sa se opreasca, sa asculte si sa cumpere mai mult decat o simpla lingura. In viata, oamenii cauta lucruri esentiale, cauta dragoste, noroc, putere, intelepciune. Astfel, Mark a inceput sa puna povestea in fiecare obiect pe care il realizeaza, fiecare lingura are pe coada sculptat un simbol caruia ii este atribuita o poveste traditionala romaneasca, fie ca este vorba despre intelepciune reprezentata de simbolul bufnitei, despre putere reprezentata de simbolul sarpelui sau despre noroc reprezentat de simbolul berzei. Povestile sale au ajuns pe patru continente, este cunoscut sub pseudonimul The Spoonman si are propriul site cu linguri si o galerie de arta in Sighisoara.

Povestea lui Mark face parte din proiectul Fascinatia Mestesugului, un proiect realizat cu pasiune, despre pasiunea celorlalti. Proiectul este independent, nefinantat, realizat de trei tineri clujeni. Ei si-au propus sa realizeze o serie de documentare video, motivationale despre pasiune, perseverenta, mestesug si continuitate. Ideea proiecului a pornit din dorinta tanarului videograf Matei Plesa de a realiza documentare artistice si de a promova valorile “ascunse”, sau prea putin mediatizate ale Romaniei.

Prin aceste documentare video, proiectul isi doreste sa sustina atat traditionalii mestesugari, cat si tinerii creativi. Urmatorul documentar va aparea in luna decembrie, pana atunci, Fascinatia Mestesugului isi cauta viitorii mestesugari sau tineri creativi. Daca cunoasteti pe cineva si doriti sa ajutati, puteti sa le lasati cu incredere recomandarile fie pe site, fie pe pagina lor de Facebook.

18 noiembrie 2013
Bursa Intercultura, 12.000 euro pentru studiu in Italia, editia a VII-a

Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara a Grupului Intesa Sanpaolo, continua pentru al VII-lea an consecutiv programul de burse de studiu in Italia adresate elevilor de liceu din Romania. La acest proiect, intitulat generic Bursa Intercultura, pot lua parte elevii de la orice liceu din Romania, care in anul scolar curent studiaza in clasa a 9-a sau a 10-a (nascuti intre 01.01.1997 – 01.06.1999), ce vor avea astfel posibilitatea de a studia 1 an scolar integral (clasa a 10-a sau a 11-a), in Italia. Aceasta este prima si singura conditie preliminara de aplicare si eligibilitate in cadrul acestui proiect de responsabilitate sociala si educatie initiat si sustinut exclusiv de catre Intesa Sanpaolo Bank.

In valoare de 12.000 euro, Bursa Intercultura acopera toate cheltuielile necesare, inclusiv transportul si cazarea, timp de un an in cadrul unei familii italiene fiind astfel complet integrati in mediul social si scolar din Italia.

„La nivel global colaborarea dintre Grupul Intesa Sanpaolo si Fundatia Intercultura pentru proiectul acesta a generat in ultimii ani peste 300 de burse de studiu, dintre care peste 60 au fost alocate doar in 2013. In Romania impactul proiectului este din ce in ce mai mare de la an la an si ne dorim sa oferim suportul nostru pentru sustinerea educatiei si promovarea cu prioritate a proiectelor dedicate copiilor si tinerilor si in viitor”, a declarat Stefano Burani, director general adjunct (CBO) Intesa Sanpaolo Bank.

Detalii complete despre programul de burse Intercultura, formularele de inscriere, testimoniale ale altor liceeni romani care au absolvit acest program si alte informatii utile sunt disponibile in sectiunea Cariere a web site-ului Intesa Sanpaolo Bank, in orice unitate teritoriala Intesa Sanpaolo Bank sau apeland gratuit Serviciul suport clienti la Tel Verde 0800.800.888.

Toti candidatii eligibili interesati de Bursa Intercultura si de un an de studiu in Italia trebuie sa completeze si sa trimita aplicatiile pana in 20.12.2013. Selectia pentru Bursa Intercultura se va face in mai multe etape, direct de catre Fundatia Intercultura/AFS din Italia, co-organizatoare a acestui program.

Fundatia Intercultura/AFS

Fundatia Intercultura/AFS este o organizatie internationala, non profit, care ofera oportunitati de schimburi educationale interculturale pentru a-i ajuta pe cei interesati sa-si dezvolte cunostintele si aptitudinile. Fundatia organizeaza inca din 1955 schimburi culturale in peste 90 de tari. Din 2005 fundatia colaboreaza cu Grupul Intesa Sanpaolo in organizarea de programe pentru elevi din tarile in care Grupul activeaza.

Intesa Sanpaolo

Cu o istorie de peste 400 de ani, Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai importante grupuri bancare internationale, printre liderii din Europa, ce ofera servicii pentru 20 milioane de clienti. Grupul este prezent in Europa Centrala si de Est, in Orientul Mijlociu si in Africa de Nord, cu peste 1.500 de unitati ale subsidiarelor Intesa Sanpaolo, ce opereaza in 12 tari din regiune.

Pe piata locala, Intesa Sanpaolo Bank are o retea nationala de circa 76 de unitati si active totale de peste 5 miliarde lei.

16 noiembrie 2013
Grolsch inaugurează primul Anti-Mall din România

In perioada 6-8 decembrie, Grolsch inaugureaza primul Anti-Mall din Romania, in locul fostului magazin Bucuresti de pe Calea Lipscani. Timp de trei zile, toti cei care ii vor trece pragul sunt invitati sa ia parte la un nou experiment marca Grolsch.

Grolsch i-a provocat pe cei mai creativi dintre experimentalisti sa incerce timp de 3 zile cum este sa traiasca doar din pasiunea lor, fie ca e vorba de DYI, fotografie, moda sau orice pasiune creativa. Grolsch a lansat aceasta invitatie prin intermediul unei provocari pe platforma experimentalist.ro, prin care 15 persoane au fost special recrutate pentru a face bani din pasiunea lor.

Unde? La Grolsch Anti-Mall, spatiul in care ei isi vor pune la vanzare rezultatul pasiunii lor, iar noi toti vom putea sa le cumparam, sa le aflam povestea si sa ii sustinem in experimentul lor. Grolsch isi propune astfel sa incurajeze creativitatea colectiva si nonconformismul, in acelasi timp amendand cliseele conventionale cu care ne intalnim in fiecare zi.

Reinterpretarea mall-ului, un simbol al produselor de serie, intr-o maniera anti-conformista va aduce impreuna minti creative, care vor da un nou rol spatiului. Evenimentul se va desfasura in fostul magazin Bucuresti, intr-un locatie creativa, definita in antiteza cu simbolul produselor si experientelor in serie. Grolsch Anti-Mall va gazdui nu doar experimentul in care iau parte cei 15 experimentalisti, dar si modele de oameni care au reusit sa isi transforme pasiunea in job. Mai mult decat atat, spiritul locului va fi completat in fiecare zi de formatii romanesti care vor sustine concerte: Les Elephants Bizarres, OCS, ROA, Electric Brother, Charlie Boy The Rabbit King, Gojira & Planet H, DJ Bully, alaturi de trupe experimentaliste.

