Ceasca de cultura

Autor: Ramona Iacobuțe

  • Linia fierbinte a prieteniei

    Ati sunat la linia fierbinte a prieteniei. Pentru… apasati tasta…
    In singuratate, dupa ce iti pui in ordine relatia cu tine insuti, tanjesti dupa ea.

    O adulmeci, o atragi, o supui  propriului ritm si ii aplici calificative, voluntar sau involuntar.
    Prietenia nu tine cont de discutiile despre vreme sau de politetea aceea care te face sa pari fara cusur.
    Prietenia este varianta de rezerva atunci cand pierzi, repetitia de dinainte de marea reprezentatie a zambetului de fericire si a lacrimilor nascute din tristetea care trebuie tratata si nu neglijta sau uitata intr-un colt pentru nimicuri al eu-lui.
    Prietenia cere timp, cere firesc, cere cunoastere de sine si disponibilitatea de a invata iar si iar cum esti de fapt, cere generozitate si sinceritate lipsita de orice forma de pudicitate.

    Prietenia este in acelasi timp o doamna cocheta si o dansatoare de cabaret, un copil neastamparat si un preot cu har, un moment de liniste profunda urmat de unul de dezmat, un numar usor ridicol al propriilor experiente executat cu dezinvoltura si finalizat cu aplauze sau intelegere, dupa caz, este ego vazut prin ochii altcuiva si psihanaliza pe o canapea pe care sa te simti intotdeauna confortabil, cu un Freud avatarizat dupa propria chimie, este doza de sarcasm si de blandete de care ai nevoie pentru a ingradi fortele raului care ataca intotdeauna in singuratate sau in momentele in care prizezi ambitie, lacomie, narcisism fara a te gandi la consecinte.
    Pentru unii prieteniile vin in urma indeplinirii unor reguli extrem de stricte si a aplicarii unor principii de nelepadat, iar de altii prieteniile se lipesc ca pisicile in cautare de stapan, dar cea mai mare incercare pentru orice tip de prietenie este schimbarea.
    Exista multe tipuri de prietenie.
    Imi vin acum in minte: prietenia plasture, prietenia sotron, prietenia pauza, prietenia alter ego, prietenia lama de cutit, prietenia oglinda, prietenia cafeaua de dimineata, prietenia eveniment monden,  prietenia dama de consumatie, prietenia linie fierbinte. 
    Pentru fiecare tip de prietenie pe care te hotarasti sa o construiesti dupa forme deja prefabricate, dar dupa propriul ritm, trebuie sa alegi cu atentie piesele si sa le asezi la locul lor, la momentul potrivit, ca intr-un joc de puzzle.
    Prietenia plasture te ajuta sa acoperi rani superficiale care au tendinta de a sangera, sa gasesti o solutie temporara inainte de marea decizie care iti apartine numai tie, sa te calmezi pentru a vedea lucrurile cat mai clar si a evita adancirea ranilor.
    Poate fi usor confundata cu alte forme de relationare, de aceea trebuie aleasa cu grija.
    Prietenia sotron este cea mai vesela dintre prietenii si raspunde nevoii tale de joaca, de inocenta, de naivitate.
    De cele mai multe ori se leaga in combinatie cu alte tipuri de prietenii pentru ca nu isi este siesi suficienta, iar de fiecare data cand se pierde iti lasa un sentiment de nostalgie de netratat.
    Prietenia pauza este cel mai greu de identificat in sacul fara fund al relatiilor de zi cu zi si este una dintre cele mai extravagante si mai de pret piese de pe piata prieteniilor.
    Prietenia pauza te invata cat de linistitor poate sa fie sa taci langa cineva si sa iti fie atat de bine incat sa iti poti palpa echilibrul interior.
    De fiecare data cand o intalnesti sufletul iti zambeste.
    Prietenia alter ego este cea mai buna lectie despre cum ai putea fi daca ai incalca propriile limite, fobii si neputinte.
    Este tentanta in masura in care iti ofera o perspectiva constructiva asupra sinelui, iti alimenteaza admiratia si iti imbunatateste rezerva de sfaturi utile in situatii de criza.
    Prietenia lama de cutit se dovedeste a fi una dintre cele mai greu de mentinut prietenii, dar in acelasi timp una dintre cele mai purificatoare.
    Putini sunt cei care ii fac fata pentru ca putini suporta adevarul in forma sa neslefuita.
    Este o relatie constructiva daca este corect inteleasa, o relatie care detesta superficialitatea si taie ranile pentru a le vindeca, o relatie asemanatoare celei dintre un chirurg si pacientul sau si se bazeaza pe incredere, curaj, disponibilitate de a asculta si de a actiona.
    Prietenia oglinda este una dintre acele forme de prietenie care creeaza dependenta pentru ca se apropie cel mai mult de nevoia de a te vedea asa cum esti cu adevarat si pentru ca rezista cel mai bine schimbarii.
    Aproape nimic nu ii slabeste luciditatea, mecanismul de functionare, ritmul, motivatia si convingerile.
    Este, in masura in care asa ceva exista, forma ideala de prietenie.
    Prietenia cafeaua de dimineata si prietenia eveniment monden alunga lenea si stimuleaza placerea de a sta la taclale despre nimicuri si de a-ti dezmorti farmecul si abilitatile sociale in pauzele pe care le pui intre obligatiile si  indeletnicirile zilnice.
    Sunt cele mai relaxante forme de prietenie si cele mai tolerante pentru ca nu exclud si prezenta altor forme de prietenie.
    Prietenia dama de consumatie este de fapt capcana pentru cei aflati in cautare de prietenie, este pseudoprietenie, experienta contracost.
    Invata-ma pentru a te invata este premiza de la care porneste, dar sfarseste in apele tulburi ale lui dezamageste-ma pentru a invata ceva din asta.
    In sfarsit, prietenia linie fierbinte este acea forma de prietenie in prietenie si gestioneaza toate celelalte tipuri de prietenie si, daca esti suficient de norocos sa intalnesti oamenii potriviti, le si include. 
    Odata  apelata linia fierbinte a prieteniei vocea interioara isi va exploata caldura si nuantele emotionale, mintea agerimea, iar sinceritatea va da o petrecere la mansarda eu-lui.
    Pentru a incheia apasati tasta pauza.
    Pentru a sterge orice urma apasati tasta 0.

  • Ceai negru cu deja-vu

    Cobor din avion si deschid bine ochii verzi de vultur blond in stare sa devoreze chiar si interiorul banal al unei sali de asteptare dintr-un aeroport micut.
    Arome, atmosfera mocnind a altceva, oameni si aerul lor de viata traita cu accente de automatism si unicitate, trench-ul meu crem usor sifonat si cu miros de acasa si oameni de-ai mei din avionul si autocarul cu care am calatorit pana aici.
    In sfarsit ma intalnesc cu Londra.
    Oricat as incerca sa fiu de discreta tot ma inhait cu euforia, cu fetele needucate ale gramaticii, interjectiile si cu poftele de nestapanit.
    Cand calatoresti spre locuri straine tie cliseele, frumos impaturite, isi gasesc loc in buzunarele laterale ale mintii, iar asteptarile tin sa se asorteze si sa isi potriveasca dimensiunile cu emotia in stare pura, imi suna, in urechile inca infundate dupa zborul de 3 ore, o voce care poate fi a mea sau poate fi a orcui altcuiva.
    Dar cui ii pasa? Cine o asculta?
    Sunt prea multe locsoare in sala de asteptare prin care sa ma ratacesc la propriu pana sa gasesc adevaratul drum spre statia de metrou, prea multe priviri admirative de aruncat noncoformistilor pe care intotdeauna i-am iubit, prea multa panica tinuta in frau, dar gata sa atace venele prin care pare sa curga oboseala si nu sange, prea multe limbi vorbite pe tonalitati diferite, prea multa curiozitate, prea multa bucurie ca ma aflu unde ma aflu.
    Asa ca ma las condusa de brat de cea care intotdeauna ma salveaza in astfel de situatii, intuitia si ajung la cea mai apropiata statie de metrou in nici cateva secunde.
    Desi imi vine greu sa ma despart de forfota din jur, ma las aproape hipnotizata de semnul care marcheaza intrarea in maruntaiele Londrei pentru a nimeri in mijlocul altei forfote, la fel de magnetica, cea a Underground-ului.
    Hipsteri, rockeri, rastamani, oameni de afaceri in costume de firma si cu pantofi rupti, doamne elegante sau fete care combina stilurile vestimentare precum aromele in mancare, brate, fete si picioare din rase diferite, zambete amabile, accente cu tenta poetica se amesteca in cel mai firesc mod cu putinta.
    Ma pierd in hatisul contemplarii pentru cateva secunde sau poate minute si ratez primul metrou.
    Dar regretul nu pare sa imi dea tarcoale asa ca il astept pe urmatorul simtind cum relaxarea pune stapanire pana si pe cocoasa detasabila in forma de rucsac care zace langa picioarele mele de calator.
    Totusi, trebuie sa aflu daca sunt pe peronul potrivit.
    Si cum nu am fost niciodata prietena cu hartile, prefer sa colectionez zambete politicioase si explicatii mai mult decat generoase de la strainii aceia din cauza carora sunt inca pe peron.
    Da, sunt pe peronul potrivit si in nici 2 minute va sosi urmatorul metrou.
    Un deja-vu in compozitia caruia se regasesc un pub, o halba mare de bere si eu cu gura pana la urechi in incercarea de a prinde bucuria ma strabate cu intensitatea unui fior si simt ca m-am indragostit.
    Ce greu imi va fi sa parasesc acest oras pe care deja il iubesc, desi inca nu il cunosc, imi zic de pe scaunul de metrou.
    In scurt timp ajung in statia mea.
    Pun piciorul drept pe peron, nu ma mai satur de privit in jur, pun si piciorul stang, imi atasez cocoasa si pornesc in cautarea prietenei cu care mi-am dat intalnire la Piccadilly Circus.
    Din fericire o zaresc pe scarile rulante imediat ce le abordez.
    Si pe ea pare sa o macine aceeasi curiozitate si acelasi entuziasm.
    Impreuna iesim sa infruntam Londra de la suprafata, Londra muzeelor si a cladirilor din caramida, a pub-urilor si a magazinelor de lux, a music-hall-urilor, a magazinelor de suveniruri detinute de imigranti, a ploii capricioase, a podurilor peste Tamisa, a british  lunch-ului si a ceaiului negru, a autobuzelor supraetajate si a taxi-urilor cu aer de epoca, a cabinelor telefonice rosii si falnice in unicitatea lor, a parcurilor cu veverite, a curcubeului uman prevestit de ploaia de nonconformism de la metrou.

