Despartiri. 

Uneori le provocam, alteori ni se intind capcane in care cadem si ne trezim in plin discurs de despartire. 

Nu stii niciodata de pe ce fituica e copiat acest discurs.

De la esti prea bun/buna pentru mine la nu avem un viitor comun, nu sunt in apele mele, nu esti ceea ce caut, nu stiu ce vreau pasii sunt mici si nesiguri, dar cu intentie.

Nu trebuie sa crezi ca daca nu ti s-a spus esti prea bun/buna pentru mine nu este asa sau ca daca ti s-a facut o marturisire, cu ochii in lacrimi, nu sunt in apele meleeste asa.

Frica motiveaza.

Nimic altceva.

Frica de plafonare, frica de neimplinire, de ratare, frica de nefericire, frica de prea mult sau prea putin.

Frica.

Ea este inceputul.

Apoi se inhaiteaza cu egoismul, cu nesiguranta, cu nehotararea si uneori cu perversitatea.

Ochii se ascund de cealalta pereche de ochi in bucati de parchet, de cer, de covor, de pamant, de mobila, de altcineva, mainile se freaca una de alta sau se joaca nervos cu parul, prin picioare se plimba din ce in ce mai nelinistita si mai agitata dorinta de a pleca, oriunde, numai sa fie departe de acel noi.

Despartirea e dor de duca ce se lupta cu durerea si cauta provocarea necunoscutului.

Intotdeauna, sau aproape intotdeauna, cel compatimit este cel parasit.

Dar a-ti fi frica sa ramai si a hotari sa pleci intr-o zi nu te face mai rau decat cel de langa care pleci, la fel cum a-ti fi frica si a ramane pentru a te lupta cu frica si cu nesiguranta unui noi in care nu te mai recunosti nu te face mai bun.

De aceea, regulile pentru despartiri ar trebui studiate dintr-un abecedar al despartirilor.

La fel cum inveti sa mergi, sa vorbesti, sa scrii si sa citesti, nu ar fi rau sa inveti sa te desparti si sa accepti ca esti parasit.

E drept ca situatiile si oamenii difera, dar exista un la fel in orice despartire, o esenta de rutina, un ticait de mecanism de ceas.

Te desparti de sanul mamei, de o mana trudita de bunic, de cel mai bun prieten din copilarie devenit un adult antipatic, de prima iubire ascunsa doar in tine sau si in zvacnirile venei de la tampla celuilalt, de animalul de companie, de rochia mini care parea sa-ti stea al naibii de bine in liceu si care peste ani te face sa te uiti jenata in oglinda, de o pereche de bascheti rupti, dar cu valoare profund sentimentala, de un partener pe viata care se dovedeste a fi un partener pe cativa ani, de un parinte, de un copil si de tine visatorul, intr-un final.

Te desparti si iti mormai in barba ca va fi bine, ca vrei altceva, ca meriti altceva, ca asa a fost sa fie.

Insa, ceva din tine nu mai este la fel.

Schimbarea iti tulbura culoarea ochilor, felul in care vorbesti si gesticulezi, felul in care te asezi pe pat inainte de a face dragoste sau felul in care stai picior peste picior cand iti bei cafeaua cu un necunoscut.

Desparte-te de mine e un joc complicat al destinului care te invata cum sa renunti si cum sa lasi in urma.