Schimbarea urmarita de Grolsch prin Awakening si-a propus initial ca fiecare individ in parte sa isi manifeste creativitatea in tot ceea ce face. Acum insa a venit momentul pentru o actiune colectiva care sa ii determine pe oameni sa adopte un nou stil de viata si sa isi puna in aplicare ideile. Proiectul Anti-Mall ii ajuta pe experimentalisti sa isi gaseasca timpul, locul si mediul potrivit pentru a-si scoate la iveala eul creativ.

Inca din 1615, Grolsch sustine spiritul non-conformist, experimentalistii, cautatorii de idei si pe cei care au curajul sa iasa din tiparele gandirii conventionale. Grolsch este brand-ul care prin traditie se autodefineste ca un sustinator ideilor indraznete.

16 noiembrie 2013
Solomon Marcus: Educația, un bolnav cu diagnostic controversat

Diagnosticul este atat de controversat, incat variaza de la o simpla gripa pana la cancer. Argumentez pentru a doua varianta. De fapt, organismul educatiei este macinat de multiple boli. Obiectul insusi al educatiei se afla intr-o grava confuzie, motiv pentru care unele investitii in acest domeniu raman fara efect. Spre clarificari in aceasta directie sunt orientate randurile care urmeaza.

Un labirint fara intrari si iesiri clare

Intr-un labirint obisnuit, intrarea este cunoscuta, dar te pierzi cautand drumul spe tinta. In labirintul educatiei, intrarea este la fel de misterioasa ca si iesirea. Nu este de loc clar cu ce trebuie inceput, lucruri diferite trebuie facute concomitent, nu succesiv. Logica labirintului nu este aceea a intrarilor si iesirilor care, comparate, explica ce s-a castigat; nu conduce la structura arborescenta, a stafetei, valabila in matematica, unde, ocupandu-te de o problema, incepi prin a te interesa ce alti cercetatori s-au ocupat de ea si ce rezultate au obtinut ei, pentru ca tu, preluand de la ei aceasta stafeta, s-o predai ma departe, sporita cu ceea ce tu ai adaugat. Intr-un labirint, te poti trezi oricand ca ai revenit pe unde ai mai trecut. In matematica (dar si in alte stiinte, ca informatica, fizica, chimia etc) avem o reprezentare a cunoasterii in care se poate intelege in ce fel situatia la un anumit moment a decurs din cea anterioara; totul poate fi urmarit pe Science Citation Index. In educatie, aceasta structura arborescenta este slaba, coplesita de miscari in cerc, stagnari, tautologii. Doar unele clarificari din domeniul biologiei, cum a fost in urma cu aproape o suta de ani descoperirea diferentierii functionale a celor doua emisfere cerebrale, mai hranesc sentimentul unui progres in intelegerea proceselor de invatare; poate ca putem adauga si unele rezultate ale scolii lui Piaget in domeniul psihologiei copilului. Dar cele mai multe rezultate au numai statut de ipoteze mai mult sau mai putin plauzibile, in functie de experimentele efectuate. La fel se intampla cu mai toate experimentele din domeniul psihologiei cognitive, incepand cu cele din scoala lui Noam Chomsky, privind interactia innascut-dobandit pana la cele din domeniul Inteligentei Artificiale.

Comunicare slaba intre diferite niveluri de abstractie si generalitate

Un alt neajuns al cercetarii in domeniul educatiei este incapacitatea nivelurilor superioare, de speculatii teoretico-metodologice, de a-si exercita impactul asupra nivelurilor inferioare, de practica educationala. Discrepanta dintre rafinamentul celor dintai si stagnarea celor din urma este tot mai mare. Lipsesc verigile intermediare. Scenariul dominant imperativ al interactiei catedra(profesor)-banci(elevi), persistenta unor programe si manuale prafuite sfideaza puzderia de conferinte, mese rotunde si sesiuni de comunicari la care se aduna « experti in educatie », expresie cu o involuntara incarcatura ironica tot mai vizibila. Sunt vreo 60 de ani de cand particip la astfel de manifestari, ma amuza sa intalnesc la ele oameni tineri, care pot acorda credit unor sloganuri privind interdisciplinaritatea, educatia computationala, legarea de practica si invatarea pe tot parcursul vietii; dar, de fapt, aceste sloganuri au trecut de la o generatie la alta, de la un regim politic la altul, ramanand in mare masura fara acoperire, daca nu chiar demagogice.

Cum sa iesim din acest blocaj?

Dupa exemplul medicinii, care nu intarzie asupra teoretizarii starii de sanatate, ci se ocupa cu identificarea si tratamentul diferitelor boli, deci a diferitelor abateri de la starea de sanatate; dupa exemplul stiintelor juridice, care isi focalizeaza atentia nu atat pe speculatii privind ideea generala de dreptate, de justitie, cat asupra diferitelor tipuri de infractiuni, sa incercam sa identificam diferite situatii asupra carora vom cadea usor de acord ca ele sunt fenomene negative, patologii care trebuie inlaturate. Sa incercam sa le diagnosticam, sa le ierarhizam dupa gravitatea lor si sa gasim terapia corespunzatoare. Cu aceste metafore medicale, sa pornim la drum. Vom fi obligati astfel sa parasim terenul speculatiilor greu controlabile si sa ne ocupam de probleme punctuale.

Rani deschise ale educatiei

Iata cateva (categorii de) astfel de rani: a) ignorarea nevoilor si drepturilor fundamentale ale copilului si adolescentului; b) ignorarea imperativelor societatii globalizate actuale; c) absenta educarii unei frecventari adecvate a televiziunii si internetului, care, din acest motiv, raman in mare masura antieducationale; d) persistenta unei mentalitati inapoiate la multi parinti, educatori si factori de decizie, in ceea ce priveste obiectul educatiei; e) incapacitatea educarii unui comportament bazat pe valori umane; f) incapacitatea depasirii reprezentarilor fragmentare, impuse de organizarea pe discipline care nu prea comunica intre ele; g) persistenta unor programe de invatamant peste care s-a asezat de mult rugina si care rateaza cele mai spectaculoase evenimente ale istoriei stiintei din ultimii 150 de ani; h) manuale in mare parte plictisitoare, neatractive, uneori neinteligibile ; i) val puternic, un adevarat tsunami antieducational pe care strada, mass media, viata publica il produc si care saboteaza in mare masura actiunea scolii; j) numar crescand de familii incapabile sa ilustreze, sa confirme intelepciunea celor « sapte ani de-acasa ». Aceste aspecte patologice ale educatiei sunt strans legate intre ele, teritoriul fiecaruia se intersecteaza cu teritoriile celorlalte.

