Autor: Ramona Iacobuțe

Un nou festival de muzică clasică debuteză la sfârşitul lunii august la Sibiu, Festivalul Internaţional de Muzică Clasică „Clara Haskil”

In perioada 30 august – 4 septembrie, in Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc prima editie a Festivalului International de Muzica Clasica „Clara Haskil”, primul proiect la scara internationala derulat in Romania care onoreaza memoria legendarei pianiste de origine romana. „Clara Haskil este insumarea perfectiunii pe pamant”, afirma Dinu Lipatti, iar inegalabilul Charlie Chaplin o incadreaza printre geniile pe care le-a cunoscut. „In viata mea, am intalnit trei genii: pe Clara Haskil, pe Einstein si pe Winston Churchill”, marturiseste acesta.

Pentru cei care nu stiu, Clara Haskil s-a nascut la Bucuresti, pe 7 ianuarie 1895. S-a perfectionat la Paris si a concertat alaturi de mari muzicieni ai lumii, nume care au facut istorie, de la dirijorul Herbet von Karajan, la Dinu Lipatti, care i-a devenit si apropiat. In 1942, pianista s-a stabilit la Vevey, in Elvetia, iar in prezent, intr-un frumos gest de recunoastere, unul dintre cele mai importante concursuri de muzica clasica din lume, cu o traditie pe peste 50 de ani, ii poarta numele, Concursul International de Pian „Clara Haskil” – Vevey. Desi a atins tarziu succesul, la 55 de ani, pianista si-a asumat intreg parcursul si toate criticile, atat din partea sa, cat si din partea celorlalti.

Festivalul International de Muzica Clasica „Clara Haskil” a luat nastere la initiativa pianistei Alinei Azario. Intr-o vreme in care tendinta tinerilor este aceea de a pleca, o pianista din Romania aflata in plina ascensiune pe scena internationala si-a propus sa readuca acasa un simbol, un gest de reverenta, in Romania, la ea acasa, dedicat uneia dintre cele mai talentate pianiste de origine romana ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.

„Un artist are nevoie de publicul sau la fel de mult cum publicul are nevoie de un artist: este ceea ce, cu pasiune si cu perseverenta, ne-a aratat Clara Haskil. De aceea, invitam publicul sa vina la Festival si sa traiasca un tip de emotie pe care nu o intalnesti decat in sala de concert, in dialogul direct dintre public si artist. Intotdeauna, oamenii sunt cei care duc muzica mai departe”, a declarat pianista Alina Azario, Directorul Artistic al Festivalului International „Clara Haskil”.

Timp de sase zile, pe parcursul Festivalului International de Muzica Clasica „Clara Haskil”, sase nume importante ale scenei muzicale internationale alaturi de artisti romani consacrati vor sustine o serie de recitaluri si concerte unice, cu muzica de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johann-Sebastian Bach, Claude Debussy, George Enescu sau Dinu Lipatti.

Printre artistii pe care publicul ii va putea asculta in cadrul primei editii a Festivalului se numara nume romanesti ca dirijorul Tiberiu Soare, Orchestra Simfonica Bucuresti, cunoscuta pentru turneele sale internationale de amploare, Cvartetul Arcadia, unul dintre cele mai aclamate si premiate cvartete romanesti ale ultimilor ani, dar si artisti internationali de prim rang ca Marina Chiche (Franta), „o violonista de talie mondiala”, potrivit Stüddeutsche Zeitung, István Várdai (Ungaria), unul dintre cei mai apreciati violoncelisti ai scenei muzicale internationale din noua generatie, Adam Laloum (Franta), castigatorul prestigiosului Concurs International „Clara Haskil” (Vevey, Elvetia) in anul 2009, „un pianist care este deja un mare artist si, in egala masura, un poet” (Le Monde), François-Xavier Poizat (Elvetia), „un pianist de o remarcabila virtuozitate si cu un lirism profund”, in aprecierea cunoscutei pianiste Martha Argerich, Julien Quentin (Franta), muzician complex, cu o profunzime si o claritate distincta a interpretarii, „un talent remarcabil” (The Herald Times) si Alina Azario, remarcabila pianista de origine romana care a reusit deja sa cucereasca scena internationala, castigatoare a numeroase competitii internationale.

7 august 2014
Nothing else matters

Vrei la cinema? feeling

CD-uri, carti de psihologie, bijuterii, aparat foto,

Totul este iluminat cu semnul de carte cu o camee visatoare dar nemiloasa infipt in ea, poeziile lui Frank O’Hara.

Si televizorul, sa nu uit televizorul.

E deschis dar am o senzatie acuta de sala de cinema.

Citesc:

"Cinematograful e crud ca un miracol.

Stam in intunecata sala

Nu-i cerem nimic

Spatiului gol si alb

Decat sa ramana pur.

Dar brusc, facandu-ne in ciuda se innegreste.

Nu prin mana care tine condeiul. Nu exista nici un mesaj.

Noi insine aparem goi pe malul raului in timp ce aparatul se avanta mai aproape.

Tipam, flecarim, ne zbenguim si ne spalam pe cap.

E oare rugamintea noastra sau dorinta ca acestea sa se intample?

Parca ar fi reala placerea de a iubi o umbra si-a mangaia un simulacru."

Mergem la film?

Nothing else matters

Doua maini se ating,

Doua maini isi dau drumul una alteia,

Doua maini cauta prin intuneric intrerupatorul,

Doua maini se joaca prin parul unui el sau a unei ea,

Doua maini cauta un cd cu muzica de ademenit starile, bune sau rele, cum or fi,

Doua maini se odihnesc langa alte doua maini,

Doua maini canta pentru alte cateva sute, mii de maini care aplauda,

Doua maini scot din pantece o viata si o pun in alte doua maini,

Doua maini imbatranesc si isi lasa intelepciunea din riduri sa atinga alte doua maini,

Doua maini imbratiseaza

And nothing else matters.

5 august 2014
Despre iubirile ratate in toate felurile

"In ultimii ani are impresia ca incordarea s-a mai risipit, cand ajungi la jumatatea vietii disciplina incepe sa te lase, asa cum se intampla cand serviciul militar se apropie de sfarsit, apoi barbatii devin mai constienti de latura lor feminina si femeile de latura lor masculina, dar acum, in fata ei, incordarea aceea veche se trezeste din nou la viata vazand ruina fiintei care l-a adus pe lume, ultimul martor al slabiciunii, inocentei, singuratatii si durerii sale, al tuturor sentimentelor oribile ascunse, al marii lui rusini."

Nici nu mai stii cand te-ai nascut.

