Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
22 noiembrie 2019
1819 • Se naste George Eliot, scriitoare britanica (d. 1880)
1869 • Se naset André Gide, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel în 1947 (d. 1951)
1869 • S-au deschis cursurile Facultatii de Medicina din Bucuresti
1877 • Se naste Endre Ady, considerat cel mai mare poet maghiar al secolului al XX-lea (d. 1919)
1913 • A fost inaugurata cladirea Teatrului "Mr. Gh. Pastia" din Focsani
1931 • Se deschide pentru public Muzeul de Istorie a Bucurestiului, în Casa Moruzi din Calea Victoriei 117
Recomandări
Zmei și zmee
(Ceaiul englezesc)

-Zboara, hai, umfla-te in aripile verzi din hartie, ia-te la intrecere cu vantul, fa-i in ciuda albastrului decolorat al cerului si  testeaza-ti limitele curajului de zmeu. Esti zmeul meu, primul meu zmeu si vreau sa ai cel mai frumos inceput.
Asa isi striga Alexia visele catre ce se afla dincolo de inaltimea sa de copil, in acea perioada din viata sa in care totul se reducea la dulce, joaca, poveste.

Cativa ani mai tarziu i se confesa barbatului care a creat un precedent nefericit in viata ei:

-Cand incepi o relatie nu ai niciodata de unde sa stii daca vei alerga de mana in cotidian cu acea jucarie din hartie pe care din copilarie o indragesti sau daca va trebui sa strivesti cu degetele tale acea rautate a personajului fantastic din basme, imaginat ca un urias cu puteri supranaturale. Iti dai seama pe parcurs daca te-ai ales cu pofta de joaca a zmeelor sau cu nevoia de a uita si de a supravietui pricinuita de zmei si personalitatea lor de devoratori. Si diferenta se face intotdeauna la plural, in doi.

Cand a rostit aceste cuvinte, fata care acum  isi deruleaza viata privind pe fereastra si identificandu-se cu un gol imens, a simtit pentru prima data frica si bucuria in stare pura.
Are accese de luciditate, amestecate cu o melancolie si un dor de inceput nimicitoare. Dar nu un inceput pune stapanire pe ea, ci frica, acel sentiment care nu se naste un monstru, asa cum cred ei, toti cei care isi pasesc viata acum prin fata ochilor sai nepasatori, asa cum a crezut si ea pana in clipa in care o liniste ciudata a imbiat-o sa i se lase prada, dar care incurajat devine un monstru capabil sa te sfasaie intre falcile sale inainte de a disparea fara urma in neantul propriei demente. 

Iar a ramas singura. Priveste de cateva ore strazile incarcate de zgomot, aglomeratie, intensitate amestecata cu indiferenta, viata urmarita, ca intr-un joc de-a v-ati ascunselea, de frica de singuratate, de platitudine, de staticitate, de gol. Priveste, se imbolnaveste de frica si ii cauta leac, isi urmareste golul din jur si incearca sa tenteze dorinta. Orice fel de dorinta, dorinta sa fie: dorinta de  adormi, dorinta de a manca, dorinta de a se misca din acel loc de langa geam, dorinta de a simti lene in toate membrele, dorinta de a plange. Dar nu reuseste decat sa se hraneasca cu acea liniste stranie care ii paralizeaza toate simturile. 

Cadoul prin care el isi anunta plecarea din viata sa zace pe canapea. Este atat de frumos in fatalitatea sa, incat se cere admirat: un zmeu confectionat din cea mai turcoaz hartie creponata care exista pe lumea asta, cu aripile sale de pasare neinsufletita, dependenta de o sfoara si de fuga pe o suprafata plana, o jucarie pe marginile careia se odihnesc cuvintele unui adult care nu stie sa isi asume. Imi pare rau, nu pot! scrisese el cu un scris tremurat pe turcoazul creponat care va uita in curand sa zboare in cosul de gunoi. Nu a uitat…..Odata ea ii spusese ca toata viata  a fost fascinata de zmee. Si s-a gandit el ca acel zmeu de pe canapea ii va face despartirea mai usoara. O incercare esuata de a-si cumpara libertatea fara prea multe remuscari.

Totusi, daca unul dintre strainii care i se perinda prin fata ochilor s-ar opri pentru cateva clipe, in acel luni innourat, si i-ar pune acele intrebari care ar diferentia-o pe ea, tanara blonda si trista, de ceilalti locuitori ai blocului cu patru etaje, ar reusi sa raspunda. Ar spune ca o cheama Alexia, are 30 de ani, este necasatorita, nu are copii decat in visele care o viziteaza din cand in cand, dar pe care nu are nebunia sa le povesteasca si ii plac zmeele. Dupa care ar trage o cortina grea de tacere si inaborabilitatea i-ar respira prin toti porii. Stie despre ea tot ce normalitatea ii impune sa stie si totusi nu isi aminteste cine este ea cu adevarat. Niciodata nu a stiut. Franturi de ea amestecate cu normalitatea si viata traita la limita dintre somn si trezire ii vin din cand in cand in minte. Dar pana acum viata i-a fost o goana in picioarele goale dupa zmee, acele dorinte de neoprit care se nasc in stomac si mor pe buze, urmarita fiind de zmeii propriilor temeri si ai neputintei altora.

El e acum departe. Dar nu este nici primul, nici ultimul care a preferat viata aceea simpla si lipsita de curaj, langa o alta ea pentru care povestea nu conteaza.

Alexia vede acum pe fetele trecatorilor de dincolo de geam, fata bunicii. Ea este prima care i-a injectat in venele de copil nevoia de poveste. A crezut ca face bine, ca orice bunica. Pentru Alexia, insa, acel moment a fost fatal. Nu va uita niciodata cand a visat primul zmeu de hartie sfasiat in bataia vantului de acel zmeu al normalitatii, al banalului, al lipsei de imaginatie, al rutinei, al neputintei care zace in fiecare.

Totul a inceput cand avea aproape 6 ani si pentru ca i se parea ca simte o prezenta nepalpabila in camera si vroia sa fie curajoasa si sa adoarma, in acelasi timp, s-a auzit spunandu-i:

-Vreau sa aud cea mai frumoasa poveste pe care o stii! M-am saturat de povestile clasice pe care mi le citesti de cand aveam 3 ani. Orcum stiu ca printii nu exista. Dar te ascult de fiecare data de dragul povestii. Povestea sunt eu. Imi place sa cred ca am ceva din parfumul de cufar vechi si din eleganta dantelei.

Bunica a ezitat putin, dar se vedea ca avea o poveste pe care o pastra pentru cand o considera pregatita sa o asculte.

-Bine, draga mea. Dar sa stii ca cele mai frumoase povesti au ceva banal si in acelasi timp ceva neprevazut, de nesuportat. Dupa ce vei asculta aceasta poveste nu vei mai privi la fel povestile si viata. 

-Vreau, vreau, s-a entuziasmat de pericolul pe care il mirosea micuta Alexia!

Bunica a oftat si a inceput cu o voce pe care Alexia si acum o aude:

-A fost o data, ca aproape de fiecare data, o fata obisnuita in aparenta, dar speciala daca aveai rabdare sa o cunosti.


sursa foto: favim.com

.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate