Te-ai născut și ai murit. Ai murit și ai renăscut. Ai ieșit dintr-o lume și ai intrat în alta. Ai simțit bătăile inimii creatorului fiecăreia dintre lumi și ai luat pulsul celorlalte creaturi care le populau. Te-ai simțit viu și ți-ai pus întrebări. Ți-ai îmbogățit memoria și ai uitat pentru a învăța din nou. Te-ai schimbat. Nu mai ești același, dar faci, totuși, în continuare, lucruri care îți sunt familiare: îți vezi în oglindă același corp, mergi la același birou, ai aceiași prieteni, iubești același om. Ai dat o șansă altfelului.
Alexander Hausvater se numără printre regizorii români de teatru care fac demonstrații de altfel, de fiecare dată când gândesc un spectacol, și are un întreg univers al lui pe care îl pune în mișcare ungându-i mecanismele de funcționare cu alifii ale căror rețete îi aparțin. Fiecare detaliu pe care Hausvater îl expune privirii îi poartă amprenta. Pentru că, fie că este vorba de scenariu, fie că este vorba de decoruri, de muzică sau de distribuție, știe să aleagă în așa fel, încât să puncteze ceea ce și-a propus. Nici ultimul său spectacol, Golem, montat pe scena Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași, nu dezamăgește prin abordare și formă de prezentare. Te așteptai să fii surprins? Vei fi surprins. Te așteptai să fii învăluit și asediat de eclectism? Vei fi învăluit și asediat de eclectism. Găsindu-și cu ușurință locul în categoria “spectacolelor-prefață”, spectacole care supun actorii unui joc al tăcerii și al mișcării, al mimicii și vând indicii spectatorilor, în timp ce aceștia își vânează locul în sală, înainte de începerea propriu-zisă a acțiunii, Golemul lui Hausvater îți vorbește despre mituri, despre bine și despre rău, despre frumosul și urâtul din lume, despre Creator și Creație, despre iubire și despre răzvrătire, despre labirintul istoriei, despre însingurare și izolare, despre un popor proscris, despre căutarea unui loc pe pământ, despre iubire și despre acasă, despre discriminare și despre renaștere, despre stereotipii și despre dramele pe care acestea le pot naște. Dacă alegi să vizionezi acest spectacol, nu ai puterea de a rămâne într-o singură tabără. Te aliezi când cu bucuria, când cu tristețea aceea profundă, care nu este tristețea ta, ci tristețea omului aflat față în față cu istoria și cu sentimentele care îl macină în viață, când cu o curiozitate care îți modifică trăsăturile feței și te face să semeni cu ceilalți din sală, când cu mirarea și revolta, când cu admirația și neputința de a ți-o exprima pe măsura intensității sale. Fiecare joc de lumini, fiecare simbol care răsare în decor, fiecare notă muzicală și fiecare pas spre interiorul poveștii pe care personajele îl fac te apropie de înțelesurile lumii Golem-ului și a lui Alexander Hausvater. Iar dacă i-ai văzut și spectacolul Teibele, experiența va fi cu atât mai interesantă. Regizorul însuși mărturisește în toate interviurile în care vorbește despre spectacolul de la Iași: “Golemul este partea masculină a poveștii cabalistice, Teibele era partea feminină. Amândouă sunt coperte care cuprind “Povestea”. Golemul este fenomenul creației răului, violenței, agresivității și negativismului, care sunt toate parte din noi, și al consecințelor acestei creații care poate anula ceea ce este cel mai important: dragostea, tandrețea, bunătatea, capacitatea de a comunica și de a iubi. Omul este un arbore, dar un arbore răsturnat deoarece rădăcinile lui sunt în cer. Povestea Golemului este legată de povestea rabinului care îl creează și care decide să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, a credinței lui, a destinului și a lumii întregi. Decide că nu mai vrea un destin de victimă și atunci devine rivalul lui Dumnezeu și intră în competiție directă cu divinitatea. Făcând asta, transcende orice limită umană și religioasă și ajunge să insufle viață unei creaturi care să fie o proiecție a sa în stare să schimbe lucrurile. Odată prins în joc, rabinul va fi opusul operei sale.”
