| Dionisie Vitcu: Timpul și întâmplarea sunt arbitrii vieții noastre artistice |  |
| (Teatru) |
"Teatrul nu e facut numai din generali, ci si din soldati de rand".
Amintiri de rasul plansului
Interviu cu Dionisie Vitcu
Se juca printre rafturile ticsite de carti langa pozele cu Eminescu. |
Apoi se stingea in ticaiturile ceasului si iarasi o lua la goana printre cestile mirosind a cafea. Vocea usor soptita a actorului Dionisie Vitcu parea sa nu oboseasca. Despre pisici, miei, ,,nanase”, versuri ,,executate”, roluri si ,,fond dumnezeiesc” nu mai contenea sa povesteasca. Cand a venit vorba de politica, am mai tras o gura de teatru si ne-am tinut de cuvant.
__________________________________________________________________
Cu cat esti mai poet, cu cat esti mai sensibil, avand niste corzi sufletesti mai sensibile, cu atata poti sa fii mai bun intr-un spectacol.
__________________________________________________________________
Sunteti un personaj complex, un artist in adevaratul sens al cuvantului. Ati jucat foarte multe roluri: ati fost si Gulita, ati fost si Cercetas in primul dumneavoastra rol, ati fost si Nebunul si Arhimede. Cum poate sa existe atata diversitate intr-un singur om?
Noi, actorii, nu ne-am gandit niciodata la diversitatile de caractere, de figuri pe care le facem. Scoala care ne formeaza, profesorii nostri, maestrii, ne explica cum putem sa ajungem de fiecare data la o identitate a unui personaj, a unui rol, a unui caracter de fapt, pentru ca, la urma urmei, teatrul este ciocnirea de caractere. In urma unui studiu aprofundat despre ce se intampla intr-un text dramatic, ajungem la niste parametri pe care noi ii folosim incepand de la comportamentul personajului, de la infatisarea lui fizica si captusirea lui interioara cu fel de fel de trairi, pe care noi le-am invatat si le stim ori dintr-o viata traita, ori din studiu.
Cu cat esti mai poet, cu cat esti mai sensibil, avand niste corzi sufletesti mai sensibile, cu atata poti sa fii mai bun intr-un spectacol, intr-un teatru academic, pe care generatia voastra sa il vada si sa il inteleaga la adevarata lui valoare. Deci cei care ne-au pregatit pe noi vad diversitatea asta. Fiecare moment de teatru pe care il pregatim este o compunere: de la text, de la miscare, la muzicalitate sau muzica. Intre ele nu trebuie sa existe hotare. Ele trebuie sa se intrepatrunda si, la urma, atunci cand cade cortina, dumneavoastra, spectatorul sa spuneti: Ce frumos a fost! Si sa puteti povesti, la urma urmei, intamplarea care a fost pe scena. Personajele, caracterele sunt niste file intr-o carte, pe care le poti mangaia, le poti privi, le poti citi si le poti retine.
Cine v-a daruit teatrul?
Dumnezeu a dat fiecaruia dintre noi, dintre pamanteni, cate ceva. Unii se pricep practic la munci fizice, altii in munca intelectuala. Unii au puteri de a ingemana cuvintele, de a le face sa sune mai frumos si se numesc poeti. Unii zugravesc ce vad in natura si fac uneori mai frumos decat in natura cadre si spatii care incanta ochiul. Eu sunt actor. Nu m-am format din studiu aprofundat intr-o biblioteca frumoasa, ci dintr-o viata traita, din intamplari de viata. M-am nascut la tara, am vazut multe in copilarie, am trait, am simtit. Si asta pe un fond natural, pe un fond dumnezeiesc. Lucrurile astea traite m-au incarcat. O influenta deosebita au avut profesorii mei, invatatoarea mea din sat, Elena Nechifor, cu care am inceput, chiar in clasa a II a sa joc teatru. Nu stiam pe atunci care va fi cariera mea. Am crescut intr-un mediu scolar deosebit. Norocul meu a fost ca m-am ocupat serios de la inceput, fiind un actor format în scoala anilor 60- 70, cand Institutul de Teatru de la Bucuresti era condus si compus din mari oameni de teatru. Marile personalitati Ion Sahighian, Alexandru Finti, A. Pop Martian erau in felul lor poeti de teatru. Scriau foarte frumos. Acestia m-au ,,biciuit” , m-au facut sa inteleg ce inseamna modelare pe scena.