    Dupa cativa pasi facuti cu aviditatea cuceritorului incepe si ploaia, binecunoscuta ploaie londoneza.
    Este exact cum ne asteptam sa fie, scurta, cu rafale de vant, cu intermitente, cu putin soare dupa si totusi ne surprinde.
    Umbrelele de dimensiuni medii pe care le-am adus de acasa nu prea par sa faca fata.
    Ne uitam in jur pentru a invata de la localnici.
    Multi dintre ei nici nu au deschis umbrelele, se multumesc cu trench-urile care le imbraca graba de a ajunge undeva, oriunde, pentru ca in Londra, dupa cum aveam sa constatam in scurt timp, graba, pofta de distractie si laissez faire-ul sunt un mod de viata.

    Zambim, palavragim, primim in dar zambete de la necunoscuti si ne grabim sa ajungem la hotel.
    Cladirea micuta, dar prietenoasa a hotelului, cu un pub alipit ca un siamez, ne inghite imediat ce facem check-in-ul.
    Ne debarasam in graba de bagaje, ne schimbam pentru o plimbare lunga in marele oras si pornim in explorare.
    Din acest punct totul se transforma intr-un vartej de locuri, oameni, stari, gusturi care se lipesc de memorie si de suflet ca o pisica lenesa intr-o dupa-amiaza torida.
    Mersul cu autobuzul poate fi comparat fara teama de a exagera cu un studiu socio-cultural in toata regula, plimbarile pe strazile niciodata goale te fac sa pierzi notiunea timpului, parcurile te imbie sa te descalti si sa te tavalesti prin iarba, cafenelele si pub-urile te tenteaza sa devii dependent de discutiile la o cafea si de berea cu prietenii savurata in picioare, daca se poate chiar la intrare, in aer liber, muzeele te incarca de trecut si de prezent si iti pun la incercare cultura generala, London Bridge-ul mai pe seara te lipeste ca pe un timbru pe vederea aleasa cu grija si trimisa cuiva drag, magazinele de suveniruri dau pe afara de lucruri de care nu ai nevoie, dar pe care sfarsesti prin a le cumpara.
    5 zile la Londra, daca indragesti Londra din prima, te fac sa te simti in acelasi timp si acasa si in vacanta.
    Ceaiul negru cu biscuiti de la micul dejun, cocktail-urile pimms mai pe seara, dansul fara inhibitii intr-un club oarecare, un cappucino spumos savurat in cea mai vintage si mai lipstita de conformism cafenea in care am huzurit vreodata, oamenii pe care i-am cunoscut mi-au lasat un gust-intens-de-intotdeauna-aici.
    Dincolo de London Eye, London Bridge, Westminster, British Museum, Hyde Park, Covent Garden, Harrods, Soho, Piccadilly Circus, Tate Modern Museum, Imperial War Museum, Russell Square, Londra mi-a ramas pe retina, in bataile inimii si pe circumvolutiuni pentru firescul cu care fiecare se ingrijeste de propriul fel de a fi, pentru lipsa de prejudecati, pentru bucuria de a trai, pentru accentul englezesc delicios, pentru muzica, pentru disciplina de a construi un model cultural, pentru mirosul-de-orice-e-posibil care pluteste in aer, pentru diversitate, pentru dragostea la primul deja-vu pe care a starnit-o in mine pana in maduva oaselor.

  • Viața într-un taxi

    “Mi-am petrecut un sfert din viata, cred, in masina mea. De fapt nu este masina mea, mi-au dat-o cei de la firma, dar orele de stat pe scaunul de sofer mi-au starnit un acut simt al prorietatii. Am, bineinteles, familie, o sotie si doi copii, dar nu prea ma simt tata si sot, ci mai mult sofer, un colectionar de destinatii.”

    Deschid ochii si privesc pe geam dimineata alba ca o coala A 4 inaintea unui examen. Nu zaresc peisajul atat de familiar mie si nu respir aerul propriei camere. Unde sunt, totusi? Si de ce imi tiuie urechile a crampeie de conversatie cu un necunoscut? Dupa cateva minute de tacere profunda, curiozitate si confuzie imi amintesc. Cu o seara inainte ma urcasem intr-un taxi si venisem aici pentru a adormi departe de tot ce stiam. Fac asta uneori. Cand ma despart de cineva, cand nu vreau sa imi incarc casa cu energia negativa a plansului, cand simt ca cineva ma priveste in intuneric si imi declaseaza sistemul de alarma al insomniilor, cand mi se face dor de o calatorie dar nu am timp sa plec. Imi impachetez intr-o geanta cele necesare pentru o noapte si ma indrept spre receptia unui hotel din oras. O astfel de iesire din zona de confort ma linisteste si ma repozitioneaza in propria viata.

    Dar nu este singura motivatie pentru instrainarea de acasa. Trebuie sa marturisesc ca de mica am fost convinsa ca a asculta este cea mai buna terapie, nu a vorbi pana versi tot din tine. Celalalt inseamna uitare, detasare. De aceea, imi place sa ascult povestea unui necunoscut in drum spre receptie si sa adorm cu ea in gand in noptile in care sunt departe de mine. De fiecare data iau un taxi, dar nu acelasi taximetrist, desi sunt taximetristi care ar merita si o a doua calatorie cu mine spre camera dintr-un hotel micut. Unii oameni chiar au ce povesti. Cel mai usor ma cuceresc cei cu un umor involuntar si care, discret, reusesc sa isi depaseasca conditia de soferi si devin parteneri de drum.

    Intalnisem un astfel de om in seara de dinaintea diminetii albe. Era un taximetrist iesit din tipare pe care ca aproape il ratasem pentru ca nu ma puteam hotari in ce masina sa ma urc. Pana la urma am ales. Mersul cu taxiul este gura mea de aer inainte de a lua o decizie sau de a trai o experienta pentru ca taximetristii sunt cei mai spontani si mai suprinzatori interlocutori si te atrag in capcanele unei conversatii cand te astepti mai putin, ca si cum urmatoarele ore din viata lor ar depinde de asta.

