| Sa se ascunda sub pat de fiecare data cand avea afurisitele alea de atacuri de panica si sa isi imagineze ca era ultimul supravietuitor al unui razboi care a inceput inca inainte de a se naste, sa isi intrebe mama cum a “facut-o” cu tata cand a conceput-o, doar pentru a observa atent cum se fastaceste, se enerveaza si apoi o priveste ca pe un act ratat, sa citeasca cu lumina stinsa, cu o lanterna cu baterii foarte slabe ratacita undeva la celalalt capat de pat pentru a-si obosi ochii pana la lacrimare, sa se dezbrace inca inainte ca ei sa formuleze intrebarea “cu ce sa te servesc?” si sa le rapeasca satisfactia de a deschide sutienul din prima, eventual cu o singura mana, sa isi dea cu ruj putin peste conturul buzelor la o tinuta impecabila, doar pentru a-i face pe oameni sa se uite mirati la ea pe strada, sa taca pana ii tiuiau urechile de atata liniste, sa le spuna oamenilor exact ceea ce nu vroiau sa auda, in cele mai nepotrivite momente, sa isi aranajeze propria inmormantare, in fiecare zi intr-un alt fel.
Tocmai de aceea, poate, nimeni nu se astepta ca relatia sa cu Dumnezeu, cu biserica sa fie una atat de apropiata.
In fiecare duminica respecta un ritual desprins dintr-un alt secol decat cel in care traia.
Isi aduna tot maruntul ramas din timpul saptamanii intr-o batista, asa cum faceau femeile de la tara in cine stie ce secol, isi lega strans un batic, sugrumand podoaba capilara destul de generoasa, isi punea o rochie sau o fusta si o bluza lipsite de personalitate si mirosind a naftalina, isi cerea iertare de la sot si de la cei doi copii si iesea pe usa cu fruntea in pamant si spatele usor cocosat.
Nimeni nu stia daca se duce sau nu, intr-adevar, la biserica, dar nici nu o intreba nimeni.
Pentru ea, batista, mereu aceeasi, era un obiect de neatins, ca si cum acolo si-ar fi ascuns toate durerile nelecuite, toate pacatele nemarturisite, toate lacrimile neplanse, toate zambetele cenzurate, toate reprosurile nerostite, toate falsele asteptari, toate vietile traite, deja, in alte timpuri si toate vietile viitoare, toata credinta avortata si toate injuraturile nerostite.
In timpul saptamanii, dupa ce era spalata si apretata pana mirosea a nou gata sa ascunda vechiul, batista trecea prin chinurile pricinuite de fierul de calcat si de operatiunea de impaturire si isi gasea locul in unul dintre sertarele din dormitor.
Duminica, inca de la primele dare de lumina, era scoasa la vedere, mototolita, fortata sa suporte greutatea maruntisului si aruncata in unul dintre buzunarele hainelor carora le venea randul la purtat.
Nu banuia nimeni, insa, ce facea, de fapt in fiecare duminica, cu o batista plina de monede intr-un buzunar.
Dar cei care ar fi putut-o banui ca nu mergea la biserica, aveau dreptate.
Iesea pe usa, se urca intr-un autobuz care oprea undeva in afara orasului si cobora ultima.
Mergea pe jos pana ajungea la o padure, se aseza langa un copac, desfacea batista, arunca in aer cate o moneda pentru fiecare gand de care se elibera si vorbea cu Dumnezeu.
Vorbeau despre batranete, despre boala, despre rautatea si bunatatea care se amestecau in ea ca in aluatul unei paini facuta in casa, despre cum nu si-a iubit niciodata sotul cu adevarat, despre tristetea pe care o simte de fiecare data cand isi aminteste asta, pentru ca, da, trebuie sa recunoasca, mai uita ca nu il iubeste, uneori, despre relatia ratata cu proprii copii, despre visul acela care o vizita din copilarie si in care ea, de fiecare data alta, incerca sa zboare.
Daca ar fi privit-o cineva, de la o oarecare distanta, vorbindu-i batistei, ar fi zis ca e o femeie care se lupta cu propria nebunie.
De fapt, incerca sa se iubeasca pe sine, sa isi asculte propria viata povestita de o voce care i se parea si straina si cunoscuta, in acelasi timp, sa uite ce era de uitat prin eliberarea amintirilor din colivia memoriei si sa isi ia pulsul propriei linisti.
Iar la final, dupa ce punea capat acestui ritual ciudat pentru altii, dar esential pentru sine, isi spunea mereu aceleasi cuvinte: “Dumnezeul din batista te iubeste, fetito. Nu te-a uitat.”
sursa foto: drlarafernandez.com
.
|