Traiesti de atatia ani fara iubire, incat te-ai trezit intr-o dimineata batran.

Nu poti spune cu exactitate cand te-ai instrainat de tine si de ceilalti, esti doar constient de inutilitatea viselor care candva te faceau sa te crezi neatins de banal, de la fel si de tristetea aceea care devoreaza tot ce i se serveste.

Iubeai si nu iubeai, mai mult experimentai, dar nu credeai ca intr-o zi va trebui sa iti alegi tabara.

De aceea, doar atunci cand ai inceput sa iti costientizezi varsta, ai inteles ca impreuna este definitia fericirii.

Lenea adevaratului tu ti-a alimentat pana la saturatie alterego-urile.

Tu nu erai tu in relatia cu mama, erai acel copil perfect pe care ea si l-a dorit.

Tu nu erai tu in relatia cu tata.

Ti-ai infrant repulsia fata de sange si de moarte si ai mers cu el la vantoare, ti-ai innabusit pornirile vestimentare si ai purtat intotdeauna costume la mesele in familie, forma suprema de respect in viziune paterna, ai ironizat egalitatea dintre barbati si femei aliindu-te cu traditionalistii, desi ai privit intotdeauna cu admiratie femeia ambitioasa si care nu se sfia sa isi arate adevaratele sentimente si sa lupte pentru ele.

Tu nu erai tu in relatia cu prietenii tai.

Ti-ai dorit sa impresionezi, sa faci mereu ceva iesit din comun, sa starnesti admiratie.

Tu nu erai tu, in primul rand in relatia cu tine.

Ti-ai inchis intr-o cusca slabiciunile, placerile vinovate ti le-ai pus la zid, ti-ai invatat vocea interioara sa vorbeasca o alta limba decat cea pe care o stia, limba propriilor dorinte, ti-ai lasat frustrarile sa saboteze relatiile cu cei mai legati oameni de viata ta, cei al caror sange se amesteca cu al tau ca un dat sau ca un blestem.

Asa ar putea incepe un scenariu inspirat de ultimul roman al scriitoarei Zeruya Shalev, Farame de viata, roman aparut la Editura Polirom in 2012.

Personajele Zeruyei Shalev merg in fiecare zi sa isi viziteze ruinele propriilor vieti si, mai pe seara, sub imperiul intunericului isi descopera ranile pricinuite de cadere, le rascolesc, le curata si le acopera de ochii celorlalti, fara a uita, insa, o clipa de ele.

Uneori parca au chiar o placere vecina cu masochismul de a le testa forta, zvacnetele de durere.

Se aseaza in coltul lor de rutina si retraiesc.

Cu furie, cu teama, cu tristete, cu neputinta, cu dorinta, cu mila si chiar cu ura, uneori, retraiesc frustrarile din relatia cu mama si cu tatal, lipsa de comunicare din relatia de cuplu, dezamagirea pricinuita de existenta la Polul Nord al sentimentelor, alaturi de proprii copii ajunsi la adolescenta.

Scriitoare cu un acut simt al psihanalizei si cu o sensibilitate care ar putea castiga unul sau mai multe Premii Nobel pentru sensibilitate, daca ar exista un astfel de premiu, Zeruya Shalev construieste in Farame de viata, o carte care te inghite ca un vis agitat, tipologii puternice si usor de recunoscut in viata.

Mama cu doi copii care isi rasfrange netraitul din relatia cu proprii parinti asupra unuia dintre copii si isi rostogoleste intreaga afectiune si posesivitate asupra celuilalt, copilul care incearca sa scape de iubirea sufocanta a mamei refugiindu-se in prima relatie care ii ofera altceva-ul de care are nevoie si copilul respins care incearca sa nu repete cu propriul copil greselile mamei, dar cade in capcana generozitatii emotionale.

In Farame de viata, Hemda, mama, Avner, fiul si Dina, fiica viseaza sa iasa din raza de actiune a greselilor trecutului si sa recupereze o parte cat de mica din normalitatea legaturii parinte-copil si frate-sora.

Se lupta cu boala, cu batranetea, cu ratarea in profesie, cu tentatia tradarii, cu nerecunostinta, cu remuscarea, cu iubirea infranta de rutina pentru a-si elibera linistea si tandretea din capcana greselii.

Sangele le da in clocot si le aminteste ca le curge prin vene acelasi amestec, singuratatea ii ajuta sa se regaseasca si sa isi simta dorul unuia de celalalt, copilaria si tineretea le trimit carti postale prin serviciul de curierat al memoriei.

Acceptarea propriilor neputinte le da, in cele din urma, curajul sa se regaseasca.

Se privesc in ochi, se strang in brate, daruiesc te iubesc-ului libertatea de a le umbla liber pe buze si prin case si traiesc impreuna ce si cat mai au de trait.

5 august 2014
Cinism și intrigi matrimoniale

Cand te apropii de 33 de ani deja nu te mai impotmolesti in bune intentii.

Intuiesti, selectezi, transezi, treci mai departe, iti porti palaria, rochiile si pantofii cu toc cu un firesc pe care pana si tu cea de la 20 si ceva de ani il invidiezi,

Citesti, traiesti, asculti, simti, relationezi conform unor grafice care par sa iti fie conturate de excel-ul dupa care creierul a invatat sa functioneze si inima sa deseneze si lupti cu dependente ca tabietul, comoditatea, principiul.

Cand timpul nu mai poate fi disociat de varsta incepi sa studiezi ridurile pe intelesul tuturor si acceptarea ca forma de dezintoxicare emotionala si sa te iei din ce in ce mai in serios.

Fiecare moment de bucurie, tristete, liniste, singuratate, nimic este bine cantarit, etichetat, dar de nepretuit si simti nevoia sa preiei controlul asupra orice-ului.

Nimeni nu te pregateste, insa, pentru cinism in doze care depasesc suportabilul, pentru vestea ca maine s-ar putea sa nu mai fii, desi tineretea inca iti respira prin pori, pentru ruptura intre tine si modelul social standard dupa care esti setata sa traiesti, pentru nefericirea ca forma de existenta.

Si atunci trebuie sa iti sufleci manecile si sa preiei controlul asupra propriului destin fara sa te mai lasi pacalita de falsele asteptari.

Daca prin nastere se intampla sa fii de gen feminin, intrigile matrimoniale vor face parte din existenta ta zilnica.

Afli mai intai povestile de viata ale mamei si ale bunicii, afli prin ce intamplare ai aparut tu si cum functioneaza o familie, care sunt etapele unei iubiri adevarate, roditoare, de-o viata.