    “Nu mi se potrivesc tiparele. Am ales sa traiesc modest, dar nu sunt nici lipsit de educatie, nici un barbat fara ambitie. Imi plac oamenii si graba cu care te incarca in momentul in care se urca intr-un taxi. Indiferent daca merg sa se intalneasca cu fericirea sau cu nefericirea, ei se grabesc. Banuiesc ca certitudinea infrange amagirea. Vor sa afle, sa stie, sa vada. Nu stiu. Stiu doar ca pentru ei sunt, in acele cateva minute de drum, cel care ii ajuta sa ajunga undeva, la cineva, la ceva intr-un timp cat mai scurt. Unii sunt atat de buni si de calzi incat le zambesc in timp ce strazile pe care locuiesc raman in urma si in fata apar altele. Altii, dimpotriva iti dau de inteles ca le esti inferior, ca te platesc sa taci si sa conduci. Eu ii simt imediat si ma adaptez. Nu ma simt nici jignit, nici important, nici neinsemnat. Imi fac doar meseria. Pentru ca relatia cu meseria pe care ti-o alegi se aseamna mult cu relatia pe care o ai cu partenerul de viata. Nu este suficienta iubirea, trebuie sa investesti si respect. Daca respecti ceea ce faci, pentru tine este cea mai importanta indeletnicire din lume.”
    Tresar si imi ies din ganduri. Cand a inceput sa vorbeasca, cel care m-a adus la hotelul in care m-am trezit in dimineata cetoasa a luat decizia asta de unul singur. Si s-a dovedit a fi una foarte buna pentru mine. L-am indragit ca pe un tata grijuliu care isi duce fiica la prima sa petrecere si ii preda, fara aroganta sau autosuficienta, o lectie de viata importanta, fara a-i rapi, insa, sansa de a o experimenta pe propria piele. Nu era badaran, curios pana la indiscretie, fumator sau ascultator de muzica de petrecere indiferent de ora, ca multi dintre taximetristii peste care dadusem. Avea un fel de a-ti intui intrebarile, curiozitatile si de a-ti alunga orice urma de gand incarcat de stereotipii care te dezarma. Te intrebai ce cauta un astfel de om intr-un taxi. De ce nu a plecat, inca, sa cucereasca lumea si se multumeste cu firimituri din ea.
    “Pentru mine drumul este cel mai bun prieten. Strazile imi vorbesc, intersectiile imi pun intrebari, destinatiile imi starnesc curiozitatea. Chiar daca am fost de mai multe ori intr-un loc, nu il vad niciodata la fel. Nu fac meseria asta doar pentru a-mi plati facturile si a-mi intretine familia. Fac meseria asta pentru ca i-am promis tatalui meu ca voi fi stapanul motoarelor, ca imi voi supune drumul, indiferent cat de scurt sau de lung ar fi. El nu a plecat nicodata din casa sa de la tara pentru mai mult de o saptamana si avea o fascinatie pentru motoare. In anul in care mi-am luat carnetul tatal meu se imbolnavise si medicii mi-au spus ca nu mai are mult de trait. Si pentru ca si-a simtit sfarsitul aproape, ultima lui dorinta a fost sa il duc cu masina de la firma la care ma angajasem intr-un oras, altul decat cel pe care il stia, pentru a sarbatori impreuna. Drumul acela imi curge prin vene de fiecare data cand pun mana pe volan. De aceea imi si place sa ajut oamenii sa ajunga la destinatie. Dupa ce i-am facut tatalui meu cunostinta cu ultima lui destinatie, inainte de cea finala, nimic nu a mai fost la fel."
    Cu ochi albastri si senini, cu inceput de chelie, taximetristul se concentreza la drum de parca de asta ar depinde intreaga lui viata. Ma intreb cine il asteapta acasa, daca are copii si cat de des isi petrece sarbatorile cu ei, de ce se uita din cand in cand cu drag la interiorul masinii, de ce nu are nici o cruce sau o iconita la bord, ca majoritatea soferilor, de ce ma priveste in oglinda cu o sclipire de multumire. Parca imi simte gandurile si continua.
    “Drumul m-a apropiat si de actuala mea sotie. A facut o comanda si s-a intamplat sa se alega cu mine in timp ce se grabea sa ajunga la piata. Era ultima sa zi de concediu si avea atat de multe de facut, incat nu vroia sa piarda nici un minut. Pe lista de prioritati era trecuta si zacusca. Nu a ezitat sa imi spuna asta de indata ce s-a urcat in masina. La piata, va rog, nu vreau sa raman fara gogosari pentru zacusca de anul asta.
    Sinceritatea sa m-a cucerit. Parea o femeie dispusa sa iasa la miezul noptii din casa, sa ia un taxi si sa iti cumpere o lamaie, daca erai racit si ramaneai fara.
    Am asteptat-o sa isi faca cumparaturile, ignorand celelalte comenzi pe care le primeam prin statie si am dus-o acasa fara sa ii cer nimic in schimb. A doua zi am primit o alta comanda la aceeasi adresa la care putea fi si ea gasita si am zarit-o stand in fata blocului cu cel mai firesc zambet pe fata si cu un borcan de zacusca in mana. Mi s-a lipit de suflet ca o pisica de stapan intr-o duminica torida de vara. Am inceput sa iesim ca taximetrist si client. Ea suna, ma cerea pe mine, alegeam impreuna destinatia si la final ea platea. Asa am ajuns la prima intalnire, asa am ajuns la locul in care ne sarbatoream ziua de nastere, asa ne-am indreptat spre momentul in care am cerut-o in casatorie.
    Nu am regretat nici o secunda ca am ales-o pe ea sa imi fie alaturi in momentele in care destinatia mea era acasa. O femeie calda, rabdatoare, intelegatoare, harnica, generoasa nu poate starni decat pofta de somn linistit, de impreuna, de viata cu rost.
    Si tu imi inspiri asta, de aceea am si ales sa iti daruiesc o poveste. Povestea mea pe scurt. “
    Nu stiu ce sa spun. Linistea ne vaneaza de pe locul liber de langa sofer. Dar victoria ii este scurta.
    “Ma apasa moartea bunicului, imi aud ca un ecou vocea, in interiorul capitonat al taxiului. Au disparut mainile aspre si crapate de atata munca pe care le divinizam in copilarie, corpul acela usor cocosat de barbat incercat si bunic jovial si generos, zambetul cald si cu o usoara stralucire de dantura falsa”.
    Masina stationeaza de cateva minute bune, iar aparatul de taxat este oprit. Arunc o privire spre locul soferului. Desi nu m-a intrebat nimic, ma asculta cu atentie. Acum inteleg de ce ma privea in oglinda cu multumire. Isi dorea sa vorbesc si stia ca o sa vorbesc. Nu despre vreme, nu despre politica, despre mine, despre destinatie.

  • Kaas Chante Piaf şi la Iaşi

    Un concert bun te inspira sa retraiesti momente esentiale din propria existenta si sa empatizezi, in acelasi timp, cu personajele intruchipate, dar iti provoaca si insomnie. Pentru ca da, un spectacol bun are nevoie de o zi si o noapte pentru a fi digerat, inainte de a se depune in memoria afectiva. Esti atat de incarcat de emotie, de trait si de retrait, de conversatiile de dinainte si de dupa concert, de flashback-uri, incat, tarziu in noapte cand ajungi acasa, i te confesezi tavanului din propria camera sau dintr-o camera straina, dupa ce il privesti indelung cu ochi flamanzi de somn. Nu doar vocea artistului care insufleteste un astfel de spectacol emotioneaza, ci orice element prezent in desfasurarea de forte de pe scena. 
    Patricia Kaas, cunoscuta artista care vine din tara chansonette-lor, in ultimul sau turneu, Kaas Chante Piaf, se foloseste de toate trucurile care fac din interpretarea unui playlist, un act artistic complex, incarcat de teatralitate si reuseste sa ofere publicului, cu fiecare reprezentatie, un concert bun. Prin Kaas Chante Piaf, Patricia Kaas si-a propus sa ii aduca un omagiu inconfundabilei Edith Piaf, fara insa a o copia. Pentru ca timbrul vocal, corpul, imaginatia, simturile si capacitatea de a reprezenta i-o permit, artista din Franta canta, danseaza, improvizeaza, joaca teatru pe scenele lumii, invocand spiritul lui Edith Piaf si cucerindu-si propriul public din nou si din nou prin miscarile corpului, muzica, mimica, interactivitate.
    Intr-o dupa-amiaza de iunie, pe 19 iunie mai exact, in cadrul Festivalului International al Educatiei, dupa ce a cucerit scene mari ale lumii, cum sunt cele din Londra, Paris, New York, Montreal, Kaas Chante Piaf si-a deschis cufarul cu cele 21 de cantece ale lui Edith Piaf si la Iasi. Scena amenajata in fata Palatului Culturii, nu anunta, insa, nici pe departe, magia spectacolului in plina sa desfasurare. Aparatura neinsufletita si simplitatea decorului incitau si mai tare curiozitatea celor care dispuneau de invitatii sau de bilete, dar si a celor care au cucerit la pas intreaga Piata a Palatului si o parte din Bulevardul Stefan cel Mare. Cu o zi inainte, la conferinta de presa, Patricia Kaas le vorbise pe scurt jurnalistilor prezenti despre sursa de inspiratie si despre structura proiectului sau, dar frumusetea reprezentatiei scenice era departe de a fi debracata de mister. S-a dovedit ca doar prezenta fizica garanta intelegerea si savurarea fiecarui moment din show-ul Kaas Chante Piaf.
    Desi cu un aer nostalgic si vintage, pe alocuri, spectacolul care invoca spiritul lui Edith Piaf, este un spectacol multimedia transpus intr-un decor minimalist, un spectacol care se foloseste, totusi, de tehnica moderna pentru a aduna piesele din trecutul intens, plin de trairi si de creativitate al unei mari artiste. Astfel, cu un ecran ca de cinema in spate, Patricia Kaas deruleaza pe scena, acompaniata de trei instrumentisti si un dansator, filmul vietii lui Edith Piaf, incarcandu-se atat pe sine, cat si pe public cu emotii de nestapanit si din diverse registre ale sufletescului. Teatralitatea face cu ochiul, in fiecare secunda si din fiecare colt al scenei, celor care o asculta, o privesc si o aplauda pe frantuzoaica cu timbru vocal gutural. Decorul aminteste de epoca de inceput a cinematografiei si de plan-detaliu-ul din piesele de teatru cu unul, doua personaje, iar costumele pe care le imbraca pe rand Patricia Kaas reconstituie aerul unei epoci in care marile iubiri se concretizau, in filmele de referinta, printr-un sarut pasional in imagini alb-negru, pe final, inainte de generic.
    Si la Iasi, acest suflu de prima jumatate de secol XX a ajuns in plamanii fiecaruia din cei prezenti. Alaturi de oameni dragi sau doar cu ei insisi, spectatorii Patriciei Kaas au trait fiecare moment din show-ul Kaas Chante Piaf cu intensitate. Daca din curiozitate intorceai privirea spre celalalt sau spre ceilalti, indiferent daca erau oameni de-ai tai sau necunoscuti, nu dadeai nicicum peste plictiseala sau scepticism. In schimb rasul, bucuria, muzicofilia si sentimentalismul se rasfatau ca la spa in gesturile si privirile multimii, intr-un prezent continuu. 
    Cand, in sfarsit, spectacolul Kaas Chante Piaf a inceput, artista a urcat pe scena si a salutat publicul cu dorinta de a-l atrage de partea sa si de a-si face, in acelasi timp, numarul. Si-a motivat alegerea, si-a intrat in stare si a lasat muzica sa preia controlul. Acordeonul, vioara, pianul i-au fost tovarasi de calatorie pe tot parcursul drumului catre sufletul lui Edith Piaf. Si cum rugaciunea este cea mai scurta cale catre esenta fiecaruia dintre noi, simbolurile sale domina inceputul spectacolului Patriciei Kaas. Asezata in genunchi, cu mainile pe un scaun inalt, ce poarta semnul crucii, artista se joaca cu notele piesei “Mon Dieu" si cu starile celor care si-au ciulit urechile pentru a nu scapa nici un sunet, fie ca se afla aproape de scena, fie ca o zaresc pe ecranele mari amplasate langa scena. Graba, trecerea, firescul, umanul, cotidianul se regasesc in tinuta sa. Un trench simplu, crem, ii imbraca gesturile, miscarile de dans incarcate de senzualitate, de artificialitatea unei papusi cu ate, de durerea unor iubiri neimplinite si de ritm profund asimilat, pana in varful degetelor. 