Nevoile si drepturile fundamentale ale copilului si adolescentului

Exceptand nevoile de adapost, imbracaminte si hrana, copilul si adolescentul nu-si constientizeaza nevoile, nu le pot exprima si nu pot revendica satisfacerea lor. Ca si in cazul animalelor, adultii trebuie sa preia aceasta responsabilitate. Numai ca acest lucru nu prea se intampla. De exemplu, o urmarire atenta a comportamentului unui copil, de la cea mai frageda varsta, ne dezvaluie nevoia sa de a intelege ce se intampla in jurul sau si cu sine. Toate simturile sale sunt in alerta, curiozitatea sa nu are margini, el se afla intr-o continua dinamica, in care jocul este expresia nevoii sale de libertate, de observare si experiment. Intrebarea « de ce? » il obsedeaza, dar pe multi parinti si educatori ii enerveaza. Incercari, greseli si esecuri fac parte din ceea ce este pentru el aventura cunoasterii, dar dreptul de a gresi si de a esua chiar in mod repetat este o componenta obligatorie a activitatii sale de explorare a mediului ambiant, este pretul inevitabil pe care trebuie sa-l plateasca pentru a dobandi capacitatea de a gandi cu capul sau si de a nu se pierde atunci cand se afla in situatii inedite. Daca am tine seama de acest fapt, n-am mai diaboliza greseala si esecul, acordandu-le un statut general de infractiune, am sti sa distingem intre greselile negative si cele provenite din actiunea de cautare, din asumarea unui risc.

Nevoia unui echilibru intre efort si recompensa

Nu este vorba de o recompensa materiala, ci de una psihologica. Ii cer copilului sa faca un efort de atentie, dar atentie la ce? El are dreptul sa pretinda ca ceea ce i se cere sa fie nu doar pe intelesul sau, dar si in intampinarea interesului sau, a curiozitatii sale. Acest interes se formeaza prin antrenament adecvat. De exemplu, ii dau posibilitatea sa asculte diferite compozitii muzicale, ii explic contextul lor cultural si istoric, in asa fel incat, la un anumit moment, el simte nevoia sa se intoarca la unele dintre ele; i-am creat astfel nevoia de muzica, urmata firesc de foamea de muzica. La fel cu literatura, cu matematica si cu biologia. Dar, in realitatea de azi a scolii livrarea de cunostinte prin manual sau de la catedra rareori vine pe fondul foamei de ele. Transmitem cunostinte pentru care nu este clar la ce intrebari se constituie ele ca raspunsuri. Efortul repetat de a retine si reproduce enunturi de acest fel, deci fara recompensa intelectuala si sufleteasca a intelegerii semnificatiilor lor, a intrebarilor de la care ele provin, efort indeplinit doar ca urmare a unei datorii impuse de familie si de scoala, conduce la o trauma, de la care nu-i decat un pas pana la disconfort si stres. Acest tip de invatare ramane fara efect pe termen lung, nu se converteste in mod de gandire si comportament. Priviti chestiunile propuse la examenul de admitere in liceu sau la bacalaureat, se discuta gradul lor de dificultate, dar se omite intrebarea esentiala: care este gradul lor de relevanta pentru capacitatea candidatului de a gandi cu capul sau, de a se orienta nu doar in situatii standard, ci si in situatii inedite? Care este semnificatia lor culturala? Raspunsul este descurajator. Procedee, formule, algoritmi, date calendaristice, nume de persoane, de obiecte sau de locuri, tot felul de sabloane sunt elementele a caror insusire decide satisfacerea unor baremuri alcatuite nu in functie de gradul lor de relevanta, ci ca urmare a caracterului lor « obiectiv », mecanic, de aplicabilitate rapida si fara ezitari.

Obiectul educatiei

Acest obiect este frecvent formulat in termeni de dezvoltare a unor abilitati cognitive. Accentul pe cunoastere vine din sloganul Societatea cunoasterii, care a aparut in continuarea sloganului anterior Societatea informationala, a carei emergenta s-a produs atunci cand paradigma informationala, comunicationala si computationala a devenit protagonistul scenei sociale. Se intelege astfel ca societatea cere oameni din ce in ce mai educati, tot mai multe profesii cer calificari mai inalte decat in urma cu 70 de ani. Se subintelege ca sporul de cunoastere este insotit de un spor corespunzator de intelegere a lor. Numai ca, in procesul de invatare, mai cu seama la copii si adolescenti, se intampla frecvent ca anumite cunostinte sa fie retinute si restituite corect la cererea examinatorului, fara totusi a fi intelese. In aceste conditii, putem spune ca ele au fost invatate? Conform baremurilor, da. Dar de fapt… Iata cum devine neclar ce sunt abilitatile cognitive, ccum pot ele sa insele. Cu o asemenea invatare, este greu de presupus ca te poti descurca in situati neprevazute, in care schimbarea contextului nu mai permite aplicarea mecanica a unui procedeu, sau recunoasterea unei notiuni sau folosirea unui rezultat. Adevarata invatare consta in formarea unor capacitati de observare si experiment, de sensibilitate si de intuitie, de gandire, cunoastere, intelegere si comportament atat in situatii standard cat si in situatii inedite. Suntem departe de o invatare de acest fel.

Ignorarea imperativelor societatii globalizate actuale

Nu se acorda atentie educarii diferitelor tipuri de identitate pe care lumea de azi le induce si care trebuie educate de la cea mai frageda varsta. Sa invete copilul ca diferenta de varsta, de sex, de culoare a pielii, de infatisare, de limba, de nationalitate, de religie, de obiceiuri, de traditii, de cultura nu numai ca nu este o expresie a adversitatii, dar poate fi o sursa de imbogatire afectiva, intelectuala si culturala. Sa invete sa comunice nu numai cu cei asemanatori lui, dar si cu cei diferiti de el. Sa invete ca identitatea sa personala si identitatea sa nationala sunt perfect compatibile si chiar se armonizeaza cu identitatea sa europeana si cu identitatea sa ca cetatean al planetei. Sa capete cat mai devreme posibil intelegerea faptului ca respectul identitatii se asociaza organic cu cel al alteritatii ; ori amandoua, ori niciuna dintre ele. Invatarea unor limbi internationale si in primul rand a limbii engleze este o componenta importanta a acestei educatii. Ea se asociaza cu o alta activitate, fara de care nu se poate concepe azi o educatie completa: frecventarea adecvata a internetului. Cunoasterea unor limbi de circulatie creeaza posibilitatea folosirii internetului pentru a intra in legatura cu fiinte umane din orice parte a lumii; comunicarea cu ele ne poate imbogati si conduce la acel sentiment de solidaritate umana care l-a inspirat pe Beethoven intr-o muzica ce a devenit un simbol al omenescului.