Bunica, cu blandetea si intelepciunea date de varsta si cu asprimea dobandita in lupta cu viata de zi cu zi, te sfatuieste sa fii o fata buna, sa iti gasesti un baiat care te iubeste, sa iti pastrezi curatenia sufleteasca, sa te asezi la casa ta, sa faci copii, pentru ca firesc este ca bunicile sa aiba nepoti, iar fetele coapte copii, ca un pom roditor.

Ti-a citit povesti, te-a privit cum te joci, cum cresti, cum treci prin pubertate, cum te indragostesti pentru prima data, cum cauti modele, cum calci pe drumuri batatorite sau neumblate pentru a-ti gasi un rost, cum strangi cate putin din ceea ce simti, castigi si devii pentru a impartasi cu familia pe care ti-e dat sa o ai si te ajuta cum stie ea mai bine.

Te invata sa te speli in fiecare dimineata cu apa rece si sa privesti cu demnitate inainte, indiferent cat de greu ti-ar fi, sa nu uiti ca fiecare poveste se naste dintr-o farama de realitate si ca intr-o zi iti vei spune si tu povestea, sa iei din fiecare intamplare samburele de intelepciune si sa arunci invelisul de intrigi putrede, sa cauti sufletul in tot ceea ce faci, sa mai acorzi o a doua sansa, fara insa a-ti crea reputatia de proasta targului, sa lasi lucrurile sa se intample la timpul lor, fara insa a face din asteptare o filosofie de viata, sa-ti aerisesti din cand in cand camarile mintii si ale sufletului prin rugaciune, sa iubesti, fara a uita o clipa de respect si sa lupti pentru binele tau fara a astepta ajutor de la nimeni, pentru ca tradatorii, invidiosii, intrigantii, ipocritii, prostii cu diploma sau fara se pot ascunde in oricine.

Cand vine vorba de singuratate, insa, este neputincioasa si te priveste doar cu ochi in care se intrezareste intreg arborele genealogic al familiei.

Pentru ea singuratatea este o povara mult prea grea, aproape un blestem.

Isi are barbatul ei, copiii, nepotii, credinta in Dumnezeu, gradina cu flori si zarzavaturi si timpul trece cu rost si impartasit.

Casatoria, familia, rabdarea, increderea, respectul si credinta sunt drumul sau in viata.

Mama iti este intregul univers la inceputurile tale, apoi, daca o lasi, iti devine cea mai buna prietena.

Ea este samburele de acasa, sursa principiilor dupa care iti faci alegerile pe masura ce te maturizezi, bucatarul-sef de la care inveti cata sare si cat piper sa pui in mancare si de la care preiei retetele tale secrete si principalul model de manager al unei familii.

Te creste cum stie ea mai bine si te modeleaza pentru a fi o buna sotie si mama, pentru a-ti urma visele si a-ti implini destinul.

Fiecare gest al sau il ai pastrat in sticlute cu esente pentru diverse situatii, sticlute pe care scrie simplu mama.

Nu ai vrea sa o dezamagesti, te lupti sa fii ca ea sau impotriva ei, in functie de copilaria pe care ai avut-o, dar nu incetezi o clipa sa te raportezi la ea cand vine vorba de deciziile cu adevarat importante.

Mama ti se reflecta in culoarea ochilor, e un scenarist de succes al povestilor de dragoste pe care isi doreste sa le traiesti, stie cat sa te pastreze si cat sa te lase libera, este ajutor de stilist, desi nu iti intelege aproape deloc alegerile, e buna ca painea calda scoasa din cuptor si aspra ca gerul din iernile grele.

Mama si-a dorit un baiat si o fata si s-a intamplat sa ii aiba, are o incapatanare de catar, organizarea unui sertar cu fisiere asezate alfabetic, iar sfaturile si optimismul sau sunt la fel de revigorante ca o cafea aburinda si cu caimac intr-o dimineata ploioasa.

Povestea sa emana simplitate, asumare, devotament.

S-a indragostit, a urmat intrigile matrimoniale tesute de bunica si de societate, a facut copii si si-a ostenit mainile pentru a construi un camin.

Nu spune nimeni in cuvinte ca trebuie sa continui povestea mamei si a bunicii.

Intrigile matrimoniale deja iti sunt injectate in sange ca un drog ale carui efecte secundare difera de la personaj la personaj.

Sunt peste tot, ca o panza de paianjen aproape imperceptibila, dar acolo.

Ai vrea sa nu fii o dezamagire, sa nu provoci ruptura intre tine si stereotip, dar povestea ta isi are partea ei de imprevizibil, de ratare, de amanare a deznodamantului fericit.

Ai vrea sa iti miroase casa a retetele mamei si sa ai gradina bunicii, dar zilele, saptamanile si lunile nu renunta la doza de cinism.

Asa ca nu iti ramane decat sa iti zambesti a tu de fiecare data cand te privesti si sa iti pastrezi un inceput de inceput pentru fiecare zi.

5 august 2014
Fiecare are dreptul la un film siropos preferat

Nu, nu e prevazut de lege.

Doar ca, asa ar fi cinstit.

Fiecare sa aiba un film siropos preferat la care sa se uite pentru a se relaxa, fie ca se autoironizeaza, fie ca ironizeaza pe altii.

O placere vinovata.

Al meu e Jurnalul lui Bridget Jones.

Are umor, pe alocuri englezesc (si, deci, isi revendica o oarecare subtilitate), sirop nediluat de romatism, intriga, include personaj negativ si personaj pozitiv (baiatul bun versus baiatul rau si ghici cine castiga si saruta si al naibii de bine, cica?), o gasca de prieteni cu umar solid, dintre care unul e neaparat gay, o coloana sonora pentru care nu strica sa ai o pereche de servetele in plus si, ce e cel mai important pentru un astfel de film, un happy end-ing (dupa ce te tine, bineinteles, minute bune intre da si nu, daca e un film cu un minim respect de sine).

L-am revazut azi, intamplator.

L-as revedea de n ori si tot m-ar binedispune.

P.S: nu, nu cred neaparat in posibilitatea de a fi asa si in realitate, doar ma binedispune.

Call me a realistic romantic.

5 august 2014
Bogdan Suceavă: “Suntem măsurați în lume după felul în care ne facem meseria și meseria este măsura utilității noastre sociale.”

Matematician si scriitor, de mai bine de douazeci de ani, prietenos si echilibrat, sensibil si rational, Bogdan Suceava nu iese niciodata in public doar cu matematicianul din el sau doar cu scriitorul, asa ca nu stii in ce directie te va duce o discutie in care il implici. Ai vrea sa rezolvati impreuna si niste ecuatii extrem de complicate, dar sa va si intrebati cum se curata si se finiseaza o fraza pentru a suna cat mai bine. Stie sa faca diferenta intre vocatie si meserie, sa strecoare cate o gluma in discurs si sa isi aplice regulile calcului matematic asupra propriei creatii literare.