    Dupa un debut incarcat de dramatism, Patricia Kaas isi drege vocea pentru alte reinterpretari suprinzatoare ale cantecelor lui Edith Piaf, cantece reorchestrate de Abel Korzeniowski, unul dintre cei mai cunoscuti compozitori de muzica de film, nominalizat la Globurile de Aur. Intre bucatile muzicale vorbeste cu publicul, ii destainuie mici secrete din viata celei evocate si il indeamna la implicare. "Padam, padam”, "Avec ce soleil", "T’es beau tu sais", cateva dintre cele mai cunoscute cantece ale lui Edith Piaf au rasunat in Piata Palatului din Iasi aducand cu ele jocuri de lumini, imagini in alb-negru pe ecranul din spatele scenei, inregistrari cu vocea in original a lui Edith Piaf si pofta de o plimbare prin orasul marilor iubiri. Cand ajunge la “Milord”, Patricia Kaas aminteste publicului despre prietenia lui Edith cu Alain Delon, incurajand nostalgia sa dea din coate si sa treaca dincolo de imaginile de film de pe ecran si dincolo de miscarile de dans nascute pe ritmurile binecunoscutului slagar. 
    Dupa prietenie, e randul marilor iubiri ale lui Edith Piaf sa anime spatiul scenic. Pastrate pentru final, binecunoscutele “La vie en rose", "Hymne à l’amour", "La Belle Histoire D’ Amour” rascolesc istoria sentimentala a Europei si ii evoca pe celebrii Marcel Cerdan si Jean Cocteau. Intr-o rochie alba cu tul, Patricia Kaas spune publicului poveste dupa poveste. Acordurile din “La vie en rose" ating buzele majoritatii celor prezenti, iar iubirea isi face simtita prezenta in fiecare detaliu. Cand ajunge la povestea de dragoste dintre Edith Piaf si Marcel Cerdan, marele boxeur, pentru care artista omagiata a scris trei cantece de dragoste, Patricia uimeste publicul prin manusile de box cu care isi accesorizeaza tinuta. Astfel feminitatea, delicatetea se  amesteca cu masculinul, puterea, lupta, gustul victoriei si gustul  infrangerii. 

    Dupa aplauze dezlantuite urmeaza si bis-ul. Kaas are deja pregatita piesa si ii roaga pe cei din fata scenei sa se ridice in picioare si sa aplaude inregistrarea cu vocea lui Edith Piaf care da tonul. Este unul dintre cele mai frumoase, mai emotionante si mai de succes cantece ale lui Edith Piaf, “Non je ne regrette rien". Pe ecranul din spate un cal negru alearga, cade, se ridica si alearga din nou. Simbolurile musca din toate directiile simturile spectatorilor. Aplauzele se amesteca cu franturi din cantec fredonate mai mult sau mai putin fals de catre cei mai extrovertiti. Dupa ultimele note muzicale, o Patricia multumita de ceea ce a iesit, dar si putin dezamagita de intensitatea implicarii publicului, isi prezinta instrumentistii, dansatorul si se retrage in sine. Scenariul nu presupune foarte multa spontaneitate, iar iesirea din rol, stim asta din piesele de teatru, nu este intotdeauna una usoara. Florile pentru Edith Piaf au fost depuse, omagiul adus, show-ul dus pana la final cu succes.

    Amestecand trecutul cu prezentul continuu, bucuria cu durerea, iubirea cu deznadejdea, amintirile legate de concertul Patriciei Kaas la Iasi nu se lasa povestite doar cu unul dintre aceste doua timpuri, trecut sau prezent. Desi Kaas Chante Piaf a fost, dansul, decorul, interpretarile muzicale, emotiile starnite, imaginile inedite si filmarile din colectia personala a lui Edith Piaf care nu au mai fost difuzate pana acum sunt. Ele oricum curg pana la sfarsitul anului pe multe alte mari scene ale lumii si pana la uitare in memoria celor care si-au insusit statutul de spectator. 

    Foto: Pro Image

  • Excelenţa în educaţie – Gala FIE 2013

    Festivalul International al Educatiei (FIE) desfasurat in perioada 14-24 iunie la Iasi, a demonstrat, prin prima sa editie, cea din 2013, ca este asemeni unui student extrem de talentat si de ambitios, dar aflat in primii ani de studiu. Si-a propus multe, a excelat prin diversitate, indrazneala, creativitate, dar si-a supraestimat resursele de energie. Spre norocul sau, insa, ochiul format al specialistilor din educatie si cultura l-a ajutat sa faca fata obiectivelor propuse si sa nasca noi asteptari pentru anul urmator.
    FIE 2013 a avut de toate, muzica, teatru, carte, arte vizuale, dezbateri stiintifice si a pus mult accentul pe excelenta in diverse domenii ale educatiei si cercetarii, excelenta atinsa la nivel national, dar si la nivel international. De aceea a mizat pe simetrie, prin acordarea unor premii de excelenta in educatie, atat pentru profesori marcanti ai vietii universitare iesene, din diverse domenii, cat si pentru elevi si studenti cu merite deosebite, in deschiderea, dar si la finalul sau. 
    Astfel, pe 14 iunie, in seara Galei Festivalului International al Educatiei si-au primit aplauzele, premiile si recunoasterea profesorii universitatilor de prestigiu din Iasi, veteranii excelentei in educatie si cercetare, iar pe 23 iunie, la Gala Clasic 300, a venit randul celor tineri, inca in cautare si formare, sa surprinda in ochii publicului aprecierea pentru munca lor si sa isi primeasca diplomele si recompensele financiare. 

    Retrospectiv privind, pe 14 iunie, in prima zi de festival, covorul rosu intins pe scarile de la intrarea in Sala Mare a Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi isi astepta invitatii de onoare si premiantii, viitorii spectatori si protagonisti ai fiecarui moment, ai fiecarui spectacol, ai fiecarei lansari de carte si ai fiecarei conferinte din programul FIE: politicieni, reprezentanti ai administratiei centrale si locale, reprezentanti ai mediului de business, reprezentanti ai societatii civile si ai mass-media, profesori, elevi, studenti, personalitati din lumea culturala, actori, scriitori, muzicieni, oameni obisnuiti interesati de viata culturala a orasului. Si ei au inceput sa soseasca pana spre ora 20.00 si sa isi ocupe locurile in stal, la loja sau la balcon, ajutati de voluntarii FIE, dupa ce au trecut prin detectorul de metale si dupa ce si-au demonstrat nevinovatia si buna intentie din posete si din buzunare.

    Emotia de a-i sti in loja pe presedintele de onoare al festivalului, maestrul Radu Beligan si pe invitatul special, lordul David Trimble, Laureat al Premiului Nobel pentru Pace in 1998 a starnit discutii dintre cele mai diverse pe culoarele teatrului inainte de inceperea spectacolului. Camerele de filmat ale televiziunilor acreditate vanau orice personalitate care se oprea la un fursec sau la un pahar cu apa sau cu sampanie, reporterii isi tineau microfonul mai aproape decat pe cel mai bun prieten, cunostintele care nu se mai vazusera de ceva vreme se salutau cordial si incercau sa recupereze din timpul pierdut, premiantii isi repetau in gand discursurile si multumeau din priviri celor care ii recunosteau. Dupa ce forfota din sala s-a stins treptat, a inceput si Gala propriu-zisa. Moderatorul, actorul Adrian Paduraru, cu un aer relaxat si intr-o forma foarte buna a facut mai usoare trecerile de la un moment la altul. Intr-un decor cu accente de epoca romana, insufletit de un personaj omniprezent, indiferent de moment, muza, intruchipata de catre actrita Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi, Oana Sandu, Gala FIE si-a desfasurat cele doua parti mizand pe un mix de emotii, discursuri de gala, muzica, teatru. In prima parte, dupa discursul impresionant al maestrului Radu Beligan, presedintele de onoare al festivalului, s-au dat multe premii, s-a vorbit mult despre cultura si educatia ieseana si au fost si cateva scurte numere artistice, o intepretare la pian a compozitorului Romeo Cozma si un scurt recital al band-ului Jazz for Souls. Pe scena si-au facut aparitia, pe langa premianti, si oamenii care au contribuit la materializarea festivalului: directorul FIE, Florin Mindirigiu, primarul municipului Iasi, Gheorghe Nichita si reprezentanti ai partenerilor si sponsorilor principali.
    Academicianul Viorel Barbu, lector dr. Catalin Bogdan Gales, cercetatorul stiintific al anului, prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, presedintele Senatului Universitatii Politehnice din Bucuresti, prof. univ. dr. Ursula Helena Stanescu, profesor consultant la Facultatea de Farmacie, membru în Comisia medicala permanenta a ARACIS, doctor Dan-Radu Rusu, cercetator la Institutul de Chimie Macromoleculara “Petru Poni” al Academiei Romane, prof. univ. dr. dr. H. C. Ioan Avarvarei, de la Facultatea de Agricultura, profesorul Vasile Sorohan, coordonator al Centrului de Excelenta al Judetului Iasi, profesor de chimie la Colegiul “Costache Negruzzi” Iasi, profesorul Jean Marius Rotaru, profesor de fizica la Colegiul National Iasi, profesorul coordonator la Centrului de Excelenta Fizica clasa a XII-a si a XI-a, conf. univ. dr. Matei Bejenaru si scriitorul Spiridon Vangheli sunt numele care au fost aplaudate in seara de 14 iunie pentru activitatea de execeptie de catre publicul prezent la Gala FIE. Rezultate remarcabile stiute sau uitate au fost mentionate pentru a starni mandria si respectul posesorilor de invitatie din Sala Mare a Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi. Nu au lipsit nici momentele in care o gluma buna a salvat o situatie care putea fi stanjenitoare. Relevant s-a dovedit a fi momentul care poate fi clasat fara remuscari la categoria “sa traducem dintr-o limba in aceeasi limba”. Astfel, dupa ce discursul invitatului de onoare, lordul David Trimble, a fost tradus din engleza in engleza de catre un translator mult prea emotionant si evident nu foarte experimentat, moderatorul, actorul Adrian Paduraru a stiut sa faca trecerea, pe un ton ironic si jucaus, spre un alt moment. 
    Partea a doua a Galei a pregatit auditoriul pentru cealalta gala programata spre finalul FIE, Gala Clasic 300.  Dupa o pauza de cateva zeci de minute, pauza de tigara, de conversatie, de respirat aer curat cu miros de ploaie sau de gasit drumul spre casa, cei care au mai ramas in sala si-au bucurat urechile si sufletele cu arii celebre interpretate de corul Operei Nationale Romane Iasi. 
    Si astfel, s-a dat startul sirului de evenimente culturale demne de un festival international al educatie. S-a ras mult, s-a aplaudat pe saturate, s-a gustat din meniul complex de emotii pe care un astfel de eveniment il presupune, s-a pasit in fata pentru aprecieri, s-a exprimat recunostinta si s-au facut promisiuni. Cuvintele intelepte ale maestrului Radu Beligan au plutit in aer mult timp de la rostirea lor si au protejat aura de pozitivism a intregii desfasurari de forte. In cele din urma Gala FIE, cu peste 500 de personalitati din toate domeniile la bord, a fost un eveniment bifat de catre toti sustinatorii culturii si educatiei iesene.