Cum a fost copilaria dumneavoastra? Ce momente va amintiti cu drag?
Eu nu as vrea sa spun cum spunea Vlahuta: copilaria mea a fost atat de trista incat nu as vrea sa o mai traiesc aievea. Am avut o copilarie frumoasa. Eu m-am nascut in Romania Mare, in Regat si muncile campului, intamplarile cu animalele din curte, din casa, le tin minte. Jucariile noastre ,,ecologice” erau pisicii mici, cateii, mieii. Noi traiam impreuna cu ei. Iarna ii aduceam in casa ca sa nu inghete, sa nu raceasca. Ne trezeam dimineata cu un pui acolo, care ne sufla. Era ceva deosebit. Pe urma erau muncile agricole de la care parintii nostri nu ne scuteau. Ne luau la prasit, la secerat si prindeam aceste lucrari chiar in vacanta. Mama ne lua peste tot chiar daca uneori era foarte cald, ne era sete, ploua, tuna sau fulgera. Si ne spunea: Sa invatati carte, sa traiti mai bine decat noi! Sigur, noi nu prea intelegeam atunci, dar acuma la maturitate imi dau seama. Toata copilaria mea, toata adolescenta mea am facut pe jos drumurile de la Ibanesti la Dorohoi. Vreo 12 kilometri. Si mama imi arata liceul Anastasie Basota de la Pomîrla, care se vedea de departe si imi spunea ca acolo voi invata carte.
__________________________________________________________________
Poate omoram poezii pe-atunci
__________________________________________________________________
Stiu ca ati inceput sa scrieti poezii de cand erati la liceu. Poeziile au venit ca o lipsa sau ca un exces?
In noi vibreaza o armonie a poeziei. La inceput scriam poezii naive. Tin minte ca un coleg de clasa a ridicat mana si a spus: Doamna invatatoare, aista executa poezii! Acum imi place cuvantul folosit a executa cu sensul a omorî. Da, poate omoram poezii pe-atunci. La urma urmei in adolescenta toti scriem poezii.
Erati un adolescent trist sau exuberant?
Nu, am avut o sensibilitate aparte. Acasa faceam pozne cu baietii. Nu conta cine gresea. Toata lumea lua bataie, iar eu eram singurul care nu fugeam, ca nu eram vinovat. Mama imi spunea: Fugi, mai, fugi si tu! Dar eu nu intelegeam de ce trebuie sa iau bataie. Noi ne-am nascut cu varguta sub grinda. Ii spuneam nanasa. Cand intra un om strain in casa vedea nanasa sub grinda si radea.
Va mai amintiti ceva din ce ati scris sau macar tema poeziilor din acea perioada?
Tema poeziilor era iubirea, dragostea. Ma indragosteam tot timpul si tot atat de repede imi trecea. Se spune ca cei mai multi actori au casnicii ratate. Mie nu mi s-a intamplat asa. Eu am avut alta sansa. Am fost inteles, am avut si eu grija sa fiu inteles. Actorii sunt mereu indragostiti, sunt cu capul in nori. Eu am fost un echilibrat. Unul dintre profesorii mei, Ion Coja mi-a facut o caracterizare la un moment dat. Spunea printre altele ca sunt un actor de o modestie iesita din comun. Poezia a fost una dintre mandriile mele. Desi, cand am ajuns student la Institutul de Teatru l-am avut profesor de prozodie pe Marcel Breslasu. Noi il cunosteam din fabulele pe care le invatam la scoala. Si m-am trezit ca era profesorul meu de prozodie. Ei bine, dupa primul curs de prozodie am rupt toata poezia mea, tot ce aveam. Am facut o greseala. Nu trebuia.
