Într-o atmosferă festivă, Gala FIE a deschis în această seară, oficial, seria evenimentelor culturale organizate sub egida Festivalului Internațional al Educației. Concepută ca un eveniment de ținută, menit să celebreze educația în sensul său larg, Gala FIE s-a desfășurat într-un spațiu emblematic al Iașului – Sala Mare a Teatrului Național “V. Alecsandri”.
În cadrul Galei FIE 2013, au fost acordate 10 premii de excelență. Academicianul Viorel Barbu a primit Marele Premiu FIE. Invitații speciali ai Galei FIE au fost Lordul David Trimble, laureat al premiului Nobel pentru Pace, și maestrul Radu Beligan, președintele onorific al FIE.
Prezentăm în continuare lista completă a premiilor FIE:
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE domnului lector dr. Cătălin Bogdan Galeș (cercetătorul științific al anului)
- Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE doamnei prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu (Președintele Senatului Universității Politehnica din București)
- Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE doamnei prof. univ. dr. Ursula Helena Stănescu, pentru întreaga activitate profesională (profesor consultant la Facultatea de Farmacie, membru în Comisia medicală permanentă a ARACIS)
- Academia Română – Filiala Iași a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE domnului doctor Dan-Radu Rusu (doctor chimist, cercetător la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române)
- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iași a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE domnului prof. univ. dr. dr. H. C. Ioan Avarvarei, de la Facultatea de Agricultură, în semn de înaltă prețuire pentru o viață dedicată școlii și spiritului academic.
- Inspectoratul Școlar Județean Iași a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE domnului profesor Vasile Sorohan (Coordonator al Centrului de Excelență al Județului Iași, Profesor de chimie la Colegiul “Costache Negruzzi” Iași)
- Inspectoratul Școlar Județean Iași a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE domnului profesor Jean Marius Rotaru (profesor de fizică la Colegiul Național Iași, profesor coordonator al Centrului de Excelență Fizică clasa a XII-a și a XI-a)
- Universitatea de Arte „George Enescu” Iași a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ ÎN EDUCAȚIE domnului conf. univ. dr. Matei Bejenaru pentru deosebita sa activitate artistică și didactică
- BOARD-ul Festivalului Internațional al Educației a decernat PREMIUL PENTRU EDUCAȚIE ÎN LIMBA ROMÂNĂ scriitorului Spiridon Vangheli.
- BOARD-ul Festivalului Internațional al Educației a decernat MARELE PREMIU FIE domnului Academician VIOREL BARBU
Cine sunt premianții FIE
Cătălin Galeș
Domnul Cătălin Bogdan Galeș s-a născut în 29 iulie 1976 și este în prezent lector doctor la Facultatea de Matematică, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, unde își desfășoară activitatea didactică și de cercetare.

Contribuțiile științifice ale d-lui Cătălin Bogdan Galeș se încadrează în domeniul Mecanicii solidelor deformabile și în domeniul Mecanicii sistemelor de particule. A publicat până în prezent 35 de lucrări științifice, dintre care 28 în jurnale cotate ISI. A prezentat comunicări la numeroase conferințe internaționale și a participat ca membru sau ca director de proiect la mai multe granturi de cercetare naționale.
În ceea ce privește activitatea științifică a d-lui Cătălin Bogdan Galeș în anul 2012, aceasta s-a dezvoltat pe două direcții principale: studiul unor teorii matematice pentru interacțiunea câmpului electromagnetic cu mediile deformabile și studiul dinamicii asteroizilor situați în banda principală, utilizând diverse metode numerice. Rezultatele obținute se regăsesc în 5 articole publicate în jurnale internaționale de mare prestigiu: European Journal of Mechanics-A/Solids, Journal of Elasticity, SIAM Journal on Applied Mathematics, Communications in Nonlinear Science and Numerical Simulation, Applied Mathematics and Computation. O parte a acestor rezultate au fost comunicate la 6th European Congress of Mathematics (Cracovia, 2-7 iulie 2012), 8th Solid Mechanics Conference (Graz, 9-13 iulie 2012), European Congress on Computational Methods in Applied Sciences and Engineering (Viena, 10-14 septembrie 2012).
Activitatea desfășurată de dl. Cătălin Bogdan Galeș îl definește pe acesta atât ca cercetător format, cu vizibilitate în mediul academic, cât și ca un valoros cadru didactic universitar. (extras din Laudatio)
Ursula Stănescu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”-Iași este deosebit de onorată să-și poată exprima prețuirea și recunoștința față de un reprezentant de seamă al comunității medicale naționale, Doamna Profesor Doctor Ursula Stănescu, profesor consultant la Facultatea de Farmacie.
