|
Am vazut multi oameni mari, asa cum imi doream si eu atunci sa fiu, agitandu-se in jurul meu de-a lungul si de-a latul unei strazi care mi se parea ca duce spre nicaieri.
Cu mintea de acum as zice ca in acea zi mi-am dat seama ca strazile fara sfarsit nu duc spre cer sau spre capatul lumii ci spre o alta strada pe care nu o cunosti si pe care te simti pierdut si ca agitatia traspirata a celor care vor sa te ajute nu e decat mirosul propriei lor nevoi de a se simti bine cu ei insisi.
Si nu am vrut decat la mama.
Caldura mainii ei nu mirosea a egoism, ci a acasa, a hai sa-ti spun o poveste si a mangaiere de noapte buna.
Da, asta este prima mea piesa din colectia de rataciri si replici de despartire pe care memoria o atesta.
Mai tarziu am inceput sa imi doresc strazi care duc spre alte strazi.
Rasfoind paginile colectiei ma amintesc pe strada cu indicatorul "Atentie la virajele emotionale, la dreapta prima iubire, la stanga prima despartire, tot inainte nopti fara insomnii!" si incercand sa-mi dau seama incotro sa o iau.
Bineinteles ca am luat-o la dreapta ca orice incepator.
Bilantul a fost destul de nefericit:
Prima confruntare cu neputinta, cu egoismul emotional, cu lasitatile nascute de rutina, cu nevoia de a lua o decizie.
Acum, azi, chiar in momentul in care scriu aceste randuri usor desuete si aducand a literatura de taraba pentru cei care prefera regula de trei simpla in viata, pot spune ca am reusit sa-mi imbogatesc colectia intr-atat, incat am ajuns sa creez subcolectii pentru ca nu am vrut sa nedreptatesc pe nimeni.
Adica nu ar fi mers sa pun la un loc badaranii cu uitucii, sau lasii cu tupeistii.
Acum stiu.
Strazile cu soare sunt cele pe care nimeresti cand te inchei la sireturi si uiti sa mai privesti spre cer, strazile cu intersectii sunt cele pe care te trezesti cand esti prea sigur pe tine, iar strazile spre plus infinit sunt doar pentru matematicienii care-ti vand formule ale optimismului.
|