Televiziunea si internetul: adversari care trebuie sa devina aliati

Televiziunea functioneaza pe baza unei filozofii gresite, conform careia scopul ei este sa informeze, sa educe si sa distreze. Informatia este, de prea multe ori, contaminata de partizanat politic, educatia este in buna masura anihilata de contraeducatie (cum este violenta verbala si fizica, ingredient al multor canale de televiziune) iar divertismentul este frecvent de joasa calitate culturala, daca nu chiar vulgar. Separarea educatiei de divertisment ascunde o gresita intelegere a componentei ludice in societate, greseala care se regaseste si in educatia scolara actuala. In conditiile in care jocul este confiscat de divertisment, neintelegandu-se ca el trebuie sa fie o componenta organica a procesului de invatare si de gandire personala, esecul este inevitabil. Omul, in general, copilul si adolescentul in special, nu se pot imbogati intelectual si spiritual decat avand libertatea jocului, adica libertatea unor incercari pornite din nevoia umana de a intelege, deoarece numai aceasta intelegere procura bucuria care ne poate stimula sa facem in continuare eforturi insotite de placere, nu de cazna. Internetul ascunde comori de cultura, la care putem ajunge numai prin educarea frecventarii sale combinata cu frecventarea surselor clasice, traditionale de cultura. Profesorii de orice specialitate trebuie sa participe la aceasta schimbare majora in activitatea lor. Deocamdata, nu se vad semnele acestei schimbari. Simpla formulare a necesitatii educatiei digitale putea fi suficienta inainte de aparitia internetului, nu si acum.

Mentalitati retrograde

Voi da cateva exemple. Unii parinti declara ca scopul lor este de a asigura copiilor lor o viata lipsita de griji. Dar intr-o societate cu o dinamica atat de pronuntata, cu o rapida metamorfoza a profesiilor, nu evitarea grijilor poate fi o strategie inteleapta, ci tocmai antrenamentul pentru un comportament adecvat fata de aparitia unor noi « griji », deci un antrenament care sa-ti permita sa faci fata unor situatii inedite, neprevazute. Dorinta de a asigura odraslelor un confort cu orice pret are uneori un rezultat opus celui scontat. De exemplu, este legitima dorinta unui parinte de a se vedea continuat, in profesia sa, de urmasi. Dar lucrul acesta presupune luarea in considerare a aptitudinilor, inclinatiilor si dorintelor celor in cauza. Am vazut deseori parinti care, impunand copiilor lor o cariera nedorita de acestia, le-au creat o trauma care i-a marcat pe viata. Un alt exemplu, care-i priveste pe educatori, se refera la un mod gresit de a intelege ce trebuie sa fie un “copil cuminte” ; un copil care sta la locul sau, nemiscat. Dar nu cumva acest imperativ vine in conflict cu nevoia pe care o are copilul de a se afla intr-o dinamica permanenta? Sa ne mai referim la obiceiul multor parinti si elevi de a reclama faptul ca anumite chestiuni propuse la cutare examen (ca la recentele simulari ale bacalaureatului) nu fac parte din programa scolara. Numai ca rostul bacalaureatului tocmai acesta ar trebui sa fie: a face fata unor teste care pretind altceva decat reproducerea unor cunostinte sau aplicarea unor procedee rutinare, cunostinte si procedee explicit formulate in programa.

Facem educatia valorilor umane?

Nimic nu poate fi mai important in educatie decat a inocula copilului si adolescentului respectul vietii umane. Sa-l facem sa inteleaga cat mai devreme ca fiinta umana este tot ce poate fi mai de pret, ca orice act de agresiune verbala sau fizica asupra ei nu se poate justifica decat in conditii exceptionale. Aceasta preocupare se asociaza organic cu educarea atitudinilor de bunatate fata de semeni, de atentie acordata manifestarilor cu dorinta de afirmare in arte vizuale, muzicale sau literare, in stiinta, tehnologie sau filozofie, de intelegere a necesitatii unor norme de convietuire, a unui echilbru intre ceea ce noi pretindem altora si ceea ce noi le datoram. Un copil care devine pasionat de ceva, de muzica, de matematica, de tehnologie, de biologie, de informatica, de literatura sau de orice alt lucru care imbogateste fiinta umana este mult mai putin atras in activitati nocive decat unul care nu-si gaseste rostul si nu stie cum sa scape de plictiseasla. Din pacate, accentul excesiv pe latura competitiva, in dauna celei sinergetice, de colaborare, nu favorizeaza o educatie sanatoasa a valorilor morale. Nici institutia dirigintelui, in forma sa actuala, nu o favorizeaza. Toti educatorii, fie ei invatatori sau profesori de diverse specialitati, trebuie sa acorde atentie comportamentului general al elevilor, toti trebuie sa fie « diriginte ».

Putem depasi reprezentarile fragmentare?

De vreo 200 de ani, traim intr-o cultura tot mai fragmentata in discipline de tot felul, care au raspuns unor necesitati incontestabile de ordonare a cunoasterii. Dar de vreo 60 de ani, aceasta segmentare in domenii tot mai multe si mai restranse a inceput sa-si arate limitele. Viata nu este impartit ape discipline. Tot mai multe probleme, dintre cele mai importante, nu se mai pot formula si cu atat mai putin rezolva in termenii unei singure discipline. Daca cercetarea tine seama de aceasta noua realitate, educatia manifesta o inertie greu de depasit in aceasta privinta. Elevii frecventeaza concomitent vreo 15 discipline care nu comunica aproape deloc intre ele. Aceasta lipsa de comunicare a evoluat inevitabil spre un aparent conflict intre diferite grupe de discipline, cum ar fi cele denumite(impropriu) stiinte exacte si asa numitele umanioare. S-a creat astfel impresia ca niciun om nu poate aspira la dobandirea unei culturi complete, fiecare are de ales, sau te orientezi spre gandirea geometrica, sau spre cea de finete (pentru a prelua un slogan bine cunoscut). Dar de fapt cercetarea a depasit de mai multe decenii aceasta falsa incompatibilitate, alianta dintre discipline aparent in conflict s-a consolidat, incepand cu mijlocul secolului trecut. Numai ca birocratia educationala nu a aflat inca acest lucru, desi ea continua sa fluture (dintr-o rutina care intre timp a devenit demagogie) sloganul interdisciplinaritatii. Iata un singur exemplu, foarte recent. Se preconizeaza, incepand cu copiii de la gradinita, ore separate de muzica, de matematica si stiintele naturii, de limba romana. Ca urmare, modul in care o intreaga traditie pitagoreica a adus in aceeasi albie aritmetica, geometria, retorica, biologia, muzica, astronomia si artele vizuale nu-si gaseste locul nicaieri si generatii dupa generatii s-au format ignorand aceste lucruri care onoreaza spiritul uman. Inveti matematica fara a te antrena sa exprimi coerent un rationament, deoarece exprimarea se invata la romana, care-i alta disciplina. Inveti muzica fara a afla despre bazele ei pitagoreice, deoarece astfel ai intra pe teritoriul matematicii, care-i alta disciplina decat muzica. Inveti biologia, fara a afla (pentru ca ai intra pe teritoriul altei discipline, matematica) despre legea Weber-Fechner, conform careia, atunci cand excitatiile merg in progresie geometrica, senzatiile corespunzatoare merg in progresie aritmetica.

