Pe 1 octombrie, în prima Seară FILIT din cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, cititorii au putut să îl cunoască pe scriitorul britanic David Lodge, unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani. În Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, acesta a purtat un dialog deschis și plin de umor cu analistul și criticul literar Codrin Liviu Cuțitaru, admirator declarat al operei britanicului și, deci, în măsură să emită judecăți de valoare legat de scrierile sale. Să facem cunoștință
Romancier, dramaturg și scenarist, David Lodge, născut pe 28 ianuarie 1935, este unul din clasicii în viață ai literaturii britanice. S-a format la Colegiul Universitar din Londra și a făcut, apoi, un master și un doctorat în teoria literaturii. Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale traduse și în românește se numără „Schimb de dame” (1975), „Ce mică-i lumea!” (1984; Polirom, 2002, 2003, 2011) și „Meserie!” (1988), trilogia campusului universitar care i-a adus două nominalizări la Booker Prize, „Gânduri ascunse” (2001), „Terapia” (1995), „Muzeul Britanic s-a dărâmat!” (1965), „Vești din Paradis” (1991), „Răcane, nu ți-e bine!” (1962), „Cât să-ntindem coarda?” (1980), „Afară din adăpost” (1970), „Autorul, la rampă!” (2004), „Crudul adevăr” (1999), „Mort de surd” (2008), „Bărbatul făcut din bucăți” (2011).
David Lodge are și o deficiență de auz pe care a folosit-o de multe ori ca sursă de inspirație în cărțile sale. De altfel, în cartea „Mort de surd”, din care a și citit câteva fragmente la întâlnirea cu publicul ieșean, personajul se confruntă cu aceeași problemă. Surzenia a fost și subiectul preferat al discuției, în partea sa relaxată. Scriitorul care ar putea primi un premiu și pentru simțul umorului, nu unul lipsit de importanță, a folosit autoironia ca pe un atu în relaționarea cu cei din sală.
Despre surzenie cu umor. Despre traduceri cu respect
Deși știe că „cei care surzesc au tendința de a nega asta mult timp”, David Lodge a mărturisit cu toată sinceritatea, pe scena Teatrului Național, că „personajele surde sunt comice, spre deosebire de cele oarbe care sunt tragice.”
Scriitorul britanic a spus, de asemenea, că din cauza vârstei și a problemelor de sănătate nu mai călătorește foarte mult pe la conferințe internaționale, dar că a venit, totuși, la FILIT pentru că a aflat că cititorii din România îi apreciază foarte mult cărțile și a dorit să îi cunoască. Și pentru că s-a ajuns în această zonă, a cititorilor din alte culturi, a apărut inevitabil și întrebarea legată de traduceri. David Lodge crede că „traducerea e o artă” și recunoaște că este foarte atent la traducerile sale. Dar, pe de altă parte, este convins că trebuie să aibă încredere în traducători, „pentru că umorul de limbă este foarte greu de tradus” și că „povestea este universală și barierele culturale pot fi depășite.”
Un alt amănunt care ar satisface orice curios atras de altfelul din existența unei personalități are legătură cu relația dintre David Lodge și aparatul său auditiv. Acesta nu se sfiește să recunoască faptul că își scoate aparatul auditiv atunci când scrie, pentru a nu fi perturbat de zgomotele din jur, dar că îl pune la loc imediat ce intră soția sa în încăpere, întrucât nu s-a plictisit nici după 50 de ani de căsnicie să o audă vorbind.
De la un capăt la celălalt, întâlnirea între David Lodge, Codrin Liviu Cuțitaru și public, întâlnire la care s-a vorbit și română și engleză, fără ca cineva să se supere, a fost una și emoționantă și extrem de reconfortantă, prin umorul de cea mai bună calitate atașat. Pe scenă a fost prezent și tânărul actor ieșean Ionuț Cornilă care a citit în limba română fragmentele din romanul „Mort de surd”, lecturate de scriitorul însuși în limba engleză.
În minutele care s-au scurs ca nisipul în clepsidră, în prima Seară FILIT s-a putut observa legătura afectivă strânsă între David Lodge și Codrin Liviu Cuțitaru, criticul mărturisind, de altfel, că este îndrăgostit de opera scriitorului britanic și că ar fi opțiunea lui în cazul în care s-ar retrage pe o insulă pustie. Tocmai de aceea, atmosfera a fost una camaraderească din primele minute până în ultimele secunde de dialog. Și publicul i-a aplaudat pentru asta. De fiecare dată când a simțit nevoia.
