Ceasca de cultura

Autor: Ramona Iacobuțe

David Logde, un scriitor cu un umor de împrumutat și altora :”Surzenia e comică, orbirea e tragică”

Pe 1 octombrie, în prima Seara FILIT din cadrul Festivalului International de Literatura si Traducere de la Iasi, cititorii au putut sa il cunoasca pe scriitorul britanic David Lodge, unul dintre cei mai apreciati scriitori contemporani. In Sala Mare a Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi, acesta a purtat un dialog deschis si plin de umor cu analistul si criticul literar Codrin Liviu Cutitaru, admirator declarat al operei britanicului si, deci, in masura sa emita judecati de valoare legat de scrierile sale.

Sa facem cunostinta

Romancier, dramaturg si scenarist, David Lodge, nascut pe 28 ianuarie 1935, este unul din clasicii in viata ai literaturii britanice. S-a format la Colegiul Universitar din Londra si a facut, apoi, un master si un doctorat in teoria literaturii. Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale traduse si in romaneste se numara „Schimb de dame” (1975), „Ce mica-i lumea!” (1984; Polirom, 2002, 2003, 2011) si „Meserie!” (1988), trilogia campusului universitar care i-a adus doua nominalizari la Booker Prize, „Ganduri ascunse” (2001), „Terapia” (1995), „Muzeul Britanic s-a daramat!” (1965), „Vesti din Paradis” (1991), „Racane, nu ti-e bine!” (1962), „Cat sa-ntindem coarda?” (1980), „Afara din adapost” (1970), „Autorul, la rampa!” (2004), „Crudul adevar” (1999), „Mort de surd” (2008), „Barbatul facut din bucati” (2011).

David Lodge are si o deficienta de auz pe care a folosit-o de multe ori ca sursa de inspiratie in cartile sale. De alfel, in cartea „Mort de surd”, din care a si citit cateva fragmente la intalnirea cu publicul iesean, personajul se confrunta cu aceeasi problema. Surzenia a fost si subiectul preferat al discutiei, in partea sa relaxata. Scriitorul care ar putea primi un premiu si pentru simtul umorului, nu unul lipsit de importanta, a folosit autoironia ca pe un atuu in relationarea cu cei din sala.

Despre surzenie cu umor. Despre traduceri cu respect

Desi stie ca „cei care surzesc au tendinta de a nega asta mult timp”, David Lodge a marturisit cu toata sinceritatea, pe scena Teatrului National, ca “personajele surde sunt comice, spre deosebire de cele oarbe care sunt tragice.”

Scriitorul britanic a spus, de asemenea, ca din cauza varstei si a problemelor de sanatate nu mai calatoreste foarte mult pe la conferinte internationale, dar ca a venit, totusi, la FILIT pentru ca a aflat ca cititorii din Romania ii apreciaza foarte mult cartile si a dorit sa ii cunoasca. Si pentru ca s-a ajuns in aceasta zona, a cititorilor din alte culturi, a aparut inevitabil si intrebarea legata de traduceri. David Lodge crede ca „traducerea e o arta” si recunoaste ca este foarte atent la traducerile sale. Dar, pe de alta parte, este convins ca trebuie sa aiba incredere in traducatori, “pentru ca umorul de limba este foarte greu de tradus” si ca „povestea este universala si barierele culturale pot fi depasite.”

Un alt amanunt care ar satisface orice curios atras de altfelul din existenta unei personalitati are legatura cu relatia dintre David Lodge si aparatul sau auditiv. Acesta nu se sfieste sa recunoasca faptul ca isi scoate aparatul auditiv atunci cand scrie, pentru a nu fi perturbat de zgomotele din jur, dar ca il pune la loc imediat ce intra sotia sa in incapere, intrucat nu s-a plictisit nici dupa 50 de ani de casnicie sa o auda vorbind.

De la un capat la celalalt, intalnirea intre David Lodge, Codrin Liviu Cutitaru si public, intalnire la care s-a vorbit si romana si engleza, fara ca cineva sa se supere, a fost una si emotionanta si extrem de reconfortanta, prin umorul de cea mai buna calitate atasat. Pe scena a fost prezent si tanarul actor iesean Ionut Cornila care a citit in limba romana fragmentele din romanul „Mort de surd”, lecturate de scriitorul insusi in limba engleza.

In minutele care s-au scurs ca nisipul in clepsidra, in prima Seara FILIT s-a putut observa legatura afectiva stransa intre David Lodge si Codrin Liviu Cutitaru, criticul marturisind, de altfel, ca este indragostit de opera scriitorului britanic si ca ar fi optiunea lui in cazul in care s-ar retrage pe o insula pustie. Tocmai de aceea, atmosfera a fost una camaradereasca din primele minute pana in ultimele secunde de dialog. Si publicul i-a aplaudat pentru asta. De fiecare data cand a simtit nevoia.