Programe peste care s-a asternut praful

Programele actuale rateaza cele mai spectaculoase evenimente din dezvoltarea stiintei in ultimii o suta de ani si, uneori, chiar pe cele din secolul al XIX-lea, cum ar fi geometriile neeuclidiene. Am detaliat in alta parte (de exemplu, in volumul 1 din Rani deschise) acest fapt. In acest fel, gradul de atractivitate al programelor scade considerabil iar ponderea lor culturala se micsoreaza si ea. In schimb, cantitati mari de balast care ar trebui eliminat persista si se transmit prin inertie de la o generatie la alta.

Manuale ca vai de ele

M-am intrebat de cand a devenit epitetul didactic unul de ocara. Am gasit raspunsul: cam de la mijlocul secolului trecut. Puteti verifica dupa dictionare. Modul arid, uneori neinteligibil pentru varsta careia i se adreseaza, abundenta de clisee, expunerea monotona, ca si cum toate cele prezentate ar fi la fel de importante – sau de neimportante. Incapacitatea de a-l recompensa pe cititor cu o bucurie, o placere, pentru efortul care i se cere in urmarirea unor consideratii mai tehnice. Absenta unui echilibru intre intuitie si rationament, intre vizual si conceptual. Cat de departe suntem(cu exceptiile de rigoare) de manualul capabil sa devina o carte de capatai, la care sa simti nevoia sa te intorci atunci cand nu mai ai de sustinut niciun examen! Voi da un singur exemplu, pe care mi l- furnizat o scena la Realitatea TV, in urma cu vreo doua saptamani. Un tanar care prezenta noutati in IT anunta ca “s-a descoperit cel mai mare numar prim”. Dar acel tanar trecuse inevitabil prin manualul de gimnaziu din care putea afla ca nu exista un “cel mai mare numar prim”, deoarece multimea numerelor prime este infinita. Si atunci? Explicatia este simpla. Manualele sunt burdusite cu tot felul de enunturi, fara nicio ierarhizare dupa importanta lor iar enuntul privind numerele prime, care a constituit o piatra de hotar in istoria culturii, s-a pierdut intr-o gramada de alte enunturi, cele mai multe nesemnificative. Daca profesorul nu a avut grija sa suplineasca aceasta deficienta a manualului, praf se alege din valoarea educationala a unui atare manual.

Presiunea antieducationala a strazii

Violenta publica a devenit un fapt cotidian. Azi, 19 februarie 2013, in timp ce scriu aceste randuri, presa comenteaza uciderea, pe strada, a unui elev de 15 ani de catre un altul, de 18 ani. Un alt elev a ajuns la spital dupa ce fusese lovit in cap in timp ce suna la interfon. Se bat soferi intre ei, unii profesori ii bat pe elevi, unii elevi ii bat pe profesori. In urma cu vreo trei luni, televiziunea a prezentat o scena care exprima esecul major al educatiei civice: in plina strada, un batran era lovit in cap de un grup de copii, sub privirile indiferente ale cetatenilor care intamplator se aflau la locul respectiv. Tonul rastit in relatia cetateanului cu institutiile de orice fel a devenit un fapt comun. El se regaseste in cele mai multe filme televizate si prefateaza violenta fizica. Abaterile in trafic, ale pietonilor si ale soferilor, sunt vizibile la tot pasul. In fata scolilor, universitatilor si a altor institutii, grupe de tineri cu tigara intr-o mana si cu ceasca de cafea in cealalta au devenit o scena frecventa. Un val de agresivitate vine din directia clasei politice, care cultiva prea des tonul rastit, injuria, calomnia. Lupta politica, in loc sa fie o disputa de idei, de puncte de vedere, aluneca mereu in violenta, se uita ca in politica oponentul nu este un dusman, ci un adversar. Critica este vazuta ca atac, ciocnirea de idei este interpretata ca un razboi. Daca scolarii asista la acest spectacol, ce morala trage?

Ce a mai ramas din cei sapte ani de-acasa?

Toate datele de care dispunem favorizeaza ipoteza conform careia numai o cincime din ansamblul elevilor beneficiaza de o educatie in familie care sa justifice existenta celor “sapte ani de-acasa”. Avem aici in vedere si pe bunici, nu numai pe parinti. In ce masura poate scoala suplini aceasta deficienta? Ce nu s-a facut in primii ani ai vietii, greu se poate repara ulterior. Prea multi copii provin din case in care nu exista o biblioteca, deci in care copiii nu i-au vazut pe parintii sau pe bunicii lor citind si transmitandu-le si lor morbul lecturii. Prea multi copii vin din case in care nu exista niciun instrument muzical, din case in care nu se asculta niciodata muzica. Prea multi parinti si bunici sunt analfabeti computationali iar in casele respective nu exista internet. Terenul pentru lipsa de interes fata de invatare este pregatit iar abandonul scolar se contureaza la orizont.

15 noiembrie 2013
Grigore Tinica: Nu oricine poate să fie Mozart și nu oricine poate să fie chirurg cardiovascular

Chirurgul Grigore Tinica, care astazi, 11 noiembrie, implineste 53 de ani, isi iubeste fiecare pacient, iar acestia nu-l uita niciodata. De aceea biroul sau arata ca altarul unei biserici. Pe peretii acestuia nu mai ai loc nici sa bati un cui de la cate icoane s-au adunat drept multumire de la cei carora medicul le-a mai dat inca o sansa. Vorbeste insa calm si modest, evita sa faca parada cu realizarile sale desi el este cel care a facut prima operatie pe cord deschis la Iasi si a introdus tot aici pentru prima data peste 40 de tipuri de interventii chirurgicale cardiovasculare majore, iar unele metode de tratament au fost in premiera nationala. Acum, pe langa conducerea sectiei de Chirurgie cardiovasculara de la clinica de Chirurgie Cardiovasculara din Iasi, incearca sa-i invete pe studentii de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” minunile pe care le pot face cu un bisturiu.

Ati tinut in mana inima unui om. Ati oprit-o si apoi i-ati dat din nou viata. Pot doctorii sa ii tina, in sala de operatie, locul lui Dumnezeu?

Nu. Doctorii sunt trimisi de Dumnezeu pe Pamant ca sa-i ajute pe oameni intr-un fel sau altul. Cum, de altfel, si cel care ajuta pe cineva ca sa treaca strada este tot un salvator pentru persoana respectiva. Chirurgul cardiac este acelasi om ca si ceilalti, are o meserie, mai deosebita, pentru unii din afara pare fascinanta, dar este una grea, care necesita sacrificiu mult, daruire, curaj, forta de munca. Este o meserie ca toate celelalte, dar pe care nu o poti face fara pasiune. Nu poti sa o faci doar pentru ca te pune cineva. Daca nu o iubesti, atunci nu te apuca de ea. Este o meserie vocationala.

