Proza scurtă nu lasă loc căii de mijloc. Ori îți place, ori o pui deoparte pentru cine va avea chef. Dacă romanul se aseamănă, oarecum, cu filmul de lung metraj și îți mai lasă portițe spre plăceri sporadice, chiar și atunci când nu e mare lucru de capul lui, povestirile se aliază cu intensitatea. Tot ce au ele de oferit se desfășoară sub ochii tăi contracronometru. Ți se dă de înțeles ceva de genul “hai că sunt un personaj care are doar douăzeci de pagini de viață, spune-mi, vrei să mă cunoști de la început până la final, nu am timp de «pe parcurs»!” Nu este ușor să scrii proza scurtă. Ai nevoie de personaje hotărâte, bine conturate și relevante și, de ce nu, de un final în coadă de pește cu multe trimiteri și subînțelesuri. De obicei, o povestioară nu tolerează prea multe personaje. Ține mult la calitate. De aceea, când îți cade în mână o carte de proză scurtă, cam știi din primele rânduri dacă vrei să le dai autorului și stilului său o șansă.
Editura Adenium din Iași a deschis în 2013 sertarul colecției Punct Ro. Proză pentru un scriitor care încearcă să își subordoneze proza scurtă și să o împrietenească, apoi, cu cititorii. Și, culmea, îi ieșe. Este vorba despre Mircea Gheorghe și a sa O adevărată familie. Cunoscut prozator, traducător și jurnalist român stabilit în Canada, Mircea Gheorghe a studiat mult genurile literare înainte de a se apuca el însuși să le joace printre degete, întrucât a absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Română din București. Dar, nu are asta importanță, știut fiind că o diplomă nu te obligă și la talent. Poate doar talentul te obligă la diplomă, să fie acolo, pentru cei care se apucă de răscolit. Mircea Gheorghe, însă, se folosește și de diplomă și de talent. Dacă ar fi să îi tranșăm stilul în bucătăria literaturii, am putea spune că Mircea Gheorghe se bazează în cartea sa O adevărată familie pe repeziciunea narațiunii, așa cum numește Umberto Eco ușurința de a contura o poveste fără a te pierde în prea multe detalii și se ferește cât poate de acea lentoare care poate fi fatală, mai ales în proza scurtă. Pentru că, nu-i așa, dacă din 30 de pagini, douăzeci le dedici descrierii unui peisaj anost, poți fi aproape sigur că vei eșua în a capta atenția cititorului până la final. Mircea Gheorghe intră direct în acțiune, nu îi oferă personajului său indiferent care o fi acela, timp să își facă freza, dă buzna peste el în cabina de probă, dacă este cazul, și îl forțează să își spună povestea.
Cele 15 povestiri din O adevărată familie prezintă cititorului personaje care aparent nu au nicio legătură între ele. Dar, ceva, totuși, le unește. Așa se face că, după 237 de pagini mirceagheorghiene, ai vrea să desenezi un arbore genealogic și să îi găsești fiecărui personaj un loc al său acolo și o înrudire cu celelalte. Felia de timp în care își trăiesc efemeritatea fiecare el și fiecare ea născuți de imaginația și de experiența de viață a autorului e decupată cu generozitate și acoperă mai multe perioade. Atunci-ul comunist se amestecă în proza lui Mircea Gheorghe cu acum-ul democrației precare românești sau al vieții de emigrant în Canada. Fie că însoțești pe cineva la plimbare sau în concediu, fie că asiști la o concediere sau la o angajare, la o declarație de dragoste sau la un spate întors iubirii, fie că te lași purtat de ghearele invidiei sau de mâinile delicate ale generozității prin inima cuiva, nu vei simți că ți se cere să fii părtinitor, întrucât Mircea Gheorghe, din primele rânduri ale povestirii Cabrioleta până la finalul din Vacanță nu se înhăitează cu patetismul pentru a stoarce lacrimi sau pentru a crea situații amuzante. Totul în întâmplările sale este îmbibat în autenticitate. Astfel, scriitorul publicat de Editura Adenium din Iași nu se sfiește să amestece ridicolul cu tragicul într-un aluat narativ bine copt la flacăra tâlcului. Personajele sale sunt extrem de umane, alese cu grijă din tipologii des întâlnite în viața de zi cu zi, un avar, un ambițios peste măsură, un naiv, o idealistă, un uns cu toate alifiile, un invidios, un ranchiunos, un plictisit de viață, un tipicar, o bolnavă de gelozie, dar privite cu o “bunăvoință ușor malițioasă”, după cum remarcă și scriitorul Liviu Antonesei, care îl compară cu Gogol, Caragiale și chiar cu Cehov. Mircea Gheorghe lasă în urma sa o ambiguitate lustruită și păstrează distanța față de un Dan, un Dinu, o Adi, un Tudor, un Roger sau un Sebastian. Îi lasă cititorului libertatea de se pierde în sentimentalisme, dacă îi mai dă mâna, firește, după ce este pus în față unor fapte, a unor oameni, a unor realități.
Chiar dacă firul acțiunii dintr-o povestire inclusă de către Mircea Gheorghe în volumul O adevărată familie pornește de la banal în toată splendoarea sa, pitorescul își face, totuși, simțită prezența. Ceva trebuie să facă o Adi sau un Dan pentru a da de înțeles că nimic nu va mai fi la fel până la final. Citindu-l pe autorul de origine română stabilit în Canada nu ai cum să nu identifici o deprindere de a-l prezenta pe celălalt specific românească și ironia la adresa felului de a fi al unui popor cu sămânța împrăștiată în multe locuri din lume. Și, chiar dacă trebuie să îți imaginezi tu ce ochi are Adi sau la ce se gândește Corina când cineva o vorbește pe la spate cu ea în aceeași încăpere, Mircea Gheorghe te câștigă de partea sa. Știe când să își facă personajele să tacă și când să se dezlănțuie, știe ce fenomene ale naturii să îți descrie în amănunt pentru a înțelege cum le-a afectat planurile protagoniștilor, știe să extragă cu pipeta simțului de observație pe care orice scriitor o poartă peste tot suficient dramatism pentru a se face băgat în seamă și suficientă indiferență față de propriile personaje pentru a stârni compasiunea cititorului față de acestea, stăpânește cu îndemânare frâiele frazării și strecoară și câțiva stropi de absurd și de ironie, atât cât să mențină interesul de lectură viu. O adevărată familie dă dialogului puteri de suveran, îi pune la dispoziție descrierii trena de regină și exploatează forța de atracție a marginalului. Acolo unde nu te aștepți, acolo te va plasa Mircea Gheorghe prin ale sale personaje. Volumul apărut în colecția Punct Ro. Proză a Editurii Adenium din Iași se dovedește a fi o lectură care te absoarbe ca un burete și te lasă să te odihnești postlectură cu cel puțin o convingere în minte: e al naibii de plăcută și de plină de învățăminte detașarea față de oameni, locuri și întâmplări care pot avea legătură și cu realitatea în care tu însuți trăiești.