Acordarea Premiului de Excelență pentru întreaga activitate profesională, reprezintă o recunoaștere reală a valorilor profesionale, academice și a prestigiului științific, după o carieră dedicată domeniului vast, complex și mereu actual al plantelor medicinale, de la studiul celulei vegetale, la caracterizarea și stabilirea compoziției chimice până la obținerea de fitomedicamente și suplimente alimentare.

Înainte de a deveni un nume reprezentativ în mediul academic medical, Doamna Prof. dr. Ursula Stănescu a parcurs un traiect profesional exemplar, din care vă prezint câteva repere biografice ale Domniei Sale: Ursula Stănescu, născută la 24 august 1941 în București, după absolvirea Facultății de Farmacie din Iași în 1967, obține titlul de Doctor în Științe Farmaceutice – Domeniul Farmacognozie și cel de farmacist principal. În anii care au urmat a parcurs întreaga ierarhie didactică, devenind profesor universitar în 1994 și conducător de doctorat în 1995. De-a lungul celor 46 ani de carieră în învățământul superior, a publicat numeroase articole științifice (peste 300) în reviste de prestigiu din țară și străinătate, 9 volume de specialitate, coordonând și participând la numeroase proiecte de cercetare ce au avut ca rezultat 9 brevete de invenție.
În perioada 1994-2008 abilitățile de organizator al activității didactice, științifice și de cercetare au fost remarcate prin deținerea funcțiilor de: Secretar științific al Facultății de Farmacie din Iași, Secretar științific al Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, Decan al Facultății de Farmacie din Iași pentru o perioadă de 8 ani, Prorector științific al Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, Responsabil pe Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași pentru managementul calității în cercetare științifică, doctorate și masterate, totodată devenind membru în Comisia medicală permanentă a ARACIS și membru în Comisia mixtă a Ministerului Sănătății, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru suplimente alimentare.
Discretă și rafinată, principială, onestă, perseverentă și tenace Doamna Prof. dr. Ursula Stănescu a reușit să se remarce permanent prin echilibrul de care a dat dovadă, atât ca profesionist, dar și ca OM. (extras din Laudatio)
Dan-Radu Rusu
Cu ani în urmă, cineva mi-a spus „spune-mi pe cine și cu ce l-ai ajutat, ca să-ți spun cine ești.”
În lumea academică, educația/formarea unui specialist nu se reduce la ceea ce oferi, ci mai ales la cum și cât primește cel în cauză, și asta se reflectă în calitatea dialogului și a legăturii afective dascăl-ucenic. Și ce satisfacție mai mare poate avea profesorul decât văzându-și studenții afirmându-se, creându-și propriul lor drum?
Membru al unor comisii de examinare, am remarcat un tânăr doctorand a cărui carieră am urmărit-o apoi cu interes, atent, căpătând astfel o perspectivă asupra potențialului său considerabil. La început ocazional, apoi din ce în ce mai frecvent, am avut discuții științifice, și m-a impresionat prin seriozitate, o anumită gravitate a gândirii, prin cunoștințele largi în domeniul tezei sale de doctorat și nu numai, prin capacitatea de a conecta rapid diferite aspecte ale unui domeniu atât de bogat cum este știința polimerilor.

Radu Rusu a fost un student foarte bun al Facultății de Chimie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, dar mai ales un doctorand absolut remarcabil al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”. A obținut titlul de doctor într-un domeniu modern și important al chimiei macromoleculare – cel al monomerilor și polimerilor heterociclici pentru materiale de înaltă performanță. La începutul studiilor doctorale Radu a avut șansa să întâlnească doi cercetători de larg orizont științific și formatori de caractere în persoanele doctorilor Maria Brumă și Mariana Dămăceanu. Erudiția lor, dedicația spre cercetare și generozitatea formativă au găsit ecou în doctorandul de atunci.
Studiile doctorale au presupus mai multe stagii de cercetare în diverse centre științifice europene și contactul cu nume mari din domeniu. Teza a primit calificativul „excelent” la acordarea titlului de doctor în chimie.
Domnul Rusu a urmat apoi pasul firesc și necesar în dezvoltarea unei cariere solide prin câștigarea unei burse postdoctorale pe un subiect nou, diferit, la o instituție de top din Europa, ETH Zurich, unde a avut șansa să lucreze într-o echipă de renume mondial, la un nivel extrem de înalt și unde a lăsat o impresie pozitivă.
