| Sa fie rasul tau cu radacinile adanc infipte in pamantul naturaletii, privirea ta neatinsa de particulele de praf ale ipocriziei, aerul curat pe care il respir prin porii pielii tale de fiecare data cand o ating timid sau, pur si simplu, felul in care iti asezi fiecare gest la locul sau?
-Dar de ce stam, totusi, pe intuneric?
-Nu ti-am spus?
-Nu, dar imi vine sa zambesc a intelegere.
-Credeam ca stii deja. De cand te cunosc, lumina artificiala ma oboseste. Tu mirosi atat de misterios a poveste si stralucesti atat de puternic a liniste, incat adorm si visez ca intunericul nu mai vine.
-Ah, cred ca iar am nimerit o noapte in ambalaj eco.
-Da, dar nu-i nimic, maine iti vor polua aerul pe care il respiri in bucataria micuta in care iti bei cafeaua incertitudinea, nepasarea si supunerea.
-Stiu.
-Deja mi-e dor de rotunjimea ta de hartie.
-Si mie de interiorul tau de plastic.
-Hai sa ne jucam de-a fazele lunii de hartie!
-Hai!
sursa foto: http://juliealvarez.blogspot.ro/ .
|