  • Excelenţa în muzica de operă – Gala „Clasic 300”

    Nume sonore ale culturii si divertismentului din Romania si din afara Romaniei au intretinut la Iasi atmosfera in cele 10 zile ale Festivalului International al Educatiei (FIE) si au lasat in urma multe amintiri, dintre cele mai diverse. Dupa spectacole ca Saraimanul lui Razvan Mazilu, Calatoriile lui Gulliver, Kaas Chante Piaf, Scripcarul pe acoperis, dupa reprezentatiile in aer liber din cadrul Fringe Festival si Opera Film Festival a venit randul spectacolului de gala „Clasic 300” sa surprinda prin greutatea numelor prezente pe afis, prin calitatea programului gandit si a prestatiei artistilor. Desi, initial trebuia sa se desfasoare in aer liber, in Piata Palatului Culturii, pe 22 iunie, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, concertul de gala a fost amanat pentru ziua de 23 iunie si sustinut in interiorul Salii Polivalente din Iasi.
    Dupa ora 20.00, pe o scena montata in 16 ore, dar a carei montare, ne-au asigurat organizatorii, ar fi durat in mod normal 3 zile, concertul vocal-simfonic a adunat la un loc orchestra si corul Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iasi, pe mezzo-soprana Viorica Cortez, pe tenorul Calin Bratescu, pe violonistul Remus Azoitei, pe soprana Elena Mosuc si pe tanarul solist la fagot, elevul Traian Petroniu Sturza. Insa, inainte de inceperea spectacolului propriu-zis, dupa un scurt discurs al moderatorului, actorul Adrian Paduraru, au fost premiati, pe repede-inainte, elevii si studentii din varful invatamantului iesean. Rand pe rand au urcat pe scena pentru laudatio, invatatei din domeniul stiintelor umane, stiintelor exacte si artelor plastice. Distinctiile au fost acordate astfel:
    Din partea Inspectoratului Scolar Judetean Iasi 
    –Cozma Mihai Catalin – Liceul cu Program Sportiv Iasi, clasa a XII-a
    –Calin David Cristian – Colegiul National „Costache Negruzzi” Iasi
    –Pasa Andrei – Colegiul National Iasi
    –Ropota Daniel – Colegiul National de Arta „Octav Bancila” Iasi
    Din partea Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi
    –Mihai Barzu – Facultatea de Informatica, master, anul I
    –Tiberiu Ghiurau – Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, master, anul I
    –Alexandru Lukacs – Facultatea de Fizica, licenta, anul al II-lea
    –Iulia Catalina Plesca – Facultatea de Matematica, licenta, anul al III-lea
    –Angela Morosanu – Facultatea de Educatie Fizica si Sport
    Din partea Universitatii Tehnice „Gh. Asachi” Iasi
    –Georgiana Ancuta Sofragiu – Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata
    –Gheorghe Panaghiu – Facultatea de Automatica si Calculatoare
    –Vlad Alexandru Vornicu – Facultatea de Mecanica
    –Matei Lache, Vlad Panaite, Alexandra Cojocaru – castigatorii celei de-a XIX-a editii a Competitiei Internationale ICAMES, de la Facultatea de Constructii si Instalatii si Facultatea de Arhitectura „G. M. Cantacuzino”
    –Florin Ilies, Vlad Azoitei, Ionut Ionita – castigatorii Premiului Special CONTINENTAL la concursul Microcontrolere si Aplicatii – Mihai Konteschweller 2013, de la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei
    Din partea Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” Iasi
    –Chiorascu Ioana – Facultatea de Medicina
    –Chis Anca – Facultatea de Medicina
    –Ribeiro de Sousa Camano Orlando Miguel – voluntar, Portugalia
    –Panaite Irinel – Facultatea de Medicina Dentara
    –Burlec Flavia – Facultatea de Farmacie
    –Orasanu Ionut – Facultatea de Bioinginerie Medicala
    Din partea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad”
    –Andrei Mihai Gafencu – Specializarea Agricultura
    –Monica Larisa Gramaticu – Facultatea de Medicina Veterinara
    –Ana Luca – Specializarea Peisagistica
    –Mariana Zagorodniuc – Specializarea Control si Expertiza Produselor Alimentare
    –Elena Adelina Lupu – Specializarea Tehnologia Prelucrarii Produselor Agricole
    Din partea Universitatii de Arte „G. Enescu”
    –Mihaela Balan – Facultatea de Interpretare, Compozitie si Studii Muzicale Teoretice
    –Florin Guzga – Facultatea de Interpretare, Compozitie si Studii Muzicale Teoretice
    –Bogdan Palie – Facultatea de Teatru
    –Florin Bisca – Facultatea de Arte Vizuale si Design
    –Vatavu Emil Daniel – Facultatea de Arte Vizuale si Design

    Dupa aceasta infuzie de tinerete, inteligenta, emotie, aplauze dezlantuite si diplome la purtator, in supraincalzita si suprasolicitata Sala Polivalenta din Iasi, cu eleganta, maiestrie si talent peste medie, invitatii speciali ai Galei „Clasic 300”, mezzo-soprana Viorica Cortez, tenorul Calin Bratescu, violonistul Remus Azoitei si soprana Elena Mosuc, prezentati publicului de catre acelasi Adrian Paduraru, amfitrionul tuturor spectacolelor de referinta din cadrul FIE, au interpretat, acompaniati de catre orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iasi, arii si partituri muzicale indragite de iubitorii muzicii clasice. Dupa introducerea facuta cu o compozitie a  lui George Enescu, Rapsodia a II-a, a venit randul greilor muzicii clasice universale sa ii emotioneze pe cei prezenti, uneori pana la lacrimi. Desi viteza cu care erau stimulate evantaiele din mana fiecaruia dintre spectatori putea diminua gradul de atentie, acest lucru nu s-a intamplat decat pe alocuri. Locatia nepotrivita si caldura capricioasa si insistenta au intensificat parca experienta. Au rasunat, rand pe rand, in sala in care, de obicei, se striga gol!, aria Dalilei din Samson et Dalila de Camille Saint-Saëns, in interpretarea magicei Viorica Cortez, aria lui Mario Cavaradossi din Tosca de Giacomo Puccini,  in interpretarea tenorului Calin Bratescu, valsul Julietei din Romeo et Juliette de Charles Gounod, in interpretarea sopranei Elena Mosuc, Introducere si Rondo Capriccioso  de Camille Saint-Saëns in ritmul de vioara impus de Remus Azoitei, duetul Lakme-Malika din Lakme de Leo Delibe, sustinut de catre cele doua soprane cu voci sfasietoare, Viorica Cortez si Elena Mosuc, Balada pentru vioara si orchestra de George Enescu, sub arcusul aceluiasi Remus Azoitei, Dor pribeag dupa o orchestratie de Constantin Bobescu, in interpretarea Vioricai Cortez, aria Magdei din La Rondine de Giacomo Puccini, prin glasul inconfundabil al Elenei Mosuc, Andante et Rondo ungarese op.35 de Carl Maria von Weber, cu Traian Petronius Sturza la fagot, Intermezzo-ul din Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni, Noaptea de Anton Rubinstein, Norma de Vicenzo Bellini, Vals din Suita de jazz de Dmitri Sostakovici, duetul Hanna Glawary-Danilo Danilovich din Vaduva vesela de Franz Lehar, sustinut, cu o forta extraordinara, de catre Viorica Cortez si discipolul sau Calin Bratescu, Uvertura din Nabucco de Giuseppe Verdi, duetul Gilda-ducele de Mantua din Rigoletto de Giuseppe Verdi, Marsul triumfal din Aida de acelasi Verdi, aria O, vagabonda steli d’ori din Adriana Lecouvreur de Francisco Cilea si aria Nessum dorma din Turandot de Giacomo Puccini. 

    Desi, in programul initial era prevazuta si o pauza, iar repertoriul abordat structurat in doua parti, in cele din urma, pentru a castiga timp, si pentru a nu lungi cu mult in noaptea cu luna plina oglindita in geamurile Salii Polivalente durata Galei „Clasic 300”, acesta a curs fara intrerupere. Vocile care l-au insufletit, Viorica Cortez, Elena Mosuc si Calin Bratescu, sosite din mari orase ale Europei, respectiv, Paris, Zurich si Londra, au dovedit o data in plus ca se identifica cu structura emotioanala a poporului in mijlocul caruia au crescut. A stiut, ca nimeni altul, sa ii acompanieze cu orchestra sa pe acesti mari artisti dirijorul Filarmonicii din Iasi, Vlad Conta. Acesta a declarat pentru organizatori si pentru public, in egala masura: „Ma bucur enorm sa particip la acest festival prestigios, in compania unor artisti desavarsiti. Sunt profund atasat de Iasi, de incarcatura sa culturala, de creativitatea pe care o intalnesti la tot pasul. Ma leaga de Iasi in mod nemijlocit Filarmonica „Moldova”, cu care am impartit de-a lungul timpului momente muzicale splendide.”
    Tarziu, poate deshidratati, dar cu siguranta fericiti si induiosati, toti cei prezenti in neincapatoarea Sala Polivalenta la spectacolul de gala ”Clasic 300”, dupa o lunga sesiune de aplauze, accesorizata cu bisuri, si-au cautat drumul spre iesire in acordurile imnului FIE lasat pentru final ca un punct pe portativ, atat pentru voluntarii energici si entuziasti, cat si pentru toti cei care s-au bucurat de delicatesele festivalului.
     

