Ceai negru cu deja-vu

Cobor din avion și deschid bine ochii verzi de vultur blond în stare să devoreze chiar și interiorul banal al unei săli de așteptare dintr-un aeroport micuț.
Arome, atmosfera mocnind a altceva, oameni și aerul lor de viață trăită cu accente de automatism și unicitate, trench-ul meu crem ușor șifonat și cu miros de acasă și oameni de-ai mei din avionul și autocarul cu care am călătorit până aici.
În sfârșit mă întâlnesc cu Londra.
Oricât aș încerca să fiu de discretă tot mă înhaț cu euforia, cu fețele needucate ale gramaticii, interjecțiile și cu poftele de nestăpânit.
Când călătorești spre locuri străine ție clișeele, frumos împăturite, își găsesc loc în buzunarele laterale ale minții, iar așteptările țin să se asorteze și să își potrivească dimensiunile cu emoția în stare pură, îmi sună, în urechile încă înfundate după zborul de 3 ore, o voce care poate fi a mea sau poate fi a oricui altcuiva.
Dar cui îi pasă? Cine o ascultă?
Sunt prea multe locșoare în sala de așteptare prin care să mă rătăcesc la propriu până să găsesc adevăratul drum spre stația de metrou, prea multe priviri admirative de aruncat nonconformiștilor pe care întotdeauna i-am iubit, prea multă panică ținută în frâu, dar gata să atace venele prin care pare să curgă oboseala și nu sânge, prea multe limbi vorbite pe tonalități diferite, prea multă curiozitate, prea multă bucurie că mă aflu unde mă aflu.
Așa că mă las condusă de braț de cea care întotdeauna mă salvează în astfel de situații, intuiția, și ajung la cea mai apropiată stație de metrou în nici câteva secunde.
Deși îmi vine greu să mă despart de forfota din jur, mă las aproape hipnotizată de semnul care marchează intrarea în măruntaiele Londrei pentru a nimeri în mijlocul altei forfote, la fel de magnetică, cea a Underground-ului.
Hipsteri, rockeri, rastamani, oameni de afaceri în costume de firmă și cu pantofi rupți, doamne elegante sau fete care combină stilurile vestimentare precum aromele în mâncare, brațe, fețe și picioare din rase diferite, zâmbete amabile, accente cu tentă poetică se amestecă în cel mai firesc mod cu putință.
Mă pierd în hățișul contemplării pentru câteva secunde sau poate minute și ratez primul metrou.
Dar regretul nu pare să îmi dea târcoale, așa că îl aștept pe următorul simțind cum relaxarea pune stăpânire până și pe cocoașa detașabilă în formă de rucsac care zace lângă picioarele mele de călător.
Totuși, trebuie să aflu dacă sunt pe peronul potrivit.
Și cum nu am fost niciodată prietenă cu hărțile, prefer să colecționez zâmbete politicoase și explicații mai mult decât generoase de la străinii aceia din cauza cărora sunt încă pe peron.
Da, sunt pe peronul potrivit și în nici 2 minute va sosi următorul metrou.
Un déjà-vu în compoziția căruia se regăsesc un pub, o halbă mare de bere și eu cu gura până la urechi în încercarea de a prinde bucuria mă străbate cu intensitatea unui fior și simt că m-am îndrăgostit.
Ce greu îmi va fi să părăsesc acest oraș pe care deja îl iubesc, deși încă nu îl cunosc, îmi zic de pe scaunul de metrou.
În scurt timp ajung în stația mea.
Pun piciorul drept pe peron, nu mă mai satur de privit în jur, pun și piciorul stâng, îmi atașez cocoașa și pornesc în căutarea prietenei cu care mi-am dat întâlnire la Piccadilly Circus.
Din fericire o zăresc pe scările rulante imediat ce le abordez.
Și pe ea pare să o macine aceeași curiozitate și același entuziasm.
