|
Ele se stiau reprezentantele sexualitatii dezlantuite dincolo de aparente,
Visau la alte doua maini, ferme, reale care sa le cuprinda ca si cum ar fi fost de o fragilitate aproape patologica
Si acum sfarseau in culisele unei zile de vara, intr-o camera in care soarele era filtrat de perdele semitransparente de un albastru senin dar ireal, sustinand cu puterea lor eroi de fictiune si povestile acestora.
Li se spusese, cat timp isi visau aventura vietii lor scurte pe curbele unor unghii, ca singuratatea ar putea sa fie una dintre variante,
Dar niciodata pana in acest moment, in care culoarea li se ducea usor dar sigur, nu constientizasera cat de trist este sa fii complicele unei singuratati care nici macar nu este a ta, dar devine a ta prin simplul fapt ca e molipsitoare.
Timpul parea sa-si fi pierdut din fluiditate,
Romantismul se trata de amnezie pe frunzele unui trandafir care-si usca petalele la soare,
Rochiile din sifonier erau prea botite de indiferenta pentru a avea chef sa se asorteze cu lacul rosu de unghii,
Iar insasi stapana unghiilor nu mai credea in zambetul pe care si-l afisa in oglinda pentru a-si demonstra ca inca mai cunoaste regulile mecanicii propriului corp.
Toata atmosfera avea un gust de tristete deghizata in incercare,
De maine anticipat gresit,
De efort supralicitat.
Nicicand nu fusese mai usor, in acea camera, pentru doua maini cu unghii rosii sa devina dependente de acetona
Si pentru particulele de praf ale singuratatii sa se aseze ca si cum totul li s-ar fi cuvenit. .
|