Dar in mijlocul unei operatii, cat de importanta e vocatia chirurgului, indemanarea sa, si cat de mult e interventie divina?

Conteaza foarte mult ca un chirurg sa-si cunoasca foarte bine meseria. Sa aiba stapanire de sine, sa ia deciziile corecte atunci cand trebuie sa le ia. Insa majoritatea chirurgilor pe care i-am vazut se roaga in sinea lor ca Dumnezeu sa-i ajute in situatiile grele. Si eu fac acest lucru, cand am o operatie compleza, cand am de rezolvat o situatie speciala, ma rog ca Dumnezeu sa ma jute. Am foarte multe icoane in birou. Toate acestea mi le-au daruit pacientii. Cand au venit la control, dupa multi ani de la operatie. Unele sunt facut de copii, dar toate au o poveste si fiecare are cate ceva special. Noi trebuie sa credem in ceva si cand avem credinta lucrurile se rezolva mai usor. Dar chirurgia cardiovasulara este o stiinta foarte concreta, trebuie sa ai precizie, trebuie s astii exact ce trebuie sa faci si sa o faci la timpul potrivit. Degeaba faci ceva dupa zece minute. Daca ai pierdut acele zece minute poti sa pierzi o viata de om. Trebuie sa iei decizii cruciale, corecte si intr-un timp foarte scurt. Nu prea ai timp de gandire, de reflexie, de filosofie. Iar acest lucru se capata prin experienta, prin exercitiu si multa munca. Cand eram student si aveam foarte mult de citit, luam un lighean cu apa rece, bagam picioarele si citeam, caci altfel adormean. Iata, totul se capata prin munca. Cu toate acestea exista insa si un talent pentru ca foarte multi oameni muncesc, dar nu toti ajung sa aiba un exercitiu tehnic chirurgical iesit din comun. Sunt chirurgi iesiti din comun si majoritatea au si talent. Daca nu ai un pic de talent, nu te ajuta Dumnezeu. Chirurgul are nevoie de foarte multe lucruri, de talent, de multa munca, de studiu si ajutor divin. De acesta poate in primul rand.

________________________________________________________________

Acesti europeni nu vor sa inteleaga ca odata ce am intrat in UE suntem o tara libera, ca suntem egali cu ei.

________________________________________________________________

Spuneati ca ati primit foarte multe cadouri de la pacienti. Aveti unul mai aproape de sufletul dumneavoastra?

Sunt foarte multe situatii in care am primit caduri care inseamna ceva. Ieri, de exemplu, o pacienta mi-a adus o felicitare la zece ani de la o operatie foarte grea. Avea insuficienta cardiaca, cu edeme, fusese in mai multe clinici si au declarat-o un caz inoperabil, cu toate ca dupa parerea mea era un caz simplu. Am operat-o si a crescut copilul care acum este student in anul al IV-lea, deci are o viata frumoasa, sanatoasa, o familie buna si este fericita. Acum, uitati, mi-a scris si mie cateva cuvinte frumoase. E frumos.

Va implicati emotional? Incercati sa va apropiati de pacienti sau acest lucru va distrage.

Noi avem emotii la orice interventie chirurgicala, de fiecare data cand tratam un pacient, dar in general am observat, in experienta mea, ca pacientii nu-i prea iubesc pe medicii emotionali. Sunt alte specialitati unde doctorul se poate duce sa bata pacientul pe umar si-i zice ca o sa il ajute sa treaca peste boala. Noi (n.r. chirurgii cardiovasculari) suntem niste oameni mai seci, mai duri poate, nu ne apropiem foarte tare de pacienti, meseria noastra este una extrem de complexa, care necesita o logistica foarte importanta, tehnologie, spirit de echipa. Dar ne iubit toti pacientii, tinem la ei, avem sperante pentru ei si vrem ca acestia sa aiba o viata mai buna, de o calitate superioara si cu o speranta de viata mai mare. Daca reusim sa infaptuim acest lucru pe noi ne face fericiti. Am un pacient care a trecut demult de 90 de ani, l-am operat si eu acum mult timp, si care mi-a scris o scrisoare foarte emotionanta. El a fost invitat la un control care face parte dintr-un studiu, omul nu a putut sa vina pentru ca nu-l mai tin picioarele, dar mi-a scris “inima este exceptionala, ma simt bine”. Mi-a scris si ce medicamente ia, m-a intrebat daca e bine. Tratamentul ii fusese stabilit in urma cu aproape zece ani, insa pacientul nu avea probleme. Insa la noi medicina este blamata si oarecum pusa la zid de opinia publica, desi medicii au constribuit foarte mult la cresterea duratei de viata a populatiei.

Din cauza acestei blamari aleg foarte multi medici sa paraseasca tara si sa lucreze in strainatate?

Romanii sunt snobi. Poporul nostru se uita peste gard si zice ca acolo-i mai bine decat la noi. Nu doar medicii parasesc tara, parasesc si alte persoane. Medicii fac acest lucru cu precadere pentru ca sunt foarte recunoscuti in strainatate, deci sunt pregatiti bine si este o onoare si o mandrie pentru scoala romaneasca de medicina ca ei sa fie acolo. Dar exista vorba lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, “fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara mea”. Vedeti insa ca e prea scumpa painea asta. Si atunci lumea incearca sa mearga spre o viata mai buna sau spre o speranta, pentru ca nivelul de trai in Romania fata de 1989, anul din care tot incercam sa trecem de la o societate bolnava la una mai sanatoasa, este mult mai bun. Si in Romania vin oameni, avem si noi imigranti, iar calitatea celor care vin in Romania este mult mai inalta decat a celor care pleaca, daca ne referim la masa intreaga a emigrantilor. Nu vorbesc doar de medici aici, vorbesc de cei care au plecat si au devastat Europa si, europenii, in egoismul lor, au inceput sa ne acuze pe toti. Noi am trait impreuna sute de ani si i-am suportat pe unii concetateni de-ai nostri, dar am trait in armonie si nu am avut probleme. Acesti europeni nu vor sa inteleaga ca odata ce am intrat in UE suntem o tara libera, ca suntem egali cu ei. Ei vor sa avem drepturi egale numai atunci cand vin in Romania si vor sa le dam facilitati pentru investitii sau alte lucruri de acest gen, sau ca noi sa mergem la ei sai lucram pe salarii foarte mici. Si tara noastra ar trebui sa-si schimbe un pic atitudinea. Ar trebui sa fim mai uniti. Eu am avut speranta, la un moment dat, ca romanii sunt uniti intr-un scop al lor. Atunci cand trebuia sa intram in NATO, in UE, era o unitate a populatiei in gandul acesta de accede la altceva si era frumos. Apoi am observat insa ca daca avem probleme de intrare in Schengen sau alte astfel de lucruri, atunci cautam vinovati. Insa ar trebui sa intelegem ca avem si noi o vina, cat si cei de care depinde evolutia noastra in Europa, care au interesele lor. In acest circuit al populatiei medicii romani incearca sa-si pastreze demnitatea si sa lucreze cat mai bine acolo unde ajung. Majoritatea celor care au plecat cat si cei care au ramas in tara sunt apreciati de colegii lor din straintate pentru calitatile lor profesionale, dar de cele mai multe ori si pentru calitatile lor umane, pe care nu le prea gasesti in alte parti. In Germania, de exemplu, doi doctori isi pot vorbi doar prin email-uri, dandu-si indicatii in felul acesta. Noi nu am putea ajunge in acest fel. Noi suntem un popor care vrea sa discute, care are emotii, caruia ii place sa se bucure, sa petreaca, dar ne place sa si muncim. Suntem un pic altfel decat altii, dar nu ar trebui sa fim atat de diferti incat sa-i deranjam, insa nici sa acceptam sa fim deranjati fara o riposta.