Împreună ieșim să înfruntăm Londra de la suprafață, Londra muzeelor și a clădirilor din cărămidă, a pub-urilor și a magazinelor de lux, a music-hall-urilor, a magazinelor de suveniruri deținute de imigranți, a ploii capricioase, a podurilor peste Tamisa, a british lunch-ului și a ceaiului negru, a autobuzelor supraetajate și a taxi-urilor cu aer de epocă, a cabinelor telefonice roșii și falnice în unicitatea lor, a parcurilor cu veverițe, a curcubeului uman prevestit de ploaia de nonconformism de la metrou.
După câțiva pași făcuți cu aviditatea cuceritorului începe și ploaia, binecunoscuta ploaie londoneză.
Este exact cum ne așteptam să fie, scurtă, cu rafale de vânt, cu intermitențe, cu puțin soare după și totuși ne surprinde.
Umbrelele de dimensiuni medii pe care le-am adus de acasă nu prea par să facă față.
Ne uităm în jur pentru a învăța de la localnici.
Mulți dintre ei nici nu au deschis umbrelele, se mulțumesc cu trench-urile care le îmbracă graba de a ajunge undeva, oriunde, pentru că în Londra, după cum aveam să constatăm în scurt timp, graba, pofta de distracție și laissez-faire-ul sunt un mod de viață.
Zâmbim, palavragim, primim în dar zâmbete de la necunoscuți și ne grăbim să ajungem la hotel.
Clădirea micuță, dar prietenoasă a hotelului, cu un pub alipit ca un siamez, ne înghite imediat ce facem check-in-ul.
Ne debarasăm în grabă de bagaje, ne schimbăm pentru o plimbare lungă în marele oraș și pornim în explorare.
Din acest punct totul se transformă într-un vârtej de locuri, oameni, stări, gusturi care se lipesc de memorie și de suflet ca o pisică leneșă într-o după-amiază toridă.
Mersul cu autobuzul poate fi comparat fără teamă de a exagera cu un studiu socio-cultural în toată regula, plimbările pe străzile niciodată goale te fac să pierzi noțiunea timpului, parcurile te îmbie să te descalți și să te tăvălești prin iarbă, cafenelele și pub-urile te tentează să devii dependent de discuțiile la o cafea și de berea cu prietenii savurată în picioare, dacă se poate chiar la intrare, în aer liber, muzeele te încarcă de trecut și de prezent și îți pun la încercare cultura generală, London Bridge-ul mai pe seară te lipește ca pe un timbru pe vederea aleasă cu grijă și trimisă cuiva drag, magazinele de suveniruri dau pe afară de lucruri de care nu ai nevoie, dar pe care sfârșești prin a le cumpăra.
5 zile la Londra, dacă îndrăgești Londra din prima, te fac să te simți în același timp și acasă și în vacanță.
Ceaiul negru cu biscuiți de la micul dejun, cocktail-urile pimms mai pe seară, dansul fără inhibiții într-un club oarecare, un cappuccino spumos savurat în cea mai vintage și mai lipsită de conformism cafenea în care am huzurit vreodată, oamenii pe care i-am cunoscut mi-au lăsat un gust-intens-de-întotdeauna-aici.
Dincolo de London Eye, London Bridge, Westminster, British Museum, Hyde Park, Covent Garden, Harrods, Soho, Piccadilly Circus, Tate Modern Museum, Imperial War Museum, Russell Square, Londra mi-a rămas pe retină, în bătăile inimii și pe circumvoluțiuni pentru firescul cu care fiecare se îngrijește de propriul fel de a fi, pentru lipsa de prejudecăți, pentru bucuria de a trăi, pentru accentul englezesc delicios, pentru muzică, pentru disciplina de a construi un model cultural, pentru mirosul-de-orice-e-posibil care plutește în aer, pentru diversitate, pentru dragostea la primul déjà-vu pe care a stârnit-o în mine până în măduva oaselor.

sursă foto: pixelstalk.net