„Munții noștri nu au lipsă nici de acele daruri, care aduc munții, adecă metaluri.
Însă mai înainte n-au îngăduit săparea lor, atâta îndestularea domnilor, cât și lipsa de băieși. Iară spre vremile noastre, au împiedicat-o știuta lăcomie a Turcilor, și frica, că de vor umbla săpând vor pierde împreună cu țara încă osteneala, și rodul ei.
Dar cum că munții nu sunt săraci de acest fel de comori, ne adeverează pârâiele care curg din dânșii. Pentru că acelea fiind înguste și umplându-se de multe ori cu apă de ploaie, sau cu topirea omătului, se varsă din gârla lor și după ce scad iarăși, rămâne apoi pre locul acela unde au vărsat, niște nisip, în care se găsesc mulțime de grăunțe de cel mai curat aur.
Pre care le strâng țiganii și curățindu-le, scot atâta aur dintr-însele, încât pot să aducă Domniei în tot anul în loc de bir, câte 1600 dramuri. Pe malul Nistrului în ținutul Hotinului, nu departe de cetate, se găsesc gurile de fier însuși din fire făcute, care sunt așa de rotunde, încât fără de a le mai lucra poate cineva să împuște cu dânsele.
Însă materia lor este atâta de proastă, încât la nimic nu poate să slujească, până a nu se topi în foc; și mai înainte până a nu se lua Hotinul, le căra cu grămădire la Camenița. Iară în vremea de acum gândesc că cu greu vor lăsa Turcii, ca spre stricăciunea lor să le strângă Leșii și să le aibă cu îndestulare la război.”
Dimitrie Cantemir – Descriptio Moldaviae
