Categorie: Viata

O stiu pe Luciana inca de la scoala generala, din prima banca. In dreapta, "Limba si literatura romana pentru bacalaureat-modele de eseuri”, in stanga, foi albe imaculate pastrate cu grija de mainile fine pe care a stralucit mai bine de opt ani acelasi inel, simplu, argintat, cu model de floare. Am fost colege de liceu la profilul filologie si acum o vad trecand in graba strazile Copoului din Iasi cu buclele ravasite si rochiile colorate spre facultate. E studenta la Comunicare si Relatii Publice, cu toate ca amintirile admiterii ii mai rascolesc sperantele ca ar fi putut pune la fel de mult suflet si la specializarea geografie in limba franceza. Bilantul primului an: un punctaj maxim, bursa de merit, un voluntariat constiincios la Mediateca Centrului Cultural Francez, un titlu de coordonator al relatiilor externe A.S.F.I, o sansa Erasmus cu destinatia Franta si zece zile de vacanta mare in Mauritania, Africa. 

Vaccinuri 

"Mi s-a parut ceva interesant, dar irealizabil, in momentul in care mi s-a spus de aceasta scoala de vara. Am aflat in ultima zi cand se mai puteau depune candidaturile, a doua zi aveam un examen. Deadline-ul era la miezul noptii (timp universal), iar eu am trimis la 23.50”, mi-a spus Luciana, in timp ce isi potrivea lantisorul cu pandativ alb din scoica primit de la Cedrick, cel mai bun animator al EEF. Asa avea sa prinda contur un zbor de 8 ore spre bucata estica a desertului Sahara, intr-o tara musulmana. Dupa trei saptamani de pregatiri cu vaccinari antifebra galbena, antifebra tifoida si pastile impotriva malariei, Luciana putea sa isi imagineze cum i se va schimba regimul de viata in cele 10 zile de Ecole d’ete de la Francophoniein care "soarele rasarea la 6.30, foarte repede, iar la orele 19.00 incepea sa se intunece”.

"Ceea ce invatam acum 2 ani, pentru olimpiadele nationale de geografie, am vazut, am aplicat si am experimentat in Mauritania”, isi aminteste Luciana, pastrand si acum izul sec si uscat al nisipului pe care il stingea cu ceai dulce. "Sunt interzise bauturile alcoolice acolo”, mai adauga ea. 

Brasoveanca sahariana 

Printre pletele impletite pe jumatate si prelungite in mese negre ca taciunele, ale fetelor din Mauritania si Maroc, Luciana isi readuce in minte "seara culturala” organizata sa valorifice particularitatile artistice ale fiecarei tari. In aproape cinci minute, Romania s-a deschis ca o carte in fata ochilor descoperiti pana la val, printr-un film alcatuit din imagini, sunet si informatii in care s-au adunat patriotismul crud si emotia blanda a celei imbracate cu portul national vechi de 100 de ani. "I-am invatat, pe loc, pe scena amenajata de organizatori in Parcul Biodiversitatii din Nouakchott, Brasoveanca. Am ales acest dans popular romanesc pentru ca atingea si un timp de invatare relativ scurt, dar avea si versuri usor de tradus, explicat,” imi spune Luciana cu un vadit sentiment de mandrie si angajare, numarand bancnotele straine, statuetele si bratarile primite cadou. O intreb daca a ramas cu vreo vorba de la poporul african pe care ar recunoaste-o cu usurinta si peste timp. "Voom! Este un fel de expresie de inviorare, ca si cum s-ar face prezenta, dar mai cordial”, isi aminteste ea, tinand sa amestece in acelasi mélange cultural figurile celor care inca o mai insotesc in gandurile despre Africa: presedinti si directori de centre culturale franceze, jurnalisti foarte cunoscuti in tarile lor de provenienta. "Erau oameni educati, cu acces la informatie, implicit cu o situatie materiala foarte buna, oameni influenti in patria lor”, imi mai marturiseste ea, parca fara sa isi poata stapani uimirea ca Mauritania este locul unor contradictii destul de proeminente. Intre misterul chipurilor acoperite si ospitalitatea autohtonilor, ar fi ales a doua varianta daca nu ar fi stiut ca mai urmeaza inca o serie de dualitati: "stralucire-praf, belsug-foame, lauda-realitate, libertate-izolare”. Reversul, imaginea Romaniei in ochii celor de culoare era impartita tot la doi. Dupa o discutie cu "KPG, un burkinabé inclinat spre artistic, cantaret, actor si comediant” despre migratie si etnii, Luciana a inteles cu regret ca pentru acel strain romanii si rromii sunt acelasi popor . "M-am straduit sa imi ascund supararea cauzata de aceasta dezinformare care inca pluteste ca un nor de plumb, deasupra tarii, nu am aratat furia pe care o resimt si acum fata de aceia care determina o etichetare eronata si fata de cei care eticheteaza, care ne stigmatizeaza”, a incercat ea sa disculpe o vina nemeritata, cu aceeasi convingere cu care i-a repetat-o strainului. 

Inapoi la Meka 

In poze, e la fel de zambitoare. Luciana si-a tinut aproape optimismul si increderea in sine ca pe doua valori nepretuite. "Poate pentru ca sunt la inceput de drum, aceasta calatorie a reprezentat un salt care m-a bucurat, dar m-a si obosit. Totusi, iubesc sa calatoresc. Cunoscand pe altii, cunoscand alte locuri, alte culturi, ma cunosc mai bine pe mine.” De la kilomteri intregi de cultura sau de diferente, vibreaza o tara cu palmieri si nisip, ca o Meka nesperata, fara sa stie ca in Dorohoi, intr-un oras din nordul Romaniei, o fata cu bucle castanii ca toamna si rame de ochelari inscriptionati cu inimoare, ii poarta un dor inconstient. "Trebuie sa recunosc ca inca mai gresesc genurile substantivelor in limba franceza si cu aceasta problema ma confruntam si in clasa a VII-a…” isi reia nervos un fir pierdut, in timp ce ma gandesc ca din septembrie va pleca in Touluse pentru un semestru la Universitatea "Paul Sabatier”.