Luvrul, unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume, va avea în curând un frate pe tărâmuri arabe. Noul Luvru va reprezenta o punte de legătură între cultura estică și vestică, adăpostind arta islamică și numeroase exponate împrumutate de la muzeele franceze.
Un proiect ambițios
Situat pe insula Saadiyat din Abu Dhabi, „Luvrul Nisipurilor” face parte dintr-un vast proiect cultural ce presupune construirea a patru muzee și a unui centru de spectacole, cu scopul atragerii unui număr cât mai mare de turiști. Conform acordului încheiat între Franța și Emiratele Arabe Unite, noul Luvru va fi inaugurat până în 2012, iar muzeele franceze își vor pune la dispoziție operele de artă, pe perioade cuprinse între șase luni și doi ani. Acordul încheiat pe 30 de ani prevede ca Franța să primească suma de un miliard de euro, dintre care 400 de milioane să fie oferite muzeului Luvru. Muzeul va avea caracter universal, expunând opere din toate perioadele și regiunile, inclusiv arta islamică. Pe lângă colecția permanentă care va ocupa 6000 mp, se vor organiza și diverse expoziții temporare.
Un design futurist
Conceput de arhitectul Jean Nouvel, „Luvrul Nisipurilor” va avea o înfățișare spectaculoasă, dând impresia că plutește pe apă. Muzeul inspirat de arhitectura arabă se va întinde pe o suprafață de 24.000 mp și va fi acoperit de o imensă cupolă cu diametrul de 183 m. Calota va permite razelor de soare să pătrundă în interior, creând diferite jocuri de lumină și umbră. Construcția a fost concepută astfel încât să reziste climatului extrem din Abu Dhabi, care include praf, nisip, salinitate, umiditate și furtuni ocazionale. Nu lipsește nici latura ecologică a proiectului, urmărindu-se utilizarea unor sisteme de energie pasivă pentru menținerea temperaturii din interior și optimizarea consumului de apă.
Un muzeu controversat
Proiectul a stârnit numeroase controverse în mediul academic și artistic. Numeroși muzeografi, arheologi și istorici de artă au semnat o petiție pentru a sublinia faptul că muzeele nu sunt de vânzare, susținând că scopul proiectului este obținerea unui profit maxim. Se pare că autoritățile nu încearcă să vândă moștenirea culturală a Franței, ci să creeze un bogat mediu cultural pentru generațiile viitoare.
Credeți că Luvrul din Abu Dhabi va deveni la fel de faimos ca cel din Paris?