Deci, pe alocuri, este si vina noastra ca permitem reactii negative, generalizarile, si ma refer la modul in care au reactionat francezii in urma cu cativa ani.

Francezii au facut-o din lispa lor de educatie, iar noi trebuia sa ii taxam. Trebeuia sa-i taxam pe toate canalele pentru ca ei au facut-o public, iar presa noastra trebuia sa reactioneze. Sunt mult bancuri despre francezi; de exemplu se spunea ca tancurile lor au o viteza inainte si cinci inapoi pentru ca ei de fiecare data au fugit. In ultimii doua sute de ani, de la Napoleon incoace, au fost invinsi de toti, pe cand noi, romanii, am luptat. Am avut si lucruri mai putin bune, am mers dintr-o luntre in alta, care face parte si din psihologicul nostru romanesc, dar am avut mai multa tarie decat ei. Trebuie sa avem un pic de demnitate. Eu as fi refuzat un premiu al Academiei de Arte din Franta pe care l-a primit unul dintre marii nostri oameni de cultura pe motiv ca o parte din cei care fac arta acolo, mai bine zis teatru, au ofensat o parte a populatiei noastre. Buni sau rai sunt totusi ai nostri.

________________________________________________________________

Am vrut sa incerc sa vad daca in Moldova se poate face ceva la nivelul Europei, si pana la un moment dat mi-a reusit

________________________________________________________________

Vi s-a propus sa profesati in strainatate si eventual sa va stabiliti acolo. De ce ati ales totusi sa va intoarceti mereu in Romania?

Am vrut sa fac in Romania ceva care sa fie la nivelul lor sau chiar sa-i intrecem. In unele domenii am reusit. Sigur, m-au initat si in tari europenei si in tari arabe, unde ai un salariu extraordinar de bun, unde poti sa-ti alegi cazurile, pacientii. M-au invitat in tari foarte bogate si unii colegi de-ai mei din Franta, din Italia, au acceptat aceste lucruri, iar acum lcureaza acolo si o duc foarte bine. Insa in felul acesta te diluezi intr-o masa si eu nu mi-am dorit asta. Mi-am dorit sa fac ceva aici, la noi. De la Bucuresti am venit in zona asta a Moldovei pentru ca acolo era o atitudine, sa-i spunem… mai speciala fata de moldoveni. Pe de alta parte am vazut ca foarte multe personalitati ale culturii noastre romanesti sunt din zona asta, a Botosaniului, a Iasului. Deci zona asta a tarii are un potential intelectual si cultural extrem de mare si atitudinea era si ea un pic diferita. Atunci am vrut sa incerc sa vad daca se poate face ceva la nivelul de top al Romaniei, dar si al Europei. Si pana la un moment dat mi-a reusit. Pe de alta parte am observat ca aici exista foarte multe persoane care, atunci cand vad ca cineva face ceva deosebit il trag inapoi. Se spune ca, in Iad, daca cineva incearca sa iasa ceilalti il trag inapoi in ceaunul cu smoala. Noi ne asemanam foarte mult cu acesta situatie, aici, in zona noastra. Poate suntem speciali in ceea ce priveste gandirea, dar este mai greu sa faci performanta aici decat in Germania sau in Franta. Aici trebuie sa depui mai mult efort. Pe de alta parte insa avem satisfactii mai mari, imi place meseria pe care o fac, imi plac oameniie pe care ii tratez si ma bucur pentru ce pe care ii vad ca pleaca multumiti si sanatosi acasa. Ma bucur ca ma intalnesc cu ei pe strada si sunt niste oameni obisnuiti, care se bucura de viata, iar acest lucru imi da speranta ca ceea ce fac, fac bine.

________________________________________________________________

Suntem un popor care vrea sa discute, care are emotii, caruia ii place sa se bucure, sa petreasca, dar ne place si sa muncim. Suntem un pic altfel decat altii, dar nu atat de diferiti incat sa-i deranjam.

________________________________________________________________

Deci v-ati intors mereu din cauza unei mandrii nationale?

Nu neaparat, dar se spune ca nu exista om prooroc in tara sa si eu am vrut sa contrazic, poate, acest lucru. Inca sper ca se poate face ceva in Romania.

Aveti grija de inimile a sase milioane de locuitori, a celor din partea Moldovei. Simtiti aceasta povara?

Intr-adevar, suntem singurul centru din Europa care are o arie atat de mare de arondare a populatiei. Nu mai exista, de la Nistru pana la Atlantic, un centru de chirurgie cardiovasculara care sa aiba in grija atat de multa populatie. Asta nu inseamna insa ca acesti aproape sase milioane de locuituri sunt povara mea. Sunt si alti colegi care se ocupa dei, sunt foarte multi cardiologi chirurgi care se ocupa. Sigur, de multe ori trebuie sa spargem tiparele, sa operam unele cazuri foarte grave pe care altii nu le intalnesc. Nici in Europa, nici in Statele Unite ale Americii, pentru ca la ei fiind un centru la un milion de locuitori, cazurile nu ajung sa fie atat de complicate. De multe ori colegii care au venit din SUA ne-au zis ca anumite cazuri, dupa cartile si experienta lor, nu prea au sanse de reusita. Dar noi pe unele le-am izbutit. Il tin minte pe Vladut, un baiat de opt ani, despre care colegii din America ne-au spus ca este prea bolnav pentru a putea fi operat. Dar am vazut disperarea pe fata mamei care intelegea limba engleza si ce spuneau medicii si, dupa ce acestia au plecat, l-am operat pe Vladut. A supravietuit, a crescut mare, iar acum cred ca are peste 20 de ani. Exista niste tipare pe care noi trebuie sa le spargem, nu pentru ca am vrea ci pentru ca suntem nevoiti sa facem acest lucru. Altfel nu poti salva viata unui om. Exista astfel de situatii cand trebuie sa si riscam, in care am avea nevoie de tehnologie mai performanta, de mai multe resurse pentru a salva o viata, iar daca acel om s-ar fi nascut in alta parte poate ar fi avut o alta sansa. Dar noi ne-am nascut aici, noi suntem fauritorii acestei tari si beneficiarii posibiltatilor ei. Noi le cream, iar ele sunt pentru noi. Cu cat vom mucni mai mult, cu cat vom fi mai insistenti sa ne pastram interesele nationale, cu atat va fi mai bine pentru toata lumea. In special pentru medicina.