  • Firescul celebrității – Patricia Kaas față în față cu presa ieșeană

    Cantareata Patricia Kaas este pentru iubitorii muzicii din Iasi sampania frantuzeasca a Festivalului International al Educatiei, inaugurat pe 14 iunie 2013. Cu o zi inainte de concertul care va avea loc pe 19 iunie si care face parte din turneul international de promovare a spectacolului Kaas Chante Piaf, artista a sustinut o conferinta de presa in Sala Mare a Primariei Iasi. 

    Relaxata, politicoasa, diplomata si, in acelasi timp, fireasca, Patricia Kaas a surprins jurnalistii ieseni din sala cu energia, frumusetea si prezenta sa de spirit. Insotita de catelusa Tequilla care a latrat vesel de fiecare data cand a simtit nevoia, interpreta de origine franceza a impartit locurile de la masa de la care si-a privit in ochi intervievatorii cu primarul municipiului Iasi Gheorghe Nichita, cu actorul Adrian Paduraru si cu directorul festivalului Florin Mindirigiu. Acestia au complimentat-o cu simpatie si cu admiratie pe tot parcusul discutiei si si-au recunoscut slabiciunea pentru muzica sa, muzica unei generatii in care s-au identificat. Desi a intarziat 4 minute, Patricia Kaas nu a trecut peste acest amanunt ca si cum nici nu ar fi existat. Dimpotriva. Si-a cerut scuze si cu un zambet cald si prietenos a incurajat curiozitatea celor de fata sa iasa la suprafata. Exactitatea si politetea nu i-au inhibat, insa, umorul. Aceasta a marturisit ca “e cam dificil sa te machiezi în camera de hotel, aici la Iasi.”

    Intrebarile jurnalistilor ieseni nu au fost multe, nici extrem de diverse, dar fiecare a primit un raspuns care a imbinat diplomatia cu sinceritatea. S-a discutat despre turneul din cadrul caruia face parte si spectacolul de la Iasi, despre durata acestuia si despre structura sa, despre sursa de inpiratie, interpreta Edith Piaf, despre personalitatea si viata acesteia. Nici stangacia traducatoarei nu a iritat-o pe artistita. Aceasta a acceptat cu zambetul pe buze si interventiile de traducator ad-hoc ale moderatorului intalnirii, actorul Adrian Paduraru, incercand sa imprime o nota de cordialitate dialogului. 
    Dupa o scurta introducere, intrebata cum i-a venit ideea acestei serii de spectacole, Kaas Chante Piaf, Patricia Kaas a marturist: “Este un spectacol care imbina interpretarea muzicala cu cea teatrala. Edith Piaf a avut 400 de melodii, mi-a fost usor sa aleg 20. Cand am auzit repertoriul ei am fost emotionata, m-am regasit in acele cantece.” Dar a tinut sa precizeze, de asemenea, ca nu incearca sa copieze, ci doar sa isi exprime admiratia fata de o artista care a marcat-o inca de mica, de cand avea 10-12 ani. De aceea, despre Edith Piaf a afirmat: “Cred ca era o femeie, careia ii placea sa traiasa la extrem. Era vesela si plina de viata, iar in dragoste, avea frica de a nu se plictisi. Traia intens, suferea  si isi hranea cantecele din aceasta suferinta”. Iar cand a venit randul sa isi faca o scurta descriere a propriei personalitatii si a lucrurilor care o bucura pe ea, a recunoscut ca prefera simplitatea, lucrurile marunte care starnesc sentimentul de familiaritate: “Imi place sa dorm in patul meu, pentru ca se intampla rar acest lucru, imi plac prietenii mei, familia, catelusa Tequilla, cuvintele simple, un suras, shopping-ul.”
    Cu aceeasi sinceritate a raspuns si la intrebarile despre Romania si muzica sa. Astfel, Patricia Kaas a recunoscut ca nu stie prea multe nici despre Iasi, nici despre Maria Tanase, cantareata pe care Adrian Paduraru a comparat-o cu Edith Piaf.
    Convinsa fiind ca prin aparitia sa la Iasi, in cadrul FIE, le va da ocazia tinerilor  sa asculte limba franceza si muzica franceza si ca nu este tara, oricat de mica, in care sa nu se fi auzit de Edith Piaf, Patricia Kaas a tinut sa sublinieze ca spectacolul sau a fost sustinut pana acum pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii, ca Royal Albert Hall din Londra sau Carnegie Hall din New York si ca reuneste o selectie din cele mai frumoase melodii ale lui Edith Piaf, reorchestrate de catre Abel Korzeniowski, un cunoscut  compozitor de muzica de film, nominalizat la Globul de Aur.
    Dupa ce intrebarile s-au epuizat, reportofoanele  si camerele de filmat s-au oprit, Patricia Kaas a multumit tuturor pentru prezenta, a impartit din nou zambete, a primit cu placere aplauzele, si-a luat catelusa si s-a indreptat spre iesire. A lasat in urma sa impresia ca celebritatea poate fi abordata si cu naturalete, curiozitate satisfacuta, dar si curiozitate abia nascuta, aceea de a vedea spectacolul Kaas Chante Piaf. 

  • Iașul medieval

    Printre festivalurile cu traditie de la Iasi, cum sunt Euroart-ul si ContemporanIs-ul, se pare a mai rasarit unul si se pregaseste pentru primul sau an de viata, Iasul Medieval.

    Organizata de catre Underground Pub, in parteneriat cu Primaria Municipiului Iasi, prima editie a festivalului „Iasul Medieval” se va desfasura in perioada 5-9 iunie 2013 si va reconstitui atmosfera unei cetati medievale. Programul evenimentului se anunta a fi extrem de tentant, mai ales pentru cei indragostiti de acea perioada, dar si pentru curiosii de toate varstele. Targul mestesugaresc, spectacolele de teatru, concertele tematice si multe alte activitati cu specific medieval isi impart orele si zilele din desfasuratorul festivalului, astfel: 


    Miercuri, 5 iunie 2013     
    •Ora 17.00 – deschiderea festivalului si a targului mestesugaresc;
    •Ora 19.00 – piesa de teatru gen Commedia dell’arte;
    •Ora 20.30 – concert recital menestreli;
    •Ora 22.00 – petrecere de intampinare a artistilor in Underground Pub.
    Joi, 6 iunie 2013 
    •Ora 10.00 – deschiderea activitatii comerciale (targ, standuri);
    •Ora 12.00 – teatru „Povestea gogoasei”;
    •Ora 16.00 – prezentarea ordinului „Paladinii de Terra Medies” si activitati interactive: prezentare arme si armuri, demonstratii de manuire a armelor, ateliere mestesugaresti;
    •Ora 17.00 – reprezentatii saltimbanci, dansatori, jongleri;
    •Ora 18.00 – piesa de teatru „Cuceririle lui Arlechino”;
    •Ora 19.30 – dansuri medievale cu Ansamblul „Coconite”;
    •Ora 20.30 – concert „Descantec” si „Aproape Unpluged”;
    •Ora 22.00 – party medieval in Underground Pub.
    Vineri, 7 iunie 2013 
    •Ora 09.00 – deschidere activitati comerciale;
    •Ora 12.00 – teatru „Pacala si Tandala”;
    •Ora 13.00 – parada pe Bulevardul Stefan cel Mare;
    •Ora 16.00 – spectacol de dans medieval cu Ansamblul „Coconite”;
    •Ora 17.00 – teatru medieval gen Commedia dell’arte;
    •Ora 18.00 – concert Sukar Nation;
    •Ora 19.00 – concert Truverii cu efecte pirotehnice;
    •Ora 20.30 – concert Pavel Stratan;
    •Ora 22.00 – concert medieval in Underground Pub.
    Fie ca va doriti o plimbare in aer liber in timpul careia sa va intalniti cu domni si domnite dintr-o alta perioada istorica si deci, sa experimentati calatoria in timp, fie ca vreti sa savurati un spectacol de teatru  sau un concert de muzica medievala, un lucru este sigur, trebuie sa mergeti la botezul festivalului Iasul Medieval, macar in una din zile, daca nu in fiecare zi.