Ati spus la un moment dat intr-un interviu ca daca pastram chiar si numai un exemplar din Eminescu, fiinta noastra ar putea fi salvata. De ce Eminescu ne-ar hrani spiritual mai bine decat Blaga, care a vorbit de matricea noastra stilistica?
Bogdan Petriceicu Hasdeu spunea despre Eminescu ca el este primul care a armonizat limba romana, care a facut-o element important de cultura. Dupa Eminescu nu se mai putea face decat altceva. Eu cred ca totusi de la Eminescu se pleaca.
Citind Luceafarul iesim din criza de idei, de sentimente, din criza asta care ne apasa?
Ramane sa descurcati domniile voastre lucrurile. Dar nu uitati ca trebuie sa fiti voi insiva. Revin la teatru. Vedem multe spectacole dupa Cehov, dupa Shakespeare, dupa Caragiale. Dar nu e simplu. Uita-te la Caragiale, dar fa tu! Nu strica, fa tu! Fa ceva care sa iti apartina tie!
__________________________________________________________________
Sunteti tineri, doriti sa plecati in strainatate sa va instruiti in alta parte. Este foarte bine. Si generatiile lui Alecsandri, Eminescu, Maiorescu au studiat in strainatate dar s-au intors acasa si au facut cultura, au facut mica Unire.
__________________________________________________________________
Nu credeti in imitatii. Ce nu putem falsifica?
Sentimentele de dragoste, de ura, de durere, de nastere, de moarte sunt unice. Ele exista de cand e omul si vor exista cat va fi omul. Dar vor fi intelese dupa nivelul de cultura si educatie al fiecaruia. Elevul de liceu care merge la teatru si vede tragedia antica poate sa ramana cu imaginea vazuta la Teatrul National despre aceasta opera in loc sa inteleaga odiseea nedeformata. Sunteti tineri, doriti sa plecati in strainatate sa va instruiti in alta parte. Este foarte bine. Si generatiile lui Alecsandri, Eminescu, Maiorescu au studiat in strainatate dar s-au intors acasa si au facut cultura, au facut mica Unire.
Cand ati citit prima data Eminescu? Ce poezii ati citit?
Somnoroase pasarele, Pe la cuiburi se aduna… versuri aflate mai intai de la invatatoarea noastra. Vai ce frumos! Si in liceu simteam ca voi face teatru, recitam Imparat si proletar, Luceafarul. Am luat premii la diferite festivaluri. Profesorul de latina din liceu era si suparat pe mine: Cum, mama dracului, poti sa stii Luceafarul pe dinafara si nu poti sa inveti declinarile...?
__________________________________________________________________
Timpul si intamplarea sunt arbitrii vietii noastre artistice
__________________________________________________________________
Sunteti un actor pur-sange. Vi s-a intamplat vreodata sa reactionati intr- o situatie reala ca si cum ati juca un rol? Va permiteti sa fiti teatral?
Sa stiti ca mi se intampla ca in anumite situatii publice, la cumparaturi, la diferite plati, sa ma supere cate ceva. Ma agit, gesticulez mult. Am spectatori de varsta mea care m-au vazut in multe roluri si in situatii de genul acesta imi spun contrariati: Eu nu stiu daca dumneavoastra jucati sau e de-a adevaratelea!
Care este spaima cea mai mare a unui actor: sa uite replica sau sa fie uitat de public?
De cand s-a reinfiintat scoala de teatru la Iasi, unde sunt profesor, m-am mai detasat un pic de ceea ce numiti spaima unui actor. As putea sa va spun ca am fost genial, peste tot. Dar mi s-a intamplat. Am jucat intr-un spectacol de Gogol. L-am jucat pret de vreo saptesprezece, optsprezece ani. Mi s-a intamplat ca la un moment dat totul sa fie alb in fata mea.
