|
Avea un mers hotarat si usor languros, iar miscarile ii erau imbibate de aroganta.
Cu alte cuvinte, era victima perfecta pentru nimeni.
Baiat nebun si dependent de libertate, nimeni nu tinea la principii si dulcegariile ii miroseau a obezitate de la o posta.
Se tinea departe de domnitele suave pe care si o privire crucisa le facea sa lesine de emotie si avea pentru ele un soi de compasiune pe care si-o exterioriza foarte rar, dar mai ales cand se plictisea foarte tare. In schimb, aroganta si narcisismul din ceilalti il atatau pana la epuizare.
Asa ca a pus imediat ochii pe aceasta noua cineva.
Prin intregul sau cu dimensiuni de fotomodel si inchis in bula de importanta ii excita nevoia de actiune pentru ca ii simtea pe sub piele, ca un neg-fat-in-placenta, teama de autodistrugere, de explozie nucleara a atomilor de autosuficienta.
Planuia sa o faca sa isi iasa din minti.
Dar, i se parea lipsit de haz sa fie diabolic de unul singur, asa ca avea nevoie de aliatii lui pentru astfel de situatii: nimic, nicaieri, niciodata.
Odata planul inchegat, si-a pus cele mai bune haine si i-a facut o vizita importantei domnisoare.
Aceasta, cu o ceasca de cafea in fata, isi analiza perspectivele pe ziua respectiva.
Si bineinteles ca toate incepeau cu un Eu mare ca un cucui in funte:
Trebuia neaparat sa faca si sa i se intample ceva, sa mearga undeva si sa fie ca intotdeauna in centrul atentiei.
Drept urmare, a fost cat se poate de simplu pentru nimeni sa se joace cu ego-ul sau suprasaturat cu certitudini.
I-a taiat acesteia calea, chiar in momentul in care iesea din casa, a luat-o de brat, fara ca ea sa observe, ca doar era nimeni, si a inceput sa fluiere.
Stia cel mai bine cum functioneaza principiul "ai grija cu cine te insotesti, ca vei ajunge sa ii semeni".
Efectele au fost imediate:
Trecatorii nu se sinchiseau sa ii arunce arogantei nici macar o privire furisa,
Nu avea nici cea mai vaga idee ce ar fi putut face in acea zi si, ceea ce o ingrijora cel mai mult, incepea sa-si puna intrebari legate de propria importanta.
Usor ametita de aceasta slabiciune a propriul eu, autosuficienta domnisoara se vazu redusa la banalitate, niciodata incepea sa i se para din ce in ce mai posibil pentru ea, iar nimeni din ce in ce mai vizibil si mai atragator.
Debusolata, a intrat in vorba cu nimeni, singurul caruia in acel moment reusea sa ii capteze atentia.
Replicile ii erau din ce in ce mai incoerente, pleoapele din ce in ce mai grele, viitorul din ce in ce mai lipsit de perspective, limitele propriei identitati din ce in ce mai vizibile.
Se intelege ca se indragostise de nimeni, pentru ca nu putea trai fara a starni interesul cuiva, iar nimeni se pricepea destul de bine la a mima interesul pentru ea.
Dupa nici cateva ore de plimbat brat la brat cu nimeni, era epuizata, confuza si aproape ireala.
Impleticindu-se, cu mintea grea de atatea intrebari fara raspuns a cazut intr-un somn adanc al iubirii de sine.
S-a trezit mirosind a umilinta, a singuratate si a lectie invatata.
Nimeni era multumit, chiar daca pana la urma nu o facuse sa isi piarda mintile.
Pe el nu avusese cine sa il ajute cand ar fi fost pregatit sa se schimbe, sa primeasca aceasta lectie.
text: Ramona Iacobute
foto: Stefania Mihailescu
voce: Stefania Mihailescu.
|