La ora actuală, domnul Rusu este asistent de cercetare la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” din Iași, unul care, după numai șase ani de implicare în zona cercetării academice, a dezvoltat o activitate științifică bogată. Radu a adus contribuții importante în domeniul modern al polimerilor pentru materiale avansate și la ora actuală face parte dintr-o echipă extrem de puternică în acest domeniu.
Direcțiile sale de cercetare includ polimerii aromatici termostabili, polimerii heterociclici, polimerii fluorurați, polimerii înalt performanți pentru aplicații în domenii de vârf ale tehnicii – plecând de la sinteza și identificarea monomerilor și polimerilor până la caracterizarea și prelucrarea materialelor polimere. Cele mai importante contribuții ale domnului Rusu sunt legate de o familie relativ nouă, insuficient explorată, a compușilor macromoleculari heterociclici, cu largi perspective aplicative – polimerii care încorporează inele oxadiazolice. Studiul acestor polimeri se îndreaptă în prezent în două direcții principale – proprietățile lor foto- și electro-luminescente și remarcabilele lor proprietăți electronice de transport. (extras din Laudatio)
Ioan Avarvarei
Agora este în sărbătoare – spațiul rostirii se umple de bucuria cuvintelor care caută să împlinească și să cuprindă, să treacă dincolo de canon și să întâlnească firescul articulării simple și curate. Dincolo de cuvinte, sunt împlinirile, adevărurile, speranțele, repetările, negările, renunțările; este complicatul joc al lui a fi; dar dincolo de „zidiri” sunt oamenii, țesătorii de vise și speranțe, făurarii de rostire, artizanii ființării întru aflare și devenire. Este și speranța mea că, regăsindu-mă în convingerea lui Platon, potrivit căruia cunoașterea cuvintelor conduce la cunoașterea lucrurilor, să pot afla acel meșteșug al vorbelor care să vi-l facă cunoscut pe unul din sărbătoriții acestei seri, Profesor univ. dr. dr. H. C. Ioan Avarvarei. Și mai știu că tot marele atenian spunea că e mai ușor să vorbești despre zei, decât despre oameni.
Comunitatea academică, reprezentată în această sală de distinse personalități, se alătură cu toată bucuria sărbătorii acestei seri. Unul dintre membrii ei marcanți, exponent al înaltei școli ieșene de agricultură, este recompensat cu distincția Festivalului Internațional al Educației de către Alma Mater Iassiensis, în semn de înaltă prețuire pentru o viață dedicată școlii și spiritului academic.
Laureatul, Profesorul Ioan Avarvarei, a reușit nu numai să dezvolte remarcabila școală superioară agricolă ieșeană, dar, asemeni marilor oameni de știință și cultură, plin de generozitate, i-a sprijinit pe toți cei care și-au dorit să pornească în căutarea propriului „dincolo”.
În cei 47 de ani de activitate neîntreruptă, așa cum spunea Domnia Sa, a considerat primordială „pregătirea profesională în concordanță cu exigențele unui învățământ modern și flexibil”. Cercetarea științifică s-a concretizat în realizarea a 37 de contracte și publicarea a 150 lucrări științifice.
Distinsul profesor s-a implicat total în viața universității, identificându-se cu aceasta. Apreciat și iubit de colaboratori, în 1990 devine decan al Facultății de Agricultură, funcție pe care o onorează până în 1996. Tot în 1996 este ales Rector, gestionând timp de 8 ani cu aceeași pasiune și dedicat profesionalism prestigioasa Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară – „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.
Magistrul Ioan Avarvarei nu s-a izolat în turnul de fildeș al științei, Domnia Sa coboară în cetate și cu dragoste pentru aceasta pune umărul acolo unde cu știința, abnegația și experiența sa de viață, poate fi de folos. (extras din Laudatio)
Profesor Vasile Sorohan
Distincția intelectuală și dăruirea, eficiența și performanța în demersul didactic definesc profilul reputatului profesor Vasile Sorohan, titular al catedrei de chimie de la Colegiul „Costache Negruzzi”, prestigioasă unitate de învățământ ieșeană.