  • Edmond

    Ai simtit vreodata ca zilele trec mult prea repede, uneori fara vreo farama de special in ele, ca ceea ce faci te ingroapa in rutina si automatism, ca oamenii din viata ta raman doar din obisnuinta, ca nimic nu te mai bucura, ca iti doresti sa pleci cat mai departe de furnicarul in care nu te mai regasesti, chiar daca poate e prea tarziu pentru tine, ca vrei sa ordoni umerilor sa nu se mai ridice a nepasare si mainilor sa-ti cuprinda destinul si sa-l remodeleze, ca nu prea poti scapa de doza de fatalism care ti-e rezervata, dar ca ai putea macar sa incerci sa i te impotrivesti?
    Ei bine, in programul stagiunii curente a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi vei gasi un personaj cu care vei putea discuta intre patru ochi despre toate aceste stari si sentimente. Este vorba despre Edmond, eroul din piesa intr-un singur act cu acealasi titlu, o adaptare dupa scenariul dramaturgului, eseistului si regizorului american David Mamet, in regia lui Vlad Massaci.
    Dar, pentru a nu te simti stanjenit ca il abordezi fara sa stii nimic despre el, afla ca acest personaj a avut prima lui confruntare cu publicul in 1982 la Goodman Theatre din Chicago. De atunci, de la geneza sa, inceputul de anii ’80 si pana in prezent, cine l-a cunoscut l-a perceput ca fiind extrem de actual si, de aceea, isi spune povestea trista a vietii in tot felul de reprezentatii si adaptari. Ba chiar si-a facut aparitia si pe marile ecrane, din 2005, in pelicula regizata de catre Stuart Gordon.
    Un spectacol greu de digerat, dar incarcat de semnificatii si care nu se sfieste sa recurga la agresivitatea verbala si comportamentala exact asa cum a proiectat-o, in replicile personajelor sale, pentru a-si face intelese intentiile, dramaturgul american, Edmond-ul lui Vlad Massaci necesita un mediu propice, mediul roditor al unei minti deschise. Cu fiecare replica, cu fiecare gest al actorilor, cu fiecare trimitere spre realitati ale vietii, aceasta punere in scena poate starni, dupa caz, manie, ostilitate, intelegere, ras trist sau usor isteric, de descarcare, dar nu indiferenta.
    „Purtam în noi o nemultumire difuza, nu ne place viata pe care o ducem. Deschidem televizorul sa vedem ce ne mai spune Neti sau alt oracol, daca o sa avem noroc azi, sau luna asta, sau anul asta. Simtim ca trebuie sa luam niste hotarâri majore, avem senzatia ca viata se scurge pe lânga noi, ca nu traim. Unii numesc asta criza vârstei de mijloc. Aceasta e povestea unui om care actioneaza, care ia acea hotarâre majora menita sa-i schimbe viata. Povestea lui însa nu tine de semne, de zodii, de Neti. Povestea oricui dintre noi tine doar de noi însine si de alegerile noastre. Edmond sunt eu. Dar si tu, cu siguranta.”, sintetizeaza regizorul felul in care el a simtit personajul lui David Mamet.
    Astfel, in viziunea regizorului Vlad Massaci si a scenografului Andu Dumitrescu, intr-un decor minimalist, multifunctional si in continua miscare, Edmond, un contabil blazat, isi traieste drama existentei ratate. Intr-o zi ca multe altele, in drumul spre casa, intalneste o ghicitoare care dupa ce ii priveste palma ii da de inteles ca trebuie sa schimbe ceva, daca vrea sa mai prinda cateva momente de fericire in scurta sa trecere prin propria viata si prin viata altora. Aceasta necunoscuta care profita de uratul pe care il  zareste pe fetele unor trecatori ii spune lui Edmond, de fapt, exact ceea ce avea nevoie sa auda pentru a pleca din ingustul sau univers in care o sotie la fel de plictista ca el il astepta in fiecare seara pentru a-i vorbi despre servitoare incompetente, despre vreme sau despre cat de tare o strang pantofii. Odata ajuns acasa vaneaza lacom momentul in care consoarta incearca sa il atraga intr-o noua capcana conversationala si o anunta, scurt, ca o paraseste, ca vrea sa divorteze, sa se elibereze si sa o ia de la capat. Din acest punct fatidicul nu mai poate fi oprit. 
    Edmond, personajul pe care ajungi sa il cunosti in intreaga sa intimitate si fragilitate, cauta modalitati de evadare din propria nefericire, prin sex si distractii, da forma fizica si sufleteasca unei drame, care nu este doar a lui, ci pare a intregii umanitati. Incearca sa schimbe, sa se increada in necunoscutii de care se izbeste intamplator pe strada sau in cei pe care ii intalneste in baruri, sa cedeze placerii carnale, sa simta caldura prieteniei si poate fiorul iubirii, sa riste, sa renunte la tot pentru cateva minute de altfel. In schimb primeste tradare, suspiciune, rautate, inchistare, retinere, gesturi si atitudini imbibate de convenienta si conformism. Se simte ranit, simte ca intregul sau sacrificiu este gratuit, ca toti ceilalti sunt impotriva lui, ca oamenii nu il merita si nu se merita unii pe altii, ca a renuntat la confortul unei vietii linistite  pentru desertul unei  vieti marcata de singuratate. Si atunci raspunde tradarii cu tradare si rautatii cu rautate, mergand pana la crima.
    Edmond reprezinta, prin cele mai crude si mai naive gesturi ale sale amestecate pe parcursul unei singure zile, zi care poate fi simbolul unei vieti intregi, insusi zvacnetul de revolta impotriva conditiei umane limitata de material, de social, de rutina, de lipsa de curaj, de vise spulberate, de micimea aproapelui. David Mamet, folosindu-se atat de acest contabil ratat, cat si de celelalte personaje pe care le introduce treptat pe parcursul actiunii sectionata in douazeci si trei de scene, planteaza semintele unor trimiteri catre prejudecatile care macina din ce in ce mai mult societetea moderna: rasism, esec conjugal si implicit divort prematur, diferentele de gen, lipsa de comunicare, placerile superficiale, de scurta durata si de multe ori vinovate care incearca sa panseze lipsa si nevoia acuta de afectivitate.
    Spectacolul regizat pentru Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre Vlad Massaci urmareste sa ii puna cat mai mult in evidenta dramaturgului american personajele si substraturile textului pe care acesta l-a scris. Si reuseste, atat prin jocul actorilor distribuiti in rolurile principale, cat si prin utilizarea strategica a unor simboluri usor de identificat si interpretat in toata desfasurarea de forte a piesei. Astfel, multimea gri, compusa din n indivizi de care ne ciocnim si eu si tu ochii in fiecare zi pe strada, multime aflata intr-un continuu dute-vino al egoismului, al cautarii implinirii, al pierderii sau al regasirii de sine, este  redusa la esenta cu ajutorul unor personaje imbracate cu aceeasi pelerina galbena de ploaie pe spatele careia troneaza ironic un X. Acest X aminteste de replica pe care o folosesti si tu, nu-i asa, cand spui povesti cu oameni pe care nu ii stii sau cand vrei sa minimalizezi importanta cuiva: “X a spus..”, “X a inselat-o pe prietena mea…”, “X a dat peste mine pe strada si nici macar nu mi-a cerut scuze.” De asemenea, inchisoarea in care sfarseste Edmond in final reprezinta esecul resuscitarii unei vieti deja ratata si consecintele unor acte nascute din mocirla interioara, iar conformismul social se vrea a fi simbolizat, la nivel de scenografie, de spatiile gri, bine delimitate, cu aer de figuri geometrice perfect simetric trasate si de hublourile dintr-un plastic transparent care despart protagonistii scenariului lui Mamet in momentele in care acestia isi tranzactioneaza viitoarele relatii, momente de inceput ale interactiunii, atunci cand atentia nu a fost pe deplin castigata si suspiciunea depasita.
    Lansati pe orbita planetei Edmond, intr-un mix de lumini, muzica culeasa din diverse genuri si replici care oscileaza de la duiosie la agresivitate, vulgaritate si limbaj licentios, actorii Calin Chirila, Livia Iorga, Octavian Jighirgiu, Diana Chirila, Andreea Boboc, Doru Aftanasiu, Ionut Cornila, Anne Marie Chertic, Dumitru Nastrusnicu, Oana Sandu si Petronela Grigorescu intruchipeaza, cu talent, indrazneala si forta, personaje dintre cele mai diverse, adevarate prototipuri umane: barbatul ajuns in jungla crizei existentiale, sotia parasita, prin porii careia respira frigiditatea si furia, trisorii care profita de orice urma de slabiciune a semenilor pentru a iesi in castig, chelnerita care se viseaza mare actrita, necunoscutul din bar care vinde ponturi ieftine altor necunoscuti despre cum sa isi innece amarul, colegul de celula abuziv.
    Fiecare personaj in parte preda o lectie de viata pe care o simti ca spectator, ghidandu-te atat dupa propriile repere, cat si dupa intensitatea cu care actorii nationalului iesean isi traiesc rolurile. Se remarca, prin extraordinara expresivitate si adaptabilitate la cerintele si nevoile impuse de eroul scenariului lui David Mamet, Calin Chirila, interpretul lui Edmond, dar si Petronela Grigorescu prin aura de bunatate si fragilitate pe care o imprima chelneritei pe care Edmond o ucide fara motiv, canalizandu-si in acest act intreaga sa furie.
    Cu un final marcat de profunzimi biblice si accente filosofice, piesa Edmond scrisa de catre David Mamet si transpusa pe scena Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre regizorul Vlad Massaci, lasa urme adanci in memoria ta, spectatorule. Fie ca iti amintesti jocul actorilor, decorul, muzica, agresivitatea verbala sau intrebarile si starile pe care ti le starneste fiecare replica, odata prezent in sala, alegi sa iti amintesti. Edmond iti vorbeste despre revolta, despre cautarea “mai binelui” si depasirea prejudecatilor, despre furie oarba descarcata in gesturi care te pot condamna pe viata, despre acceptarea unei vieti injunghiata de fatalism. 

  • Seară de Gală la Iași – Gala Premiilor UNITER 2013

    Seara de 13 mai a fost pentru Iasi o seara care i-a certificat inca o data numele de alint “Iasul Marilor Iubiri”. Putin dupa ora 20 au inceput sa soseasca la intrarea Teatrului National “Vasile Alecsandri”, pasind pe covorul rosu sau pe langa acesta, invitatii celei de XXI-a editii a Galei Premiilor UNITER, pentru ca da, in 2013 Iasul a rupt pentru a doua oara, dupa Sibiu in 2007, traditia decernarii Premiilor UNITER la Bucuresti. Oameni obisnuiti care au dat o fuga acasa dupa ce si-au terminat programul la birou pentru a-si trage pe ei tinuta de seara, scriitori, actori, regizori, personalitati iesene din diverse domenii, manageri si chiar reprezentanti ai Casei Regale a Romaniei si-au ciocnit existenta intr-o seara cu un numitor comun, teatrul romanesc.  Presa locala a anuntat peste 500 de invitati din intreaga tara.
    Seara de mai  nu mai era o seara obisnuita de luni, ci seara UNITER si se anunta a fi una incarcata de emotii, de aplauze, de hohote de ras si de lacrimi retinute. In discutiile de dinainte de inceperea spectacolului, pe langa numele celor 30 de nominalizati si a posibililor castigatori, orice trecator putea auzi din cand in cand rostit numele unuia dintre cei direct implicati in organizare: scriitorul Dan Lungu, managerul de proiect desemnat de Consiliul Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, seful Consiliului Judetean Iasi si actorul Ion Caramitru moderatorul Galei, personalitate deja asociata cu imaginea UNITER-ului. Pe bancile din Parcul Teatrului curiosii nu au mai lasat nici un loc liber. Ecranul mare amplasat acolo la initiava Primariei Iasi ii pregatea si pe ei pentru o seara a marilor personalitati culturale din Romania. Se susotea, se tacea incordat sau cu uimire, se astepta, se glumea, se spera. Prin imprejurimi bannerele se umflau in piept cu aerul caldut de mai si purtau prin fata ochilor trecatorilor numele celor care au facut posibila Gala: Consiliul Judetean Iasi, UNITER, Teatrul National „Vasile Alecsandri“ si TVR.