Traieste in California unde, din 2002, preda matematica la California State University, nu ii plac asociatiile si institutiile care limiteaza libertatea, de orice fel ar fi aceasta, si respinge cu tarie inregimentarea politica. Imperiul generalilor tirzii (Dacia, 2002; ed. a II-a, LiterNet, 2003), Miruna, o poveste (Curtea Veche Publishing, 2007), Sub semnul Orionului (Artprint, 1992), Bunicul s-a intors la franceza. Istorii (Editura T, Fundatia Timpul, 2003; ed. a II-a, LiterNet, 2008), Venea din timpul diez (Polirom, 2004; ed. a II-a, 2010), Noaptea cind cineva a murit pentru tine (Polirom, 2010) sunt doar cateva povesti pe care scriitorul Bogdan Suceava le-a pus pe hartie in perioadele de vacanta ale matematicianului Bogdan Suceava.

Sunteti matematician, cercetator, scriitor, traiti atat in lumea cifrelor, a exactitatilor, cat si in lumea cuvintelor, a ambiguitatilor, a interpretarilor, a fictiunii. Ce poveste se ascunde in spatele povestitorului?

Am istorisit in carte, in Memorii din biblioteca ideala, si apare in primul capitol, faptul ca practic am crescut scriind literatura, citind literatura si, in acelasi timp, facand si matematica si ca pentru mine dualitatea aceasta a fost naturala. Si nu cred ca sunt singurul care s-a format asa. Multi adolescenti din anii ’80 au crescut instruiti si in matematica si in literatura. Nu e nimic neobisnuit sa te formezi asa. Doar ca eu am continuat sa fac asta foarte multa vreme. Si, la un moment dat, am avut suficienta experienta, incat sa urmez anumite proiecte si sa termin un roman. si apoi l-am terminat si pe al doilea. S, in timpul asta, mergeam si la scoala. In continuare lucrez cu studentii mei, fac matematica, am proiecte de cercetare, imi predau cursurile si, in timpul vacantelor de vara sau iarna, imi termin proiectele literare.

Aveti o carte de suflet, o carte pe care ati citit-o si care v-a marcat?

Da. Cand aveam 17 ani am citit Kafka si s-a intamplat sa rezonez cu Procesul, care semana foarte mult cu lumea inchisa din anii ’80, din Bucuresti. Era, probabil, o reactie la lumea pe care o vedeam. Dar, romanul de care m-am indragostit foarte mult atunci cand aveam 20 de ani, a fost Un veac de singuratate. Acum, insa, cred ca cel mai reusit roman care s-a scris vreodata este Razboiul sfarsitului lumii, de Mario Vargas Llosa.

Dar ce influente considerati ca aveti?

Am citit, pe langa literatura romana, si lucrari provenind din literatura latino-americana, din literatura franceza, din literatura engleza si nord-americana, unele romane mari ale literaturii de limba rusa, am incercat sa citesc lucrari literare elaborate in mai multe spatii culturale. Am cautat sa urmaresc autori care imi comunica ceva si construiesc lumea intr-un fel similar cu cel in care o inteleg eu.

Bogdan Suceava

________________________________________________________________________

Suntem masurati in lume dupa felul in care ne facem meseria si meseria este masura utilitatii noastre sociale.

________________________________________________________________________

Si sa va construiti un stil al dumneavoastra?

M-as bucura daca cineva ar crede ca s-a intamplat asta.

Credeti ca a-ti face bine meseria inseamna a fi un om mai bun?

Categoric. In primul rand suntem masurati in lume dupa felul in care ne facem meseria si meseria este masura utilitatii noastre sociale. Cred ca ar trebui sa fim un pic realisti si sa vedem ca, cel putin in literatura romana, acolo unde publicul de limba romana este atat de restrans, nu se mai poate trai din scris. Si lucrul acesta era clar inca de la inceputul anilor ’90. Povestea asta ca cineva traieste din scris este o legenda. In realitate sunt diverse maniere de a folosi contextul politic pentru a da impresia ca traiesti din scris.

Care sunt principiile la care nu ati renunta niciodata in viata si cat de des sunt ele prezente, sub diverse forme, in cartile dumneavoastra?

Cred ca cel mai important principiu este ca un scriitor sa nu faca compromisuri politice, sub scuza ca face literatura, subordonandu-si programul literar unei agende politice.

Eu am incercat sa inteleg in mod onest anumite lucruri care erau foarte dificile, sa imi raspund la anumite intrebari. Si unele dintre intrebarile cele mai grele pentru noi romanii sunt “cum anume se transforma lumea romaneasca”? de unde venim? cum a functionat scoala inainte? cum ne-a educat? cum educam copii de azi? Mi s-a intamplat sa vorbesc si aici la Iasi si in alte locuri, despre valorile culturii romane, despre literatura romana in general. Este absolut esential sa gasim acele valori care pot sa spuna ceva despre noi, despre ce a dat mai bun cultura noastra pana azi. De exemplu, felul in care predam matematica la nivel elementar in scoala, caci si matematica este un capitol important al culturii, sau felul in care le oferim perspective tinerilor atunci cand termina facultatea. A venit vremea sa spunem ca cel mai greu lucru pentru un tanar, dupa ce-si termina universitatea, e sa isi gaseasca un loc al lui in lumea romaneasca. Si asta are de-a face cu faptul ca scoala nu este croita sa serveasca bine realitatii de azi. Sunt foarte multe specialitati care nu ajuta. Aceasta este o preocupare constanta a mea. Memorii din biblioteca ideala este al doilea volum de eseuri al meu, si am revenit la aceste teme. Cat despre literatura, se intampla ca abia acum sa realizez ce am urmarit in romanele de dinainte, ce teme m-au preocupat si de ce. Am urmarit sa vad lumi in schimbare si sa descriu ceea ce se schimba, deopotriva cu ceea ce ramane neschimbat. Ca de exemplu, felul in care se stinge satul romanesc, ce s-a intamplat in timpul revolutiei si cand a fost momentul de maxima tensiune, cum anume a aratat era tranzitiei, care sunt caracteristicile ei.

dr. Razvan Constantinescu, Bogdan Suceava, prof. dr. Mihai Anastasiei

Cum va percepeti cititorii?