Ce-ati facut? Sau ce-ati simtit?
Ceva, o raza, o lumina a venit. Spuneam textul dar nu realizam. Ce-i drept ca si personajul era de acest fel. Jucam in Insemnarile unui nebun, fara a fi vorba de un caz patologic. Uneori, cand scena este plina de actori, sunt colegi care iti sar in ajutor. Exista si episoade care pot intra in cartea glumelor si a farselor. Pe moment sunt drame, dar mai apoi devin hazlii. M-am temut de astfel de situatii. Imi reprosam cate ceva. Desi sunt sigur pe mine si pot sa sustin un recital de poezii, desi am aceasta experienta, trebuie totusi sa ma pregatesc dinainte. Un profesor ne spunea ca in ziua cand ai un spectacol nu trebuie sa te gandesti la nimic. Cand vezi actorul in situatii cotidiene te intrebi: Cine e ala? Dionisie Vitcu. Uite la el, a facut piata! In ziua spectacolului nu ai voie sa faci asa ceva, nu trebuie sa fii vazut ca orice muritor de rand. Pana la urma toti suntem o lopata de tarana pentru ca generatiile se succed. Eu am fost actorul unei generatii, acum teatrul il face o alta generatie.
Ca profesor, cum ii încurajati pe studenti sa fie artisti?
In primul rand i-am invatat sa fie artisti cum am stiut eu, cum am invatat eu in scoala cand eram student, gandindu-ma ca teatrul care se face acuma se poate face oricand. Cele patru sau cinci generatii de studenti pe care le-am scos sunt minunate. Am deja studenti care au ajuns vedete: Anamaria Marinca, Cosmin Chivu, Gabriel Pintilei, Ioana Sandu.
Cat la suta i-ati ajutat pe acesti tineri si cat la suta au avut ei talent?
In perioada aceea profesorul care lua clasa avea ultimul cuvant. Studentii mei au fost foarte buni, foarte frumosi, dar frumusetea nu consta numai in aspectul fizic placut. O frumusete de pe strada poate sa nu fie la fel pe scena. De la armonia fizica pana la ceea ce sclipeste in ochii cuiva cand urca pe scena e o cale lunga. Si eu am fost sincer cu studentii mei si nu am gresit cu niciunul. Talentul e marfa clientului. Nu poti sa le dai studentilor talent. Am incercat sa le transmit seriozitatea, cultul frumosului si al adevarului. Pe scena nu trebuie sa aduci mizeria lumii. Eu chiar sunt mandru de studentii mei. Iata, am niste tablouri acolo pe perete. Daca va uitati la ei, sunt artisti toti. Timpul si intamplarea sunt arbitrii vietii noastre artistice.
Intamplare sau nu, ati urcat si pe scena politica. De ce ati trecut de pe o scena pe alta?
Din curiozitate. In primul rand inca nu s-a scris literatura potrivita pentru evenimentele din 89 – 90. O sa se scrie atunci cand patimile si pasiunile o sa se limpezeasca. Profesorul meu Ion Coja spunea ca un actor trebuie sa fie curios, sa vada, sa iscodeasca. In nebunia de atunci, cand toate s-au intors pe dos, cei care erau in randul doi, in rândul trei, devenisera ei vectorii unei vieti care trebuia sa inceapa. Si atunci, stiindu-ma un om corect, curat, a inceput sa mi se ridice parul dupa urechi. De ce el si nu eu? A fost si o intamplare la urma urmei, dar eram curios sa vad despre ce e vorba. Sigur, mi s-a reprosat dupa aceea ca eu nu am vorbit. Culmea e ca eu ca actor, in lumea aceea a legislativului ii ascultam pe toti si intelegeam ca aproape toti au dreptate. A fost si o lectie de actorie extraordinara. Vedeam personaje care pot fi jucate. Eu in loc sa vin cu propuneri, eu ii ascultam si ma simteam ca la un spectacol. Si pe urma m-am si temut la un moment dat. Eu eram un actor deja cunoscut in tara, cunoscut prin spectacolele care se faceau la sfarsit de an la televizor, eram unul din comicii foarte folositi pe vremea aceea, in spectacolele de Anul Nou, care tineau pana pe 10 ianuarie. M-am temut de umorul involuntar. Este o drama, o tragedie, pentru un actor care provoaca un umor involuntar. Acum sunt doar un actor al tuturor oamenilor politici adevarati si al acestui pamant romanesc.