4 octombrie 2014
Când ipotenuza întâlneşte cateta

Daca ma iubesti, vei vedea in mine tot ce ti-ai interzis pana acum sa observi.

Daca privirea mea o intalneste pe a ta si isi schimba culoarea, vei uita ca ai fost toata viata omul complezentelor.

Daca imi simti lipsa fara ca macar sa ma cunosti, inseamna ca ma vei intalni intr-o zi si ne vom povesti pana la epuizare cum a fost unul fara celalalt,

Daca te intorci din drum pentru ca simti o prezenta straina, nu trage concluzii pripite, fii doar convins ca aveam chef sa fac o plimbare cu tine, in timp ce imi vedeam de viata mea intr-un birou cu mult soare si cu o ceasca de cafea cu caimac in fata,

Daca adormi si visezi fara sa iti amintesti, sigur avem vise comune pe care numai impreuna le putem spune pe nume,

Daca te simti singurul unghi drept dintr-o situatie inclinata si fara iesire, in aparenta, nu iti reprosa unicitatea, exploateaz-o,

Daca taci de prea mult timp, nu iti cauta cuvintele, lasa-le pe ele sa te gaseasca,

Daca in drumul spre casa te intampina pe prag o pisica si nu stii ce sa faci, nu incerca sa ii alegi un nume de alint, da-i de mancare si ia-ti la revedere, pentru ca semnele ti se arata numai atunci cand esti pregatit sa le citesti,

Daca ti s-a servit macar o data replica "permite-mi sa nu te cunosc, pentru ca ar fi gresit din partea mea sa intru in viata ta fara sa am de gand sa stau", inseamna ca stii ce gust are propria dezamagire si frica din celalalt,

Daca te joci de-a v-ati-asunselea cu "incercarea moarte n-are" si ai impresia ca de fapt joci baba oarba, s-ar putea sa uiti de ce ai vrut sa incerci,

Daca pleoapele tale clipesc prea des si necunoscuti cu fete mai mult sau mai putin prietenoase au impresia ca le faci din ochi, inseamna ca "vino-ncoa" iti joaca o farsa,

Dar, mai ales, daca nu te inclini suficient in fata intamplarii pentru a te intalni cu dorinte ascunse, nu vei sti niciodata cum sa definesti curajul.

29 septembrie 2014
Sign out din realitate, sign in în virtual

Senzatia de viata furata este umbra omului modern. Prin setarile pe care singur le-a acceptat, el trebuie sa raporteze orice face, fie ca parte a unei retele care ii preia gandurile, fie ca isi updateaza realizarile profesionale sau tine legatura cu prieteni de departe. Parole, ora si data publicarii, ID-uri sunt cuvinte de baza in vocabularul sau.

Identity Check, un spectacol produs de Compania FaPt din Iasi ( Fabrica de Arta si Productie Teatrala) si realizat de Florin Caracala pe structura unei instalatii multimedia speculeaza exact aceasta realitate carata in virtual, aceasta viata mimata suprapusa peste o viata de multe ori frustranta, nedreapta, de neinteles.

Oricine alege sa mearga la Identity Check depisteaza din primele momente elemente ale unui gen artistic aparut in Europa si America de Nord in anii ’60 ai secolului XX si botezat performance: un fundal muzical care indeamna la interactiune si o abundenta de simboluri din viata politica, religioasa, ecologica, stiintifico-fantastica, tehnica.

Identity Check se foloseste de tehnici de cartografiere si proiectie 3D (video mapping), efecte audio, text si voce si le creaza performerilor Andreea Spataru, Dragos Maftei, Doru Ioan Calin si Arun Cotic, absolventi sau inca studenti ai Facultatii de Teatru din cadrul Universitatii de Arte “George Enescu” Iasi, spatiul de interactiune cu video instalatia, realizata de artistii vizuali Andrei Cozlac, Ioana Bodale, Ionut Ungureanu si Andrei Petrariu.

Asa ar arata fisa de identificare a spectacolului produs de Compania FaPt din Iasi. Date simple, exacte, care vor ajuta pe orice curios din Iasi in cautare de informatii pentru petrecerea timpului liber intr-un spatiu rupt de cotidian. Adevarata esenta a spectacolului sta, insa, in nespus, in simtit, in hohotele de ras eliberate sau in plictiseala tinuta sub control, in prezenta in sala.

