Trăim zi de zi împărțindu-ne energia între viața reală, cea în care învățăm, muncim, iubim, ne împrietenim, facem copii și construim case, caractere, cariere, destine și viața interioară, străină de concret, de material, cea în care disecăm fiecare sentiment, fiecare acțiune, gândim ceea ce știm că nu am putea spune cu voce tare, conform standardelor sociale, și ne imaginăm. În lumea reală jucăm un anumit rol, în funcție de mediul în care ne-am născut și de traseul educațional pe care l-am urmat. Dar, în lumea imaginată, putem fi pseudoidentități ale aceluiași sine; putem juca mai multe roluri, pentru că ne este permis să ne întrebăm „și cum ar fi dacă?” Conștiința, pentru cei care au avut timp să și-o cultive, este cea care triază fiecare gest, fiecare gând din aceste lumi, le așază pe categorii, ridică sprânceana întrebării și a nemulțumirii și dă un verdict cu care trebuie să înveți să trăiești, indiferent dacă te pune sau nu într-o lumină bună.  

Un spectacol de teatru, dacă este unul reușit, pătrunde în fiecare dintre cele două lumi și hrănește așteptări dintre cele mai diverse. Unii vin în sala de joacă de ficțiune, cu lectura la zi a textului dramaturgic, așteptând să fie surprinși de adaptare și interpretare, iar alții, probabil cei mai mulți, ies din lumea lor reală în căutarea unui loc de răsfăț al propriei lumi interioare. Și, deși reprezentația este aceeași pentru toată lumea, impactul este pentru fiecare altul, cu frânturi mai mari sau mai mici de la fel. Un astfel de spectacol, sortit să pună la încercare forța imaginației fiecăruia dintre cei care aleg să îl vizioneze și trecut în programul lunii octombrie al Sălii Studio „Teofil Vâlcu” a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași în zilele de 12 și 20 octombrie, de la ora 18.00, este Pana de automobil, o adaptare după cartea cu același titlu a prozatorului și dramaturgului elvețian Friedrich Dürrenmatt.   Bazându-se pe o poveste care atrage prin dinamism și neprevăzut, spectacolul Teatrului Național din Iași nu apelează la prea multe artificii pentru a menține vie atenția spectatorilor până la final, întrucât textul este suficient de ofertant încât să mascheze eventualele scăpări legate de regie, de jocul actorilor sau de scenografie. O mademoiselle Simone, seducătoare prin atitudine și care, minute bune, se folosește, pe scenă, doar de limbajul trupului pentru a-și contura relația cu ceilalți protagoniști ai poveștii, un ospăț al cărui fiecare fel aduce ceva nou în derularea firului narativ, iar entuziasmul care merge până spre sadism al bătrâneilor avizi de jocuri de societate compun scheletul pe care se construiește jocul actoricesc, într-un decor mai degrabă minimalist. Regizorul și scenograful au avut, însă, grijă ca fiecare amănunt să conteze: o mănușă de dantelă, un cărucior cu mâncare, fețele protagoniștilor luminate în întuneric în momentele de trecere de la o scenă la alta, un hohot de râs într-un moment de tensiune și de încărcătură emoțională maximă.  

Șarmantul și curtenitorul domn Traps, reprezentantul unei firme de textile, mademoiselle Simone, menajera, avocatul Kummer, procurorul Zorn, călăul Pilet și judecătorul, gazda lor sunt personajele lui Friedrich Dürrenmatt pe care regizoarea Irina Popescu Boieru, împreună cu scenograful Axenti Marfa le ghidează pe scenă. În primele minute acestea oferă crampeiele unor vieți care par adânc ancorate în realitate. Domnul Traps, plecat la drum lung așa cum îi cere meseria, face o pană de automobil și este nevoit să înnopteze la un han într-o localitate despre care nu știe multe. Surprinzător de repede dă peste un domn, judecătorul, care se oferă să îi fie gazdă. Treptat, însă, închipuitul își face loc, surprinde și produce răsturnări de situație. Cu o menajeră căreia Traps îi face ochi dulci de la început și cu trei musafiri excentrici, aflați la vârsta pensiei, gazda reușește să tulbure apele realității reprezentantului firmei de textile și să amestece dibaci credibilul cu imaginarul, în momentul în care îi propune acestuia un joc de societate, mimarea unui proces în care el, domnul Traps, să își asume rolul de inculpat.  

