Machiajul i s-a scurs, hainele se botesc pe ea nemaigasindu-si utilitatea. Pare lipsita de viata, pare o carte postala prinsa intr-un colt de oglinda. Dar nu ii pasa de aparente, desi, din clipa in clipa, ar trebui sa intre el pe usa. El, cu privirea sa hipnotica care te face sa sangerezi, el, cel care o iubeste in modul cel mai paradoxal in care a fost iubita vreodata, el care poate fi cand de o sensibilitate incontrolabila, cand de o indiferenta nimicitoare, el, barbatul acela straniu, doldora de umor, de gaduri alunecoase si de gesturi care anihileaza orice strategie pe termen lung.

In interiorul sau, insa, clocoteste adevarata viata, se duce adevarata lupta a linistii cu nelinistile. Linistea parea sa aiba castig de cauza cand l-a cunoscut. Cand il privea putea alege intre seninul cerului si siguranta marii limpezi, cand il lua de mana ii venea sa framante aluatul catorva ruperi de realitate si de plutiri usor arogante deasupra celorlalti, cand stateau de vorba descalceau intelesuri de mult pierdute in structuri narative greu de utilizat, cand taceau isi sincronizau ridicatul din sprancene, zambetele furisate in coltul buzelor.

Treptat, si-au pus ordine in inceputuri, iar pe cel pe care il imparteau l-au asezat deasupra ca o cortina care ascunde povesti de spus la timpul lor.  

Diminetile apartineau cearsafurilor botite, bucataria nu era suficient de incapatoare pentru pofta lor de a rade printre firimituri de paine si sticle de vin pe jumatate goale, dupa-amiezele  se imprieteneau cu noptile.

Nu se incapatanau sa creada ca traiesc o poveste nemaitraita, dar o consumau cu pofta, constienti de ingrasamantul cu care isi alimeneaza propriul destin pentru a creste, nu isi faceau promisiuni pe care, oricum, nu le-ar fi respectat, dar nici nu sadeau in pielea cu care se atingeau indoiala, minciuna, nesiguranta. 

Erau aliati intr-un razboi care ar fi putut, in egala masura, sa mareasca sau sa imputineze, pana la nimicire, teritoriul atat de fragil al inimii. 

Pana intr-o zi.

In acea zi, orgoliul si-a intors armele impotriva ei si i-a aruncat in fata ca e cea slaba, ca nelinistea o va pune in genunchi si ii va intinde mana sa o sarute, ca ii va oferi strategii eficiente pentru a-si castiga doar pentru sine continentul cearsafurilor botite.

Nici nu a vrut sa auda.

Nu avea de gand sa isi tradeze aliatul, nu avea de gand sa piarda linistea pentru usuratica neliniste, cea care facea pui imediat ce se instala si nu folosea nicicand cea mai indicata metoda de contraceptie pentru ea, cumpatarea. 

Dar, avea un defect, de fapt mai multe, insa, unul ii venea de hac. Era neatenta, aiurita, cu garda jos cand isi traia fericirile.

Si astfel, cu o vorba spusa cu ciuda intr-o zi, in timp ce el se astepta mai putin, cu o tacere prelungita pana atingea granitele irascibilitatii, cu un gest de copil alintat trimis sa negocieze cu un adult i-a deschis usa nelinistii, a primit-o in pat, in venele prin care ii curgea sangele in piept, in stimulii nervosi care se duceau in audienta la propria-i minte.

Inca o tine ascunsa, dar se pregateste pentru ziua in care seninul din ochii lui se va tulbura si vocea ii va tuna sec: “stiu!”