Sa ne imaginam ca te pregatesti pentru o duminica rexalata in afara zonei tale de confort. Iti pui o tinuta casual, iti suni doi-trei prieteni si te indrepti spre Sala Studio a Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi. Nu trebuie sa iti lipseasca smartphone-ul pentru ca, da, Identity Check este un spectacol ale carui intelesuri sunt intermediate de tehnologie si ar fi de preferat sa iti placa dialogul, exteriorizarea intr-un spatiu public, nu consumul unor resurse emotionale si rationale in interiorul dominat de cunoasterea de sine.

Desi pare sa se lase prada libertatii de manifestare, spectacolul gandit de Florin Caracala porneste de la o schema bine tinuta sub control. Decorul, acela al unui laborator multimedia in care tu insuti, odata intrat, esti subiect de studiu si replicile performerilor reusesc sa jongleze si cu spontanul si prestabilitul. Nu trebuie, insa, sa fii un fin cunoscator al artelor spectacolului pentru a intelege ca unele momente asa-zis spontane sunt, de fapt, parte a unui plan fix. Totusi, esti complice la aceasta spontaneitate mimata pentru ca te ajuta sa patrunzi mai usor in esenta spectacolului. Inca de la inceput, ti se da un numar de identificare si este ca si cum ai fi batut pe umar prieteneste si ti s-ar transmite „amice, avem nevoie de ajutor”. Dupa ce iti gasesti un loc al tau in sala, fie ca te conectezi la reteaua wireless din interior, fie ca nu, ai impresia ca esti logat pe facebook si ca iti verifici constant newsfeed-ul.

Firul narativ al performace-ului, pentru ca are unul, se desface pe axa trecut, prezent, viitor. De la „asa traim acum”, se ajunge la „hai sa vedem cum eram inainte de facebook si de explozia tehnologica” si la „cum va fi viitorul vietilor furate de virtual”. Reteaua de socializare facebook este, in spectacolul gandit de Florin Caracala, subiectul de la care se naste o discutie despre singuratatea si izolarea omului conectat non-stop la Internet, despre lipsa de comunicare, despre instrainarea omului de om. Dar, dincolo de aceasta latura existentialista din Identity Check, glumitele de tip stand-up comedy mentin starea de relaxare a celor din sala. De asemenea, este radiografiata evolutia societatii romanesti din ultimii 24 de ani, pe latura sa politica, dar si socio-economica.

In Identity Check dinamismul punerii in scena, obtinut cu ajutorul instalatiei 3 D si al jocului de lumini, naste un vartej in care te lasi prins mai usor sau inghitindu-ti sceptismul cu noduri. Insa, in momentul in care stai sa analizezi prestatia performerilor nu ai cum sa nu observi stangacia unora si surpusul de responsabilitate de pe umerii altora. Andreea Spataru, povestitorul, cea care intretine atmosfera si intermediaza relatia spectatori-text este personajul cheie al spectacolului. Chiar daca, din cauza emotiei, mai cedeaza in fata nesigurantei, ea ii duce in spate pe ceilalti performeri care, in multe momente lasa sa se vada ca sunt la inceput, ca au stangacii scenice.

Dialogul dintre performerul in pielea caruia intra Andreea Spataru si un utilizator al facebook-ului prezent in sala si proiectarea unui viitor dominat de tehnologie, cu flash-uri din trecut, compun coloana vertebrala a show-ului multimedia gandit de cei de la Compania FaPt din Iasi. Vise implinite, vieti naruite sau umplute cu postari in online, singuratati indopate cu pilula prieteniei in social media, dependente greu de controlat, realitati triste imbracate de emoticoane vesele si citate motivationale, supunerea Big Brother-ului dintr-o lume accesibila cu un simplu ID si o parola toate acestea sunt aduse in discutie in Identity Check si cu tristete si cu umor. Spectacolul se foloseste de impactul vizual, de locuri comune in constiinta si memoria fiecaruia dintre noi si de toate facilitatile pe care societatea hipertehnologizata pe care o expune criticii le pune la dispozitie, tocmai pentru a-si atinge intelesurile. Odata facuta alegerea de a-l viziona pleci spre casa si binedispus si incarcat cu semne de intrebare si teme de dialog care pot duce spre orice concluzie.

29 septembrie 2014
Controversata „Lucia” a lui Andrei Şerban aplaudată îndelung la Iaşi

"Lucia de Lammermoor” de Gaetano Donizetti, un spectacol controversat, contestat, dar si aplaudat de public, a fost montat de regizorul Andrei Serban pentru prima data cu 20 de ani în urma, la Opera Bastille din Paris.

Cu multe critici de-a lungul timpului, atat pozitive, cat si negative, spectacolul este al treilea montat de regizor la Opera Nationala Romana Iasi, dupa „Troienele” si „Indiile galante” din stagiunile trecute.

