Maria SPATARIU

Foto: Dumitru CHISELITA

Nu e usor sa ajungi la Sasaus, mai ales daca alegi sa strabati drumul plin de gropi care te duce mai intai in Chirpar si abia apoi in Sasaus. Dar orice efort este de zece ori rasplatit atunci cand intri in sat. Pe mai toate casele, localnicii au asezat o cruce si privindu-le, rand pe rand, ai impresia ca nici una nu e identica cu o alta. Din credinta, au izvorat cruci diferit ornamentate si tot din credinta s-a ridicat si o biserica in anul 1782. Biserica a fost pictata de zugravi din familia Grecu, iar astazi se straduieste sa supravietuiasca, desi turnul se inclina amenintator, iar crapaturi multe se largesc in pereti. Tocmai de aceea, Biserica monument istoric din Sasaus face parte din edificiile incluse in campania „Salveaza-ti trecutul! Salveaza monumentul!”.

E trista biserica din Sasaus si parca plange prin toate incheieturile. S-au straduit satenii sa astearna un strat de culoare, sa para „mireasa a lui Hristos”, dar turnul tot scorojit este, si tot multe crapaturi are, si tot amenintator se inclina turnul spre vale. Care e gradul de inclinatie nu se stie inca, se stie doar ca turnul acesta nu are nici faima si, mai rau, nu are nici parte de consolidarea celui din Pisa. „Din cate stiu eu, aceasta este cea mai veche biserica de pe Valea Hartibaciului (Biserica din Mohu este datata tot 1782 – n. n.), iar problema cea mare este la turn. Are 17 metri inaltime si este inclinat fata de baza, dar nu stim cu cat. Ca trebuie consolidat e sigur”, spune Alexandru Copaceanu, preotul paroh din sat. De un lucru bun tot dai la exterior: cateva picturi realizate demult, probabil tot de fratii Grecu, cei care au pictat interiorul bisericii.

Si pentru ca am pomenit de interior, sa intram in biserica. Cea mai bine pastrata pictura se gaseste chiar la intrare, sub turn; are culorile de odinioara si deocamdata existenta nu ii este amenintata de crapaturi. In interior insa, lucrurile se schimba. Culorile asezate pe pereti in urma cu vreo doua sute de ani sunt innegrite de fumul atator lumanari, dar parca nu asta-i problema cea mare: aproape nu exista metru patrat in interiorul bisericii care sa nu fie brazdat de crapaturi. Unele se casca pe lungimi de zeci de centimetri, in altele aproape ai putea ascunde un creion... dar daca stii sa vezi in spatele fumului si crapaturilor, dai de una dintre minunatiile omenesti in care Dumnezeu a asezat mult har: pictura fratilor Grecu. Dupa atatia amar de ani, chipurile de ingeri si sfinti sunt abia vizibile, la fel si galbenul ce i-a facut faimosi, dar stii ca in spatele negrelii se ascunde aceeasi blandete a liniilor ce te-a intampinat la intrare.

Si te mai bucuri de ceva: ca in urma cu ceva timp, s-a reusit repararea acoperisului, a jgheaburilor si burlanelor, asa ca cel putin infiltratiile de apa nu mai sunt o amenintare. Lucrarile au costat 50.000 de lei, iar Primaria Chirpar a promis, pentru acest an, inca 30.000 de lei pentru proiectul de restaurare a bisericii. Ati citit bine, doar pentru proiect: nu se stie nici cand, nici din ce bani vor fi platite lucrarile efective de restaurare a turnului si a picturii. Din donatii ale localnicilor? E practic imposibil: parohia numara abia vreo 40 de familii, iar cei mai multi locuitori sunt batrani. In cinci ani de cand e preot in Sasaus, Alexandru Copaceanu a increstinat sase copii, a cununat un singur cuplu si a inmormantat 27 de oameni.

Conform Listei Monumentelor Istorice din Romania, istoria Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Sasaus, incepe in secolul al XVIII-lea, ca datare oficiala fiind consemnat anul 1782. Cateva elemente au concurat la stabilirea acestei date: inscriptia de pe clopotul mic din turnul clopotnita - „Sa se stie ca acest clopot al ............. s-a facut in casa lui Stanislava si B.M. (?) anii 1741” - si inscriptia usii pronaosului – 1780. Aceasta usa a fost adusa de la Manastirea din Piscul Hotarului din Sasaus, sustine Maria Zintz in volumul „Zugravi din sudul Transilvaniei in secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”. Specialistii Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniu National considera insa ca o cercetare arheologica ar putea cobori datarea pana in secolul al XVII-lea, deoarece biserica a suferit mai multe interventii structurale care au transformat-o fundamental.

Biserica are un plan dreptunghiular alungit, incheiat spre rasarit cu o absida poligonala decrosata. In partea vestica este amplasat turnul clopotnita de forma unei prisme cu plan rectangular, care asigura si intrarea in nava centrala dinspre est. Edificiul are dimensiuni medii intre bisericile romanesti de zid (26 metri x 8 m) si pastreaza sistemul mononavat de biserica sala, specific arhitecturii ecleziastice din sudul Transilvaniei. Ceea ce intriga este registrul decorativ, cu lunete arcuite semicircular deasupra arcelor gotice ale ferestrelor. Lunetele au fost practicate cu rolul de a adaposti pictura exterioara. De asemenea, este de remarcat faptul ca absida altarului nu are interiorul rotunjit si exteriorul poligonal al zonelor de iradiere a arhitecturii bizantine. Absida poligonala, atat la exterior, cat si la interior, reprezinta o caracteristica a bisericilor occidentale – corul, dar nu este un unicat in arhitectura ortodoxa din sudul Transilvaniei.