E din ce in ce mai complicat, pentru ca am descoperit ca nu scriem numai pentru noi. Se intampla ca, uneori, anumite texte ale nostre, sa fie traduse si e din ce in ce mai greu sa iti imaginezi ca scrii numai pentru un public din Romania. Si chiar si publicul din Romania a devenit foarte divers. E bine sa mentii permanent o cale de comunicare cu cei care iti citesc textele si care sunt interesati de aceleasi teme care te preocupa si pe tine. Cred ca este absolut esential sa nu te izolezi. Si sa ii asculti mai cu seama pe cei care nu te plac. Eu mi-as dori sa ma intalnesc cu cat mai multa lume, sa comunic, fie ca este vorba de email, de messenger, de facebook. Imi place sa ascult ce spun altii despre carti in general, nu numai despre ale mele, dar si despre ale mele. Ma intereseaza sa ii inteleg pe cei care au ceva de criticat, daca se poate sa fie observatii pline de substanta. Lucrul acesta m-a ajutat foarte mult in decursul anilor. Cred ca in acesti douazeci de ani am crescut invatand din greseli.

Cat de importanta este pentru evolutia dumneavoastra ca scriitor critica?

Daca este onesta si nu are o agenda politica, este binevenita si binecuvantata. In momentul in care e vorba despre “raderi” politice, de care cu totii am avut parte, nu ma intereseaza. Trebuie sa ai taria de a ignora atacurile politice.

Cum alegeti sa va promovati? Cat de importante sunt retelele de socializare in promovarea unui produs, a unei imagini?

Am descoperit ca nu mai am nevoie sa ma promovez. In momentul in care cineva este interesat de temele pe care le abordez, ajunge inevitabil sa rasfoiasca una dintre cartile mele. Cartea este un obiect fragil. Nu se pune problema sa te promovezi asa cum ai promova o marca de sapun. E altceva. Vorbim despre niste teme foarte importante, vorbim despre niste idei care pot sa faca diferenta. Este posibil ca un cititor sa fie interesat de aceeasi tema peste patru sau cinci ani de la momentul cand un autor publica o carte. Mi se intampla sa aud de la cate un cititor ca a citit Venea din timpul diez sau Noaptea cand cineva a murit si ca le-a descoperit abia acum. Sunt incantat atunci cand se intampla. Pentru mine sunt niste teme inchise. Pentru un autor, fiecare tema se inchide atunci cand termini o carte, cand dai bun de tipar.

Pentru mine, pentru ca traiesc in America de Nord si comunic, uneori sporadic, cu lumea romaneasca, este esential sa primesc informatii despre ideile, temele care preocupa lumea de aici. Nu mai este exilul de acum 30 de ani. Este altceva. Si retelele de socializare ajuta enorm. Citesc, uneori, fara sa intervin, comentarii sincere ale unor oameni, mai ales cand ei se enerveaza si deodata devin foarte sinceri. Astfel de comentarii sunt mai bune decat orice editorial. Asadar, pentru mine retelele de socializare nu sunt un algoritm de promovare, ci un loc unde ascult si invat.

Dupa ce criterii va alegeti partenerii de discutie atunci cand va lansati o carte, pe cine doriti sa aveti aproape pentru a completa ceea ce spuneti dumneavoastra despre cartea respectiva?

Pentru acest turneu de promovare a cartii Memorii din biblioteca ideala, de exemplu, a fost foarte important si ce a propus editura. Nu sunt neaparat prieteni alaturi de mine cand lansez o carte, desi marturisesc ca nu ezit sa ii descriu drept prieteni pe unii dintre cei care ma insotesc la lansari. Dar au fost si situatii in care oameni cu care ma aflam in profund dezacord se aflau alaturi de mine si au deschis o dezbatere. Asta mi s-a parut foarte important.

Ce inseamna prea mult si prea putin, in viziunea dumneavoastra, atunci cand vine vorba de promovare?

Prea mult inseamna sa afirmi ceva ce nu este adevarat despre carte, sa faci o promovare mai putin onesta a unui set de informatii, sa afirmi ca oferi mai mult decat oferi.

Prea putin cred ca inseamna sa faci ce a facut Editura Dacia in 2002 cu o carte de-a mea, Imperiul generalilor tarzii, cand nu a avut nici un fel de campanie de promovare si nici un fel de lansare. Atunci am invatat, gratie lipsei de efort din partea editurii, ce nu trebuie sa fac.

Cat de importanta este discretia asupra propriei vieti atunci cand esti scriitor? Este ea posibila?

Da! Lucrez mult cu aceasta distinctie intre public si privat. Sunt anumite lucruri pe care nu le discut in public. Cred ca trebuie o anumita distanta, pentru ca, din nefericire, sunt posibile tot felul de agresiuni. Sunt oameni cu niste obsesii absolute nesanatoase care iti invadeaza viata privata. Exista, totusi, o frontiera fragila intre viata privata a scriitorului si viata personajelor sale, o delimitare care se poate mentine, pentru ca altfel intram intr-un joc riscant. Sunt constient de asta si apreciez ce inseamna distanta necesara. Mi-as ingadui sa spun sanatoasa.

Cum ati descrie lumea scriitorilor contemporani dumneavoastra? (din Romania, daca vreti, dar nu numai)

in primul rand, nu cred ca sunt necesare raporturile noastre cu niste asociatii sau cu niste institutii. Am renuntat sa fiu membru al Uniunii Scriitorilor, mi s-a parut un lucru nenecesar. Nu am fost convins de felul cum se organizeaza alegerile din 2009, de felul cum au fost desemnati cei care au votat in acele alegeri, de felul cum se creeaza un centru al puterii care nu serveste nimanui altcuiva decat celui care isi aroga dreptul de a numara voturile. Vad lumea literara ca pe o serie de relatii personale din care cu totii avem ceva de invatat si care ne-ar ajuta pe fiecare dintre noi sa crestem. Am foarte multi prieteni scriitori, si comunic cu ei in privat. Discutam despre cartile care ne plac, despre felul in care ne documentam, studiem si ne pregatim un proiect. Am prieteni cu care, practic, am scris cate o carte in paralel si e ceva extraordinar cand se intampla asta. E adevarat ca exista si multe orgolii, dar intr-un mod foarte septic, incerc sa stau departe de ele. Marturisesc ca nu invidiez pe nimeni.

V-ati visat destinul altfel?

Nu.

________________________________________________________________________

Motivatia unui scriitor este la fel ca motivatia unui compozitor de a scrie o simfonie, la fel ca motivatia matematicianului de a rezolva o problema, la fel ca motivatia medicului de a investiga o anumita maladie.