Intrebat de ce a ales Iasiul pentru a monta din nou „Lucia de Lammermoor”, Andrei Serban a marturisit: „Nu as vrea sa o numesc o reluare a Luciei mele de la Paris, pentru ca ideea centrala pe care o am despre o poveste nu este niciodata terminata, este tot timpul in dezvoltare. Un spectacol nu e gata niciodata, la fel cum viata nu e "gata" decat in moarte. Pentru mine tot procesul de creatie presupune o evolutie care se termina doar in ultima zi de reprezentatie. Chiar si la premiera, lucrurile nu sunt terminate. Pentru asta am venit la Iasi. Si, in plus, pentru ca Lucia nu este o opera romantica, sentimentala, dulceaga, ci o opera cu un subiect violent. Spectatorii, mai ales cei care au trait sub dictatura, sub presiune politica, sub teroare, stiu ce inseamna aceasta experienta, iar cei mai tineri care vad pentru prima oara aceasta opera vor avea, cred, curiozitatea de a descoperi o muzica foarte frumoasa, dar care este traita de catre actori, cantareti pe scena atat de total, incat creaza un soc. Pentru mine socul este elementul principal in arta. Un soc creaza o energie noua. Si, atunci cand simti aceasta energie noua, iesi din teatru altul decat ai intrat caci parca ceva nou se intampla in tine. Pentru acesta stare care te transforma lucram, de aceea am venit la Iasi. Pe o scena care este mult mai mica decat cea de la Bastille, putem avea o concentrare care permite o alta relatie cu sala. Acesti cantareti tineri, care debuteaza in Lucia, descopera ceva si prin ei descopar si eu valente pe care nu le stiam inainte.”

Acest spectacol, extrem de dinamic in intregul sau, starneste cu atat mai mult curiozitatea, cu cat istoria lui a inceput la Opera din Chicago. Versiunea de la Iasi continua ideea celei de la Opera Bastille din Paris, totusi, costumele create de Lia Mantoc si decorul purtand semnatura lui Octavian Neculai aduc elemente distinctive.

Pentru ca, de fiecare data cand a fost jucat, spectacolul „Lucia de Lammermoor” regizat de Andrei Serban a reusit sa surprinda, o curiozitatea fireasca este aceea legata de asteptarile pe care le-ar putea avea regizorul de la public. Cu sinceritate acesta recunoaste: „Niciodata nu am asteptari. Contactul cu publicul este intotdeauna viu si neasteptat.Tot ceea ce facem e o pregatire intensa. Nu stim niciodata ce se va intampla, dar speram ca ceea ce am simtit noi vor simti si altii. Teatrul, ca si viata, poate sa ne ajute sa simtim, sa vedem cu mai multa claritate ce ni se intampla noua, oamenilor.”

Si cu distributia a reusit sa surpinda spectacolul „Lucia de Lammermoor”, in regia lui Andrei Serban, intrucat el a a vut parte de doua premiere la Iasi, cu artisti diferiti in rolurile principale. Beatrice Rancea, managerul Operei Nationale Romane Iasi a declarat la conferinta de presa: „Cele doua interprete din Lucia de Lammermoor, Diana Tugui si Lacramioara Hrubaru Roata, ni s-a spus ca sunt singurele din tara care pot face astfel de personaje.”

Pe scena Operei Nationale Romane Iasi, „Lucia de Lammermoor” in regia lui Andrei Serban a primit aplauze indelungi la ambele premiere. „Oamenii din Iasi sunt prea educati pentru a huidui”, crede regizorul. Dar, succesul la public demonstreaza ca punerea in scena nu le-a pus in miscare doar motorul politetii, ci le-a starnit si emotii puternice celor prezenti in sala, prin abordarea transanta, fara delicatete de roman de epoca, a unor teme fundamentale in creatie ca dragostea, casatoria, moartea.

29 septembrie 2014
Lucia di Lammermoor, o nouă premieră în regia lui Andrei Şerban la Opera Naţională Română Iaşi

Marti, 23 septembrie 2014 si joi, 25 septembrie 2014, incepand cu ora 18.30, in Sala Mare a Teatrului National „Vasile Alecsandri” Iasi, Opera Nationala Romana Iasi a programat premiera spectacolului Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti, in regia lui Andrei Serban.

La pupitrul dirijoral al orchestrei care ii va acompania pe artistii din Lucia di Lammermoor, Diana Tugui, Adrian Marcan, Calin Bratescu, Andrei Apreotesei, Octavian Dumitru, Maria Macsim Nicoara Alexandru Savin, in prima distributie si Lacramioara Hrubaru Roata, Jean Kristof Bouton, Florin Guzga, Andrei Fermesanu, Sorin Draniceanu, Laura Scripcaru, Tiberiu Rusu, in a doua distributie, se va afla in premiera nationala, invitat special de la Metropolitan Opera din New York, Vlad Iftinca.