Deși își trage seva din texte precum Der Goylem de H. Leivick, Sefer Haietira (Cartea Creației), Zohar (Cartea Strălucirii), Golem de Gustav Meyrink, Talmud, dar și din alte surse cabalistice, punerea în scenă de la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași nu are nimic din sobrietatea și pioșenia textelor religioase. Ci, dimpotrivă, sfidează miturile pe care le aduce în discuție. Și asta se vede încă din primele momente. Horror show-ul, atmosfera de bâlci, simbolurile folosite, atât pentru a face trimiteri spre una dintre cele mai vechi și mai controversate culturi, cât și pentru a le călca în picioare și goli de profunzime, luminile care induc o stare de visare și de hipnoză, ritmurile tradiționale evreiești mixate, arma albă a poeziei, metafora, toate acestea injectează modernitate într-o poveste clasică. Astfel, Golem-ul, un monstru cu porniri de arătare extraterestră și cu mișcări robotizate, te duce cu gândul la urâțenia și gustul amar al răzbunării, și la societatea actuală din ce în ce mai lipsită de sentimente și din ce în ce mai încărcată de artificial, iar rabinul, creatorul său, un șef de comunitate înfuriat până la paroxism de pogromurile împotriva evreilor, aflat la intersecția dintre bine și rău, uită de iertare, de Dumnezeul în care crede și simte miros puternic de sânge de dușmani vărsat.
Cu o distribuție care pune accentul atât pe prospețime, cât și pe experiență, Golem-ul lui Alexander Hausvater își flutură sub ochii spectatorilor poalele ciclicității pentru a-i stârni și a-i determina să iasă din sală punându-și întrebări, nedumeriți, emoționați. Până și prefața spectacolului se repetă. Dacă la intrarea în teatru, actorii își așteaptă publicul în foaier, la final unii dintre ei pot fi găsiți tot acolo ieșind din pielea personajelor, demachiindu-se și primindu-și eventualele aplauze. De asemenea, scena cu rabinul care se roagă, revine obsesiv la sfârșitul reprezentației și pune o barieră între actori și descătușarea celor care le-au urmărit jocul, aplauzele. Doru Aftanașiu, Emil Coșeru, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Cosmin Maxim, Doina Deleanu, Daniel Busuioc, Dumitru Năstrușnicu, Ionuț Cornilă, Irina Răduțu Codreanu, Horia Veriveș, Cosmin Panaite, Andrei Grigore Sava, Alina Mândru, Codrin Dănilă, Diana Roman, Radu Homiceanu, Ana Hegyi intră în scenă după cum le cer personajele și ies după bunul plac al regizorului, pe nesimțite.
Într-un decor dominat de simbolurile poporului evreu, copacul cunoașterii, cărțile sfinte, obiectele ritualice și plasat la interferența dintre viață și moarte, spectacolul cu care Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași a ales să deschidă stagiunea 2013-2014 traduce cultura și istoria iudaică în imagini pe care omul modern să le poată înțelege și vorbește, în primul rând, despre nevoia de a supraviețui într-o lume în care toate îți sunt potrivnice, chiar și cu riscul de a te răzvrăti împotriva propriului creator. Fiecare personaj în sine este ales cu grijă pentru a reda cât mai bine clișee împrăștiate peste tot în lume: Lilith-curva face pe plac celor care chiar cred că toate evreicele sunt depravate, nebuna spune adevăruri pe care oamenii considerați normali nu ar îndrăzni niciodată să le rostească, rabinul reușește să manipuleze și să își supună o comunitate prin ungerea sa ca ales al Domnului, soldatul rus și cel german trimit cu gândul la cele două războaie mondiale, la lagărele cu evrei și la exterminările în masă la care aceștia au fost supuși, flașnetarul ilustrează constanta veselie și creativitate a unui neam mereu supus judecății celorlalți, pribegiei și terorii.
Spiritualitate în plină criză, lirism, modernism, expresionism, misticism, jocuri de lumini în nuanțele urâtului și frumosului, un Emil Coșeru bine înfipt în rolul rabinului și un Doru Aftanașiu golemizat după schițele roboților care domină industriile secolului XXI, dans, mult dans, muzică semnată de Yves Chamberland, toate acestea se amestecă în Golem-ul lui Alexander Hausvater și fac din el un spectacol-prefață, un spectacol-mărturie, un spectacol pentru curioși și indiscreți, pentru cei care dintotdeauna și-au dorit să tragă cu ochiul în culise, un spectacol care te pregătește pentru schimbare. Schimbarea felului în care ți se spune o poveste. Schimbarea perspectivei asupra unui trecut mereu acolo. Schimbarea manierei clasice în care începe și se termină o piesă de teatru.