Misterul, umorul cu poftă de absurd și ospățul îndelung al protagoniștilor imprimă acțiunii urmele curiozității, care se cere satisfăcută, și împletesc un fir al intrigii, aparent simplu. Detaliile sunt servite treptat, cu fiecare fel de mâncare adus de mademoiselle Simone, din care se înfruptă Traps, procurorul, judecătorul, avocatul și călăul. Astfel, dintr-o simplă joacă, totul se transformă într-un proces de conștiință: conștiința domnului Traps. Însăși regizoarea spectacolului, Irina Popescu Boieru, mărturisește: „Nicio clipă nu am crezut că ceea ce se întâmplă în Pana de automobil s-ar putea petrece cu adevărat, că s-ar putea desfășura în vreo realitate, fie ea chiar trecută ori viitoare. În pofida situației teoretic posibile, în ciuda simplității cu care se naște povestea și a detaliilor verosimile, istoria lui Traps și a judecării lui în joacă, mi-a apărut întotdeauna ca un proces care se petrece în afara realității vizibile și palpabile, trecând în realitatea ascunsă, dar mult mai adevărată, a eului interior, în forul intim al propriei conștiințe. Cele patru personaje care alcătuiesc completul unei judecăți aparent ludice, Zorn, Kummer, Gazda și Pilet, mi-au apărut ca aspecte ale conștiinței eroului judecat.”  

Actorii Constantin Avădanei, Emil Coșeru, Gelu Zaharia, Petru Ciubotaru, Nicolae Ionescu și Catinca Tudose dau viață, așadar, unor personaje care ar putea fi fațete ale aceluiași sine: avocatul „scopul scuză mijloacele”, procurorul „sprânceana ridicată a conștiinței”, judecătorul „rațiunea învinge”, călăul „pedeapsa în așteptare și grotescul simț al umorului al unui condamnat la moarte” și mademoiselle Simone „tentația continuă”.  

Pentru început, se detașează, clar, comerciantul Traps, un bărbat ambițios, plin de încredere în șarmul său. Aceste Traps ascund, însă, sub stratul de aroganță, frici, îndoieli și remușcări care așteaptă doar momentul potrivit ca să fie scoase la suprafață. Iar acest moment apare odată cu pana de automobil, care este, de fapt, o gaură în stratul de autosatisfacție, un atac de panică al propriei conștiințe și cu procesul propus în joacă de către cel care îl găzduiește în orașul necunoscut. Pe măsură ce Traps își povestește viața și punctează momentele de ascensiune profesională în fața celor care îl judecă, amănunte înspăimântătoare ies la iveală. Acest Don Juan, deși cu o soție și patru copii, a sedus-o pe soția fostului șef, acum decedat din cauza unui infarct, și și-a uitat scrupulele pentru a avansa în carieră. Amicii de joacă, respectiv avocatul „scopul scuză mijloacele”, procurorul „sprânceana ridicată a conștiinței”, judecătorul „rațiunea învinge”, călăul „pedeapsa în așteptare și grotescul simț al umorului al unui condamnat la moarte” și mademoiselle Simone „tentația continuă”, îl fac să înțeleagă, printr-o înlănțuire de întrebări, confesiuni, râs grotesc, frică și fiori de fatalism, că nimic din această luptă pentru statut și pentru satisfacerea unor dorințe și plăceri egoiste nu este întâmplător, că totul este, de fapt, premeditat și că se face vinovat de moartea fostului șef.  

Spectacolul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași reușește să prindă publicul în mrejele acestui complicat proces de conștiință, descris de Friedrich Dürrenmatt pornind de la niște fapte în aparență banale, prin muzică, jocul de lumini și umbre, viteza cu care se schimbă decorul în timpul derulării propriu-zise a firului narativ, atenția pentru detaliu a regizoarei și scenografului și prin distribuție. Norul de ambiguitate care umbrește linia trasată între real și imaginar face din Pana de automobil o poveste cu savoare, cu tâlc, iar sfârșitul tragic al personajului principal, care cu greu poate fi intuit în primii stropi de acțiune, uimește și coboară sprânceana conștiinței a resemnare.