Legat de acest spectacol, regizorul Andrei Serban precizeaza intr-o carte care va aparea in curand la editura Nemira: ”Poate din toate spectacolele mele de opera, Lucia a fost cel mai controversat. Unii comentatori au comparat cu ce i s-a intamplat lui Patrice Chereau cand a montat Tetralogia lui Wagner la Bayreuth. La fel ca el, am fost huiduit energic la premiera (desi erau multi care scandau: Bravo!). Evolutia oricarei montari care rupe traditia e menita sa infrunte tot felul de furtuni. Spectatorii “specialisti” de opera sunt in majoritate destul de conservatori, caci admira traditia si accepta doar ce e cunoscut, sau mai bine zis ce vor ei sa recunoasca, dar refuza de la inceput ce e diferit. Poti sa-i surprinzi, dar surpriza trebuie sa fie una relativa, le trebuie mult timp ca sa se obisnuiasca.”

Ambele spectacole, cu un decor creat de Octavian Neculai si costume cu semnatura Liei Mantoc, sunt premiere, intrucat pe scena vor evolua distributii diferite, pe 23 si pe 25 septembrie.

18 septembrie 2014
Oameni aleși

Uneori, oricat ai incerca, pasii tai prin viata raman fara ecou.

Parca ai fi descult si chiar daca tropai, mergi dizgratios sau ostentativ, nu reusesti sa intorci priviri. Sunt, totusi, cativa oameni alesi.

Oameni care simt la fel ca noi, au aceleasi nevoi

Si, totusi, mersul lor te face sa vrei sa il imiti, iti starneste o admiratie aproape involuntara, se simte, se vede si se aude ca o muzica indescriptibila si fascinanta.

Acesti oameni fac bataturi de atata mers, dar nu se opresc, pentru ca daca se opresc isi uita rostul,

Iar forta si-o gasesc in fiecare dimineata care li se da in plus.

Un astfel de om a incetat sa mearga duminica, 14 septembrie 2008.

Insa, ciudat sau nu, ecoul pasilor sai persista.

Da, Stefan Iordache a calcat atat de apasat prin viata, incat nu ai cum sa nu il auzi chiar si acum cand nu mai este.

Prietenul lui, cu mers la fel de apasat, Gheorghe Dinica ii canta cu Nelu Ploiesteanu de pe CD-ul pe care l-au inregistrat toti 3:

"La carciuma din cartier, unde se canta si se bea

Vreau asta seara sa petrec cu amintiri din viata mea.

Am mai facut cate-o betie, am mai iubit niste femei si m-am vandut la galerie pentru un bilet de cativa lei! Sunt vagabondul vietii mele,

Maturator de praf de stele si cusurgiu fara cusur,

Iar cand adorm spre dimineata imi reprosez de la-nceput ca n-am luat totul de la viata si nu i-am dat cat as fi vrut!

Am fost si print si cersetor,

Un tradator, un om cinstit

Numai cu viata de actor eu niciodata n-am glumit

Si-n toata a lumii nebunie eu publicul mi l-am iubit

Sunt vagabondul vietii mele…."

Stefan Iordache, Nelu Ploiesteanu, Gheorghe Dinica – Sunt Vagabondul Vietii Mele

sursa foto: joker-giurgiu.blogspot.com

14 septembrie 2014
Multimedia şi teatrul recompun o lume dominată de tehnologie

Identity Check este un spectacol produs de Compania FaPt din Iasi ( Fabrica de Arta si Productie Teatrala) si realizat de Florin Caracala pe structura unei instalatii multimedia.

Premiera productiei teatrale a avut loc pe 27 august 2014, in Sala Studio a Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi.

Identity Check se foloseste de tehnici de cartografiere si proiectie 3D (video mapping), efecte audio, text si voce si le creaza performerilor Andreea Spataru, Dragoa Maftei, Doru Ioan Calin si Arun Cotic, absolventi si studenti ai Facultatii de Teatru, Universitatea de Arte “George Enescu” Iasi spatiul de interactiune cu video instalatia, realizata de artistii vizuali Andrei Cozlac, Ioana Bodale, Ionut Ungureanu si Andrei Petrariu.

