Afirmând că „Steampunk e o farsă”, Nakamura are în vedere și faptul că Steampunk ar fi o „reciclare culturală”, sugerând faptul că acesta ar putea fi o disimulare sau, mai degrabă, o simulare a unui curent/gen/fenomen artistic. Acestei afirmații, Nakamura îi aduce argumentul cum că Steampunk ar fi înclinat mai mult spre Disney, prin apropierea de comercial și prin prostul-gust evidențiat de „remodelările” unor aparate electrice.
Referitor la acest lucru, îl putem aminti pe J. Baudrillard care, în lucrarea sa, Simulacre și simulare, vorbește despre fenomenul Disneyland. Acest din urmă fenomen pune în discuție problema hiperrealității și a imaginarului. Imaginarul Disneyland, va afirma Baudrillard:
„nu e adevăr sau fals: e o mașinărie infantilă, care ne face să credem că adulții sunt altundeva, în lumea ‘reală’”; e evident, însă, faptul că această copilărie e pretutindeni, mai ales pentru acei adulți care merg acolo pentru a se purta copilărește astfel încât să alimenteze iluziile copilăriei lor reale”.
Totuși, Disneyland nu e unic. Baudrillard va aminti și „Enchanted Village”, „Magic Mountain”, „Marine World”. Citind aceste lucruri despre Disneyland, Nakamura a făcut, poate, corelația cu Steampunk. Astfel, deși poate avea un pretext estetic și de creație prin intermediul designului, Steampunk nu e decât o simulare a unui trecut „atrofiat”.
În aceeași lucrare amintită, Baudrillard mai afirmă că ceea ce s-a petrecut în cultura postmodernă e încrederea prea mare pe care societatea o acordă modelelor și „hărților” sau „ghidurilor”, astfel încât pierde contactul cu lumea reală care precede harta. Când vine vorba de simularea și simulacrul postmodernist, nu mai e vorba de imitare sau duplicare, ci de o chestiune de a substitui semnele realului pentru real. Astfel, se pierde capacitatea de a distinge între natură și artificiu.
Pentru a clarifica acest lucru, Baudrillard va aminti trei categorii de simulacre:
- În perioada pre-modernă: imaginea e un fals al realului; imaginea e recunoscută ca fiind iluzie.
- În perioada Revoluției Industriale a secolului XIX: distincția dintre imagine și reprezentare începe să se surpe datorită producției în masă și proliferării copiilor. Această producție maschează o realitate prin a o imita atât de bine, amenințând să o înlocuiască (de exemplu, prin fotografie sau ideologie); totuși, există credința că, prin critică sau acțiune politică eficientă, se poate accede la miezul ascuns al realului.
- În perioada postmodernă: unde ne confruntăm cu o depășire a simulacrelor; adică, reprezentarea precede și determină realul. Nu mai există o distincție între realitate și reprezentarea sa; nu mai există decât simulacrul.
Astfel, luând în considerare ceea ce afirmă Baudrillard și ceea ce susține Nakamura despre Steampunk, putem considera faptul că Steampunk e o simulare a unei mișcări artistice veritabile. Steampunk va fi rezultatul unei culturi media (televiziune, film, reviste, Internet) care se preocupă, pentru noi, de interpretarea celor mai intime trăiri umane, făcându-ne să ne apropiem unul de celălalt și de lume, prin imaginile pe care ni le prezintă; dar și datorită fenomenului valorii de schimb, în care fiecare lucru e transformat în întrebări precum „Cât valorează?”, „Ce pot primi în schimb?”.
Din momentul în care banul devine „echivalent universal”, în care orice lucru e măsurat, lucrurile își pierd realitatea materială. Aceste fenomene duc la simularea unei realități străine, pe care Steampunk, prin arta pe care o propune, încearcă s-o deconstruiască. Acest lucru, contrar afirmației lui Nakamura, precum că, în cazul Steampunk, există „fiorul imediat al unei presupoziții ce ia viață”.
