Prin decizia nr. 1736 din 26 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a admis recursul înaintat de regizorul Cornel Todea și a modificat pe fond decizia Curții de Apel București care îl declara colaborator al Securității Statului.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a respins acțiunea CNSAS ca neîntemeiată, hotărârea fiind irevocabilă.
În urma unei campanii susținute de defăimare publică, regizorul și fostul manager al Teatrului Ion Creangă, maestrul Cornel Todea, a fost acuzat, în anul 2008, că ar fi fost colaborator al Securității. La vârsta de 14 ani, Cornel Todea a fost obligat să semneze un angajament cu organele Securității Statului de atunci. Nu a respectat niciodată acest angajament, motiv pentru care a fost nevoit să abandoneze liceul și, mai apoi, a făcut închisoare. De asemenea, pe numele lui Cornel Todea s-au deschis două dosare de urmărire informativă cu nume de cod “Regizorul” și “Tudor”, dosare care au fost active până în decembrie 1989. Astfel i-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale.
Cornel Todea a absolvit cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică și a pus în scenă peste 50 de piese de teatru la Teatrul Național București, Teatrul Național Iași, Teatrul Național Cluj, Teatrul Național Craiova, teatre din București (Teatrul Mic, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul Ion Creangă), Teatrul din Piatra Neamț, Teatrul din Constanța; a regizat peste 200 de spectacole teatru-tv, emisiuni muzicale, de divertisment, filme artistice și documentare la TVR; peste 300 de talk-show-uri și a obținut numeroase premii și distincții de recunoaștere internă și internațională. A marcat destinul teatrului pentru copii din România aducând, la noi în țară, conceptul de educație timpurie – teatru pentru copii cu vârsta de 0-3 ani – la Teatrul Ion Creangă, singura instituție de gen din România care practică acest tip de spectacole. Din inițiativa sa, a organizat Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii “100, 1.000, 1.000.000 de povești”, ajuns la cea de-a IX-a ediție în acest an.
În data de 30 august 2012, maestrul Cornel Todea s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani.