„Investigand divizarea timpului in trecut, prezent, viitor, printr-o panoramare in date, momente principale, victorii si erori, a evolutiei societatii romanesti din ultimii 24 de ani, parcurgand etapele socio-economice, ale vietii politice si a evolutiei IT, cu implicatii asupra stadiului societatii actuale si cu focalizare catre experimentarea unui viitor. Hipermodernitatea constituie stadiul societatii actuale, ce reflecta dezvoltarea individului prin prisma noilor cuceriri ale stiintei si tehnologiei, in spirit globalizant. Peste treisutecincizeci de milioane de oamenii isi traiesc in retea viata economica, stiintifica, sociala si culturala, acesta fiind exemplul si modelul, clar definit, al vietii societatilor viitoare. Din aceasta perspectiva, orice individ poate fi controlabil în orice moment, el devenind din existenta personala, existenta digitala, pur obiectuala, un cod numeric identificabil si controlabil in totalitate, obligat sa actioneze dupa niste reguli impuse”, descriu pe scurt cei de la Compania FaPt tema de inspiratie a spectacolului.

Dupa premiera, spectacolul Identity Check se mai joaca duminica, 7 septembrie, de la ora 20.00, in aceeasi Sala Studio a Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi. Pretul unui bilet este de 10 lei, iar capacitatea salii de 70 de locuri.

6 septembrie 2014
Seară de muzică clasică în alb-negru

Pe 30 august a debutat la Sibiu prima editie a Festivalului International de Muzica Clasica „Clara Haskil”.

Marina Chiche, „o violonista de talie mondiala”, si Orchestra Simfonica Bucuresti, sub bagheta lui Tiberiu Soare au cantat in deschidere.

In aceasta prima seara a Festivalului International de Muzica Clasica „Clara Haskil”, fotograful Tudor Platon a surpins, atat publicul, cat si invitatii care au urcat pe scena, in ipostaze alb-negru ale bucuriei de a asculta si a interpreta muzica fara varsta.

„E foarte dificil sa realizezi ceva in domeniul cultural in Romania acestor vremuri! De aceea, atunci cand Alina Azario mi-a pomenit despre planurile ei de a pune pe picioare acest Festival, m-am bucurat enorm. Orchestra Simfonica Bucuresti va sustine, oricand, orice tip initiativa buna care se naste in Romania acestor vremuri complicate, sustinem cu drag Festivalul Clara Haskil”, a declarat prim-flautistul Catalin Opritoiu, managerul Orchestrei Simfonice Bucuresti.

Instrumentistii Orchestrei Simfonice Bucuresti inainte de concert.

Credit foto: Tudor Platon

Dirijorul Tiberiu Soare si Orchestra Simfonica Bucuresti inainte de concertul de gala.

Credit foto: Tudor Platon

Un moment in memoria Clarei Haskil a deschis cea de-a doua parte a concertului de gala.

Orchestra Simfonica Bucuresti inainte de concertul de gala.

Credit foto: Tudor Platon

Ginduri inainte de concert: dirijorul Tiberiu Soare.

Credit foto: Tudor Platon

Violoncelistul István Várdai, si el invitat in cadrul Festivalului ascultind concertul de deschidere.

Credit foto:Tudor Platon

Marina Chiche, alaturi de Tiberiu Soare si Orchestra Simfonica Bucuresti.

Credit foto: Tudor Platon

Violonista Marina Chiche, alaturi de Tiberiu Soare si Orchestra Simfonica Bucuresti.

Credit foto: Tudor Platon

Marina Chiche si Tiberiu Soare

Credit foto: Tudor Platon

Credit foto: Tudor Platon

Marina Chiche si Tiberiu Soare

Credit foto: Tudor Platon

Remember moment: Clara Haskil

Credit foto: Tudor Platon

Credit foto: Tudor Platon

Alina Azario, director artistic al Festivalului, alaturi de dirijorul Tiberiu Soare si de violonista Marina Chiche

Credit foto: Tudor Platon

31 august 2014
Prinţul Fericit se mişcă perfect prin propria-i poveste

Cand intri intr-o sala de spectacol a unui teatru pentru copii si tineret si tu nu mai esti tocmai copil, te incearca sentimente contradictorii, pentru ca, nu-i asa?, prin povestile clasice ale copilariei am trecut cu totii. Ne-am dat intalnire, in lumea lor, cu Micul Print, cu Printul Fericit, cu Alba ca Zapada, cu Fat-Frumos, cu Scufita Rosie, cu Alice, cu cei 101 dalmatieni; am iubit zane si printi, intruchipari ale binelui si ale finalului fericit care neaparat ne astepta si pe noi, undeva, in viitor; nu am putut suferi si ne-am speriat de zmei si alti monstri, fete ale raului si uratului din lume si, cu fiecare secunda de viata, ne-am construit propria poveste. Tocmai de aceea, trairile unui adult la un spectacol care se inspira dintr-o poveste cu iz de copilarie, cum este Printul fericit sunt greu de incadrat. Mai ales ca teatrul are bunul sau prostul obicei, depinde cat de des mergi la teatru si ce relatie ai construit cu lumea sa, de a te pune la incercare, de a-ti cere ceva in schimb pentru ceea ce iti ofera.