    Limuzine, masini de lux inchiriate sau proprietate personala, taxiuri au umplut pana la refuz parcarile din zona teatrului sau au oprit pentru cateva secunde pentru a lasa in urma lor dare de praf si participanti la gala. Printre vedetele care si-au facut aparitia, orice curios i-a putut recunoaste, printre altii pe Ana-Maria Marinca, Marius Manole, Emil Brumaru, Radu Afrim, Ilinca Tomoroveanu, George Mihaita, Medeea Marinescu, Beatrice Rancea.

    Incet-incet, pana spre ora 21.00, ora oficiala anuntata pentru inceperea Galei, s-au ocupat si locurile in spectaculoasa Sala Mare a nationalului iesean, stralucitoare ca o bijuterie a coroanei. In foaiere se spuneau povestile de dinaintea inceperii spectacolului, se dadeau interviuri, se produceau intalniri neasteptate, se plimbau pe tocuri inalte siluete imbracate cu rochii rezervate evenimentelor speciale si se descheiau sau se incheiau nasturii unor costume cu pretentii.

    In memoria multora rasuna, poate,  declaratia managerului de proiect Dan Lungu facuta pentru ziarul Evenimentul de Iasi “Este un eveniment extrem de important, foarte asteptat in Iasi. In calitate de  organizator m-am confruntat cu numarul de locuri limitat din sala, 700, ceea ce inseamna foarte putin pentru dorinta iesenilor de a ajunge la aceste Gale. A fost complicat de gestionat aceasta organizare, presiunea a fost uriasa, dar exista un aspect imbucurator, toate acestea inseamna ca este mult loc in cultura ieseana pentru evenimente noi. Sper, de asemnenea, ca acesta sa fie un preambul pentru Iasi –Capitala Culturala Europeana, dat fiind ca singurul moment in care aceste Gale s-au tinut in afara Bucurestiului a fost la Sibiu, in anul in care acest oras a fost Capitala Culturala Europeana.” 

    Insa, indiferent de dicutia in care erau prinsi invitatii serii de gala a Premiilor UNITER, de oamenii peste care au dat si de neasteptatul rezervat fiecaruia, un lucru era sigur. Cu totii se bucurau ca se afla acolo. Si unul cate unul si-au ocupat locul in sala, fie in stal, fie la loja, fie la balcon pentru a-l intampina cu aplauze pe moderatorul Galei din fiecare an, actorul Ion Caramitru. La ora 21.00 si cateva minute acesta a aparut pe scena in acordurile muzicii interpretate live de Trupa Trigon din Republica Moldova. Si, ca de obicei, a tinut sa multumeasca organizatorilor si sa-i bucure cu un discurs generos in cuvinte de laude. Asfel, printre altele, Ion Caramitru a motivat alegerea Iasului ca gadza a sarbatorii teatrului romanesc: “Ideea de a organiza aici Gala UNITER s-a nascut spontan si e dorinta mea de a propulsa Iasul ca viitoare capitala europeana. Spun asta fara niciun fel de jena pentru ca Iasul merita cu prisosinta. Punand in balanta care sunt motivatiile unui asemenea demers, ceea ce ofera Iasul culturii romanesti si universale este extraordinar de important. Pana in 2021 sunt destui ani ca in Iasi sa se faca investitii cu contributii internationale pentru a pune la punct tot patrimonial.”
    Dupa introducerea potrivita unui astfel de eveniment, au inceput sa pulseze in tample emotiile pentru nominalizati. Printre acestia s-au numarat si trei ieseni: scenografa Axenti Marfa si criticul de teatru Constantin Paiu, distinsi cu premiul pentru intreaga activitate, si Oltita Cintec, nominalizata la premiul pentru critica teatrala.

    Astfel, rand pe rand, anuntati de catre Ion Caramitru, incurajati de public si intampinati cu zambete fermecatoare de catre fetele frumoase care facilitau accesul la trofeu, si-au primit premiul cei mai buni nominalizati de la fiecare categorie, dupa cum urmeaza:

    •Premiul pentru cel mai bun spectacol
    -"Calatoriile lui Gulliver", de la Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu.
    •Premiul special pentru o viata dedicata poeziei autentice
    –Tudor Gheorghe.
    •Premiul pentru cea mai buna regie
    –Alexandru Dabija pentru spectacolul "Doua loturi", de la Teatrul National Bucuresti
    •Premiul presedintelui UNITER
    –Emil Brumaru
    •Cea mai buna actrita in rol principal
    –Imola Kezdi pentru rolul titular din "Hedda Gabler", de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

    •Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic
    -"Suzana", scenariul si regia artistica, Ilinca Stihi; productie a Societatii Romane de Radiodifuziune

    •Cea mai buna scenografie
    –Helmut Sturmer pentru scenografia spectacolului "Doua loturi", de la Teatrul National din Bucuresti
    •Premiul pentru debut
    –Silvia Torok pentru rolul Iris din "Fetita din bolul pestelui auriu", de la Teatrul German de stat din Timisoara
    •Premiul pentru critica teatrala
    –Octavian Saiu

    •Cel mai bun actor in rol principal
    –George Costin pentru rolul Maiorul din spectacolul "Familia Tot", de la Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Balcescu" din Bucuresti
    •Cea mai buna actrita in rol secundar
    –Eniko Gyorgyjakab pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul "Hedda Gabler", de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

    •Cel mai bun actor in rol secundar
    –Andras Hathazi pentru rolul Judecatorul din Brack din spectacolul "Hedda Gabler", de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
    •Premiul pentru intreaga activitate regizorala
    –Alexandru Colpacci
    •Premiul pentru intreaga activitate de actorie
    –Leni Pintea-Homeag
    •Premiul pentru intreaga activitate de actorie
    –Matei Alexandru

    •Premiul pentru intreaga activitate scenografica
    –Axenti Marfa

    •Premiul pentru critica si istorie teatrala
     –Constanstin Paiu

    •Premiul special pentru teatru de papusi si marionete 
    –Liviu Berehoi

    •Premiul special pentru muzica de teatru
    –Tibor Cari

    •Premiul Consiliului Britanic
    –Mihai Malaimare

    •Premiul Casei Regale pentru piesa anului
    –Liviu Lucaci
    Dar, din nefericire, unii dintre marii premianti au lipsit, Alexandru Dabija – cel mai bun regizor, George Costin – cel mai bun actor in rol principal, Helmut Sturmer – cel mai bun scenograf, lucru ce l-a determinat pe Ion Caramitru sa-si expuna simtul ironiei intr-o fraza scurta, insa plina de semnificatii: „Vii, nu castigi, nu vii, castigi!“
    Pe scena si-au facut aparitia, in afara de catigatori si oamenii politici care se afla in acest moment la conducerea orasului, primarul Gheorghe Nichita si presedintele Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei. Ambii au tinut sa sublinieze importanta alegerii Iasului ca oras-gazda a Galei UNITER. „Astazi, 13 mai, Iasul se va bucura de cea mai mare sarbatoare a teatrului romanesc. Gala Premiilor UNITER reprezinta reperul principal in lumea teatrala, Oscarurile teatrului romanesc. Vor fi prezente importante personalitati ale teatrului romanesc, oameni de cultura, oameni de afaceri si rectori. Imi pun speranta ca aceasta Gala este, simbolic, startul relansarii activitatii culturale de nivel inalt in Iasi, un lucru asteptat cu o sete nemaiintalnita de catre ieseni. Este un eveniment de mare anvergura si prestigiu care, cel putin pentru acesta perioada, pune orasul nostru in centrul vietii teatrale si culturale romanesti“, a declarat Cristian Adomnitei.

    Dar, in memorabila seara de 13 mai, in Sala Mare a Teatrului National „Vasile Alecsandri“ din Iasi, loc unde pe 27 decembrie 1816 se juca primul spectacol in limba romana, si-au facut numarul nu doar castigatorii, care au tinut sa multumeasca publicului, colegilor si juriilor, ci si alti mari artisti responsabili cu buna dispozitie, relaxarea, starnirea zambetului sau a lacrimilor. Astfel, pe parcursul Galei, structurata in trei parti, au epuizat stocul de aplauze al celor prezenti Formatia Trigon din Republica Moldova cu amestecul lor muzical de folk-jazz, Adrian Naidin, cu muzica pe versuri de Nichita Stanescu si piese din repertoriul folclorului romanesc precum „Canta cucu, bata-l vina” si Fanfara de la Chetris.  Adrian Naidin a interpretat chiar un cantec inspirit de frumusetea teilor, starnind hohote de ras si pundu-i pe cei prezenti, cu sau fara voia sa, in legatura cu un subiect sensibil pentru Iasi, taierea teilor de pe Bulevardul Stefan cel Mare.

    Cu stralucire, cu emotii, cu doua pauze de tigara pentru impartasit impresii, cu momente inedite si discursuri cochetand cu recunostinta, bucuria si implinirea, cea de-a XXI-a editie a Galei Premiilor UNITER desfasurata la Iasi a fost unsa de catre toti cei prezenti cu titulatura de eveniment reusit, descatusare spumoasa de talent, umor, spontaneitate. La iesire se puteau zari doar fete luminoase, iar daca cineva ar fi rugat pe fiecare dintre cei care isi cauta drumul spre casa sa repete ca pe un motto al serii cuvintele actitei care a luat premiul pentru intreaga activitate, Leni Pintea Homeag, “fiecare teatru care renaste este o magie”, cu siguranta ca i-ar fi iesit.