Spuneati ca meseria de chirurg este vocationala in mare parte. Credeti ca poate fi considerata si o arta.

Da! Categoric da. Chirurgia este o arta, cu atat mai mult chirurgia cardiovasculara pentru ca trebuie sa iubesti ceea ce faci. Eu am vazut multe persoane care au invatat sa cante la pian sau la vioara si care pot sa redea un fragment dintr-o opera, insa am vazut pe unii care fac din aceasta simpla interpretare o arta si nu te saturi niciodata sa-i asculti, sa-i vezi. Asa este si in chirurgia cardiovasculara. Pe langa profesionalism, pe langa spiritul de sacrificiu, pe langa curajul pe care trebuie sa-l ai, pe langa abilitatile tehnice, trebuie sa gandesti si artistic. Sa nu faci numai arta, pentru ca sunt unii care se iubesc pe ei insisi in chirurgie. Trebuie sa iubesti chirurgia din tine.

Am inteles ca ascultati in sala de operatii Mozart.

Muzica ne da speranta si chirurgia cardiovasculara ne da speranta. Muzica se face greu si nu o pot face toti, nu oricine poate sa faca o opera de arta, nu oricine poate sa fie Beethoven, nu oricine poate sa fie Mozart si nu oricine poate sa fie chirurg cardiovascular.

________________________________________________________________

Am vrut sa merg la aviatie dar nu am fost acceptat pentru ca eram miop

________________________________________________________________

Sfantului Pantelimon, ocrotitorul medicilor, i-a fost insuflata dragostea pentru medicina de mama sa. Pe dumneavoastra cine v-a indemnat sa alegeti medicina si apoi chirurgia?

In familia mea nu am avaut niciun medic. Eu sunt primul. Au fost economisti, ingineri, negustori, au fost preoti, insa in special s-au dezvoltat pe domeniul economic. Si eu eram olimpic la Fizica, la matematica, la chimie, la stiinte exacte si dorem sa ma fac inginer. Tin minte ca, dupa ce am absolvit liceul, mergeam la o verisoara de-a mea de la Odessa si o tiganca, in gara, mi-a zis sa-i dau un ban ca sa-mi zica viitorul. Mi-a ghicit in palma si i-am dat o rubla. Mi-a zis ca ori voi fi un mare comandant de osti, ori un mare chirurg. Am ras atunci si mi-am cautat de treaba, dar am fost marcat pentru ca eu as fi vrut sa merg la aviatie dar nu am fost acceptat pentru ca eram miop. Atunci am dat la medicina pentru ca era concursul foarte mare. Erau 16 pe un singur loc si am zis ca daca toata lumea se duce acolo inseamna ca-i bine. Am avut mereu spiritul acesta de luptator, imi place concurenta. In ceea ce priveste interesul pentru chirurgia cardiovasculara, pe acesta l-am captat in anii ’90. Tin minte ca a venit profesorul Ion Pop de Popa (n.r. primul chirurg care a efectuat o operatie pe cord deschis in Romania, in 1973) la o conferinta la Chisinau si a prezentat o lucrare despre valvele de porc mistret. Am fost impresionat de viata lui, de opera lui si am hotarat sa fac doctoraul in medicina cardiovasculara.

Acum sunt locuri la universitati aproape pentru fiecare tanar care doreste sa urmeze o facultate si a disparut, intr-o oarecare masura, spiritul de concurenta. Sunt studentii de astazi mai slab pregatiti?

Era o perioada in care la Facultatea de Medicina erau admisi 250 de oameni. Din cei 250 erau o suta care invatau foarte bine, o sunta care invatau mai putin si 50 care treceau ca rata prin apa. Acum, sa zicem, ca sunt cinci sute, dar cei care vor sa invete si invata tot o suta au ramas, cei care sunt medii tot o suta au ramas, iar restul trec ca rata prin apa. Si astfel se dilueaza totul. Diploma de medic, prin anii ’60, ’70, ’80, poate si in ’90, era ceva rar si important, consistent. La fel si diploma unei universitati. Acum, foarte multi au aceasta diploma si atunci valoarea ei se dilueaza, dar cei care fac treaba au ramas constanti. Cei care au avut de invatat atunci invata si acum.

________________________________________________________________

De la Nistru pana la Atlantic, niciun alt centru de chirurgie cardiovasculara nu are grija de atat de multi oameni cum o facem noi, la Iasi.

________________________________________________________________

Va mai amintiti prima operatie?

Da, eram in anul al V-lea de facultate, faceam o garda cu domnul asistent universitar Fagrel, era din Cernauti si a venit un pacient cu apendicita. M-a intrebat daca stiu sa fac, i-am zis ca sigur stiu. Mi-a zis atunci “i-a povesteste”, iar apoi, dupa ce m-a ascultat, mi-a zis “hai sa vedem daca poti”. M-a asistat sa fac acea operatie, eu eram in dreapta pacientului, eram chirurgul principal cum ar veni, el era asistentul, dar cu toate astea a facut el vreo 75 la suta din operatie din pozitia cealalta, dar eu m-am simtit important. Atunci am inteles ca ceea ce stii, ce ai citit de o suta de ori si ti se pare ca-i clar, cand ajungi la masa de operatie totul este un pic mai complicat. Si atunci am inteles ca trebuie sa ai nu numai cunostinte teoretice ci si abilitati practice. De atunci am stat in garzi cu echipele de chirurgi si in timpul facultatii, dar si ulterior. Intram de multe ori joi in garda si ieseam duminica seara, dupa care intram luni si ieseam miercuri sau joi. Aveam doua seri libere pe saptamana, in una mergeam la discoteca si in cealalta mergeam la inot cu colegii de serviciu. Programul acesta m-a ajutat pentru ca am vazut in spital foarte multe cazuri, am vazut diferite abordari, care nu erau trecute in carti. Am stat in spital cativa ani de zile, aproape zilnic, si eram un fel de baiat de mingi la echipele chirurgicale, dar mie imi placea sa stau acolo, am invatat foarte mult si le sunt recunoscator profesorilor mei.

Unde va simtiti acasa?

Si la Iasi ma simt acasa, si la Bucuresti ma simt acasa, si la Chisinau ma simt acasa si la mama cand ma duc ma simt acasa. Intr-un fel ar trebui sa ne simtim acasa in toata Europa, dar inca nu o facem. Cu toate lucrurile bune, cu cele rele, e casa mea si ma simt bine in Romania.

11 noiembrie 2013