Printul fericit de Oscar Wilde este o poveste generoasa, o poveste in care se poate sapa si din care se pot extrage esente care mai de care mai ademenitoare. Imaginatie sa ai! Astfel incat, cine isi propune sa faca o adaptare dupa acest text nu alege un drum gresit al creatiei. Regizorul Radu-Alexandru Nica s-a incumetat sa dea o nota moderna Printului fericit, bazandu-se tocmai pe maleabilitatea personajului principal si a panzei de paianjen narativa din jurul sau, si sa ofere un festin vizual, momente de placere si teme de meditatie atat adultilor, cat si copiilor. Asa a aparut in programul Teatrului pentru Copii si Tineret “Luceafarul” spectacolul care duce lumea Printului fericit in lumea dansului si a improvizatiei si lumea dansului si a improvizatiei in universul Printului fericit, intr-o maniera atat de fireasca, incat nici nu te gandesti sa pui la indoiala ca personajele care il anima nu au miscarea in sange.

Cu ajutorul coregrafului Florin Fieroiu, al compozitorului Vlaicu Golcea, al scenografei Ioana Popescu si implicandu-i pe actorii Dumitru Georgescu, Alex Iurascu, Beatrice Volbea, Ioana Iordache, Aurelian Diaconu, George Cocos, Ioana Corban si Minodora Lungu, regizorul Radu-Alexandru Nica reuseste sa creeze o poveste in poveste, sa amestece planurile si vocile narative, sa apese pe butonul interactiunii cu publicul si sa lase sa cada, din cand in cand, cortina ambiguitatii intentionate, a intelesurilor multiple, sa trimita raze de buna-dispozitie si de zambet de pe scena catre sala si nelinistea semnului de intrebare, sa se joace cu luminile si cu umbrele, cu simbolurile, cu diversele tonuri ale culorilor, sa tina la distanta plictiseala, sa opreasca ticaitul sacaitor al ceasului si sa iti faca din curiozitate un partener de drum scenic.

In „Printul fericit” de la Teatrul pentru Copii si Tineret “Luceafarul” Iasi decorul imbratiseaza corpul si il trage de sfori nevazute, ca pe o marioneta, iar corpul ii daruieste decorului miscari care il ajuta sa se transforme in acord cu firul narativ si cu trairile personajelor. Atentia la detaliu, multitudinea elementelor care recompun cadrul natural, de la pasari si motive florale, pana la mormane de frunze care-si schimba culoarea in functie de cum cade lumina se impletesc pe scheletul dramatic cu vocea naratorilor si conduc privitorii, de la cei mai mici, pana la cei mai varstnici, prin multiplele planuri catre miezul story-ului. Personajul central, Printul fericit, incearca sa tina sub control planul povestii efective, in timp ce in jurul sau, in stanga si in dreapta sa, celelalte personaje care misuna pe scena, dintre care se remarca micutul Randunel, interpretat de actorul Alex Iurascu, nu se sfiesc sa dea indicatiile necesare, prin limbajul non-verbal, intelegerii altor teme pe care spectacolul le vizeaza, dincolo de cele de la care porneste, superficialitatea si indiferenta, meschinaria celor din jurul nostru.

Indreptand lumina reflectoarelor dinspre decor si maniera teatrala de redare a textului lui Oscar Wilde, inspre personaje si felul in care ele sunt abordate, descoperim ca, in spectacolul lui Radu-Alexandru Nica, publicul insusi este un personaj colectiv a carui importanta in reusita adaptarii dramaturgice nu este de neglijat. Nu este singurul care aplica aceasta metoda, interactivitatea public-personaje scenice fiind o tendinta la moda in reprezentatiile teatrale, dar textul pe care alege sa o aplice ii sporeste din intensitate.