Rolul asumat de magistru este pe deplin răsplătit, domnul profesor conturând, cu discreție, destinele generației actuale de elevi, dornică de cunoaștere, deschisă la schimbările perpetue din societatea postmodernă. Profesor de mare ținută intelectuală, Vasile Sorohan contribuie la devenirea spirituală a elevilor domniei sale, fiind apreciat pentru rigoarea științifică, pentru răbdare, echilibru și talent pedagogic. Starea de spirit pe care o creează la orele de curs este favorabilă educației, competiției reale, învățării eficiente.

O încununare a tot ceea ce înseamnă activitatea domnului profesor la catedră o reprezintă numărul impresionant de premii obținute de elevii pe care îi îndrumă la olimpiadele naționale și internaționale de chimie, la alte importante concursuri de profil.
Pentru competența profesională de excepție, creativă și profesionistă, ilustrată de rezultatele notabile ale elevilor, de complexitatea și anvergura proiectelor inițiate și derulate, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Iași l-a desemnat pe domnul profesor Vasile Sorohan director al Centrului de Excelență Iași, misiune onorantă și provocatoare.
Absolvenții de excepție pe care i-a îndrumat în timp sunt mărturia incontestabilă a carierei didactice remarcabile, a activității consecvente în calitate de profesor desăvârșit, a vocației pedagogice remarcabile a domniei sale. În spațiul învățământului preuniversitar domnul Vasile Sorohan constituie un real model pentru generațiile tinere de profesori, personalitatea sa discretă marcând cu pregnanță corpul profesoral ieșean. (extras din Laudatio)
Profesorul Jean Rotaru
Un profesor adevărat se înnobilează și se impune în fața timpului prin modul în care înțelege să își asume destinul de ființă creatoare în lume, contribuind atât la propria devenire întru cunoaștere, cât și inițiindu-i pe cei din generațiile mai tinere în descoperirea profunzimilor universului, pe cale științifică sau artistică.
Prima dintre acestea, calea nobilă a științelor exacte, este aceea pentru care profesorul Jean Rotaru are cu adevărat vocație. Personalitatea sa armonizează atât calitățile de excepție ale dascălului cu pregătire superioară în domeniul fizicii, cu originalitate în abordarea actului didactic, dedicat cu desăvârșire activității sale, cât și pe cele ale omului care știe, ani la rând, fără a pierde nimic din entuziasmul și energia tinereții sufletești, să își ghideze învățăceii spre desăvârșire intelectuală, cu afecțiune și dăruire, sub semnul ambiției și al pasiunii susținute constant de o muncă titanică.
Mărturii pentru eforturile sale sunt numeroasele premii obținute, în cei aproape douăzeci de ani de carieră, la competițiile naționale și internaționale de fizică, olimpiadele și concursurile de fizică, sau cele în domenii înrudite, precum Științele Pământului, unde elevii pe care i-a îndrumat s-au clasat mereu cu onoare pe primele locuri. Aceasta datorită profesorului și omului răbdător și devotat care le-a fost mereu alături, asemenea unui maestru spiritual, îmbinând severitatea impusă de necesitatea pregătirii de excepție a unor adevărați campioni ai intelectului, cu afecțiunea revărsată dintr-un caracter echilibrat, deschis, modest și generos.
Dintre zecile de premii, se detașează medaliile de aur și de argint la Olimpiadele Internaționale de Fizică, medaliile de aur la Olimpiadele Europene de Științe pentru Tineret, precum și locul I obținut opt ani consecutiv de elevii domniei sale la Olimpiadele Naționale de Fizică. (extras din Laudatio)
Matei Bejenaru
Universitatea de Arte «George Enescu» din Iași propune pentru acordarea premiului Festivalului Internațional al Educației 2013 pe domnul conferențiar universitar doctor Matei Bejenaru a cărui deosebită activitate artistică o prezentăm pe scurt în următoarele rânduri.
Matei Bejenaru este absolvent al Institutului Politehnic Iași în 1988 și al Universității de Arte “George Enescu” Iași, secția Pictură în 1996. În anul 2006 a obținut doctoratul în Estetică al Universității “Al. I. Cuza” din Iași. Din 1999 predă discipline de fotografie și artă video la Universitatea de Arte “George Enescu” Iași. A avut un rol important în punerea bazelor direcției de studiu Fotografie, video, procesarea computerizată a imaginii în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design, prin organizarea programelor de studii și dotarea cu echipamente a laboratoarelor.