________________________________________________________________________

Dupa ce va vine ideea pentru o carte, care sunt etapele pe care le parcurgeti pana la aparitia sa propriu-zisa? Care a fost perioada cea mai scurta si perioada cea mai lunga pana la aparitia unei carti?

Toate cartile mele au avut o poveste diferita. Memorii din biblioteca ideala s-a scris, practic, intre 2006 si 2013. Am tot adaugat eseuri langa eseuri, am simtit ca lucrurile se leaga, iar de la inceputul anului 2012 am inceputul sa elaborez acel plan care mi-a permis trasarea unei istorii a unor idei fundamentale in geometrie. Cu romanele, insa, este diferit. In primul rand ai nevoie de un plan, ai nevoie de o intrebare. Un roman trebuie sa raspunda unei intrebari, trebuie sa fie scris pentru un motiv si trebuie sa urmareasca cum anume personajele se pot transforma pe parcurs. Daca nu calculam bine, daca nu avem un plan foarte bun, e posibil ca transformarea cu pricina sa nu fie vizibila. stiu cum se greseste un roman. Am gresit cateva. Am patru carti nepublicate. Pot sa scriu un tratat despre cum se pot produce erori in literatura. Trebuie sa calculezi foarte bine planul romanului, sa ai un numar suficient de personaje si sa te simti confortabil cu ele. Recunosc, gandesc si ca un matematician. E un proces foarte lung. De exemplu, pentru Miruna, o poveste au fost 112 pagini pe care le-am rescris vreme de 15 ani. Am vrut neaparat sa fie un text care sa sune bine. Am tot calculat cum trebuie sa fie, cat de lung trebuie sa fie. Ca perioada de timp, ramane cel mai indelungat proiect al meu.

Vorbiti-ne putin despre proiectele de viitor.

Am multe proiecte, dar imi ia atat de mult timp sa termin o carte, incat nu pot sa promit nimic. Descopar ca intervalul minim pentru terminarea unei carti a fost pentru mine de 3 ani. In perioada aceasta nu scriu, nici nu fac matematica. In aceste trei saptamani nu fac altceva decat sa dedic timp unui turneu de prezentare pentruMemorii din biblioteca ideala, volumul aparut la Editura Polirom.

Cum stati cu motivatia?

Motivatia unui scriitor este la fel ca motivatia unui compozitor de a scrie o simfonie, la fel ca motivatia matematicianului de a rezolva o problema, la fel ca motivatia medicului de a investiga o anumita maladie. Nu poate fi ceva artificial. E ceva ce trebuie sa vina dinlauntrul tau. Atunci cand nu mai vine e mai bine sa te opresti. Si ar fi mai onest din punct de vedere intelectual sa te opresti, decat sa creezi un produs artificial.

Dar cu rutina, cu oboseala cum stati?

Lucrez cu ipoteza ca sunt nemuritor.

Ce fi se pare greu atunci cand simti ca ai vocatie de scriitor si urmezi acest drum?

Este greu sa ramai onest vocatiei tale si sa nu falsezi. Sa nu fii ca acei cantareti de rock, de exemplu, care insista sa cante si opera, desi au voce pentru partituri rock. Si poate fi foarte aiurea atunci cand te deplasezi spre o zona unde nu te pricepi.

Aveti vise care nu vi s-au implinit inca?

Da, bineinteles. Dar tin mai degraba de matematica, decat de literatura. Am incercat probleme foarte grele, pe care nu le-am rezolvat. Unele au fost rezolvate de alti matematicieni. La altele, inca mai caut raspunsuri. Exista cateva probleme deschise la care revin periodic.

Sunteti multiumit de locul pe care il aveti in aceasta lume a scriitorilor aflata in continua schimbare?

Imi doresc sa fiu undeva departe, undeva in afara si sa nu am de-a face cu chestiunile care tin de politica breslei.

Daca ar fi posibil, ce ati schimba in viata dumneavoastra?

Mi-as dori sa am mai mult timp ca sa scriu. Mi-as dori ca saptamana sa fie compusa dintr-o singura zi de luni si sase zile de sambata.

21 iulie 2014
“Fata cu ochii verzi” – primul film de lung metraj realizat la Iaşi

.Mihai Mihaescu, in prezent lector universitar la specializarea Arta actorului de film, in cadrul Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi, a produs in orasul in care profeseaza, in colaborare cu Alternative Film Studio, filmul de lung metraj, „Fata cu ochi verzi”, o adaptare cinematografica dupa romanul “Gaudeamus”, de Mircea Eliade.

Filmul, primul film de lungmetraj realizat in cadrul Universitatii de Arte “George Enescu” din Iasi, ii are in distributie pe actorii Andrei Grigore Sava, Tatiana Grigore, Claudia Chiras, George Marici, Andreea Lucaci, Alexandra Popa, Alexandru Amarghioalei, Alexandru Iurascu, Ionut Cornila, Alexandru Petrila, George Cocos, Cristian Chelaru, Alexandra Bandac, Mihaela Pavel si va rula in avanpremiera pe 15 iulie, de la ora 19.00, in Sala „Pod Pogor”. Cei care au participat la Targul de Carte Ex Libris de la Iasi, din 2013, eveniment in cadrul caruia Mihai Mihaescu si-a lansat volumul de proza scurta „Noapte geloziei. Scrisori de dragoste”, au putut urmari, deja, fragmente din lungmetrajul „Fata cu ochii verzi”.

Despre filmul a carui coloana sonora este semnata de catre Radu Sanduloviciu, aflam de pe pagina de facebook a lui Mihai Mihaescu: „Mircea, un tanar romancier, intreprinde impreuna cu membrii unui cerc studentesc din care face parte o excursie la o manastire. Acolo o cunoaste pe Niska, o tanara de o frumusete coplesitoare, de care se indragosteste. De acum incolo relatia dintre cei doi va semana mai curand cu un joc de ping-pong, care pare sa duca la un final imprevizibil. Tanarul romancier, insa, incearca sa scape de sentimentul de dragoste pentru Niska, de care este efectiv dominat, aruncandu-se intr-o aventura sexuala cu o alta studenta, Nonora, aceasta din urma avand un comportament fara prejudecati…”

14 iulie 2014
Singurătate

Singuratatea, cea mai mare angoasa, cea mai grea boala, cea mai valoroasa lectie, cel mai inspaimantator cosmar, cel mai amar gust din bucataria sentimentelor se naste o data cu noi.

Ideea a fost dezbatuta macar o data de orice filosof sau scriitor care se respecta si incercata pe propria piele, cu sau fara aura filosofica, de fiecare dintre noi.

De aceea particularitatea sa consta, tocmai in faptul ca isi face simtita prezenta chiar in momentul in care sunt intrunite toate conditiile pentru a nu o simti.