Comoara Bisericii o reprezinta insa pictura ascunsa in interiorul ei. A fost realizata de zugravi provenind din vestita familie Grecu. Traditia satului ii mentioneaza pe fratii Nicolae si Alexandru Grecu si tot batranii vorbesc ca biserica ar fi fost pictata la sfarsitul secolului al XVIII-lea, in 1780 sau 1782. in schimb, Maria Zintz atribuie pictura zugravilor Nicolae si Vasile Grecu si o dateaza la cateva decenii dupa construirea edificiului.

Cupola este decorata cu Iisus Pantocrator, Tronul Etimasiei, cete ingeresti, Iisus binecuvantand intre episcopi, iar, in pandantivi, evanghelistii sunt lipsiti de simbolurile lor. Dumnezeu Tatal si Maica Domnului cu Iisus in brate sezand pe tron sunt infatisati pe absida. Arhanghelul Gavriil, Prorocul Zaharia si Elisaveta cu Ioan, Dumineca Tomii, inaltarea, Filoxenia lui Abraham, Arhangelul Mihail, Prorocul Ioachim, Ana si Maria copil ne privesc de pe arcul de rasarit al bisericii, iar pe pereti au fost infatisate scene precum Cina cea de taina, Iisus pe muntele Maslinilor, Prohodul lui Iisus si invierea.

Se pare ca picturi ar fi existat si in pronaos, dar in prezent acesta este varuit. „Prin traditie se pomeneste ca in partea estica era infatisata Rastignirea si pentru ca soldatii purtau uniforme unguresti, generalul Bucow a ordonat sa se acopere scena”, subliniaza Maria Zintz. Cercetatoarea mai afirma ca in majoritatea scenelor pictate la Sasaus, personajele sunt mai statice, iar cele mai reusite compozitii ii apartin zugravului Nicolae, care dovedeste o buna stapanire a tehnicii desenului.

Si pentru ca am pomenit de pictori si pictura, trebuie spus ca povestea familiei Grecu nu este straina localnicilor. „O nepoata a pictorului Vasile Grecu, Ana Serban, in varsta de 76 de ani, ne-a povestit ca tatal ei, Ioan Grecu, fiul lui Vasile, a murit in 1918, in varsta de 56 de ani, iar bunicul ei, Vasile, s-a nascut in Arpasu de Jos si s-a casatorit in Sasaus cu fata cantorului(...) in timpul lucrului, Nicolae, mai in varsta, l-a apostrofat pe Vasile care fuma in timp ce picta capela  naosului, dar acesta, tanar fiind, a raspuns orgolios ca el este cel care il „face” pe Iisus, iar schela s-a rupt”, arata Maria Zintz. Si despre acelasi pictor Vasile, satenii mai povestesc ca obisnuia sa cante cantari bisericesti in timp ce lucra.

Ultimele doua secole nu au trecut usor peste biserica din Sasaus. Se spune astfel ca, dupa un puternic cutremur, cupola a cazut, iar pronaosul a fost refacut drept si s-a varuit. In 1968, biserica a fost trasnita, scandura a ars, iar o parte din turn s-a prabusit in vale. Satenii au refacut turnul, dar tot inclinat a ramas. Probleme cu stabilitatea turnului au existat dinainte de trasnire (biserica e asezata pe un teren alunecos) si astfel batranii satului spun ca „prin anul 1960, stiindu-se starea grava in care se afla biserica, autoritatile au interzis oamenilor sa savarseasca slujba in biserica. Oamenii au incercat sa se roage cum au putut si au facut in curtea scolii o clopotnita: acolo se rugau acolo si in salile de clasa. Intr-o zi, parintele Arsenie Boca, care avea legaturi foarte bune cu localnicii, i-a gasit afara si le-a zis: fratilor, iubitilor, nu mai stati afara, intrati in biserica: lacasul mai tine mult, nu cade”, povesteste parintele Alexandru Copaceanu.

Iar sasausenii mai sunt legati prin ceva de amintirea parintelui Arsenie Boca: prin doua cruci. Una dintre ele, de lemn, asezata la intrarea in curtea bisericii, a fost daruita localnicilor de catre parinte, in schimbul unei alte cruci, de piatra, pe care Arsenie Boca si-a dorit-o la mormantul sau. Si tot batranii satului povestesc ca, odinioara, mergeau, ca carute intregi cu cereale la manastirea de la Sambata de Sus si asa l-au cunoscut pe parintele Arsenie Boca.

Zugravi din familia Grecu si parintele Arsenie Boca si-au impletit destinul cu cel al Bisericii din Sasaus. Probabil, Dumnezeu a vegheat asupra Bisericii, iar oamenii au simtit asta, asa ca sasausenii vorbesc si acum despre „puterea” bisericii lor. Cand era vreme grea, cu tunete, fulgere si ploi abundente, veneau oamenii din Somartin, sa-i roage pe sasauseni sa traga clopotele pentru ca biserica lor avea putere mai mare..." Si de doua sute de ani, clopotele Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” se tot aud peste sat, dar, revazand cu ochii mintii crapaturile adanci si turnul ce se tot inclina, nu poti sa nu-ti amintesti de cuvintele parintelui Copaceanu:  „numai bunul Dumnezeu stie cat va mai tine biserica noastra...”