În anul universitar 2011-2012 a fost profesor invitat la Université du Québec à Montréal (Canada) iar în perioada 2012-2013 este artist invitat al Centrului de artă Kettle’s Yard al Universității Cambridge (Marea Britanie). Este fondator și director artistic al Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iași (între 1997 și 2008). Este membru fondator al Asociației Vector din Iași, fiind și președintele instituției în perioada (2001-2011). Activitățile Vector, de la programe expoziționale și educaționale la activități de cercetare și editare, analizează relațiile dintre practicile artei și culturii vizuale și contextul socio-politic. Între 2003 și 2007 a fost directorul artistic al Galeriei Vector din Iași. Tot în aceeași perioadă a inițiat și manageriat proiectul de cultură socială cARTier, realizat împreună cu colegi din Asociația Vector.
În proiectele sale din ultimii ani, prin fotografie, video și performance-uri, el analizează felul în care modurile de producție economică, cunoașterea tehnologică, mentalitățile și stilurile de viață ale oamenilor s-au schimbat în țările post-comuniste în ultimele două decenii. În anul 2001 a fost artist invitat în Pavilionul României la Bienala de la Veneția. În anii 2007 și 2010 a avut proiecte la Tate Modern Londra iar în anul 2008 a expus la Bienala Internațională de la Taipei (Taiwan). În anul 2012 a avut o expoziție personală la The Artery Gallery North Adams (Massachusetts – SUA). Din anul 1996 participă constant în expoziții în România. În 2011 a avut expoziții personale la Muzeul Brukenthal Sibiu și Galeria Andreiana Mihail București. În 2013 a avut expoziții personale la Galeria Cupola din Iași și Muzeul de Artă Bacău. (extras din Laudatio)
Scriitorul Spiridon VANGHELI
S-a născut la 14 iunie 1932, în satul Grinăuți, județul Bălți. Prozator, poet, traducător, editor. Absolvă Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău.
Debutează în 1962 cu placheta „În țara fluturilor”. Urmează volumele de povestiri „Soarele” (1963), „Băiețelul din coliba albastră” (1964), „Balade” (1966), „Ispravile lui Guguță” (1967), „Ministrul bunelului” (1971), „Columb în Australia” (1972), „Guguță căpitan de corabie” (1979), „Calul cu ochi albaștri” (1981), „Privighetoarea” (1985), „Pantalonia țara piticilor” (1989), „Guguță și prietenii săi” vol. 1, 2 (1997), „Tatăl lui Guguță cînd era mic” (1999), „Copii în cătușele Siberiei” (2001) etc.

A semnat traduceri din poezia și proza universală pentru copii, precum „Iepurașul albastru” (1968), „Fetița din Hiroshima” (1981), „Peter Pan și Wendy” de James Barrie (1973, 1988), „Pippi Ciorap-lung” de Astrid Lindgren (1973, 1984). Între anii 1970 și 1990 a colaborat și este coautor, împreună cu Grigore Vieru, la alcătuirea Abecedarului de limba română cu grafie latină, editat în 1990 la Chișinău. În 2006 a realizat pentru micii cititori un proiect de proporții „Carte de citire și gîndire pentru cl. I-IV”, în 4 volume.
Scrierile „Ispravile lui Guguță” și „Steaua lui Ciubățel” au fost traduse în numeroase limbi ale globului: engleză, franceză, germană, rusă, cehă, japoneză, turcă, ucraineană, bulgară, armeană, maghiară, chineză etc., avînd o rezonanță deosebită asupra publicului.
Prin toate scrierile sale apărute în tiraje de milioane, în circa 70 de țări, traduse în 38 de limbi ale lumii, s-a demonstrat că putem face parte din marea familie a literaturii universale pentru copii. Guguță este cel mai cunoscut și îndrăgit personaj al autorului, de aceea Spiridon Vangheli este supranumit „tatăl lui Guguță”. (BOARDUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL AL EDUCAȚIEI IAȘI, Președinte Board PRIMAR GHEORGHE NICHITA, Director festival FLORIN MÎNDIRIGIU)
Academician Viorel BARBU
De peste cinci decenii, viața domnului academician Viorel Barbu se identifică până la comuniune cu existența școlii de matematică a Universității ieșene.
Un misterios determinant compatibil a legat și desăvârșit matricea intelectuală și spirituală comună persoanei și instituției căreia i s-a dedicat. Studentul, tânărul matematician, profesorul-savant, diriguitorul universitar și, mai apoi, omul de știință consacrat în cele mai înalte foruri academice alcătuiesc vârstele succesive, dar și simultane, ale unei prestigioase personalități. Astăzi, sunt puțini cei care și-l pot închipui pe domnul academician Viorel Barbu într-o altă ipostază decât cea a marelui matematician. Pare să fi fost așa încă de la prima olimpiadă internațională de matematică.

