Aseară s-au decernat la Londra, în cadrul International Fashion Showcase 2016, premiile „Emerging Talent Awards”, acordate celor mai talentați tineri designeri și curatori din lume, respectiv celei mai bune expoziții aflate în competiție. Din cei peste 80 de designeri intrați în concurs, românca Otilia Mihalcea, creatoarea din spatele brandului Oval (ovaloval.com), a obținut Premiul pentru design de accesorii – o reușită remarcabilă pentru designul de bijuterie românesc. Ceilalți câștigători au fost Hala Kaiksow din Bahrain, care a primit premiul pentru cel mai bun designer, Tala Hajjar din Liban, căreia i-a fost acordată distincția de cel mai bun curator, și Cehia, care a fost desemnată țara câștigătoare în secțiunea Showcase Winner.
Proiectul românesc, inspirat de bijuteria dacică, realizat de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și Institutul Cultural Român din Londra, i-a impresionat atât de mult pe membrii juriului încât au inventat un premiu nou la ediția acestui an, acordat creatorilor de accesorii, o premieră absolută în istoria International Fashion Showcase. Ambasadoarea British Fashion Council – Sarah Mower, renumit critic de modă și jurnalist la revista Vogue, a declarat că propunerea României a dat o nouă dimensiune accesoriilor în cadrul International Fashion Showcase. Proiectul a fost realizat cu sprijinul UniCredit Bank România, Atlassib și Simplu.
Despre remarcabila colecție de bijuterii „Neotectonics” prezentată sub labelul OVAL, Otilia Mihalcea a declarat: „Deși extrovertită în formă și structură, această colecție meditează în tăcere, respingând orice urmă de idealism asupra istoriei. Extras strat cu strat din Muntele Legendar, miezul transplantat în bijuterie pulsează de o energie eliberată după secole de captivitate. Fiind odinioară lege a oricărei bucăți de aur, bronz sau cupru, dialogul intern cu natura este acum imperceptibil. Suprafața a fost erodată și reînchipuită, restructurată și șlefuită până când a devenit abstractă.”

Otilia Mihalcea -POSSIBLE. Photo credits Alexandru Boghian. Make-up Ioana Covali. Model Ada Tache
La International Fashion Showcase, secțiune a Săptămânii Modei de la Londra coordonată de British Council și British Fashion Council, participă anul acesta 24 de țări. Expoziția românească, care a fost pentru întâia oară dedicată exclusiv bijuteriei de autor, a fost inspirată de formele și simbolismul podoabelor dacice și prezentată sub forma unei instalații interactive de bijuterii semnate de designerii Andreia Popescu, Adelina Petcan, Ioana Ardelean și Otilia Mihalcea, alături de proiecții multimedia realizate de Black Horse Mansion. Purtând titlul „Found.Lost.Found”, expoziția este curatoriată de David Sandu, renumit autor de bijuterie și fondatorul Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și al Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage”, iar designul este conceput de arhitecta Ioana Ardelean, unul dintre designerii prezentați în expoziție.
Premiul la această ediție este cel de-al șaselea obținut de proiectele românești la London Fashion Week, organizate în fiecare an începând cu anul 2010 de către Institutul Cultural Român.

Otilia Mihalcea, Premiul pentru design de accesorii la London Fashion Week
După absolvirea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și o experiență de zece ani în publicitate, ca director artistic, Otilia Mihalcea (ovaloval.com) a absolvit cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage”. Anilor de proiecte colaborative le-a urmat decizia de a-și lansa propriul brand, Oval. Designer prolific, Otilia își îmbogățește în permanență portofoliul cu noi creații, majoritatea mizând pe o expunere directă și sobră a unui bogat univers de emoții și idei artistice.

Ioana Ardelean – CUT LINGOT NECKLACE, BURNT STRUCTURE RING. Photo credits Alexandru Boghian. Makeup Ioana Covali. Model Ada Tache
Ioana Ardelean (http://ioanaardelean.com/) este arhitect și designer de bijuterii. Prima ei colecție personală, intitulată „Bare Fabrication”, a fost prezentată în noiembrie 2014 în cadrul Târgului Internațional de Bijuterie Contemporană „Autor”, unde un an mai târziu avea să câștige Awesome Award cu colecția „Choreographic”. Ioana abordează designul de bijuterie dintr-o perspectivă arhitecturală, fiind inspirată de interacțiunea dintre spațiu și mișcare. În 2013, ea a urmat cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage”, iar doi ani mai târziu a absolvit Școala de Bijuterie Contemporană „Alchimia” din Florența.

Adelina Petcan – HIDE necklaces. Photo credits Alexandru Boghian. Make-up Ioana Covali. Model Albert Kaan and Adelina Petcan
Studentă în ultimul an la Universitatea Națională de Arte Plastice din București, secția Sculptură, Adelina Petcan (http://www.adelinapetcan.com/) a urmat, încă din liceu, cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage”, sub îndrumarea lui David Sandu. Este pasionată de formele tridimensionale și de plasticitatea sculpturii. Colecțiile ei de până acum au la bază elemente figurative specifice, în încercarea de a traduce monumentalitatea operelor sculpturale în formele delicate ale bijuteriilor. În vara anului 2015, Adelina a absolvit cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Alchimia” din Florența.

Andreia Popescu – FOUND.LOST.FOUND. Photo credits Alexandru Boghian. Make-up Ioana Covali. Model Irina Ursache
Andreia Popescu (www.andreia-popescu.ro) este designer de bijuterie contemporană de autor și, de peste trei ani, profesor la Școala de Bijuterie Contemporană „Assamblage”. Andreia preferă să lucreze inele, dar creează cu aceeași plăcere și brățări, coliere, cercei, încercând să transmită, prin formele imaginate, povestea din spatele bijuteriilor. Lucrările ei se remarcă prin volumetrii îndrăznețe și finisajele subtile ale suprafețelor, întotdeauna complexe și atipice.
David Sandu (http://www.davidsandu.com/) este un designer de bijuterie contemporană recunoscut pe plan internațional, membru al Metalcyberspace, Klimt02 și Inhorgenta. În 2010, i s-a conferit calitatea de Furnizor al Casei Regale a României și, în același an, a pus bazele Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage”, prima formă de instruire în designul de bijuterie din România. În 2015, a fost desemnat „Cel mai bun designer român” de către revista Forbes Life.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk și www.assamblage.org

Lost.Found.Lost designeri

Designeri International Fashion Showcase 2016
