Fiecare are visele sale proiectate în viitor.
E atât de simplu să îți imaginezi un tu diferit de cel din prezent, încât o facem cu toții. Ceea ce nu se poate controla, însă, este gradul de deteriorare a acestor vise în timp și bagajul de împliniri și de dezastre personale pe care le iei cu tine în viitor.
Când ești atât de mic, încât urcatul în copac pare a fi cel mai curajos act de care ai putea fi în stare, pantofii mamei sau ai tatei, după caz, felul meticulos în care ei își pun la punct ritualul dusului la serviciu îți stârnesc invidii de nepotolit. Te și vezi în locul lor și crezi că nimic nu te-ar face mai fericit decât să ai o viață de adult.
Crești, încet, încet, perfecționându-te în arta jucatului de-a-cei-mari și fiecare lucru care ți se întâmplă pare a avea un rost pe care nu întotdeauna îl înțelegi, dar îl accepți ca fiindu-ți dat, iar fiecare zi de naștere te pregătește, parcă, pentru împlinirea acelor vise despre viitor.
Plângi, râzi, te îndrăgostești, suferi, te alinți, îți sfidezi vârsta, îți pui întrebări cu o semiseriozitate pe care ți-o tolerezi pentru că nu vrei să îți fii propriu guru și, dacă ești norocos, te declari mulțumit de ceea ce devii pe parcurs.
Se întâmplă, totuși, și nu de puține ori ca, la un moment dat, să nu îți mai recunoști prezentul care ar fi trebuit să fie pământul fertil pentru visele despre viitor din trecut. Și atunci îți dai seama că visele te ajută doar să crești și să atingi o maturitate incomodă, dar necesară pentru a înțelege ce ți se întâmplă și cine ești tu de fapt.
sursa foto: favim.com