Si actorul sufletului dumneavoastra cand mai sunteti?
In teatru nu joci numai ce vrei, ci si ce trebuie. Teatrul nu e facut numai din generali ci si din soldati de rand. Mi-aduc aminte ca jucam “Avarul” de Moliere si un bun coleg de-al meu, suparat ca nu ii iesea o scena zice: Fiti atenti! Jucati cu un actor care va ucide prin firesc si naturalete! Nu mi-a placut pentru ca mai erau pe scena colegi de-ai mei foarte buni. Fiecare actor are publicul lui. Pana si cel mai prost actor tot are pe cineva care il iubeste, din familie, dintre prieteni.
__________________________________________________________________
Cu cat stii mai multe cu atat ai suferinta mai mare. La un moment dat se da o lupta in tine, ca individ, intre ce stii, ce se poate intampla si ceea ce nu stii.
__________________________________________________________________
Teza dumneavoastra de doctorat in stiinte umaniste se numeste Dramaturg si romancier intre mister si absolut. Ce este mister si ce este absurd pentru dumnevoastra in lumea în care traim?
Cu cat stii mai multe cu atat ai suferinta mai mare. La un moment dat se da o lupta in tine, ca individ, intre ce stii, ce se poate intampla si ceea ce nu stii. Sigur ca indoctrinat fiind in anii socialismului cu marxism-leninismul este atat de greu sa mai crezi in mistere. Asta nu inseamna ca nu cred. La biserica nu e important sa te rogi la icoana din lemn, la chipul naiv, important este sa treci prin chipul acela. Mi s-a intamplat sa simt ca fata mea a luat examenul fara sa stiu nimic. Am un fel de a simti lucrurile.
Un al saselea simt.
Asta cred ca este misterul. Iar absurdul este tot ce nu se potriveste. Daca nu stii ceva dintr-un domeniu aproape ca te incurci, nu mai ai un fir rosu, logic al lucrurilor.
Sunteti un om credincios? Credeti in Dumnezeu?
Da. Am avut o educatie in acest sens. Cred, dar nu sunt habotnic. Dar exista un Dumnezeu. Am si o icoana de la strabunica mea, de o suta si ceva de ani in urma, la care s-a rugat si mama, si eu. Este icoana mea facatoare de minuni. Simt asta. Sigur, este o vorba: Dumnezeu iti da, dar in traista nu iti pune. Atunci e absurd. Dar cu credinta si echilibru le rezolvam pe toate. Nu prea imi place ce se intampla acuma cu fel de fel de sarbatori ale noastre, la care se calca oamenii in picioare, se duc sa puna mana pe moaste. Eu ma rog, dar nu la sfinti. Cred ca sunt sfinti, dar vreau sa ma rog lui Dumnezeu, nu prin intermediari.
Cand ati fost aplaudat ultima oara?
Aseara. La cenaclul ,,Grigore Vieru” al studentilor basarabeni. Imi place sa fiu aplaudat. Ma deranjeaza doar atunci cand apaluzele ma intrerup. Un personaj al lui Gorki zice la un moment dat ca ,,aplauzele imbata mai mult ca vodca". Dar mie imi place cel mai mult cand sunt oprit pe strada si mi se aminteste de un rol jucat. Chiar in Carrefour am fost intrebat de un domn: Pot sa fac o poza cu dumneavoastra? Un vers al lui Maiakovski spune: Ma bucur cand munca mea se varsa in munca republicii mele.
Surse foto: Forum.acasa.tv.
| |
|
|
|