Lia Marin studiaza actoria la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti. Printre abilitatile ei definitorii se numara: dansul de societate, dansul contemporan, baletul, voleiul, echitatiile, inotul, limba engleza, respectiv franceza. 

Care este "efectul" pe care il are Lia Marin asupra  "anemonelor",  ce inseamna sa ti se umple sufletul de lumina, cum se ajunge la acea "maleabilitate interioara de a imagina, a contura si a transmite imagini, emotii, ganduri", dar si ce se intampla atunci cand, "in fiecare duminica dimineata sau dupa - amiaza a copilariei" obisnuia sa statea "in bucatarie, langa radio ", aflati cu ocazia acestui interviu pregatit, intr-o Ceasca de Cultura, impreuna cu protagonista cuvintelor citate.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Lia Marin: Liniste si bucurie. 

Liniste, pentru ca in fiecare duminica dimineata sau dupa - amiaza a copilariei mele stateam in bucatarie, langa radio, si ascultam teatru radiofonic. Imi apareau in minte personajele, spatiul in care se desfasura actiunea si, toate astea, in timp ce aveam ochii larg deschisi.

Bucurie, pentru ca atunci cand mi s-a propus primul proiect de teatru radiofonic nu ma asteptam sa imi placa sa fac genul acesta de teatru. A fost o descoperire neasteptata care mi-a umplut sufletul de lumina!

Am observat ca este de preferat sa ai o voce bine lucrata si cat mai expresiva, o maleabilitate interioara de a imagina, a contura si a transmite imagini, emotii, ganduri. De asemenea, o disponibilitate de a incerca, de a te juca pe un text. 

Cred ca am avut la dispozitie o luna pentru intelegerea si pregatirea rolului, de una singura, si, apoi, cateva repetitii de text cu toata distributia si cu regizorul.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

In ce a constat asimilarea personajului? 

M-am jucat foarte mult cu magicul “daca ar fi, cum ar fi”. Am citit textul integral ca sa inteleg mai bine universul acestor oameni, mi-am reamintit experiente de viata apropiate de cele ale personajelor. 

Mi-a lasat un gust amar. In timp ce citeam textul si ma apropiam de final, intuiam cum se va incheia totul. Si speram din tot sufletul sa nu fie asa. Pentru ca acelasi lucru se intampla si cu copiii zilelor noastre, pentru ca situatia asta exista, din pacate, si in afara cartii. Cred ca speram la o solutie din partea autoarei. Dar, se pare, ca salvarea nu ne-o poate da nimeni, ca doar noi insine ne putem  salva. Si, daca, pe Bianca ar mai putea s-o salveze fizic cineva, cine il salveaza pe Dani?

Spectacolul are cea mai mare nevoie de om, de public. Spectacolul este un element viu, neterminat, care depinde de foarte multi factori, iar omul este cel mai important. Intre scena si public are loc un dialog, un schimb viu in timp real, element care, la film, lipseste. Asadar, spectacolul este o experinta mult mai personala, din punctul meu de vedere. Filmul ii ofera omului o detasare, dar pot aparea si momente in care spectatorul devine implicat real. Filmul, la fel ca piesa de teatru este un material incheiat. In legatura piesa de teatru-om, primeaza capacitatea si posibilitatea omului de imaginatie. Orice e posibil in limitele descrise de dramaturg, deoarece informatia nu este structurata in functie de niste idei, mesaje care trebuie puse in evidenta, cum se intampla in cazul spectacolului de teatru si al filmului.

_______________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

Cred ca teatrul de buna calitate, facut cu credinta, din necesitatea de a le comunica ceva ceilorlalti reuneste toate cele enumerate mai sus. Genul acesta de teatru depaseste orice fel de bariera, fie ca e vorba de limba sau de cuvinte. Si cred ca pentru acest tip de impact al teatrului ne-am ales, cei mai multi dintre noi, aceasta meserie.

Cred ca raspunsul meu la aceasta intrebare se va schimba mereu de-a lungul vietii mele. in momentul acesta, consider ca actorul este omul cu o capacitate accentuata  de empatie, de observare  a lumii si a firii umane. Actorul are posibilitatea si mijloacele de a pune in evidenta niste trasaturi umane, ganduri, intentii si scopuri. Rostul actorului? Cred ca Shakespeare a spus-o cel mai bine in Hamlet: “ei sunt rezumatul si cronica prea scurta a vremurilor.”

Am participat la un casting si, in urma acestuia, am fost selectata intr-un proiect si tot asa. Teatrul Radiofonic a fost marea mea descoperire, anul acesta, si imi doresc sa lucrez in continuare in aceasta zona. 

Virgil Constantin. Nu stiu sa exprim in vorbe cat de importanta a fost prezenta dansului in viata si formarea mea. N-a fost usor, mereu ne luptam cu cate o limita, dar dansul a avut rabdarea si persistenta de care se pare ca eu am avut nevoie,  pentru a capata incredere in mine si niste intelesuri legate de meseria pe care mi-am ales-o.

Momentan, toata activitatea mea se desfasoara in cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica, a carei studenta sunt. 

Ruth Hunsdorfer din ,,Efectul Razelor Gamma asupra Anemonelor” de Paul Zindel, regia Virgil Constantin (spectacol pe care il vom relua in curand), Pisica Verde la Teatrul National Radiofonic, regia Mihnea Chelariu, si inca un proiect la Teatrul National Radiofonic, care este, inca, in lucru.

Interviul a fost realizat de Stefania Argeanu.

Autor: Stefania Argeanu

Sursa: Stefania Argeanu