A publicat primul articol științific în 1964, urmat an după an, într-un ritm tot mai intens, de alte peste 230 de lucrări, câte numără astăzi lista sa deschisă de contribuții originale în domeniile: ecuații diferențiale parțiale, ecuații dimensionale infinite și teoria controlului. Acestea au apărut în cele mai prestigioase jurnale academice de specialitate din lume.
A scris 15 cărți și monografii și a editat volumele a patru conferințe internaționale de înaltă valoare, publicate în edituri care se bucură de recunoaștere universală în lumea științifică, precum Academic Press, Elsevier, John Wiley & Sons, Kluwer Academic Publishers, Pitman și altele. Încă de timpuriu, lucrările științifice ale matematicianului Viorel Barbu au fost remarcate și apreciate în cel mai înalt grad de comunitatea academică de specialitate din întreaga lume. Rezultatele cercetărilor sale sunt prezentate în cele mai importante enciclopedii internaționale de matematică: „Encyclopedia of Mathematics”, Springer-Verlag 1991-1995; „Systems & Control Encyclopedia”, Pergamon Press (1988 și 1995) etc.
În prezent, lucrările științifice ale domnului academician Barbu sunt studiate, utilizate și recenzate pe toate meridianele mapamondului matematic, din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie până în Canada, S.U.A., Japonia și Australia. Se bucură de peste 8100 de citări în mai mult de 3000 de lucrări științifice ale unui număr impresionant de matematicieni – mai bine de 2000 de persoane.
Un reputat cercetător al proceselor sociale își intitula cartea de memorii „By Force of Thought”. Acest titlu se potrivește pentru aventura intelectuală a domnului academician Barbu. „Forța gândului” și energiile spirituale l-au purtat din universul complex al numerelor și abstracțiunilor în universul divers și complicat al instituțiilor academice.
Recunoașterea științifică internațională i-a adus, în nenumărate rânduri, chemarea ca „visiting professor” în multe universități prestigioase.
Începând din 1976, când a fost invitat pentru un semestru la Università degli Studi „La Sapienza” Roma, și până acum, matematicianul Viorel Barbu a ilustrat, cu știință înaltă și artă subtilă, valoarea școlii ieșene și excelența intelectuală proprie în amfiteatrele și sălile de conferință ale multor instituții academice, din S.U.A. până în China. O întreagă și bogată geografie spirituală personală cuprinde universități precum Bologna, Bonn, Cincinnati, Ohio, Purdue, Virginia, Wuhan etc. și culminează, în 2010, la Cambridge University, Isaac Newton Institute, unde a fost invitat în calitate de matematician al matematicienilor. În 1991, a devenit membru corespondent al Academiei Române, ales membru plin în 1993, iar în 2008 a fost consacrat în cel mai înalt for academic european – „European Academy of Sciences”.
Opera științifică vastă a matematicianului înnăscut este acompaniată de opera întinsă a magistrului și diriguitorului academic.
Domnul academician Viorel Barbu a fost, timp de aproape cinci decenii, profesorul multor promoții de tineri matematicieni, a îndrumat 21 de doctori în științe și a contribuit la formarea altor 50 de cercetători. Toți aceștia ar putea alcătui împreună o veritabilă „societate științifică de matematică”.
Decan al Facultății de Matematică (1976-1981), rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” (1981-1989), director al Institutului de Matematică „O. Mayer” al Academiei Române, vicepreședinte al Academiei Române (1998-2002) și președinte al Filialei din Iași a Academiei Române (2002-2012), domnia sa a slujit cu aceeași rigoare și sobrietate datoria administrativă ca și datoria față de știință. În plus, s-a dovedit a fi un observator profund și rafinat al culturii, instituțiilor și societății.
Dintr-un concis și expresiv portret, pe care i l-a dedicat istoricul Alexandru Zub, desprindem următorul fragment semnificativ pentru personalitatea polivalentă a domnului academician Viorel Barbu: „spirit atent la miracolul existenței umane și gata la eforturi sistematice de regăsire a ordinii din moment ce natura este matematizabilă”. (BOARDUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL AL EDUCAȚIEI IAȘI, Președinte Board PRIMAR GHEORGHE NICHITA, Director festival FLORIN MÎNDIRIGIU)