Printul fericit, cel care duce personajul-colectiv, publicul, si celelalte personaje de pe scena spre finalul povestii, i-a fost incredintat actorului Dumitru Georgescu, poate si datorita faptului ca in structura sa interioara se amesteca poezia cu intelepciunea, seriozitatea cu generozitatea, optimismul cu amaraciunea si inocenta cu pervertirea prin trairea cu intensitate a vietii, in toata mizeria si frumusetea sa. Dumitru Georgescu reuseste sa digere toate indicatiile regizorale legate de miscare, de partea vocala si de redare a trairilor interioare, prin trecerea cu usurinta de la un registru la altul. Printul sau nu este unul sters. Dimpotriva. Chiar daca insufleteste o statuie, copiii din sala ar vrea sa il atinga si sa se rostogoleasca cu el prin frunzele din decor, iar adultii ii prind din zbor replicile si incearca sa le treaca prin propriul filtru. Misterul lumii in care traim poate fi descifrat, fericirea poate fi atinsa, sugereaza Printul, iar vraja care pluteste, de multe ori, asupra existentei noastre poate fi rupta foarte usor. Depinde din ce unghi privesti. Saracia, moartea, dragostea, sacrificiul sunt teme asupra carora el indreapta atentia prin cuvinte, prin cantec, prin eliberarea corpului de miscari care au ceva spus.

De la inceput pana la final, spectacolul gandit de regizorul Radu-Alexandru Nica si pus in scena la Teatrul pentru Copii si Tineret “Luceafarul” isi pledeaza cauza artistica folosindu-se de toate argumentele pe care tehnicile reprezentarii scenice le pot aduce. Dinamismul miscarii, bogatia vizuala in care se lafaie decorul, tineretea si flexibilitatea corpurilor care cuceresc spatiul scenic, forta vocilor care interogheaza si exclama neputintele existentiale, posibilitatea intalnirii cu fericirea intr-o viata de om, jocul de lumini si umbre, transformarea naturii insasi intr-un personaj care ne vorbeste cu fiecare gura de aer trasa in piept, cu fiecare pasare de pe cer, cu fiecare floare smusla din pamant, cu fiecare frunza cazuta din copac sunt tot atatea modalitati de a spune ca povestea Printului fericit este una pentru toate varstele. Adaptarea pe o care reuseste Radu-Alexandru Nica (dramaturgia Daniela Magiaru) surprinde, scoate textul din conventional si linisteste sentimentele acelea contradictorii cu care, poate, te asezi pe scaunul de spectator. Dincolo de profunzimea filozofiei existentiale a carei aripa atinge si personajele si publicul, strabate bucuria: bucuria de a fi viu, bucuria de a-ti intelege mintea, corpul si sufletul si de a le ghida catre cunoasterea si impacarea cu sine, bucuria de a privi in ochi personaje, oameni si actori, in acelasi timp si de a intelege ca fiecare poveste isi extrage seva din realitate si ca realitatea poate deveni, oricand, de poveste.

31 august 2014
Limonada e în trend

Limba iti este intepata de un gust dulce-acrisor si te simti in prezent si in trecut, demodat si in trend, in acelasi timp.

Ai baut cu ochii inchisi o cana cu un lichid galbui cu vinisoare pocnind de vitamina C si incerci sa faci o reconstituire.

Ai vreo 10 ani si ti-e pofta de ceva dulce, de ceva de baut si de ceva care sa iti piste limba si sa te faca sa te strambi.

Mama e in bucatarie si spala o carafa albastra care seamana cu cerul de vara la mare

Si iti spui ca sigur ti-a ghicit gandurile.

Dar, pentru a te convinge, o pandesti:

Deschide frigiderul si pune mana pe o lamaie dolofana, galbena si acra,

O pune pe masa, o taie in doua si o stoarce cu o placere pe care numai mamele o pot intelege.

Apoi pune apa, H2O cum vei invata la scoala, in carafa si o amesteca cu vlaga stoarsa din lamaie.

Dar, asta nu e tot.

Deschide o bomboniera, la fel de dolofana ca lamaia, si varsa doua lingurite in lichidul deja definit,

Apoi lasa totul sa se aseze si te pune sa mananci tot ce e in farfurie, daca vrei o surpriza la desert.

Suprinsa, morocanoasa, dar si complice tacut, te supui, pentru ca stii ca lamaia aceia dolofana si galbena iti va gadila tie stomacul, in complicitate cu apa si zaharul.

E un episod care se reia in viata ta de adult.

Esti intr-un loc in care oamenii isi expun eu-ul public si te uiti pe meniu.

Nu ai chef sa bei un whiskey, nu ai chef sa bei sampanie,

Parca ai avea chef de o extravaganta si iti comanzi o limonada.

Pana ce ti se onoreaza comanda, te uiti discret in jur si constati ca tendintele in materie de bauturi nu sunt departe de tendintele casual din lumea modei.

Daca bautura cu o culoare nedefinita si gustul intre doua gusturi este in tendinte, de ce sa ne refuzam placerea de a o comanda?

Pana la urma nu este limonada ta, limonada facuta de mama in carafa albastra,

Ci este ceea ce se bea pentru a fi in trend.

Si, deodata, nu mai ai pofta de limonada.

sursa foto: wallpapersma.com

9 august 2014