Te desprinzi din imbratisarea calda a unui cineva, te trezesti dupa un vis frumos, iti cumperi ceva ce ti-ai dorit de mult, ti se naste un copil, esti promovat, devii irezistibil in ochii altcuiva, simti putina dragoste cu potential si te simti fericit, desi nu prea ai stiut niciodata sa definesti cu exactitate acest sentiment si totusi singuratatea e acolo.

O vezi, o simti, o poti defini, stii ca nu o poti impartasi si iti dai seama ca e singurul sentiment care nu te tradeaza niciodata, care e numai al tau si care te face intotdeauna sa vrei sa fii mai bun, sa incerci mai mult, sa nu te dai batut, sa lupti.

Singuratatea nu e niciodata satula de raspunsuri,

Cauta noi si noi intrebari in tine si se da in vant dupa lectii invatate.

Stie ca se poate baza pe imprevizibil,

Ca poate cuceri orice lupta daca se foloseste de santajul sentimental

Si ca e o certitudine, asa cum fericirea nu va fi niciodata.

12 iulie 2014
Ionuț Andrei Maierean: Criza economică a tranșat pe masa sacrificiului cultura

Cine este Ionut Andrei Maierean?

Ionut Andrei Maierean este un sucevean, stefanist mutat in Bucuresti de 9 ani, absolvent de UNATC Sectia Actorie (2008), actualmente actor, scenarist si voice-over la TVR 1.

Ce inseamna pentru tine sa fii actor?

Am avut norocul sa ma intalnesc in scoala generala cu o profesoara de engleza exceptionala, domnisoara Coman, care a avut incredere in mine si m-a distribuit intr-un spectacol pentru care am fost premiat in cadrul unui festival de teatru in engleza din Bacau. Dupa prima intalnire cu teatrul a devenit clar ca vreau sa fac meseria asta pentru tot restul vietii. Pentru mine a fi actor inseamna in primul rand a inova, a avea curajul de a arata ceva diferit oamenilor, cateodata chiar cu riscul de a nu fi placut.

E greu pentru un tanar sa intre pe scenele consacrate?

In momentul de fata casting-urile publice pe scenele consacrate sunt extrem de rare, iar de angajari nici nu se poate pune problema. Criza economica a transat pe masa sacrificiului cultura in asa fel incat momentan refugiul tinerilor actori sunt spatiile de teatru independent care la randul lor nu sunt usor de accesat.

Care e principala satisfactie pe care ti-o ofera actoria?

Mi-am propus de la inceput sa nu am nici un regret vizavi de ceea ce am sa fac si, momentan, desi am facut compromisuri pe parcurs, pot sa spun, cu riscul de a suna patetic, ca nu am nici un regret si asta conteaza pentru mine foarte mult. Fac ceea ce imi place si asta este un lucru pe care putini oameni il pot zice in ziua de azi, nu simt niciodata ca merg la “serviciu” si sunt recunoscator pentru asta.

Tu de ce te-ai indragostit de teatru?

Prima data m-am indragostit de… filme, teatrul a venit dupa. Cand eram mic ma uitam la Cinemateca pe TVR la bunici si seara mai ascultam din cand in cand si teatrul radiofonic. Mi-ar placea sa iti zic ca am avut o motivatie rationala, dar adevarul e ca pur si simplu am tanjit sa fac asta si am facut tot ce am putut sa imi indeplinesc visul.

Ce perspective crezi ca sunt – bune sau rele – pentru teatrul/filmul romanesc?

Perspective sunt in primul rand pentru cinematografia romaneasca care este din ce in ce mai vizibila pe plan international si care a oferit in ultimii ani cateva filme de referinta. Teatrul romanesc care desi avut si el success cu nume de referinta la festivale europene, trebuie putin sters de praf si privit cu incredere mai ales “sectorul” de teatru contemporan. Preconceptiile vizavi de “generatia tanara” intretinute din pacate de unii trebuie sa dispara daca teatrul romanesc vrea sa se imbogatesca.

Ce maestri ai avut si care iti sunt modelele?

Am avut norocul sa ma intalnesc cu mai multi profesori de actorie de mare calitate: domnul Nae Iliescu, doamna Valeria Sitaru, domnul Mircea Rusu, domnul Razvan Vasilescu si nu in ultimul rand omul care m-a indrumat pe parcursul celor 4 ani de faculate domnul Florin Zamfirescu.

Marlon Brando, Al Pacino si James Dean sunt modele de referinta pentru mine pentru felul in care toti la timpul lor au revolutionat actoria.

Dupa parerea ta ai o pasiune costisitoare?

Momentan este doar costisitoare in sensul in care imi cosuma mult timp iar rezultatele apar incet, dar am rabdare. Nu ma las eu dezamagit atat de usor.

In clipa in care esti pe scena uiti de lume?

Daca esti concentrat la ceea ce faci normal ca uiti de tot, emotiile si adrenalina care iti inunda corpul cand esti pe scena nu se pot compara cu nimic.

Care este cel mai neobisnuit loc in care ai jucat?

Am jucat in piata centrala la Festivalul Medieval din Sighisoara – unde desi la inceput a fost greu sa ne adaptam – am avut un spectacol foarte bun si am interactionat foarte bine cu publicul.

Daca ar fi sa schimbi ceva in orasul in care traiesti ce ai schimba?

Am tot zis si am sa repet pana ce ma aude cineva. Un teatru si un cinematograf pentru Suceava sunt doua lucruri care ar trebui sa apara cat mai curand posibil. Oamenii de aici merita un spatiu cultural unde pot sa isi relaxeze sufletul si care sa le ofere o alternativa la terapia prin shopping care nu duce lipsa de optiuni.

Oricine poate fi actor?

Nu sunt eu o persoana in masura sa fac o astfel de afirmatie. Cred ca depinde in primul rand cat de mult este respectiva persoana determinata sa urmeze drumul asta si apoi de ce zic altii.

Care erau lecturile copilariei? Primele?

Primele carti de care imi amintesc sunt Legendele Olimpului, Cei Trei Muschetari, Robinson Crusoe.

Cand citeai povesti – sau ti se citeau povesti – in ce personaj te imaginai?

Imi faceam “filmul” in cap in masura in care inaintam cu lectura, iar daca in prima faza empatizam cu eroul principal cu timpul am devenit mai interesat de anti-erou, de personajele negative – le gasesc acuma mult mai interesante si mai bogate.

Acum mai citesti? Care este cea mai recenta carte pe care ai citit-o?

Sunt un mare fan Chuck Palahniuk cel care a scris “Fight Club” – atat cartea cat si filmul mi-au schimbat total perspectiva pe care o aveam asupra artei. Cel mai recent am terminat de acelasi autor “Supravietuitorul”.

Sacrificiul, dupa tine, ce inseamna?

Sacrifiul este acel lucru pe care il faci pe moment, dar nu il regreti pe termen lung.

Marea ta calitate care crezi ca este?

Marea mea calitate… Dumnezeule! M-ai blocat total. Cred ca abilitatea de a ma implica cu tot sufletul si pana la final atunci cand am motivatie.

Si marele tau defect?

Am o mare problema cu punctualitatea – sunt momente in care am intarziat mai mult decat trebuia, dar ma tratez.

Ai nostalgia unui alt drum pe care viata ta ar fi putut coti?

Nu nu regret nimic, doar cateodata ma intreb cum ar arata viata mea in alta tara.

La ce lucrezi acum?

Am terminat repetiile la “Romeo si Julieta” in regia Teodorei Campineanu – pe care o sa o joc zilele acestea la Suceava, Miercuri la 19:00 si joi la 17:00 in Cetatea de scaun, iar din toamna, in Bucuresti, lucrez la un documentar si sper sa incep lucrul in curand la o piesa descoperita recent pe care trebuie sa o traduc si pe care sper sa o si regizez.

12 iulie 2014
Corespondență din colțul de bibliotecă pentru cărți de suflet

Obiceiul de a aseza cartile in biblioteca dupa utilitatea lor in viata de zi cu zi, ar trebui sa se prinda de fiecare dintre noi. Chiar carti de acelasi autor ar trebui strecurate pe raft dupa acest criteriu.
Spre exemplu, daca ai vreun Dostoievski care te binedispune, oricat ar parea de ciudat, nu il pune pe acelasi raft cu un alt Dostoievski care te imbolnaveste de melancolie, ci langa celelalte carti care au acest efect asupra ta. Asa iti va fi mai usor sa iti alegi lecturile, dupa ce ti-ai inventariat si poftele. Cartile care vizeaza partea spirituala, credinta, relatia cu Dumnezeu, vor sta, probabil, de cele mai multe ori, langa Biblie. Tocmai de aceea, trierea lor este necesara. Nu orice titlu ajunge usor in acest loc din biblioteca. Editura Adenium din Iasi a ales sa propuna cititorilor sai o colectie, Christia, cu astfel de titluri, demne de a fi pe acel raft din biblioteca.

Unul dintre titlurile din Colectia Christia care tintesc relatia cu Dumnezeu si grija pentru viata spirituala a fiecarui crestin mers pe la biserica este Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic semnata de catre Sfantul Nicodim Aghioritul. Scrisa pentru cei care cunosc canoanele bisericesti, dar si pentru cei care vor sa se apropie de acestea, cartea lasa in urma sa dare de limbaj arhaic. “De ce ar fi Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic o lectura necesara pentru vremurile in care traim?”, se poate intreba orice curios cu lista de posibile carti de citit la indemana. Raspunsul e unul cat se poate de simplu: nu este o lectura necesara, decat pentru cei care au o relatie cu Dumnezeu mijlocita de Biserica si de duhovnic. Pentru ceilalti poate fi o incercare de a stapani o neliniste intelectuala: cum arata textele vechi bisericesti, cum se pun bazele unei relatii corecte intre duhovic si credincios, care sunt regulile si beneficiile unei astfel de relatii. Dincolo de aspectele care tin de spiritualitate, Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic aduce in lumina si partea practica a mersului la biserica.

Cunoscut ca un sarguincios culegator, scriitor si editor de texte patristice, liturgice, canonice si ascetice, Nicodim Aghioritul este considerat “una dintre personalitatile duhovnicesti care au marcat puternic viata Bisericii si au avut un rol hotarator in teologia ortodoxa inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.” Cei curiosi sa afle mai multe despre viata si personalitatea sa, au posibilitatea de a o face, citind studiul introductiv al cartii aparute la Editura Adenium din Iasi. Din Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic reiese, de asemenea, cat se poate de clar, faptul ca autorul sau lupta, in vremurile in care a trait, pentru reinnoirea vietii crestine si intarirea dreptei credinte in randul ortodocsilor. Impartita in trei parti, Invatatura catre duhovnic, Canoanele Sfantului Ioan Postitorul si Sfatuire catre cel ce spovedeste, cartea clarifica multe aspecte legate de importanta si responsanbilitatea unui duhovnic, de Sfanta Taina a Impartasaniei, de canoanele bisericesti, de invatamintele unor sfinti, apostoli si nu se citeste cu ochi critic, ci cu deschidere, cu intelepciune si nevoia de a afla sau a aprofunda, dupa caz.

Intr-o lume in care oamenii sunt din ce in ce mai straini de ei insisi si au uitat de nevoile spirituale, de relatia cu Dumnezeu, Carte foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic a Sfantul Nicodim Aghioritul, aparuta la Editura Adenium din Iasi si incadrata in categoria textelor patristice, prin stil si abordare, se poate dovedi a fi o lectura inedita. Daca va cade in mana, dar nu ii gasiti, inca, sensul, asezati-o pe raftul acela rezervat Bibliei si altor carti care trateaza teme religioase, in cazul in care aveti unul. Daca nu, incepeti de undeva. De ce nu cu aceasta aparitie editoriala? Si, in momentul in care va veti opri privirea asupra ei, de mai multe ori intr-un timp scurt, luati-o si rasfoiti-o, macar. Veti afla multe despre ce trebuie sa aiba cineva pentru a se face duhovnic, despre pacatele de moarte si despre cele ce se pot ierta, despre rugaciunea de iertaciune, despre cum trebuie sa se marturiseasca pacatosul, despre canoanele pentru pacatosi si implinirea lor. Chiar daca unele formulari sunt invechite, specifice secolului al XVIII-lea, si unele abordari departe de realitatea in care traim, referirile la post, rugaciune si mila fata de aproape sunt de importanta pentru credinciosi, indiferent de secol si locul de pe pamant in care isi duc existenta.

“Mai pot sau nu mai pot fi aplicate canoanele bisericesti, cu toata strictetea lor, credinciosilor, fara a-i indeparta de mersul regulat la biserica, fara a-i speria, fara a le inhiba viata spirituala?” Iata o intrebare care se naste prin lectura Cartii foarte folositoare de suflet: sfatuire catre duhovnic, mai ales daca luam in considerare si istoria zbuciumata a Biserii Ortodoxe. Si, tot lectura poate genera si raspunsul.

9 iulie 2014